Comunity

Search

Events
Don't miss
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Partners
Zitec - software outsourcing romania

Ştirile Radio Cluj


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook

Virful Mierlei - Sinaia

Bookmark and Share

 
Virful Mierlei-Stana din Gagut-Culmea Gagul Mare-Sinaia


Timp necesar: 2-2 ½ ore Potecă nemarcată Accesibil în orice anotimp.



Traseul poate fi folosit pentru încheierea unei excursii în jumătatea sudică a masivului. Plecăm spre vest din drumul forestier de pe culmea principală din dreptul vf. Mierlei (1630 m) fie pe una din potecile secundare de pe Muntele Gagu, fie pe poteca principală ce duce la stâna din Găguţ, care se zăreşte pe versantul nordic, la circa 1,5 km. Traseul traversează mai multe ravene, valuri şi microdepresiuni de alunecare. În faţa, spre nord, vedem bazinul de recepţie al văii Câinelui, cu torenţi şi ravene care fragmentează culmea Câinelui. În spatele acesteia, spre nord (în stânga), identificăm culmea principală a Muntelui Cumpătu, iar spre nord-est (dreapta) sectorul vf. Drăgan - vf. Baiul Mare. Către vest, pînă la întrarea în pădure, poate fi urmărită frumoasa panorama a Munţilor Bucegi de la Coştila spre sud, apoi şaua Păduchiosu şi valea Izvoru, pe care şerpuieşte şoseaua spre Tîrgovişte, dincolo de care (stânga) vedem Muntele Gurguiatu; spre sud apar defileul Prahovei de la Posada şi dealurile subcarpatice.

După circa 20-25 minute de la plecare se ajunge la stâna din Găguţ (1 550 m altitudine), lîngă care se găseşte un izvor cu debit foarte bogat. De aici, poteca descrie o curbă largă, trece pe la obârşia unui torent (afluent pe stânga al pârâului Câinelui), descrie încă două curbe mai strînse şi ajunge într-o şa. În faţa, la margineapădurii, la circa 800 m, poate fi observată o stână (1 350 m altitudine), la care se ajunge după circa o oră de la plecare.

Până la Sinaia, traseul se desfăşoară numai prin pădure. Pentru coborîrea celor circa 600 m diferenţă de nivel există două variante care urmăresc poteci de vite. Prima poteca merge către dreapta (NV), pe Piciorul Gagului, şi ajunge la sud de confluenţa pârâului Câinelui cu Prahova. În cea de a doua variantă, poteca trece în stânga pe latura sudică a culmii, pe lîngă o stână secundară, şi apoi întră în pădure, axându-se în general pe o direcţie V-SV. Ajunge la Prahova la sud de confluenţa cu Izvoru, în dreptul ruinei vechii uzine de apă. De aici trece podul, calea ferată şi urcă în şoseaua naţională. În amîndouă situaţiile, alături de drumul principal există numeroase poteci secundare, unele accentuate de spălarea solului sau de şiroire. Se va alege poteca mai lată şi mai bătută. În general, la coborîre, panta este aceentuată (30-400). Ultima secţiune a traseului se parcurge În 45-60 minute. La circa 100 m deasupra albiei Prahovei, amîndouă potecile întersectează drumul forestier care vine din sud (de la hannl izvorul Rece) şi urcă pe valea Câinelui. El poate fi folosit pentru deplasări în cele două direcţii.


CommentsNo comments were added
Login or register to comment