Liste Alpinet - alpinet2k

RT ALPI 2007

In luna august 2007 am revenit impreuna cu sotia mea Cristina pentru a 6-a oara in Alpi. Pentru inceput am fost in Elvetia in zona Interlaken-Grindelwalt si apoi in Saas Fee unde facut doua ture solo sau daca vreti in calitate de posibila hrana pentru crevase, dupa cum urmeaza:
- Monch, alt.4099 m, pe traseul normal, din Jungfraujoch, despre care sper sa scriu un RT separat mai detaliat.
- Nadelhorn, alt.4327 m tot pe claseul clasic. Am plecat singur din Saas Fee, cu telecabina pe o bucata scurta pana la Hannigalpe, apoi 2h 30 min pana Mischabel hutte, numai prin ceata, nenumarate serpentine apoi pasaje frumoase de catarare usoara amenajate cu cabluri. La Mischabel hutte cabanierul, un tip cam dur si care nu putea sa-mi spuna pe nume decat in varianta Montenooo nu m-a primit prea entuziast si desi facusem rezervare telefonica, s-a facut ca ploua si nu m-a cazat decat in podul cabanei vechi, la aceiasi bani cu ceilalti turisti. Mai am si altele despre el mai rele dar nu le mai insir aici.
Plecarea spre varf s-a dat dimineata la 4 din Mischabel hutte apoi am mers pe morena/creasta stancoasa, a urmat o traversare a ghetarului Ried, Windjoch. Aici am mers legat in coarda singura data in toata vacanta, cu un spaniol, Nacho Morales, cand am traversat ghetarul Ried pana in Windjoch, la cererea lui Nacho care era mai sprinten decat mine, facuse si el multe varfuri inainte de asta si avea planuri mai mari decat Nadelhorn, in speta Nadelgrat. Din locul unde ne-am departit nu am mai vazut decat o singura crevasa pana pe varf.
Din Saua Vantului care cred ca e traducerea lui Windjoch am urmat apoi o creasta mai larga care in final devine mai stancoasa/ingusta cu pasaje pe care le-am evitat pe dreapta cum urci si pe care e varful marcat cu o cruce. Pasajele finale, expuse le-am urcat fie in cramponaj pe zapada inghetata/gheata, fie pe stanca. Un tip chiar a incercat sa monteze un cui de gheata. Varful e stancos si ascutit nu pot sta decat unul-doi oameni deodata langa el. In jur am putut vedea foarte multe alte varfuri, inclusiv Domul si Matterhornul in lumina diminetii dar a trebuit sa cobor repede caci se aglomera. Bineinteles ca am dat sub/pe varf de eternele gramezi /brambureli/ aglomeratii inutile/fiecare pentru pita lui, dar intr-un loc, la coborare, decat sa vad o doamna cu coltarii in capetele altor doi cetateni care urcau mai greu am pus piciorul in prag si am dirijat circulatia pentru a evita altele mai rele. In rest am coborat fara probleme inclusiv cand
am traversat ghetarul Ried la intoarcere privind mereu in jur si facand poze. Foarte frumoase au fost si rasaritul dinspre Weissmies si Lagginhorn si culoarea aurie a lui Lenzpitze in lumina soarelui diminetii. Un munte, adevarat, superb, la care m-am gandit aproape 2 ani si pe care trebuie sa-l urci cam 95 % doar cu propriile puteri si care pot spune ca se preteaza destul de bine la o tura solo fiindca sunt destul de putine zone cu crevase.
Am mai facut si alte ture usoare cu Cristina care mers foarte bine desi e insarcinata in luna a 4- a. Am facut printre altele celebra Eiger trail de unde am admirat/pozat/filmat printre nori Eigernordwand. Ne- a mai placut si zona Lautenbrunen, unde sunt niste cascade o frumusete si varful Schlithorn. Am mai mers si cu telecabine /trenulete etc in toata zona Interlaken Grindewald facandu-ne un fel de ski pass, un abonament pe 6 zile care a costat 195 CHF si folosind abonamentul pentru autobuze primit in campingul Jungfrau unde ne-am cazat in Interlaken. Am mers ca iarna cu ski-pasul, in orice loc si in orice directie, vorba lui Andries. Desigur ca nu am putut rata urcarea cu trenuletul care pleaca din Interlaken, urca prin alte cateva statiuni, apoi prin muntele Eiger unde are doua statii, una efectiv in perete, in Eigernordwand, si un numita Eissee/marea de gheata si apoi in final te lasa la destinatie in Jungfraujoch la 3500 m
. Statia din perete e luminata noaptea si asta se vede de jos din Grindelwalt si, foarte important, a servit drept loc de retragere pentru multi cataratori, inclusiv romani, care din diverse motive s-au retras din ascensiunea peretelui nordic al Eigerului. In stil elvetian, calatoria asta dus intors asta a costat cam 50 si ceva de CHF in plus de abonament.
Ajungand pana in Saas Fee nu ne putea lasa inima sa nu mergem si pana in Zermatt sa mai vedem odata Matterhornul care insa ne-a asteptat acoperit de nori. Tot norii ne-au facut sa renuntam la alte ture in zona si sa plecam mai departe spre Dolomiti. Pe drum am mai stat vreo doua zile langa Laco d Iseo pana s-a mai imbunattit vremea si am recuperate la capitolul lectura.
In Dolomiti am revenit a treia oara pentru peisaje si via ferrata. Si aici am facut mai multe ture, iar pe via feratta am fost fara vreun coechipier. Ne-am pus cortul prima oara in Canazei la Camping Marmolada, cu 14 euro /persoana/noapte apoi ne-am mutat in Cortina dAmpezzo, in Camping Olimpia, cu 9 euro /persoana/noapte Am facut traseele astfel incat sa pot pleca si sa ma pot intalni cu Cristina in final, deci nu le-am putut lungi prea mult
- Sella, Piz Boe, pe traseul Corvarra, telecabina, telescaun, Via ferrata Vallon, gr.2a, scurta, cam 25- 30 min dar frumoasa, cu pasaje spre verticala si pod langa o cascada, apoi urcus pe poteca uscata si apoi pe zapada inca aproape doua ore spre Piz Boe., alt.3125 m, varful principal din Sella, unde am intalnit o ceata de italieni urlatori cum nici in Romania nu mi-a fost dat sa vad. Pe varf foarte aglomerat apoi am coborat la ref. Piz Boe si apoi am mers spre telecabina de Passo Pordoi.
- Sassolungo, un masiv muntos foarte impunator si pe care, ca sa ajungi pe varfuri trebuie sa te cateri din greu, cu exceptia unui singur varf, Sasso Piato, alt.2955 m, pe care se ajunge pe via ferrata Oscar Schuster, gr.3b, dinspre pasul Sella, via ref. Toni Demetz si Langkofel hutte. Gradul e cam umflat in ghiduri, seamana in cea mai mare parte cu o tura 1b in Crai, cu brane, dar fara vegetatie si fara multe cabluri. Pe varf bineinteles ca e impresionant si am avut atunci bafta de o vreme excelenta. La intoarcere am venit pe la rif. Plattkofel si apoi am mers spre pasul Sella. La Rif. Sandro Perti m-am intalnit cu Cristina care se odihnea si citea la umbra unui bolovan ea venind din cealalta parte, dinspre Sellajoch iar la Rif. Frederich August am vazut yaci adusi tocmai din Himalaya si niste copii simpatici care se catarau mai abitir ca un campion de bouldering pe statuia regelui si montaniardului cu acelasi nume.
- Via ferrata delle Trincee, La Mesola, gr.4c, sau Drumul Transeelor in roca vulcanica, foarte interesanta, cu multe pasaje de urcare si coborare fara prize clare la picioare. Traseul pleaca de la 15 min de statia de cabina Porta Vesco unde ajungi din Arraba. Pasajele cele mai dificile sunt exact la intrare in via feratta, cam 30 m, iar apoi urmeaza o creasta pe care a existat in primul razboi mondial o linie de transee /fortificatii in care soldati ai armatelor austro-ungare si italiene si-au petrecut ani intregi in toate conditiile meteo posibile si gata tot timpul de lupta sau luptand efectiv. Si acum mai vezi sarma ghimpata transee, resturi de constructii si tunele. Urmeaza un pod aerian, traversee, coborari, ruine, alte coborari, unele chiar expuse si fara prea multe ajutoare pentru picioare. Dupa o alta sa in care iar sunt ruine traseul devine mai usor dar surprizele tot mai apar. Intre ele Marmolada, cunostiinta
noastra de anul trecut care cred ca de pe creasta asta se vede cel mai bine din toata zona. Tunele sunt doar spre final, scurte, iar apoi m-am intalnesc dupa aproape 4 ore iar cu Cristina, care era tot tolanita la umbra, langa bivuacul Bontadini. Ea venise pe sub creasta si pe la ref. PadonDe la acest bivuac recomand si urcarea pe varful de desupra lui, pe poteca, 15 min. unde panorama este din nou foarte impresionanta. As putea sa spun ca acesta a fost traseul meu favorit din Dolomiti cu toate ca si Punta Anna Tofana di Mezzo mi-a placut la nebunie, asa ca in final o sa le asez pe podium la egalitate, pe locul 1. Mai vreau sa spun si ca Drumul Transeelor a fost cel mai putin aglomerat traseu din toata vacanta.
- Catinaccio d Artemoia, alt.3002 m. Splendizi munti, fara exagerare. Aici gasesti si turnurile Vajolet celebre pentru frumusetea lor. Asa ca am trecut dimineata sa le vad/fotografiez/filmez /admir turnurile iar pe la 12: 30 am ajuns la ref. Passo Principe. De aici in 5min ajungi in via feratta Catinaccio d Artemoia, gr.2b, usoara, cam ca pe la nturile din Crai, aproape ca nu m-am asigurat cu kit-ul pentru via ferrata. Pe varf ma intalnesc cu familia ideala, trei austrieci sot/sotie/ fiu, simpatici, comunicativi, relaxati si care mergeau si destul de tare
Imi mai amintesc citind din pasaportul dolomitic (in care am strans cam 50 de stampile de pe la refugiile/pasurile/muzeele pe care le-am intalnit in drumul meu) ca aici am vazut o persoana mai in varsta, cam peste 75 de ani, care urcase la ref. Re Alberta de la care turnurile Vajolet sunt la o aruncatura de bat, foarte aproape si care se uita incantat la echipele de cataratori din turnuri. Chibitza, traia alaturi de cei din perete si ii urmarea cu alura unui bun cunoscator al traseelelor. Am avut senzatia ca acesta era scopul turei sale din acea zi, sa urce si sa admire cataratorii din turnurile Vajolet.
- Via Ferrata Tridentina, gr.3b, tot in masivul Sella. Se ajunge foarte usor la ea, mai jos de Passo Gardena, spre Covarra, la o curba e o parcare mare, prea mare cred, iar in 15 min ajungi la inceputul traseului. Cea mai cunoscuta feratta din Italia, cel putin asa am citit undeva insa si cea mai aglomerata feratta din viata mea. Multi, prea multi oameni, dupa gustul meu dar asta se compenseaza prin frumusetea catararii si a imprejurimilor. Fiind insa singur am avut avantajul de a-i putea depasi mult mai usor pe ceilalti ferratisti mai ales ca toata urcarea am facut-o sub amenintarea ploii care pana la urma ne-a iertat. De la ref. F Cavazza al Pisciadu.am coborat pe Val Fetus pana in parcarea de unde incepusem tura.
- Via ferrata Luca /Innerkofler /Monte Paterno, alt.2744m, Via ferrata delle scalette / Tore Toblino alt.2617 m si Sentiero del curato militare hosp / Tore Toblino. In acea zi de august am inlantuit 3 trasee de via ferrata mai usoare si mai scurte. Totul s-a desfasurat intr-o zona exceptionala, avand vis-a vis celebrele Tre Cime di Lavaredo sau Drei Zinnen. Am plecat de la rif. Auronzo unde am lasat masina apoi am trecut de rif. Lavaredo si din Forcela/shaua Lavaredo am luat-o in dreapta spre Monte Paterno. La inceputul ferratei intai se intra intr-un tunel apoi se merge pe brane, tunele scurte, apoi se trece pe celalalt versant pe brane si apoi se urca spre varful principal, pe care se afla o cruce. Pentru a continua coborarea spre rif.3 Cime trebuie sa te intorci o bucata de drum pe unde ai urcat pana intr-o alta sha, Forcela Camoscio de unde incepe coborarea spre refugiu. La fel urmeaza o succesiune de brane descatarari si tunele pana
la spre rif.3 Cime. Din cand in cand prin tunele pe stanga apar prin ferestre cei trei dinti gigantici. De la spre rif.3 Cime unde m-am intalnit cu Cristina, am plecat spre Tore Toblino care e situate cumva in spatele refugiului la mica distanta de acesta. Via ferrata delle scalette, gr. 3b incepe din spatele turnului, nu e prea lunga si e compusa din pasaje sustinute, mai ales cu scari dar unele din ele te imping pe spate. Varful lui Tore Toblino e foarte spectaculos si arunca pereti in toate directiile. Pe cel mai putin inclinat este si traseul meu de coborare, Sentiero del curato militare hosp, gr.2 a, pe care am intalnit copii de 10-12 ani. Tura s-a incheiat cu un mars spre ref. Auronzo ocolind Drei Zinnen pe partea vestica.
- Mt. Lagazuoi. Am plecat mai tarziu in aceasta tura foarte scurta/ lejera si impreuna cu Cristina am urcat in cu cabina din pasul Falzarego spre rif. Lagazuoi, apoi am coborat prin transeele reamenajate pentru public si tunelele sapate in stanca de soldatii din primul razboi mondial inapoi spre pasul Falzarego. Frumoasa si panorama de la refugiul Lagazuoi.
- Via ferrata Punta Anna grad maxim de dificultate in ghiduri, 5c, care te urca de la rif. Pomedes pana pe Tofana di Mezzo. Si acesta a fost traseul meu favorit, alaturi de Via ferrata delle Trincee. Pana la rif. Pomedes am urcat cu telescaunul iar de la cabina pe jos inca 0-15 minute. Traseul incepe usor, gradat dar aproape tot timpul sunt cabluri pentru asigurare. Usor usor dificultatile cresc si apar pasajele mai grele pentru mine, cele fara prize la picioare. Dar m-am cam obisnuit si cu ele. Pe drum depasesc multe grupuri. La un moment dat ne strangem cam 7-8 oameni asteptand dupa o persoana care se misca mai incet. Cand vad chestia asta ma gandesc ca toti ar vrea sa depaseasca si doar nu o sa depasesc eu, care am venit ultimul. Dar timpul trece si imi incerc norocul. Cer voie cu o privire rugatoare unor italieni care nu pareau prima oara prin partile acelea, ma lasa, apoi imediat fac la fel cu 4 englezi si apoi inca doi care
erau legati in coarda. Apoi ajung pe o creasta cu o mica momaie. Aici trebuie sa fi fost Punta Ana, varful. Nu ma opresc trebuie sa continui deoarece nu ma simt obosit, iar in jur e un pic de ceata, nu merita sa ma opresc. Drumul continua aproape drept pe creasta, si ulterior pe brane. Las in stanga un tata cu copilul sau care coboara spre rif. Giussiani. Pe o brana, pe dreapta crestei mai depasesc inca un grup, apoi intru intr-o zona de grohotis, unde e doar poteca care se bifurca. La deal spre Cima, varful Tofana di Mezzo, iar la vale rif. La Valles. La deal deci. Ajung din nou in creasta, merg uneori pe ea, uneori pe langa, apoi apare o scara, iar pe creasta, apoi poteca trece pe celalalt versant pe o brana lunga. Dupa inca o sa in fata apare un turn cam mare. Se vad cabluri, merg pe le apoi urmeaza un traverseu care te scoate in alta brana de unde incepe o coborare asigurata. Mai tarziu vezi ca acolo de fapt esti deasupra unei ferestre naturale uriase. Un
nou traverseu apoi se urca pe un valcel pe care sunt montate aparatori contra avalanselor din metal contorsoionat. Jos undeva in ultima caldare e o partie de ski care trebuie protejata de avalanse. Mai sunt si cateva cabluri apoi doua sau trei scari cu mici pasaje intre ele, neasigurate, aeriene.. Simti varful, il vezi cand nu e ceata, dar atentie, trebuie urmat marcajul cu momai caci altfel te poti incuia. Pe varf ajung catarandu-ma pana in ultimul moment iar ultimele cabluri sunt mult in urma. Aici bucurie mare, caci o vad pe Cristina care statea la soare, tot cu o carte in mana, asteptandu-ma. Venise cu cabina din Cortina pana la rif. Tofana di Mezzo si de acolo urcase cateva minute pan ape varf. Reintregirea familiei a incununat bucuria unui traseu de neuitat.
- Cinque Torri. A fost o tura scurta, de final, am ajuns cu cabina la rif. Scoiatolli 5 Torri si apoi pe jos pana la Rif. Nuvolau. Aici ne-a prins ninsoarea, prima din toamna asta. La coborare am vizitat si un muzeu in aer liber, cred ca inca in constructie, cu diverse transee, baraci, manechine de soldati si alte asemenea, reamenajate in stilul celor amenajate aici in primul razboi mondial. Am facut mai multe rafale de poze din transee cu Lagazuoi si Tofane.
La final am plecat din Cortina d Ampezzo pe o vifornita ca in decembrie si din nefericire vremea rea ne-a urmarit si prin Austria in cele 4-5 zile care au urmat pana cand am ajuns in tara, astfel ca nu am mai putut vedea mare lucru pe unde am mai mers.
Nu in ultimul rand vreau sa-i felicit pentru turele facute in Alpi pe Romeo Chira si partenerii sai, pe Corina Drosino si colegii ei pentru ce au facut prin Bolivia, pe brasovenii care au mers in Caucaz, pe Alex Gavan si pe toti celalti care au facut vara aceasta ture peste hotare.


Documentatie: The alpine 4000 m peaks, de Richard Goedeke
Via ferratas of the Italian Dolomites, a CICERONE GUIDE, John Smith si Graham Fletcher.
Harti luate de la fata locului
Internet, site ul d-lui Dinu Mititeanu, mailuri de la Mihai Pupeza si Gec, bogdaproste.



Cosmin Munteanu CAR BRASOV

Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii