Liste Alpinet - alpinet2k

Salutare,

L-am rugat pe prietenul nostru sa accepte sa publicam in noul numar al
revistei "PFADI" (format A5, xerocopiata) materialul "Scoala Muntelui"
pe care dinsul l-a trimis pe Alpinet in 2000. Cum intre timp in
comunitatea noastra au intrat multi noi prieteni, cu acordul lui Dinu, il
retrimit pe lista (ps: Dinu, sorry, n-am putut selecta "ce e mai important"
pentru ca pentru mine intregul text este important) cu certitudinea ca va fi
citit cu bucurie... chiar daca au trecut 3 ani de atunci, ideile sint
de actualitate si merita sa cugetati citeva minute asupra lor...

Pentru ca asa cum spune Adi Mindruta:
"Putem sa ne ajutam mult unii pe altii. Acesta este Marele Secret al
Retelei."




This is a forwarded message
From: Dinu Mititeanu <dinu@greenagenda.org>
To: "Radu Serban" <hermannstadt@gmx.net>
Date: Wednesday, July 2, 2003, 6: 29: 19 AM
Subject: Scoala Muntelui

===8<==============Original message text===============
Draga Radu,
Raspund rugamintii tale, caci si mie imi sunt dragi copiii care incep a umbla pe munte. Te rog sa alegi ce crezi util "copiilor tai" din aceste episoade scrise de mine pe lista ALPINET la inceput de an 2000- lista al carui "tata" esti. Le mai trimit si unor prieteni, in speranta ca le va face placere.

Dragostea de munte
Dinu Mititeanu

"Dragoste= sentimement de afectiune pentru cineva sau ceva, pentru o
persoana de sex opus" (DEX).

Dar... ne putem indragosti se de Munte! "J'aime la montagne, comme on aime unne personne"- scrie francezul Jean Coste. Analizandu- ne sentimentele fata de munte, ne
dam multi dintre noi seama ca intr-adevar "iubim muntele ca pe o persoana". Ne-am indragostit de munte, tot ca de o persoana: fie brusc, "de la prima vedere", fie lent, pe neobservate. O persoana, cunoscuta intamplator, sa ne devina treptat prieten, apoi, la un moment dat, sa constatam cu uimire si bucurie ca PRIETENIA A DEVENIT IUBIRE! O mare iubire. "Pe noi prietenia nu ne mai incapu..." a scris Vasile Voiculescu- medic, poet de exceptie, montaniard, cel care, ca director al postului de radio Bucuresti, pe la finele anilor '30- nu mai caut acum date exacte- a avut in premiera nationala un ciclu de emisiuni despre Munte. Fotografia lui o puteti gasi pe Vf. Penteleu, cel mai inalt al plaiurilor buzoiene unde a copilarit, plaiuri despre care ne-a lasat scrieri care se citesc cu "cu sufletul la gura".

Sa revenim... Sa va dau cateva exemple, desi, fiecare sunteti un exemplu pt. voi insiva! Doua fete, nascute si crescute in campie, intr-o practica de vara, ca studente, la spitalul din Sibiu, vin si ele cu noi- primul lor contact cu muntele- intr-un sfarsit de saptamana (atunci nu se spunea week-end), in Muntii Cibinului. La sfarsit (de fapt pe parcurs)
una a declarat ca nu va mai calca in veci pe munte, iar cealalta ca e hotarata ca dupa absolvirea Facultatii de Medicina sa gaseasca un post langa munte, "chiar si ca
portar la un spital!". Am intalnit-o pe "portareasa" la banchetele de 10, 20, 25, 30 de ani de la absolvire, si mi-a povestit prin ce munti a umblat cu sotul ("la bine si la rau", se promite in fata altarului) si cu copiii.

Dragoste la prima vedere... Pentru unii, am vazut, ramane dragoste reala pe viata. Pentru altii, din varii motive, ramane doar o amintire care sclipeste cu putere in ceata amintirilor. Despre LUCIAN BLAGA nu putem afirma ca a fost montaniard.(dar a fost Un Munte al
spiritualitatii romanesti!). Dar cu ce cuvinte frumoase ne reda impresia primului sau contact cu muntele, in copilariesi revine ca adult, cu cugetari memorabile despre munte,):

"Muntele este inaltul si adancul se adausul de oboseala proaspata. Muntele e asadar aceasta priveliste in care intru tot mai adanc si care la randul ei intra si ea in mine".

Esti de acord, draga prietene, ce bucurie te cuprinde, ce emotie simti cand gasesti scrise undeva, ganduri ca cel de mai sus, pe care si tu le-ai avut sau le ai, le simteai ca pe ceva placut, dar nu reuseai sa le torni in cuvinte? Asa-i ca si tu, acolo, sus in munte, simti cum
intra Muntele in tine? Simti ca vrei sa-l cunosti mai bine, sa inveti cum sa te comporti cu muntele ca sa nu-l superi? Sa meriti a te accepta ca prieten, Nu e greu deloc, principalele "legi" ale muntelui sunt de fapt legile bunului simt, pe care sunt convins ca le cunosti. Da, in
orasele noastre, nu mai prea sunt la moda, e rusine sa fii bun si sensibil, trebuie sa fii "dur", iar daca nu poti, iti pui o masca, e firesc sa nu arati celor care nu merita, ce e in sufletul tau. Dar pe munte fii tu cel adevarat si vei gasi cea mai curata prietenie, cu cel care nu minte, cu cel care e pururi statornic. Si cand te va primi cu ploaie, cu viscol, cu o saritoare deasupra capului..., sa stii ca nu s-a suparat pe tine, ca doar iti verifica echipamentul si cunostintele si trainicia prieteniei tale pt. El. Uneori, ti-o spun in cunostinta de cauza, vremea "rea" e un truc al Muntelui ca sa scape de musafirii nepoftiti si apoi ii rasplateste regeste pe cei ramasi...

Acolo, in munte, mai ales pe vreme rea, niste necunoscuti iti vor
deveni cei mai buni prieteni ai tai, uneori chiar dupa doar cateva ore,
desi, "Doamna Muntilor"- Bucura Dumbrava, spune putin altfel (citeste-i
"Cartea Muntilor"- stiu ca mai ai suflet de copil, asa ca sunt sigur ca
o sa-ti placa, desi are "iz de mucegai": "Nici o imprejurare nu e mai
prielnica imprietenirii, ca un drum lung de munte!" Da, uneori pe munte
nu-ti faci prieteni ci iti pierzi prieteni, de fapt pe cei care doar
i-ai crezut prieteni, caci: "Daca vrei sa cunosti caracterul unui om,
ia-l cu tine pe munte" spunea cineva. Eu as spune ca sa-l iei de cateva
ori, prima impresie te poate insela; mai da-i o sansa...

Dragostea de munte... Ar fi multe inca de spus....

Scoala Muntelui I

"Inveti sa mergi pe munte, asa cum inveti sa mergi pe mare" -Lucia
Tanasescu

Am scris intr-un mesaj anterior despre DRAGOSTEA DE MUNTE. Ne putem
indragosti de el brusc sau lent, pe neobservate. Dar nu e destul sa-l
iubim! Trebuie sa invatam cum sa-l cunoastem, cum sa ne apropiem de el,
cum sa ne comportam cu el ca sa ni-l facem prieten, nu dusman.
Eu spun ca muntele nu trebuie asaltat ca o cetate inamica; el isi
deschide singur portile pentru prieteni. Cei care ataca muntele ca pe un
adversar, vor fi primiti cu ostilitatea meritata, cu siruri de sicane si
capcane.

De unde, de la cine invatam cum sa ne comportam pe munte?
1. Se poate invata DIN CARTI. Da, stiu ce vreti sa-mi replicati! Apar
rar, se epuizeaza repede. Dar cine doreste, le gaseste: la biblioteci,
la montaniarzi mai varstnici, la anticariate. Sunt multe cu amintiri de
drumetie, cu impresii despre munte. Dar primele care ar trebui citite de
oricare incepator intr-ale muntelui sunt cele din care sa invete care
sunt " CAPCANELE MUNTELUI", cum sa procedeze ca sa nu cada in ele. Din
acest punct de vedere as recomanda trei carti despre actiuni Salvamont.
- Nicolae Tiron: Salvamotistii Oameni intre Oameni
- Ion Preda: Omul si Muntele
Ion Preda: Muntele- frumusete si educatie.
Nu sunt perfecte. Autorul a doua dintre ele, bun ziarist, dar cu
lipsuri in cunostintele despre munte, se avanta uneori in explicatii
si da in bara, mai ales la cele medicale. Dar din aceste carti se pot
invata multe. Si ce sa faci, dar mai ales CE SA NU FACI PE MUNTE! E mai
bine sa invatam din greselile altora.

"Din pacate unii trebuie sa moara, pentu ca altii sa invete"- a scris Hemingway.

Dar, cu tristete se constata ca multi mor dar ceilalti nu invata! Putem invata si din povete. In ultima dintre cartile de mai sus, sunt sintetizate sfaturi utile pentru. incepatori. Am imprumutat aceste carti multor tineri si au recunoscut ca au invatat foarte mult din ele. Unii chiar le-au xerocopiat. Cautati-le si scrieti-mi impresii.

Ca ca inchei despre carti, mai amintesc una, aparuta prin toamna lui
'98, pe care NU V-O RECOMAND!: "Pledoarie pentru munte". Fiul meu i-a
facut analiza pe Alpinet pe 37 de pagini, comentand si corectand toate
afirmatiile depasite, eronate, unele hilare, dar multe periculoase
chiar.

2. REVISTE, ZIARE. Din putinele despre munte sau cu pagini despre munte:
"Muntii Carpati", "Romania Pitoreasca". RP, din motive financiare, din
'92 incoace nu mai apare ca revista ci ca ziar; multi nici nu stiu ca
mai apare.
In ea am scris si eu cateva articole utile cred incepatorilor: "Cruci in
Carpati"-nr.9/97, "Capcanele iernii"-nr 12/97, "Avalanse in Carpati"-
nr.1/98, "Capcanele primaverii"-nr.5/98 si "Avalansele"- 9 episoade,
bazate pe o bogata literatura straina- in nr.12/98-9/99, pe care le
puteti citi si pe www.alpinet.org.

(nota Radu: www.alpinet.ro in textul original, domeniu existent la acea vreme
s-a modificat intre timp in www.alpinet.org)


Scoala Muntelui II

"Muntii sunt profesori tacuti, care fac din noi discipoli ascultatori"-
Goethe

"A invata din greseli (proprii), e o strategie gresita. Ar trebui sa se
stie dinainte cum se actioneaza pe munte in diferite situatii" (dintr-o
revista italiana).

Am vazut, stim ca se pot invata multe din carti si reviste. Dar sa ne
amintim expresia: "Teoria ca teorie, dar practica te omoara". Si stim ca
mai ales pe munte, uneori practica omoara! "Muntii sunt profesori
tacuti...", un fel de profesori surdo-muti! Nu le putem pune intrebari
sau daca le punem si suntem incepatori, nu cunoastem "limbajul"
muntelui, nu-i intelegem raspunsurile, sfaturile.
Sigur ca ceea ce invatam din experienta proprie, " pe pielea noastra"
are valoare mai mare. O astfel de "lectie" nu se uita toata viata. Multi
listasi pot confirma. Totul e bine cand se termina cu bine. Dar,
analizati al doilea motto! Uneori "lectia" nu se limiteaza la "piele",
ci afecteaza la propriu si organe vitale. Cugetarea lui Henri Troyat:
"Uneori judecata muntelui este fara apel" a fost aleasa de parintii lui
Cuxi (Alexandru Bradut Serban) ca motto la cartea acestuia, editata post
mortem "Singuratatea Verticalelor- jurnalul unei vieti frante". In
astfel de cazuri, cand ne mor pe munte prieteni, sau camarazi intru
pasiune necunoscuti, ne punem intrebarea, asa cum am spus intr-o zi de
februarie '83, la catafalcul lui Cuxi: "Sa uram acum Muntele? Raspunsul
e categoric NU!. Muntele nu e un ucigas! Muntele e un bunic, un urias
bland si bun, care, din joaca nevinovata, din prea multa dragoste, ii
inabusa uneori cu imbratisarile sale, pe prichindeii prea neastamparati".

Si mai adaug o cugetare a marelui alpinist si montaniard Walter Kargel,
final al unui articol al sau din 1974, in care analiza cauzele care au
dus la moartea a 36 de alpinisti in 50 de ani. Concluzia era clara: cu
mici exceptii, cauzele au fost subiective, nu obiective, nu Muntele era
vinovat. El incheie astfel: "Aceste accidente nu m-au descurajat, nu am
dat vina pe Munte, n-am ajuns sa urasc muntele, alpinismul. Ma gandesc
cu pietate la cei cazuti in munti, caut sa nu fac greseli, dar merg pe
munte cu aceeasi bucurie pe care am simtit-o prima data. Alpinismul este
bucuria suprema a vietii mele!".

Nu doar in alpinism trebuie sa nu facem greseli. Au murit multi pe
poteci turistice marcate sau pe nemarcate, dar usoare. De multe ori de
vina erau cei in cauza. Dar de multe ori au murit nevinovati, tineri sau
tinere care au avut incredere in cei care "se dadeau mari", uneori
blindati cu ecusoane si insigne de ghid. In cartile pe care vi le-am
recomandat in "part 1", gasiti exemple triste, revoltatoare. In anii
'70-80, grupurile BTT ("bea tinere turist"!), erau spaima cabanierilor,
montaniarzilor si salvamontistilor. Adevaratii ghizi, oameni de munte,
renuntau de a mai fi ghizi BTT cand vedeau cu ce "fauna" aveau de a
face.
Montaniarzii nu se mai incadrau in astfel de grupuri, dar nu scapau de
tot de stresul produs la intalnirea cu acele hoarde pe trasee dar mai
ales la cabane.(n-au disparut nici acum). Nici refugiile nu mai erau
uneori...refugii pentru oamenii de munte. Amatorii de chefuri la munte
le descoperisera si pe acestea; acolo nu erau cabanieri care sa le ceara
liniste. Cand veneau in grup mare, de ex. la Spirla sau Diana
(incendiate la betie), faceau ei "legile".
Cine e vinovat ca acesti indivizi n-au absolvit "Scoala Muntelui?". Vom
incerca data viitoare sa aflam.


Scoala Muntelui III

"Multi dintre ghizii care insotesc grupuri mari pe munte, ar fi mai
potrivit sa se numeasca insotitor, reprezentantul agentiei, sau
contabilul excursiei"- Ion Preda

Cea mai dificila educatie este "educarea educatorilor" Dar ea ar fi
poate mai eficienta, daca admitem ca multora nu le-a spus nimeni cum sa
se comporte pe munte. Nici elevii, nici profesorii n-au avut "profesori
de munte".

Cine pot fi "PROFESORI de MUNTE" Bineinteles montaniarzii! (vom
analiza candva si acest neologism controversat!) Oameni care au absolvit
nu doar alte scoli sau universitati, ci si Scoala Muntelui. Varsta lor?
Profesia lor? Nu prea conteaza! Am intalnit pe munte elevi condusi de
profesori incompetenti: de Geografie, de Biologie sau de Educatie
fizica.

Din partea de sus a partiei de schi de la Baisoara, un prof de
geografie le arata copiilor adusi cu autocarul, ca acea creasta muntoasa
din zare sunt Fagarasii. Erau de fapt... Rodnei. Le-a vorbit apoi
elevilor de farmecul si tehnica "datului pe fund cu punga", cu care erau
dotati toti la indicatiile sale "competente". Si au fost cazuri de accidente grave, chiar mortale ca urmare a acestui "sport! In plus, va dati seama ca acele pungi, dupa utilizare, le
strang iubitorii de munte, nu elevii d-lui "profesor"!...
La iesirea din Cheile Turzii, rezervatie nominalizata in patrimoniul UNESCO, o profesoara de Biologie avea cel mai mare buchet de flori...
Pe terasa din jurul Crucii de pe Caraiman, o profesoara ne-a dovedit ca
are cunostite de ecologie, caci...spunea tare (poate ca sa auzim si
noi!) copiilor din grupul condus de ea, copii care tocmai terminasera de
mancat: "Nu lasati nimic! Strangeti toate resturile si aruncati-le in
prapastie!" Stiti desigur ca "prapastia" este superba, mult dorita, mult
urcata Valea Seaca a Caraimanului...
Prin anii 74-76 am asistat (si intervenit vehement!) la scene, cand
copiii erau injurati si loviti la Plaiul Foii de profesori toata ziua
beti, pentu ca au iesit din tzarcul in care, toata ziua bateau saracii,
mingea.
Am intalnit o trupa, numai de fetite de 11-14 ani, plangand de greutatea
rucsacilor, (care aratau ca niste pomi de Craciun!), de ranile de la
picioare, copii carora "tovarasa" le raspundea satisfacuta: "munte ati
vrut, munte aveti!" Le-am aratat cum trebuie reglate curelele
rucsacilor, cum trebuie aranjate lucrurile in rucsac si pe rucsaci, si
au constatat cu uimire ca acum pareau mult mai usori. Le-am pansat
ranile, le-am invatat cum sa le previna..."Tovarasa" s-a scuzat ca nu
se pricepe, ca a fost obligata sa accepte, ca "i-a venit ei randul", ca
nu vrea sa -si piarda postul, sa se intoarca la naveta... A inceput sa
planga si ea...
Nu de mult, la Sfinxul Bucegilor, o profesoara isi dirija elevii sa se
aranjeze sus, pe Sfinx, in asa fel incat sa fie toti vizibili in fotografia cu care probabil dorea sa arate Directorului si parintilor ca
a facut o lectie practica despre "Monumentele Naturii". Asteptau si alti
turisti la coada, sa se pozeze pe Sfinx si Babe. Doar stiti ca nu numai
litoralul are "pozari"; si aici exista, si chiar ii ajuta pe turistii
mai fricosi sa urce. Incercati sa le spuneti ceva... Un prieten spunea
ca acolo ar trebui un paznic cu Kalajnikov! (si nu numai acolo!)
Ati intalnit si unii dintre voi astfel de situatii. Astfel de
"educatori" erau cei care primeau "sarcina" asta de la Director sau
Inspectoratul scolar, care aveau plan de dus copii pe munte. De dedus ca
acei copii, poate cu mici exceptii, nu mai calcau pe munte... "Iepoca de
Aur" s-a dus, mentalitatile, lipsa de educatie si de bun simt au ramas.
Excursii cu elevii se fac si acum. Stilul, cu mici exceptii e acelasi...

DAR! Am avut bucuria sa vad pe munte si reversul medaliei. Un ex. doar,
tot de la Plaiul Foii. In alta serie, copiii erau echipati de munte.
Erau invatati cum e adevarata viata de tabara, li se vorbea despre
Munte, erau chemati salvamontisti sa le vorbeasca. In fiecare zi, cu
rucsaci, pelerine, etc.(se controla continutul rucsaceilor!) porneau
spre munte. Nu pe Lanturi, dar pana La Zaplaz, pana la Ceardacul
Stanciului... Imi faceam seara de lucru pe langa ei, sa-i aud ce vorbesc!
Imi venea sa ma duc sa le strang mana acelor profesori! Am mai
intalnit pe potecile Carpatilor multe grupuri conduse cu dragoste, cu
competenta. Cu dragoste de copii, cu dragoste de Munte. Cu acea imensa
bucurie pe care o ai (iertati-ma daca ma repet!) atunci cand vezi
Muntele oglindit in ochii lor. Unii dintre ei erau profesori, dar unii
dintre acesti profesori- adevarati erau doar laboranti, strungari-profi
de Practica. Poate multi dintre voi ati indragit muntele pentu ca "vi
l-au predat" astfel de oameni.

La lectiile teoretice si practice de initiere in Alpinism ale Clubului
Sportiv "U" Cluj, in anii 72-85 am avut multi tineri care absolvisera
"Scoala Muntelui" a prof Horwath Attila, profesor la o scoala generala
de cartier. Noi doar ii ajutam sa urce o treapta mai sus, sa devina si
alpinisti. Veneau la usa alpinismului, asa este firesc, de pe munte, nu
de pe strada. Cu unul din acestia, Engi Lajos, m-am legat in coarda cand
am urcat a doua oara Traseul Sperantei. El echipeaza, sponsorizeaza
acum, ca patron al firmei ATTA, concursuri de schi, alpiniade,
expeditii alpine peste hotare....

Varsta profesorului de munte? Poate avea 50 de ani si sa n-aiba habar de
munte. Poate avea 25, dar adevarat montaniard si psiho-pedagog...

Ceea ce am scris mai sus, e in general valabil si pentru excursiile
montane in familie. Ce stiu despre munte acei parinti, cum se comporta
ei acolo. Am asistat la scene "la iarba verde", in care tatal isi injura
fiul pentru ca acesta, i-a atras atentia sa nu arunce/ sa nu lase
resturile in poiana respectiva...
Asadar vina pentru "corigentii la Scoala Muntelui" este a scolii si a
familiei... Nu avem timp sa vedem acum cum se procedeaza in alte tari.
Poate voi reveni..

O alta solutie, cea mai adecvata romanilor ar fi... AMENZILE! Amenzi
usturatoare pentru orice abatere pe munte: poluare de orice natura,
distrugeri, etc. Mi-au spus cei din Horska Slujba (Salvamontul slovac)
ca ei numai asa au reusit. Si acum...actioneaza eficient, prompt si
opinia publica. Am vazut asta cu ochii mei! Impotriva eventualilor
"pantofari pe dinauntru", actioneaza prompt acei oameni, care, amendati
candva, acum isi dau seama ca e mult mai placut sa umbli printr-un
munte curat, nu printre gunoaie. Ca aici e mai placut, mai asortat, cum
suna vantul printre cetini, nu cum suna caseta preferata acasa.

Insa Muntele se invata de obicei de la montaniarzii din grupul cu care
mergi pe munte. In fiecare grup, chiar de doar 3-5 persoane, ar trebui
sa existe un astfel de om. Muntele se invata si de la oameni de munte
intalniti, cunoscuti, acolo, pe munte. Dar despre asta, alta data...

S-aveti parte de Profesori de Munte adevarati, sa nu credeti ca stiti
totul!
Sa deveniti, sa acceptati de buna voie sa fiti "Profesori de Munte"...


Scoala Muntelui IV

"Salvamontistii si alpinistii il ascultau pe veteranul montaniard
brasovean Karl Lehmann, ca niste invatacei, desi ei insisi puteau fi, in
materie de munte, profesori pentru altii" - Ion Preda

" Muntele se poate invata ca si muzica sau pictura; depinde si de
competenta, talentul didactic, tactul, rabdarea profesorului, dar si de
receptivitatea elevului"- imi place sa spun si sa cred.

Ma contrazic? Am scris in episodul al doilea, ca muntele e un Profesor;
acum scriu ca e Obiect de studiu. Nu, nu ma contrazic! Muntele e si una
si alta si mult mai multe: e si un Prieten, e Frate mai mare sau Bunic.
Un Sanatoriu. Muntii sunt Catedrale ale Pamantului, sunt Opere de arta
si...si..., vom mai aborda acest subiect.

Muntele se invata cel mai usor si mai temeinic, de la MONTANIARZI. Se
transmite, ca o stiinta sacra de la o generatie la alta, prin viu grai,
prin puterea exemplului personal. In orice grup, care urca pe munte, e
de dorit sa fie un montaniard, un om care a absolvit "Scoala Muntelui ",
care cunoaste pericolele si capcanele de pe munte, care stie sa le
evite. Un om care stie sa se comporte corect pe munte, sa-i respecte
curatenia, frumusetea, linistea. Un om care considera cabana un loc de
intalnire cu alti montaniarzi, de schimb de informatii si cunostinte
despre munte; un loc de odihna, nu un loc de chefuri.
Un om din grup, care tie, incepator in mersul pe munte, iti spune
numele florilor care-ti incanta ochii. Un om care sa te invete cum sa
calci fara a rostogoli pietre, cum sa abordezi o saritoare, cum sa
asiguri un coechipier. Un om care sa-ti arate cum sa-ti asezi ergonomic
lucrurile in rucsac. Un om care te invata cum sa "citesti" o harta. Un
om care, desi asta nu-ti place, te lamureste ca e mai avantajos sa te
scoli devreme. Un om care vei vedea ca stie sa prevada vremea, sa aleaga
cel mai potrivit traseu pentru grupul din care faci parte. Te invata cum
sa pozezi Muntele. Un om care iti arata pe harta locurile pe care le vei
vedea, iti spune denumiri, legende, intamplari. Iti vorbeste despre
Montaniarzii al caror ucenic a fost el...

Da, se poate spune si ca vorbeste prea mult! Dar daca ar vorbi mai putin, tu
ai invata mai putine. Dar vei invata multe de la el si din gesturi. Un
om pe care-l vezi cum nu arunca nici macar o hartiuta, dimpotriva, aduna
si ce au aruncat cei prost-crescuti. Il vei vedea, la sfarsitul turei,
cum la containerul din gara sau alt loc, depune punga cu deseuri (de
care uneori uita si o duce pana acasa!).
Un montaniard te invata sa "vezi" muntele, sa-l intelegi, sa-l
indragesti. E un fel de petitor, care iti arata calitatile pe care tu nu
le-ai observat inca la fiinta respectiva. E ca un Pictor care te conduce
intr-un muzeu de arta...
Acesti Oameni isi dau seama repede ce fel de om esti; daca meriti sa te
accepte ca "elev". In Piatra Craiului mai ales, am beneficiat si eu, in
urma cu 35 de ani, de amabilitatea si de cunostintele despre Munte si
despre Piatra ale unor mari montaniarzi: Alex. Breahna, Emilian Cristea,
Traian Flucus, Ovidiu Lupascu, dr. Tarpa, Gh. Panzaru s.a.
De obicei sunt oameni mai in varsta, mai ales cand e vorba de alpinism.
Celor inca in plina forta si forma, nu le putem cere sa se ocupe de
incepatori, sa-i duca in trasee de gradul 1-3. Ei isi aleg 2-3 de
valoare egala si se pregatesc intens sa parcurga (si parcurg!) marile
trasee ale peretilor carpatini si nu numai. Alpinisti ca Mihai
Cioroianu, Ionel Ene, Marius Gane, Cornel Sain, Andrei Beleaua, Dan
Borcea, Ghita Pop si multi altii, n-ar fi putut realiza performantele
cunoscute, daca s-ar fi ocupat de incepatori. (poate s-au si ocupat!).
Dar cei ca mine, care nu au putut ajunge la performante, sunt datori sa
se ocupe de cei tineri. Am avut de ales intre a ma catara ani in sir
doar cu 2-3 prieteni si intre a ma catara mereu cu incepatori. Eram club
studentesc, m-am catarat cu zeci de tineri, poate peste 100!. Unii au
abandonat de tot alpinismul dupa cativa ani, unii au ajuns in Pamir,
Tian San, Alaska, Anzi. Unii il practica si dupa decenii. Dar toti au invatat
ce e Muntele, toti au ramas cu amintiri frumoase. Unora le-a schimbat
viata, profesia, traiesc acum din Alpinism Utilitar sau firme de materiale de munte.

In cadrul Alpinet sunt profesori si elevi. S-a propus un
"Alpinet-junior", dar n-ar fi fost bine. Nimeni nu s-a nascut
a-toate-stiutor. Nu va sfiiti sa puneti intrebari. Mi-a placut cand
cineva a intrebat "ce e aia saritoare?" Mi-a placut la fel de mult ca i
s-a raspuns. Poate, astepta speriat, un raspuns de genul "daca nici
atata nu stii, atunci ce cauti intre noi?" Eu spun ca TOCMAI ASTA CAUTA:
sa invete de la cei ce stiu, sa aiba cui pune intrebari, chiar si
stupide!
Imi amintesc de vremea cand, in ghidul "Bucegii" al lui Cristea, am
citit din curiozitate de indragostit de Munte si capitolul "alpinism".
Nu intelegeam cum arata o scarita, cum arata un horn, cum se face un
rapel, un ramonaj si multe, multe altele. Mai rau era ca n-aveam pe cine
sa intreb! Nimeni dintre cei care stiu multe, n-ar trebui sa fie
arogant, ironic. Ar trebui sa raspunda la intrebari, ca unor frati mai
mici, ca propriilor copii sau nepoti. Sunt convins ca pe lista asa se va
proceda. PENTRU ASTA S-A INITIAT LISTA! Da prietene Radu Serban?

Optimist incorigibil,
DINU Mititeanu












===8<===========End of original message text===========




friendly,
radu serban--
www.smartsb.ro
www.cercetasii.tk www.scout.ro/sibiu

Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii