Liste Alpinet - alpinet2k

Rt 27 Consemnare 02 06 2006, cu M. Ghetie / 1 iunie, de Inaltarea Domnului

Autoturism in zona Codru-lacul Oteloaia




Impreuna cu prietenii de la SpeoClubul Montana Baia Mare, incepand cu luna februarie 2005, abordaseram succesiv cateva trasee turistice nemarcate, aflate in zona Tara Codrului, aparent modeste, daca ne referim strict la altitudine si la lipsa golului alpin, padurile de stejar, gorun si cer caracterizand acest masiv, inedite insa prin aportul informational si bogatia in fauna (preponderent cervide, capriori si mistreti). Ma intai avusesem ca obiectiv Sequoia gigantea, ruinele Castelului Degenfeld din Ardusat, mausoleul si grajdurile aceleiasi nobile familii, a urmat un circuit mai amplu, din Asuajul de Sus spre Cabana Silvica Starcu, continuand pe culmea M-tilor Codru, ocazie cu care aflasem ca puteam cobora spre nord, pe meleagurile codrene satmarene, pentru a ajunge la lacul de agrement Oteloaia si in frumoasele sate homorodene, pastratoare ale unei inconfundabile arhitecturi si traditii etno-folclorice, incheindu-ne circuitul pe la ruinele altui castel celebru, al familiei Bornemisza, din Asuajul de Sus spre care am coborat prin fostul parc cinegetic nobiliar, pe o minunata alee acompaniata de castani salbatici, o veritabila cale regala. La circa un an dupa aceea, pe viscol si ger, am ajuns la vestigiile medievalei cetati Crucisor, abordand-o dinspre Pomi si vestita Poiana Codrului, datorita fabricii svabesti de sticla construita in anul 1802, iar in debutul primaverii, pornind dinspre Farcasa si Barsaul de Jos, am explorat in Barsaul de Sus (zona de sud-est a Codrului satmarean) Taurile cu luste si alte trei tauri de alunecare din Dl. Carpinis. Din pacate ratasem in primavara 2005 iesirea pe vf. Lespezi (580 m), cel mai inalt din M-tii Codrului.

Documentandu-ma referitor la jud. Satu Mare, citind despre lacul si zona de agrement Oteloaia, incitat de arhitectura traditionala codreana, imi propusesem sa ajung si prin acele, destul de uitate de institutii/autoritati dar nu si de zei, locuri. Ploua insa, aproape continuu, incepand cu 27 mai, urmarind insa prognoza meteo pe http://www.memo.ro/meteo/meteo.php am remarcat o bresa de vreme faina pentru 1 iunie.

Porneam joi d.m. spre Satu Mare. Soare, placut, cald dar nu zapusitor, peisaje proaspete marcate de calatorinzii lenesi nori, armade de caravele cu albe, tivite cu sur sau negru, vele-n vant, dinspre Seini continuand spre Apa, Iojib, Livada. Extraordinare, si deosebit de clare, panoramele nord-estice, spre Tara Oasului, de la Dl. Orasului Nou Vii spre Muntele Mic si Pietroasa dar si spre impaduritele culmi mai indepartate ale Bixadului, Camarzanei, Turtului ori ale Tarnei Mari. Ciresi pirguindu-si miile de margele. Berze in cuiburile din varfuri de stalpi sau plutind precum nsie miniaturale planoare alb-negre deasupra campiilor satmarene.

Cosuri impletite din nuiele, cu manatarci de Tufoasa si fragezi galbiori, oferite automobilistilor de catre junii rromi la bariera CFR-Livada. Cosuri impletite, vase mici sau pungi din plastic debordand de apetisante, abia culese, capsuni, din Livada spre Ciuperceni.

Lanuri cu porumb tardiv semanat din cauza ploilor, aflat abia in stadiul de 2-3 frunze, tonice lanuri, putine, de grau sau orz, in care zambeau provocator-fotogenic cei dintai maci imbujorat-frivoli.

Ce sa mai vorbim de ghiduri, posibilitati de documentare, harti (auto) turistice cat de cat actualizate, dar despre caile rutiere judetene care par a fi fost gratuit, muzeal conservate, dupa ultimele bombardamente ale celui de-al doilea razboi mondial? Prin urmare romanii (si habaucii straini) au marea sansa a trairii unei aventuri chiar de la limita unui municipiu capitala de judet, spre deosebire de fraierii austrieci/nemti/olandezi care nu au parte macar de o talpuire ancestrala prin balti si noroaie nici macar intre parcelele cultivate fiindca si acolo caile de acces sunt amenajate/asfaltate. I love you Romania, pastratoarea fidela a interbelicelor hartoape, mult gustate & facil gasite de catre autoturistii de pretutindeni. Mare pacat!

Urmarind o harta automobilistica DIMAP, la scara mare, facuta de unguri pentru tara noastra (sic!) localitatea Amati, sugerata pentru desprinderea de Satu Mare catre Homoroade si Oteloaia, nu era mentionata, pe o alta, cam la aceeasi scara, parand apropiata de Viile Satu Mare sau Ardud, de unde ar fi trebuit sa deviem spre sud-est. Eroare!

Initial am luat-o spre Viiile Satu Mare slalomand fascinati printre aleatoriu- distribuitele gropi asfaltice dar, pe de alta parte, gustand din plin panorama est-nord-estica, de la Gutai la Ignis, Muntele Mic, Pietroasa spre M-tii Oas, cu aceiasi superbi nori-caravele, cu haturi lungi de porumbele, macesi in floare alaturi de liziere de salcami debordand de strasnic plouatele flori sau boschetii parfumati de soc, abia inforiti, cu vaste pasuni de ses si fantani cu cumpana si ciutura, ciurde de vite baltate, alb-rosu sau cu negru, cu sate abia itindu-si pictural, dintre pomii fructiferi si salcami, sarpantele de ardezie incapabile sa le concureze pe cele argintii-bulbucate ale bisericilor. La limita inundarii canalul Homorod, lutos-cafeniu. Multime de terenuri arabile cu balii de floarea soarelui si coceni de porumb, ramase din toamna anului trecut, dovada ca agricultura a cazut, nu doar pe-aici, in dizgratie. Culturile initiate-n aceasta primavara sunt intarziate, multe cu baltinde ape. Ajungem in Viile Satu Mare afland de la o tanara (habarnista!) ca am luat-o gresit, de acolo neputand accede spre Ruseni si lacul Oteloaia. Admiram insa pitorestile case si vile inainte de-a reface drumul, numarand in sens invers hartoapele, apoi cotim spre Aeroportul Satu Mare continuand, pe o excelenta sosea (de ce oare normalul pare exceptional la romani?) pana la Ardud, oprind la frumosul turn si pitorestile ruine care preced localitatea istorica si prospera, suind drumul ce duce spre vechile pivnite pentru vinificatie, apoi plimbandu-ne in situl istoric despre care aflasem in prealabil urmatoarele:

La Ardud (20 km de Satu Mare) pot fi vizitate ruinele cetatii senioriale ridicate in anul 1481, una din cele mai puternice din nord-vestul Transilvaniei cu acelasi nume, datata sec. XV, apartinand voievodului roman Bartolomeu Dragfi, ruda a domnitorului Stefan cel Mare. Cetatea are un plan poligonal cu bastioane de colt, pe locul acesteia, in anul 1630, Alexandru Kiraly construind un castel. Un turn neogotic al acestuia, refacut in 1896, poate fi vazut si azi alaturi de un altul geaman, aflat in ruina. Aici, in anul 1847, poetul Petofi Sandor s-a casatorit ci Szendrei Julia. Biserica romano-catolica din Ardud este datata 1482, suferind restaurari in 1860 si 1959, pastrand influente gotice.

Un cicloturist ajunsese inainte aici si, insurubandu-se pe spiralatele scari zidite ce conduc spre platforma superioara a turnului, semanand piesei de sah cu acelasi nume, panorama la sud, spre marea comuna dominata de biserica-monument istoric. Dupa sedinta foto am continuat spre sat, aici afland de la un localnic despre eroarea de orientare si abordare, dupa care am luat-o inapoi spre Satu Mare si in continuare spre Baia Mare via Paulesti, urmarind rutierul indicator spre Amati, acesta neexistand. Ezitari, intrebari, revenirea spre Satu Mare pina ce pe dreapta soselei vazuram indicatorul spre Solduba iar pe o cladire satmareana str. Amati. Asta era! Dupa circa 1, 5-2 ceasuri de bajbaiala eram pe directia cea buna, pornind prin afaltice hartoape spre zona satmareana a Tarii Codrului, depasind repede Amati, ajungand in frumosul Ruseni, trecand canalul plin ochi si cu lutoase ape Homorod, ajungand la o minunata padure de stejar si gorun magic iluminata de soarele strecurat printre bogatele coroane, cu o la fel de impresionata flora sub-etajata, preponderent ierboasa. Exploatarea arborilor monumentali e in toi, dovada stivele de busteni ce asteapta incarcare si transportul spre gaterele amenajate de regula in fostele adaposturi pentru vite, soproanele/fanarele fostelor CAP-uri. Zootehnia e doar un cosmar apus, traiasca defrisarile de pretutindeni!

Depasind satul Tataresti ajungem la Necopoi, de acum incolo fiind avizi de-a descoperi si admira casele codrenesti autentic-traditionale, cu inguste si lungi prispe pastelat zugravite, sustinute pe stalpi de stejari sumar ornamentati, umbrite de spalierii cu vita de vie, cu gaste ciugulind colti fragezi de iarba alaturi de pufosii lor boboci aurii, cu numerosi copii jucandu-se in soarele dupaamiezei, cu arare batrane incovoiate de truda si griji, tufe de iasomie, bujori si azurii irisi dinaintea casei. Suri svabesti tipice, cu uriase porti de lemn, frumos ornate prin traforare, permiteau intrarea carutelor incarcate cu fan sau bucate.

Asfaltul e ceva mai putin gaunos, zona extraordinar de frumoasa dar si aici, de-o parte si alta remarcam holdele neangrijite, multe sole necultivate si napadite de buruieni, fotografice pretexte mai acolo unde descoperim parca infinite laviuri galben-portocalii.

Traversam pe rand Homorodul de Jos apoi Homorodul de Mijloc continuat fara delimitare cu Homorodul de Sus si imediat soseaua coboara accentuat iar la circa 100 m pe dreapta apare indicatorul Oteloaia (soseaua continuand pana la Solduba unde se-nfunda).

Cotim stanga, intrand pe aleea ingusta, dar pietruita si cu pietris albicios, care taie codrul matur si impresionant de stejar, gorun si cer, alte specii de foioase fiind mai rare, cu un sinuos paraias la stanga, suind usor si dupa circa 1-1, 5 km ajungand aproape de cantonul silvic Oteloaia si dependintele acestuia, lacul ivindu-se intr-o depresiune din dreapta.

Concesionarul, brigadier silvic tipic contestat de virtualii proprietari, ne priveste circumspect aparatele foto apoi, lamurindu-se cu cine are de-a face, ne spuna ca lacul a fost amenajat la dispozitia fostului prim secretar Josif Uglar, prin indiguirea vaii Homorod, pe malul lacului construindu-se o cocheta cabanuta, un debarcader si cateva umbrare pitoresti, acoperite cu stuf. Intamplator, sub dig, observ luandu-si zborul cu greoaie batai de aripi, o berza neagra. Pe digul pavat cu dale au inflorit coloniile roz.violete de cimbrisor, romanita dar si o varietate alba de parfumate sanziene.

Lacul, aproape rectangular, e umbrit pe trei laturi de codrul minunat ce contiua spre vf. Lepsezi iar la sud-vest de terenuri agricole colinare. Cativa pescari isi arunca nada in apele tremurate de briza. Incantati, o luam inapoi pana in Homorodul de Jos, oprind o clipa acolo unde spre dreapta, la capatul unui ulite pietruite, vedem biserica in constructie dar si pe cea veche, din satul Chilia pe care-l nemurim cu prim plan de maci, si de acolo, pentru a evita hartoapele la dreapta, pe un drum de tara acoperit de o succesiune de balti, care de care mai mare si mai adanca, orientandu-ne spre Sai. La dreapta codrul de stejar si gorun continua cu un altul si mai frumos/pitoresc, de pin rosu, cu liziera de salcami infloriti. Cai murgi, roibi sau suri, impiedicati la membrele anterioare, pasc sau privesc statuar-tampi, spre niciunde, in timp ce suim spre o culme pe carosabilul intens erodat si spalat de torente, remarcand in vastele pajisti pascute de arare turme de oi ravenele si canioanele sapate-n lut, lasand la stanga-n urma o hitchkokiana, sau SF, locatie cinematografica, un fost CAP ocrotit de un paznic de hotii rromi, de fier vechi si orice mai apuca. In culmea dinaintea coborarii spre Sai, surpriza, cateva policrome prigorii, cu aripi si pantece sidefat azurii si petece rosii sau verzi pe gat, coada, trup, se racoresc pe pavaj dar zboara imediat ce dam sa le fotografiem. Ciudat, acestea agreaza zonele cu rape si malurile lutoase de rauri in care isi sapa afunde galerii inguste pentru a cloci si scoate pui. Vazusem asa ceva, copil fiind, in malul raului Lapus, la Lapusel, apoi mult dupa aceea, intr-o faleza a Dunarii doljene, la Caracal-Poiana Mare-Calafat. Aici nu vedeam vreun habitat adecvat dar prezenta lor ma contrazicea evident.

Drumul de tara avea sa ne fie unica varianta de continuare spre Lipau, pentru a ajunge pe asfintit in asa zisul asfalt al soselei Satu Mare-Paulesti-Ardusat-Baia Mare, continuand prin sinistre hartoape catre Valea Vinului, Pomi, Borlesti, remarcind la dreapta, la poalele estice ale padurilor Codrului, constructiile faraonice ale manastirii Marius si modest-pitorescul sat Crucisor. O crunta aversa spala valea Somesului, departe, inaintea noastra. Traversind Somesul cu amenintatoare ape lutoase si o gramada de pet-uri si varii jeguri casnice plutinde, la Ardusat, continuaram spre Coltirea si Hideaga, incheind circuitul aproape de ora 21, la Baia Mare.

Concluzii? Cam aceleati ca de fiecare data: avem o tara frumoasa, nici cat negru sub unghie cunoscuta si pusa-n valoare, lamentabil exploatata agro-turistic, cu execrabile cai de comunicatii si total neglijabile informatii absolut elementare iar de aici pana la turismul sec. XXI

Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii