Comunity

Search

Events
Don't miss
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Partners
Zitec - software outsourcing romania

Ştirile Radio Cluj


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook

Stână record de altitudine : News

Bookmark and Share

Stână record de altitudine - Mon, Oct 10, 2005, 1:27 pm, visited 4177 times




Stână record de altitudine



Pe 8 octombrie 2005 am ajuns la o stână (ce a funcţionat în vara lui 2005) din versantul drept al Văii Vâlsanului (Făgăraşul sudic), aflată la vest de Culmea Jepii de Sus, la 1930 metri altitudine (potrivit hărţii topografice L-35-86-A-d, ediţia 1982), într-o pitorească căldare glaciară.

Repet, este stână (adică acolo se desfăşoară întreg procesul de prelucrare al laptelui de oaie) şi nu bordei ciobănesc (locul unde ciobanii vin cu oi fără lapte sau berbeci).

Din câte cunosc eu despre munţii noştri este stâna aflată la cea mai mare înălţime din Carpaţi; se află în stare bună. Desigur, persoanele care deţin date ce arată că nu acesta este recordul de altitudine pentru o stână, sunt rugate să ne spună şi nouă.

Ică Giurgiu, Cristina Lazăr (Bucureşti)
Ică Vasile Giurgiu


Connections with the Mountain Guide:
Muntii FAGARASULUI - Strunga Ciobanului  
Muntii FAGARASULUI - Stina Podu Giurgiului  
Muntii FAGARASULUI - Izvorul Podul Giurgiului  
Muntii FAGARASULUI  


A photo [Not found]

An article [Not found]

A trail
Cabana Piscu Negru-Valea Paltinul-Valea Caltun-Refugiul si Lacul Caltun

 

Login or register to comment

The news are provided by the mentioned sources.
We take no responsability for their form and content.