Liste Alpinet - alpinet2k

Povestea a inceput de fapt cu vreo doua saptamani inainte de data de 24.07.2008, ziua plecarii noastre in Calimani. A inceput intr-o dupa amiaza calduroasa la o bere rece pe terasa Rita. Dupa mai multe variante de traseu, abandonate sau revizuite intre timp, ramane sa plecam joi dimineata din Iasi spre Vatra Dornei de unde sa ajungem la Neagra Sarului. De acolo traseul hotaram de comun accord s ail modelam functie de conditiile meteo. Toate bune si frumoasa asa ca joi cu noaptea-n cap o iau in pas alergator spre minunata gara din Iasi care e in renovare de vreo 18 ani (o fi ceva la mijloc oare si se incearca un nou record in marea carte?).
A Joi 24.07.2008. Iasi-Vatra Dornei (tren). Vatra Dornei-Neagra Sarului(autobus cu aer conditionat daca deschizi geamul). Neagra Sarului-Apa Rece (traseu turistic). Ajung in gara primul, la mica distanta aparand Catalin, Ionut si Mihai strict in ordine alfabetica. Luam biletele spre Dorna ocazie cu care aflam ca acea reducere acordata minigrupurilor e valabila doar pentru bilete luate cu minim 24 ore inainte de plecarea trenului din gara. Radem o cafea sin e urcam in trenul accelerat cu iz de marfar din al doilea razboi mondial. Suntem doar noi 4 in compartiment, asa ca din Pascani apare langa noi si Andrei. Vremea innorata ne cam pune pe ganduri, mai ales ca in weekend se anuntasera coduri de diferite culori pentru nordul Moldovei. In Vama prima surpriza: aflam ca trenul va sta cel putin o ora pana cand se va putea circula pe podul de peste Moldova din cauza unor alunecari de teren sau ceva de genul asta. Intrebam pe peron un nene care spune ca el nu e
domn ca sa stie cand pleaca trenul. Intrebam Domnul impegat (are cravata, dea aia-i domn, aflam) sin e spune ca o ora stam ca popa-n gara. Navalim in sala de asteptare si radem cate o cafea de la automat. Cam cu gust de mucegai asa ca glumim spunand ca astia au oprit trenul ca sa-si vandal cafeaua. Intr-un sfarsit plecam. Norii negri si in stanga si in dreapta. Planurile de rezerva se completeaza cu altele si mai de rezerva. Ma gandesc ca daca-i de rau sus la Dorna, sa coboram pe valea Bistritei sis a ne indreptam spre Ceahlau eventual. Campulungul, Sadova, Iacobeni sunt mai mult decat nume de gar ice ni se insiruie prin fata ochilor. In Vatra Dornei chiar daca se simte umiditatea din aer e frumos. Intre timp renunt la a pleca din Dorna pe sub telescaun pana la Apa Rece, stiind doboraturile din anii trecuti, asa ca dup ace trecem pe la puncul Salvamont de informare turistica din spatele garii (sau din fata ei, depinde de sensul de mers) ne impartim in
doua: impreuna cu Ionut mai cautam o harta cu Calimanii care sa o dubleze pe cea pe care o am iar restul pleaca spre autogara rapid pentru a nu pierde autobuzul ce pleaca spre Gura Haitii. Nu gasim harta in ditamai orasul, ne regasim in autogara si la drum. Mergem vreo 30 minute si in jur de ora 14, 30 suntem in centru comunei Neagra Sarului (aflat la 16 km de Vatra Dornei). Radem un sandwich, o apa sin e pregatim pelerinele pentru ploaia ce pluteste in aer. Pe la 15 o luam la drum, caci calatorului ii sade bine cu drumul.
A Neagra Sarului - Apa Rece (triunghi albastru - 10 kmA 3 ore).
Plecam asadar pe o vreme mohorata chiar din centrul satului de unde traseul nostru pentru o bucata de timp e comun cu un alt traseu punct rosu ce duce si acesta tot la Apa Rece. Traseul punct rosu dupa aproximativ 200 metri face stanga dupa biserica, pe un drum de carute destul de putin folosit, trece prin fanete, palcuri de padure, pe sub Vf. Magan (1196 m) iese in partea superioara a bazinului paraului Runc de unde se intreapta spre Apa Rece. Noi mergem inainte. Dupa vreo 20 minute incepe ploaie, intai mocaneasca apoi torentiala. Arunca pelerinile pe noi si da-i tot inainte. Intrebam un satean si ne confirma ca suntem pe calea cea buna iar traseul nostru face stanga undeva in zona unui brad retezat. Dupa vreo 3 km ajungem in Sarisor, un mic sat/catun. Luam o pauza de 5 minute pentru ca ploua torential. Cautam cu privirea un brad retezat. Nimic, ba sunt toti falnici si drepti, ba-i vedem pe toti prin ploaie retezati. Ajungem l acrasma satului, nu facem
consumatie si un sataen ne arata directia: soseaua asfaltata face dreapta la un moment dat, in acel punct chiar inainte de scoala la stanga pleaca un drumeag ce ne duce sus in culme. Un semn sters, vechi apare pe stanga dupa vreo 200 de metri. Pana aici nu prea am vazt semne. Toarna cu galeata, e adevarat cod rosu purpurii si-i dam inaite. Marcaje nu sunt dar traseul se poate ghici cu usurinta daca ai un pic de simt de orientare
Poteca urmareste culmea,, Plaiului lui Tarca", fiind incadrata pe o distanta de 1 km de padure in partea sudica si de poieni intinse catre nord. Apoi panta ei devine mai domoala si se abate spre sud-vest patrunzand in padurea napadita din ce in ce mai mult de jnepenisul ce vesteste depasirea cotei de 1500 m. Pe traseu observam un lucru ciudat: ploua in rafale si atunci cand Andrei isi da pelerina jos iar incepe sa toarne cu galeata, asa ca mai in gluma mai in serios, la indemnurile noastre ramane cu pelerina pe el. Si scapam momentam de ploaie dar incet ceata ne invaluie de departe. Ajungem in culme intr-o sa larga, la obarsia paralui Melintenilor, care se indreapta catre est, nascut dintr-un izvor renumit, cunoscut sub numele de,, Apa Rece". Aici reintalnim si marcajul punct rosu, marcaj pe care maine ne vom continua traseul pana dincolo de Vf. Tamaului. Odata intrati in padure triunghiul albastru a fost mult mai vizibil, iar lucru care m-a surprins
placut a fost lipsa doboraturilor. In sa ca un facut, ne ia vantul si o ploaie strasnica in primire. Traseul nostru ar fi in stanga (spre sud) pe punct rosu si dupa o ora sa ajungem la Vf. Lucaciului iar de acolo in 30 minute la 12 Apostoli unde ne cam gandeam sa campam. Pana aici am facut cam 3 A ore, asa ca timpul afisat pe indicator e realist. Vremea insa-i urata rau, ceata si ploaie iar de intins corturile pe ploaie nu ne prea arde. Spre nord e traseul ce vine de la Vatra Dornei cu plecare pe sub telescaun, iar triunghiul albastru in coborare tot spre nord spre Poiana Negrii unde se ajunge cam in trei ore.
Ne invartim, ne socotim si pana la urma reusim sa petrecem noaptea mai mult decat confortabil, asa incat a doua zi sa fim gata de plecare.
Vineri, 25.07.2008. Apa Rece-Vf. Lucaciului-12 Apostoli-Pietrele Rosii-Vf. Tamaului-Poiana Izvoarelor (punct rosu, traseu de creasta bine marcat, vizibil, posibil probleme de orientare doar iarna)
De la Apa Rece (aprovizionarea cu apa este obligatorie, deoarece pana inainte de Pietrele Rosii nu mai intalnim alta sursa) ne indreptam spre sud pe cararea larga care strabate un platou invadat de jnepeni, urcand domol si deviind treptat spre sud-vest si, dupa ce am parcurs 2 km, ajungem in Vf. Lucaciu (1.770 m), poart de intrare in,, cetatile" Calimanului cu interesante,, statui" risipite pe o distanta de 13 km, pan dincolo de Vf. Tamaului. Plecarea o facem pe la 10 din cauza cetii pentru ca am venit sa simtim, sa vedem, sa admiram muntele si nu doar sa mergem prin ceata. E o tura de placere, iar traseul in caz ca vremea se strica ne ofera mereu variante de coborare fie pe partea stanga (est) spre Gura Haitii fie pe partea dreapta spre Poiana Negrii, Poiana Stampei (vest). Ajungem prin ceata care incet incet face loc privirii noastre pana pe Lucaciului.
De sus, de pe varful golas al Lucaciului (anul trecut ni se parea varf, acum ca am ajuns prinsi in ceata nici nu am simtit cand ne-am cocotat pe el), ni se ofera o minunata perspectiva printre valurile de ceata ce se ridica si coboara asupra Tarii Dornelor (ma mandresc ca doara am stat si eu fix patru ani in coltul acesta de rai). Pierduta in zare, ghicim creasta crenelata a Negoiului Unguresc, dominata de piramida Pietrosului. In stanga, Vf. Retitisului (aveam sa vedem cabana meteo de la 12 Apostoli, cu frumoase caldari glaciare suspendate pe povarnisul nordic, din care izvorasc (se zice) numeroase paraie. Privirea zboara si peste plaiurile domoale ale Voievodesei, admirand, totodata, si culmile plesuve ale varfurilor Caliman-Izvor si Calimanul Cerbului (una din variantele de iesire din Calimani era de la Retitis prin Calimanul Cerbului si mai in vale Gura Haitii), ce coboara in trepte largi spre rasarit, catre Paltinis si Dragoiasa, unde se infratesc
cu Muntii Dornelor (Muntii Bistritei).
Ne aruncam rucsacii din spinare si stam sa admiram peisajul; nu foarte mult caci o palma de vant ne face sa ne luam bagajul in spate si la drum.
Cateva zeci de minute si soarele isi revarsa razele spre noi, noi tocmai ajunsi la 12 Apostoli. Iubesc nespus Ceahlaul, caci zecile de nopti dormite la cabana, camping sau pe aiurea ma leaga pe viata de el, dar zona asta a Calimaniului, si a celor 12 Apostoli parca ma fac sa respir ca pentru prima oara. Nu conteaza vremea, ora zilei, caci locul e de-a dreptul minunat. Pauza binemeritata pentru a goli un termos de ceai si a umple cardul aparatului cu imagini si camera cu crampeie de viata si vremuri.
Contemplam frumosul,, Gustera,,, Camila" si celelalte forme bizare ce maresc curiozitatea i amplifica fantezia. Puzderie de stanci ingramadite sau ravasite in jurul Lucaciului. Privim A ndelung minunatele sculpturi si in visarea noastra strabatem prin bezna mileniilor si parca incepem sa intelegem. Sa intelegem de ce iubim eternitatea muntelui, aerul proaspat si misterul ce ne inconjoara, intelegem de ce sangele nu-si gaseste astamparul atunci cand aruncam rucsacul in spate si prnim la drum.. Admiram maiestria,, necunoscutilor artisti" ce au l sat minuni daltuite cu mult truda. Ne trezim din visare i ne inchinam in fata naturii, mester neintrecut si plin de fantezie, care a modelat curioasele,, statui" din cetatile A mbatranite ale Calimanului. Uite deasta le spun unora animale!
Strabatem cale de 1 km intinsul covor verde al pasunilor inalte, acoperit la inceput de toamna (de data asta chiar si la sfarsit de iulie) de afine si merisoare racoritoare, cu numeroase stanci oranduite A ntr-un cerc, in mijlocul caruia troneaza un bloc mai semet cu inaltimea de 12 m. Gruparea celor 12 stanci a aprins fantezia ciobanilor, de altfel si a noastra caci am vrut cu orice pret si nu prea ne-a reusit sa vedem care-i Cleopatra, care-i Maresalul, care au asemuit acest capriciu al naturii cu,, Cina cea de taina" a celor Doisprezece Apostoli. De aci i denumirile mai putin folosite de,, Mucenicii" sau a Munceii". Razele soarelui sclipesc si invaluie in lumina splendidele aparitii din cetatile Calimanului, adormite de veacuri, fantezii uluitoare pe care numai natura le poate zamisli. Ne consideram cei mai fericiti oameni, jos, acasa apele fac prapad iar aici sus, unde poate daca am incerca am putea atinge eternitatea cu mana, natura ne ofera un
spectacol de zile mari. Hidratare, alimentare, fotografii si descifrat misterele Apostolilor sunt lucruri pe care orice om normal de la etajul 5 le-ar face intr-o zi obisnuita de concediu. Greu de tot plecam, cum s-ar zice spre inainte...
Parasim legendarele,, statuia (cu greu si ceva mai usori) urcand cararea ce trece prin partea lor estica (catre stanga), spre crestele tot mai inalte ale Calimanului. Imediat spre stanga, dup ce am par ait ultima stanc (Maresalul), intalnim traseulA marcaj punct albastru, care urca de la Poiana Negrii pe valea Negrisoarei si, dupa ce ne insoteste cateva sute de metri spre sud, coboara printre,, statuile" piciorului Harlei, la Gura Haitii unde se poate ajunge daca ai piciorul lung cam intr-o ora jumatate (cunoscut de asta vara cand l-am coborat pe la 11 noaptea cu fluierul dat la maxim si cu oarece suflari in spate din cauza fondului cinegetic din zona).
De aici cam vreo 5 km mergem mai mult pe gol alpin presarat cu jnepenis. Imaginile sunt de vis asa ca fotografii si pozarii raman mereu in urma. Valurile de ceata combinate cu razele soarelui dau un farmec aparte.
Serpuim printre stanci si ne oprim in padure, la umbra si odihna. La jumatatea distantei dintre Apostoli si Pietrele Rosii e un loc bun de campat cu sursa de apa pe partea stanga pe directia noastra de mers. Locul e usor de recunoscut deoarece sunt improvizate si vreo doua vetre de foc. A Visam cu ochii deschisi o lume fantastica, un splendid castel cu ogive gotice, portal frumos sculptat, turnuri crenelate si strajeri inalti - Dragonii - care scruteaza zarea pana departe. Este adevarata lume a Pietrelor Rosii (1705 m), stanci bizare si fantastice, figuri legendare, ascunse A n spatele uriasului bastion ce ne atine calea dinspre nord. Rucsaciii nostri grei nu se lasa coborati de pe umeri asa ca doar Catalin si Andrei intra in aceasta lume magnifica, noi asteptandu-i pe traseul marcat. Admiram indelung, si fantezia noastra descopera noi figuri. Pasim printre ruinele falnicului palat si gandul alearga spre celelalte cetati ale Calimanului nostru. Caci
intradevar e doar al nostru, un munte curat, fara gunoaie si animale, chiar si fara ciobani sau turisti pana acum. Inainte de pietrele rosii daca tin bine minte pe stanga urca un alt traseu dinspre Gura Haitii marcat cu cruce albastra ce urca pe drumul forestier al Panacului apoi pe piciorul Paltinului.
Poteca bine conturata ne invita la o pauza pentru cafea si hidratare. Cum dimineata am plecat pe graba si e deja ora 13 micul dejun e binevenit. Inca doi km aproximativ si ajungem in zona Vf. Tamaului (1817 m). Inainte si dupa varf numeroase izvoare apar pe poteca. Nu sunt insa foarte sigur daca aceste izvare nu erau cumva si din cauza precipitatiilor din ultimile zile. A
De sus, de pe Vf. Tamaului, spre dreapta, se deschide intreaga Depresiune a Poienii, cuibarit printre plaiurile domoale ale Bargaului. Poiana Stampei i Poiana Negrii, Cosna si Dorna Candrenilor apar scaldate in soare. Urmeaza o bifurcatie de trasee: in partea nordica a Vf. Tamaului, crucea albastra care ne-a dublat marcajul punct rosu se abate catre vest (dreapta) la Dornisoara. Poteca noastr punct rosu continua cam inca 4 km catre sud-sud-vest, urcand domol pe versantul Dealului Maieris (1.885 m) catre Poiana Izvoarelor (conform marcajului, poiana neidentificata pe harta dar gasita pe teren).
Este aproape ora 18 cand trecem de izvoarele paraului Vorona. Inca 15 minute si depasim pe partea dreapta o stana de oi. Ajungem (aflam a doua zi) in Poiana Izvoarelor si hotaram sa campam. Nu suntem foarte obositi dar locul de campare e excelent si norii care ne-au tot ocolit de dimineata par sa grabeasca sfarsitul de zi. Suntem la vreo 2-3 km de coada Pietrosului si automat bifurcatia traseului nostru cu drumul Mariei Tereza. Asta a fost bine si inca credem ca duminica la amiaza putem ajunge in Toplita sau macar coborare de pe Retitis prin Cerbul Calimaniului spre Gura Haitii. Intindem corturile si numai ce reusim sa le ancoram si incepe sa ploua. Si ploua nene nu gluma. Cam o ora stam in cort asteptand sa apara o minune. Nu e inca ora 20 cand bine imbracati plecam in recunoastere. Am un km inainte dreapta si panorama M-tilor Rodnei ni se arata. Ineul si Ineutul in fata iar in stanga Retitisul. Muntii parca iau foc pentru cateva clipe mangaiati de
ultimile raze ale soarelui. Din pacate ceata se lasa rapid asa ca ne intoarcem la corturi. Ploaia ce ne-a prins in timp ce montam ultimile cuie la corturi ne fac pantalonii si ghetele mult mai grele. Inspiratia noastra a foss ca ne-am asezat corturile undeva unde probabil nu cu mult timp in urma se mai campase. Asa ca oamenii dinaintea noastra lasasera pregatite si lemne de foc, de la surcele pana la ditamai buseteanl bun de pus in semineu in Ajunul Craciunului. Deci pe cai ca se filmeaza si caldura-i la mare cautare...
Facem concurenta dar ideea e ca pana la urma reusim sa aprindem focul cu lemnele ude, ceva hartie inginereasca si aproape tot spirtul medicinal din trusa de prim ajutor a lui Catalin. Vatra de foc, ordinea punerii lemnelor pe foc sunt lucruri gandite temeinic care dau roade. Intunericul se lasa repede si ne adunam in jurul focului: primusurile ard la greu iar in jurul focului s-au adunat ghete, ghetute, ciorapi si haine ude. Dam stingerea tarziu in noapte si ne retragem in cele doua corturi. Nici bine nu ne bagam in saci ca incepe sa ploua. Si ploua pana a doua zi pe la ora 12 aproape fara oprire. Ma trezesc de cateva ori noaptea din cauza ploii, la un moment dat aud urlete de lupi dar nu prea am cu cine vorbi. Dimineata aflu ca intradevar la o stana din apropiere noaptea venisera 2 lupi care-si fac veacul prin zona. Tot dimineata aveam sa aflam ca unde campasem noi, in spate la cateva sute de metri printre stancarii se afla barlogul unui urs. Astea la
aflam de la ciobanii care au trecut dimineata pe langa noi cu turma de oi si capre. Bun loc de campat ne mai gasisem si noi. Intrebam baciul de urs si ne spune ca e un urs mai cu scarba. Cum adica? Adica, zice, ieri cainii il latrasera si el in loc sa fuga se apropia lenes de caini. Intrebam cam cat de mare-i namila si ni se zice ca cel mai mare caine al lui e iepure pe langa urs. Asta legat de salbaticiunile Calimanului, caci in iarna vazusem si eu urme proaspete de urs cum traversau poteca.
Sambata, 26.07.2008 Poiana Izvoarelor a saua Coada Pietrosului (punct rosu), Coada Pietrosului a Gura Haitii (cruce rosie) a Vatra Dornei (aprox. 30 km cu autobuzul).
Pe la ora 12 cu greu intre cateva reprize de ploaie mancam si ne facem bagajul. Vremea-i mohorata, ploua, plafonul de nori e foarte jos si continuarea crestei ar fi doar de palmares sa zic asa. De comun acord hotaram ca de la Coada Pietrosului (1710 m) sa facem stanga si sa coboram spre Gura Haitii.
Dupa vreo trei sferturi de ceas de lupta cu jnepenisul si carare bine conturata (si marcata) ajungem la o intersectie de trasee, de unde punctul rosu este dublat de banda albastra pana in sea. Inca 10 minute si ajungem la Coada Pietrosului. Cu toate ca e ceata si nu vedem prea mult, zona e fantastic de frumoasa. Doar susurul unui paraias sparge linistea monumentala. Susur care ne aduce aminte ca de dimineata de cand vorbisem la telefon stiam ca in zona si acasa in Iasi e cod rosu de inundatii. Vorbisem cu parintii la Roman, chiar la confluenta Moldovei cu Siretul si-mi spuneau ca totul e in regula. Inca. (Pana la urma cu unele emotii a fost totusi in regula).
Incepem coborarea, traversam multe suvoaie de apa unflate de la ploie din ultimile zile, iesim pe drum forestier si intr-un sfarsit ajungem la Perla Calimanului. De unde aflam ca autobuzul tocmai a plecat in urma cu 10 minute iar cel ce stiam ca merge seara sambata si duminica nu circula. Halal ghinion! Ne rasfiram la o masa cu cate o berica in fata pana-si face un nene mila de noi si ne ia cu o dubita. Platim regeste (de fapt cat se poate de corect, omul ne-a luat exact cat ne lua si autobuzul adica 7 lei) si pe la 6-7seara suntem in Dorna. In oras facem cumparaturi respectiv cate o pereche de slapi pe cap de rucsac si suntem agatati de o localnica pentru cazare. Cand aude de unde venim isi face cruce si o ia la sanatoasa. Ajungem la gara si aflam ca doar dupa ora 22 aflam daca putem lua trenul spre Iasi, caci sunt intarzieri mari si din cauza apelor oricand pot fi anulate. Pana atunci descoperim ce inseamna ketchupul picant si pizza gigant la o terasa,
plus plimbari prin parc si incercari de a fotografia orasul noaptea. Oboseala-i mare asa ca la ora doua noaptea cand ne urcam in tren primul lucru e sa ne intindem oasele intrate la apa pe banchete. Ma trezesc pe la Suceava si ma sperii cand ma uit pe fereastra: Siretul parca-i Dunarea la Cernavoda. In Pascani coboara Andrei pe care-l salutam cu ochii inchisi. Aici Siretul e imens iar trenul parcaA pluteste pe apa. Ma rog sa ajungem intregi pe celalalt mal. Si trenul parca face in ciuda caci merge cu restrictii de viteza.
A Pe la 7 dimineata ajungem in Iasi de unde direct acasa. Masa, apa calda si somn a de aici devine neinteresant.
A Concluzii:
A Trupa ceatza, cu toate ca am fost la prima iesire impreuna ne-am simtit de parca am fi fost la a nu-stiu-cata oara impreuna pe munte.
A Vremea a avut farmecul ei: amavut ceata, ploaie, noi, soare, plus urletele lupilor.
A Marcajul destul de ok, cat sa nu te ratacesti (si asta e destul de bine ca nu vezi in fata ochilor numai copaci si pietre pictate).
A Vatra Dornei, ca de obicei oras frumos si primitor.
A Munte curat si frumos. Sa dea Dumnezeu sa ramana asa. Din cauza asta nu fac o invitatie in a merge in Calimani. Pentru ca lipsa cabanelor face ca pe acolo de regula turistul sa fie cu adevarat turist si nu paltonar. Doar ca asta iarna cei de la cabana meteo spuneau ca vara se ajunge destul de usor sus pe Maria Tereza si ca pe la Iezerul Retitisului pe mal se cam adun amizeriile. Pacat.
A In rest carari cu soare oriunde v-ar duce pasii. A

A
<strong><em><font color="#0000ff">Mihai CIBOTARU</font></em></strong

Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii