Liste Alpinet - alpinet2k

In toamna lui 2001 am plecat impreuna cu doi prieteni (Bob si Radu) spre M-tii Buila-Vanturarita cu gandul sa facem Cheile Cheii (v. M-tii Carpati nr. 1 (cine-l are)). O sa va povestesc pe scurt ce s-a intamplat. Ajunsi pe Valea Cheii, peisajul deosebit de frumos ne capteaza atentia inca de la inceput. Trecem pe la Schitul Iezer (parca asa se chema) traind cu sufletul la gura povestea calugarilor ucisi si ingropati pe valurile raului. Mai sus de Iezer este o mica grota sapata de un calugar in urma unei viziuni. E o poienita ca-n povesti acolo. Am mancat coarne pe saturate. Erau mari si dulci cum nu am mai vazut pe nicaieri. De acolo ne continuam drumul pe vale, trecem de intersectia cu drumul spre Pahomie pana ajungem la podul ce marcheaza intrarea in Cheile Cheii. Cateva marcaje vechi de cel putin 30 de ani ne calauzesc pasii in adancul Cheilor. Traseul este superb dar deosebit de dificil pentru cei neexpermentati. Chiar si noi am avut unele probleme. A trebuit sa folosim cordelina pt a trece rucsacii foarte mari de unele pasaje. Sunt multe zone de catarare. Interesant este ca desi soarele a stralucit toata ziua noi aveam impresia ca sta sa ploua, sau ca se insereaza datorita "adancimii"cheilor. Saream din stanca in stanca, mergand parca printr-un jgheab, insotiti de vuietul amenintator al Cheii. Peste 6 ore, pe inserate, punand la socoteala si micile probleme cu orientarea (semnele sunt ca si inexistente), eram la Cantonul Cheia. Cantonul era in paragina dar intr-o camera, facand abstractie de mizerie, se putea dormi foarte bine. Bom si Radu au dormit pe jos. Au pus prima foaie de cort apoi izoprenele iar eu am dormit pe un pat darapanat de lemn.
Dimineata am luat-o la picior inapoi dar de data asta cam cu cateva sute de metri desupra Cheilor pe traseul pe Brana. Deosebit de pitoresc! Iesim iar in dumul forestier din Valea Cheii. Acest drum pleaca de fapt chiar de la canton (200 m dupa ce se trece raul prin apa) trece printr-un tunel si iese sub chei la podul despre care v-am spus mai sus.
In fine, o luam la vale pe drum, ajungem la intersectia spre Pahomie si ne indreptam pasii spre acel schit. Acolo foarte frumos, popa putin luat de bautura si pus pe glume. Face putin misto de Bob care fugea ca disperatul de o albina dar este foarte amabil si ne raspunde la toate intrebarile despre schit.
Dupa o pauza de masa la Troita cu cascada o luam la sanatoasa spre Patrunsa hotarati sa ajungem pana in Curmatura Builei. Traseu superb mai ales in ultima parte. Acolo ne intalnim cu Calugarul Laurentiu. Foarte de treaba, istet si primitor. Ne incingem la tuica cu el. Ne povesteste despre planurile lui. Ne dam seama ca este un om foarte destept. Cred ca este cel mai izolat, are o casuta mica cu un foisor construit pe o tulpina de copac. Isi trasese si apa curenta de la un izvor. Eu cu Radu de culcam in foisor, Bob cu calugarul in casa. Dimineata Bob umbla de colo pana colo ca disperatul si tragea de noi sa ne sculam. El, care de obicei era cel mai lenes... Era ceva in neregula! Vine la noi si ne povesteste. Calugarul se culcase in pat si el jos. Noaptea se trezise cu calugarul langa el, cu un picior peste sacul lui de dormit. Cand si-a tras sacul, calugarul s-a trezit, si-a facut cruce si s-a urcat din nou in pat. Ce oare cauta el acolo pe la spatele lui Bob numai Dumnezeu stie, cert este ca ce misto am facut apoi de Bob si cat de bine ne-am distrat este lesne de inteles.
Plecam si de acolo spre Curmatura Builei insotiti de corul calugarilor de la schit. Tin minte ca la un moment dat eram in ceata la cateva sute de metri deasupra schitului si noi auzem parca de peste tot slujba religioasa. Era ceva feeric. Gresim drumul si iesim pe coama muntelui Albu desupra unei mari de nori. Parca nu era destul... Soare, mare de nori, perisaj, munti, prieteni, era extraordinar. Ca sa nu o mai lungesc, ne continuam drumul pe cresta fara probleme. Facem creasta Builei si a Vanturaritei. E un fel de Piatra Craiului mai mica. Bulgari mici de nori stateau deasupa Muntilor Capatanii iar o adevarata mare se asternuse la picioarele noastre pe versantul opus. Odata cu amurgul suntem si noi in Curmatura din Oale, unde practic se termina cresta. Ne scoatem lanternele si o luam la vale prin padure spre Cantonul Cheia. In loc de o ora, am facut 4 (patru) ore noaptea prin padure printr-un peisaj asemanator celui din jungla. Desi erau marcaje, acestea erau foarte rare iar copacii extremi de multi pravaliti peste poteca (ca si innexistenta) ne fac sa pierdem firul cararii cam o data la 5 minute. Drumul forestier la care ravneam sa ajungem s-a dovedit a fi o teapa. Nu mai fusese folosit de cativa zeci de ani si era plin cu balarii si arbusti de o marime mult superioara inaltimii noastre. Poteca printre ei era astupata, multiplele ramificatii de-au dat batai de cap, luptandu-ne cu tot felul de ierburi si toate astea pe nevazute. Mai mult de atat mie mi se stricase si lanterna!!! In cele din urma ajungem la canton unde constatam ca mai fusese cineva cu o noapte inainte. De data asta mai erau si alte gunoaie. Urmatoarea zi o luam linistiti pe drum, trecem prin tunel si iesim iar la podul ce marcheaza intrarea in Cheile Cheii. Putin mai la vale facem stanga pe o poteca de mult marcata, pe care acum ramasesera doar niste inscriptii pe copaci vechi din 1938!!!! Iesim pana la urma la poteca marcata ce iese in Valea Olanestiului. In cateva ore, pe o poteca pavata de culorile superbe ale toamnei (erau si multe ciuperci otravitoare mari si viu colorate foarte ca lumea) iesim la raul Olanesti. Cu un camion de lemne iesim in Baile Olanesti unde mica noastra excursie ia sfarsit.

Pe ansamblu a fost una din cele mai reusite ture la munte. Nu ne-am intalnit cu absolut nimeni (turisti), muntii au fost superbi si salbatici, am avut parte numai de soare, ne-am distrat de minune, mai pe scurt SUPER si INEDIT.

Va doresc (de aici de la servici) sa aveti si voi parte de cava asemanator. Pentru info suplementare nu ezitati sa ma contactati!

Viorel Negoita

Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii