RT-ul a fost scris de Bianca
coechipieri: Dorin(Eu), Bianca(Bia), Diana(Di), Emanuel(Ema), Anee, Serban(Serbi) si A Cutu
Muntii Cindrel (1-5 iulie 2008)
Plecarea a fost marti 1 iulie la ora 00: 15 din gara Arad. Dupa un drum lung cu trenul cu o schimbare in Vintu, am ajuns in Sibiu in jurul orei 5. Autobuzul spre Paltinis a plecat la ora 7, pentru ca dupa vreo ora sa ne aflam la inceputul urcusului nostru. Prognoza meteo nu parea sa tina cu noi, cerul find cam innorat, insa ne-am decis sa urcam pana la primul punct de pe traseu, (Gaujoara). Drumul prin padure a fost lin, iar vremea s-a imbunatatit, asa ca am profitat de soare pentru a merge in continuare. La un moment dat am ajuns intr-o sa, de unde ni s-a dezvaluit o minunata priveliste a muntilor din jur. Am trecut pe langa un indicator pe care cineva a scris in gluma <-Iad -- Rai->; noi oare unde sa ne indreptam decat spre rai? Dupa mai mult timp de mers lejer si depasit mai multe stane, ni s-a infatisat refugiul de la Canaia; nici prin gand nu ne trecuse dimineata ca vom ajunge atat de departe. Am campat langa refugiu, acesta fiind neutilizabil:
saltelele erau putrezite, si am citit ca sunt pline de plosnite. Aparent mai exista o parte din cabana care era mai bine ingrijita, dar nici vorba de cabanier. Nu prea ne interesa asta pe noi, aveam corturi si apa cata doream de la izvorul de langa refugiu. Ce m-a surprins a fost soarele foarte puternic de pe drum, ne-am cam ars cu totii; de asemenea, locul a fost plin de musculite si tantari, din cauza carora am suferit mult. (Batrana care se ocupa de refugiu e paralizata de mai multi ani. Domnul David Adrian, director salvamont Sibiu, ne-a spus ca un club se v-a ocupa de refugiu, si in regim de cabana de munte v-a reintra in circuitul turistic)
Miercuri dimineata m-a trezit caldura soarelui care batea direct pe corturi. Am decis ca aceea sa fie zi de odihna, posibil cu mici deplasari prin jur. Majoritatea zilei am petrecut-o mutandu-ne de la umbra la soare si invers, la soare fiind foarte cald, insa la umbra ne racoream putin cam prea mult. Am dormit, am jucat carti, ne-am gandit sa mergem pe jos pana pe Cindrel, dar ne simteam prea bine. Ca in toate drumetiile pe munte in care am fost, m-a gasit un caine, sau mai bine zis el ne-a gasit pe noi. A aparut din senin la cabana, l-am hranit si ne-am imprietenit cu el. "Cutu" urma sa ne insoteasca pe tot traseul pana jos in Gura Raului. Spre seara a aparut un grup de turisti cehi (primii pe care i-am intalnit pe traseu) si s-au campat si ei in zona. In jurul orei 7, a sosit un cuplu tanar dorind sa se cazeze la cabana. Au avut o surpriza neplacuta, aceasta fiind inchisa, iar ei neavand nici macar o geaca la ei. Ca norocul, am reusit sa ne inghesuim
si sa le donam un cort si doi saci de dormit pentru noapte.
Joi dimineata am strans corturile si am pornit la drum. Chiar dupa plecare am intalnit un cioban cu oile, cu care am mai discutat despre locuri si distante. Ideea era sa ajungem la Saua Steflesti si sa trecem in Lotru, dar cand am ajuns putin mai sus si am vazut distanta ne-a cam pierit entuziasmul. In plus, ciobanul ne-a informat ca un altul a fost atacat de urs nu departe de ruta noastra, alt fapt care ne-a ingrijorat. Pana la urma, am decis sa ramanem la planul initial si sa facem Cindrelul. Ajunsi in inca o sa, am gasit (triunghiul albastru) care ducea la refugiul Cindrel. Insa noi, oameni destepti, ne-am gandit sa o luam pe curba de nivel pentru a ajunge la Iezerul Mare (stim ca e rezervatie si nu e voie sa campam, insa am fost cuminti, nu am stricat nimic, chiar am adunat gunoaie de pe acolo). Am avut de infruntat tufe de jnepeni, bolovani si o panta foarte mare, insa in final am ajuns in caldarea Iezerului, care e unul din cele mai frumoase locuri
pe care le-am vazut: sunt trei lacuri sub poalele muntilor, inconjurate de jnepeni (cea mai intinsa padure de jnepeni pe care am vazut-o vreodata!), cu petice de zapada si palcuri de bujori pe creste. Din cand in cand se vedeau pastravii sarind pe suprafata lacului, in timp ce corbi imensi patrulau cerurile. Am campat langa lac si am pornit sa exploram in jur. Unii au luat-o in sus pe creasta, in timp ce altii s-au plimbat prin jurul lacului, cautand sa ajunga la zapada. A fost o zi excelenta.
Ziua de vineri am inceput-o relativ tarziu, vremea fiind frumoasa (nu avusesem deloc vreme urata inca, acesta era un lucru foarte neobisnuit). Am decis sa facem creasta din jurul caldarii fara bagaje, iar dupa o urcare nu foarte lunga am ajuns sus. Traseul ne-a dus la Vf. Cindrel (care nu era chiar in drumul nostru dar nu il puteam rata), unde am intalnit niste localnici care urcasera si ei cu scopul de a cobori la lac. Lucrul trist a fost ca acesti oameni nu pareau sa aiba deloc respect pentru munte: au aruncat gunoaie, pe care noi le-am adunat apoi, aveau la ei un topor, care nu poate insemna decat ca aveau de gand sa taie jnepeni pentru foc (jos la Iezer erau jnepeni taiati, probabil de alti localnici din-acestia), si au si adunat cateva plase de bujori de munte, direct din rezervatie, de unde e interzis. Cel mai trist lucru e ca nu aveam pe cine sa anuntam, rezervatia fiind in administrarea primariei... Din moment ce eram sus, am decis sa vizitam si
Iezerul Mic. Drumul a parcurs Platoul Deavolului, un loc superb, intins, parca eram la ses! Chiar ciobanul ne spusese ca ar putea ateriza un avion acolo, atat era de drept. Nu am mai vazut niciodata asa munti lini precum acestia, nu erau crestele semete ale Fagarasilor, insa aveau un farmec al lor. Iezerul Mic l-am vazut de sus de pe creasta, complet inconjurat de jnepenis. La intoarcere un nor de furtuna avansa rapid spre noi, asa ca am grabit pasul. Eram aproape coborati in caldarea Iezerului Mare cand ne-a lovit. Ne-am refugiat in corturi si am indurat o noapte intreaga ploaie si mai ales un vant puternic.
Sambata a fost ultima zi pe munte. Ne-am impachetat de dimineata, vantul batand in continuare fara mila pe noi. Am coborat pana la refugiul Cindrel, care mi s-a parut foarte bine amenajat: destul de mare, paturi cu fan, lemne taiate si un loc de gatit. Singurul lucru nedorit erau sticlele de bere (de sticla, nu doze) pe care n-am idee cine s-a pus sa le care pana acolo si nu le-a mai adunat. Restul coborarii a fost foarte frumoasa si lina; la un moment dat am ajuns la o intersectie la care am pierdut semnul, dar am luat-o pe drumul care ducea spre vale si am gasit in final un semn vechi si sters. Cabana Z ne-a indus in eroare, pentru ca am ajuns la ea mult mai tarziu decat arata harta, ceea ce ne-ar fi dat de inteles ca mai aveam drum lung inainte. Insa cand am ajuns la un canton silvic mult mai devreme decat ne-am asteptat, ne-am dat seama ca era o eroare a hartii in legatura cu cabana (care de altfel e dezafectata, pe usa scriind: "Aici nu mai este
nimic de furat. Va multumim.
"
. Harta folosita de noi e din '74, nu stiu daca s-a mai scos alta de atunci, insa Cabana Z este mult mai departe de refugiu decat arata aceasta. Am coborat in continuare, bucurandu-ne de padure si adunand din cand in cand gunoaie gasite pe drum. Am intalnit "Bradul vechi de 500 de ani", care era intr-adevar imens. Ideea era sa traversam Cheile Cibinului pentru ca apoi sa iesim in satul Gura Raului, de unde sa ajungem la Sibiu. Eram insa destul de obositi si am avut mare noroc sa prindem doua ocazii care ne-au dus cativa km prin chei si apoi pana la Festivalul Bujorului aproape de sat. Partea proasta e ca am fost asigurati ca vom avea autobuz spre Sibiu la ora 9, insa odata ajunsi in sat(pe la 8 seara), localnicii ne-au spus ca acesta nu circula in weekend, iar datorita festivalului nu prea aveam sanse la ocazie, toata lumea mergand in directie opusa. A Era aproape de 11 noaptea cand, in disparare de cauza am apelat la
salvamont sa ne salveze din ``jungla cotidiana`` in care ne blocasem. A L-am sunat sa il intrebam daca stie pe cineva care sa ne poate duce din Gura Raului in Sibiu. A intrebat cati suntem si a decis: ``Asteptati unde sunteti, in jumatate de ora ajung la voi``. Multumim si pe aceasta cale domnului David Adrian, este un om exceptional, nu imi imaginez pe altcineva care ar fi facut acest lucru, sambata noaptea la ora 11 pentru niste oameni pe careA nu ii cunoaste. Ii suntem profund indatorati. In final am ajuns in Sibiu, de unde am avut tren spre Arad la 5: 52.
A fost o excursie excelenta, vremea a fost superba, iar locurile vazute au fost de vis.
Si un scurt RT foto la http://community.webshots.com/user/dorinpetrut
Numai ture senine!
"