Stiam ca e o ultima sansa sa ajung sus, inainate de seria de week-end-uri plictisitoare, printre examene, la Bucuresti. Mai urma sa cred in sansa ca vremea va tine cu noi. Mobilizarea a fost exemplara … nu doi-trei, ci treisprezece. Nu cred in superstitii, asa ca numarul e important doar ca si cantitate. Dimineata este geroasa, pe peronul din Sinaia. In asteptarea prietenilor de la Bucuresti, ne fataim prin centrul orasului, cautand o carciumioara unde sa ne incalzim cu o cafea sau un ceai matinal. Nicio sansa.. Cel putin am pierdut vremea, astfel ca la ora noua, in sala de asteptare, suntem cu totii. Am carat rachete de zapada dupa mine. Simteam nevoia de o razbunare fata de zapada de pe muntele Bucsa. Nu trecuse decat o saptamana si probabil ca multe nu s-au schimbat prin munti. Dar, totusi, parca astea ce le-am carat cu mine nu-s cele mai pe plac. Dar m-a bazait Cristi la cap sa le iau! Cert lucru! N-are decat sa-si care o pereche. Eu renunt la idee. Totusi, suntem treispreze. De-ar fi sa inotam, tot raman unsprezece neechipati...