Comunity

Search

Events
Don't miss
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Partners
Zitec - software outsourcing romania

Ştirile Radio Cluj


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook
Bookmark and Share

Marcaj în Valea lui Coman - Wed, Aug 16, 2006, 4:08 am, visited 5779 times


În perioada 8-9 iunie 2006, Asociaţia de Turism "Chindia" Târgovişte a refăcut o parte din marcajul cruce albastră: Cetăţeni - Valea lui Coman - Cabana Leaota. Mai multe informaţii despre această acţiune în cele ce urmează:

MARCAJ ÎN VALEA LUI COMAN

Data: 8 – 9 iulie 2006
Participare: Nicu Posta, Nicuşor Tudosă, Marius Prundaru, Sebastian Gheţu (Bucureşti), Mariana Beneş, Roxana Stăncescu, Ana-Maria Braşoveanu, Mirela Saulea, Ileana Bocanciu.
Zona: Munţii Leaota – Valea lui Coman
Scop: Remarcarea traseului Cetăţeni – Valea lui Coman – Cabana Leaota
Sprijin: Familia Anghel – motelul „Vadul Lin” (tel. 0722 853 433), D-na Iov Mihaela (sponsorizare vopsea)
Descriere: Am propus iniţial această tură, într-o formulă mai lungă, cu plecare de vineri dimineaţă şi marcaj, rămas la cabana Leaota, iar sâmbătă traversarea până în Şaua Strunga cu ieşire duminică pe Drumul Grănicerilor – Vf. Omu – Valea Mălăieşti. Dar nu s-a legat. Căci cine mai are azi trei zile pline la dispoziţie…?
Aşa că am plecat sâmbătă de dimineaţă, la ora de acum ştiută, 5: 45 din Fieni, pentru a fi la 6: 30 la Târgovişte. Din păcate cineva se pare că a încercat să ne fure maşina în timpul nopţii, aşa că Marius s-a chinuit o grămadă să scoată dispozitivul de blocare al volanului, deoarece lacătul era complet inutilizabil. Le-am luat din drum pe Mirela şi pe Roxana, apoi ne-a sunat Sebastian, pentru a ne anunţa că întârzie... Ce ne făceam dacă ar fi venit la fix? Numai Ana-Maria a fost punctuală, şi desigur îngrijorată că nu a găsit pe nimeni la locul de întâlnire…
În fine, pe la 7: 15, reuşim să plecăm, nouă oameni în trei maşini. Demult nu am mai mers aşa relaxaţi! Ne oprim pe la câteva magazine, în comunele prin care trecem, dar nici gând să găsim pensule. Lăsăm maşinile la Motelul „Vadul Lin”, la familia Anghel, care deja a început să se obişnuiască cu noi prin peisaj şi mai dăm o fugă, eu şi Sebastian, în satul vecin unde sperăm să avem mai mulţi sorţi de izbândă. Ne cam golim buzunarele, dar cumpărăm destule pensule, precum şi nişte vopsea suplimentară şi o perie de sârmă.

Acum suntem dotaţi cu tot ce trebuie şi ne punem pe sfadă. Care, cine, cum şi ce? Până la urmă ne decidem ca Marius şi Mirela să urce cu maşina şi cu toate bagajele şi să înceapă marcajul de la tractoare, de sus în jos, iar noi s-o pornim pe drum, doar cu vopseaua şi aparatele foto.
Trecem prin ţigănie, unde facem şi primele semne. Oamenii deja ne cunosc, nea Paul se execută imediat cu bariera, iar copiii nu ne slăbesc cu întrebările. Sunt curioşi, ca oricare copil, dar din păcate au probabil mai puţine şanse ca alţii...
Vremea ţine cu noi, e soare, frumos şi în acelaşi timp o răcoare plăcută pe vale. Facem semne, dar nu prea multe, pentru că pe drum nu sunt dubii. Doar la ramificaţii pictăm săgeţi, pentru a arăta clar direcţia. Stau cu gura pe ceilalţi, să facă crucile „cu colţuri” dar Sebastian, care a venit cu noi pentru prima dată, fără să ne cunoască, citind pe internet despre ieşire şi nu a mai participat până acum la o acţiune de marcare, face nişte cruci de zici că sunt autocolante lipite: „Cum de faci semnele astea aşa frumoase dacă zici că nu ai mai fost la marcări?” „Reminiscenţă din politehnică…”

Tot povestind, ajungem aproape de ultima ramificaţie, cea cu cascada în formă de tobogan, unde ne întâlnim cu Mirela şi Marius, voioşi foarte, cu burţile pline de fragi şi cu marcajul făcut. Urcăm apoi toţi până la tractoare, îl salutăm pe paznic, vechea noastră cunoştinţă şi pornim cu toate bagajele în cârcă, inclusiv cele trei corturi.
Căldura a devenit sâcâitoare, e deja ora 12: 30, pădure nu mai este pentru că am intrat în zona de exploatare, ne afundăm cu nădejde în glod, dar… mergem înainte! E rău că pe aici nu prea avem pe ce să facem semne şi folosim cioatele rămase de la foştii copaci falnici. Ajunşi la liziera pădurii, azvârlim greutăţile din spate şi ne tolănim la umbră.

Ne este o foame teribilă, pentru că nu am mâncat de dimineaţă şi este deja 13: 30. Dar nimeni n-are chef să pună masa, aşa că stăm de poante şi bancuri, ca şi până acum. Până la urmă însă, la gândul că mâncarea trebuie oricum cărată, ne hotărâm s-o ducem în burtă, nu în spate… Roşiile încep să apară, Sebastian ne face praf cu o slană beton iar ceapa de solar este din belşug. Testăm şi ţuica luată de la Nea’ Anghel, dar nu prea multă că ne lenevim de tot. Apoi începem să strângem, pentru că ploaia, apare din senin! Noroc că pădurea e deasă şi ne mai apără. Eu nu am pelerină aşa că primesc una portocalie de la Nicu.
Dăm înainte prin pădure, pe poteca lată, cât un drum de căruţă. Lângă molidişul cel tânăr, ploaia nu ne mai iartă şi ne ciuciuleşte bine. La stână nu ne oprim, aproape că nici nu ne pasă de câinii care ne latră bine, trecem repede şi mai pictăm ceva cruci pentru ghidaj. Nu după mult timp, dăm de un punct nevralgic, în care poteca principală continuă să urce uşor, pe creastă, iar poteca spre cabana Leaota, continuă pe curbă de nivel, aparent în coborâre. Între cele două poteci, unghiul este ascuţit, ele mergând o vreme aproape paralele. Facem aici cruci mai multe, pentru a evita alegerea greşită a potecii. După o vreme, găsim o altă ramificaţie. Poteca ce vine din stânga, coborând, este marcată cu semne vechi cruce albastră şi este de fapt varianta oficială a traseului, pe care noi nu am reuşit să o găsim în turele trecute. Facem două săgeţi, marcate cu „1” şi „2”, pe sensul de întoarcere, pentru a semnaliza astfel cele două variante ale traseului. De aici înainte, semnele vechi încep să apară, nu prea dese, aşa că mai suplinim şi noi cu câte unul, acolo unde se cere şi le întărim pe cele vechi, cu toate că poteca este largă şi bine conturată.

Ajunşi în poiana cea frumoasă, cât un teren de fotbal, ne sfătuim din nou şi ne hotărâm să nu montăm corturile aici, ci să continuăm tot pe varianta marcată, ce duce la Cabana Leaota prin Valea Marginea Domnească, deoarece aici traseul se desparte din nou în două ramuri. Cei ce vor să simtă aerul tare al golului alpin, trebuie să traverseze în lung poiana şi să continue urcuşul. Cei ce vor să se bucure în continuare de răcoarea pădurii, se abat din poiană la dreapta, prin pădure, pe poteca ce coboară uşor spre Valea Marginea Domnească. Marius, Nicuşor şi Sebastian au luat-o înainte, să monteze corturile, lăsându-l pe Nicu să se descurce noi, cele cu cinci fete! Am tot marcat, fără comentarii, dar rucsacurile deveneau din ce în ce mai grele, foamea ne dădea de mult târcoale iar muştele şi ţânţarii ne asaltau din toate părţile. Am sosit la cabană la ora 19: 45, cam storşi, dar încă veseli. Corturile erau gata montate, dar ceaiul abia fusese pus la foc, aşa că am preferat să degustăm ţuica cea mult aşteptată. La cabană mai erau două persoane cu un cort, tânărul Dragoş cu mama lui precum şi doi ciobani de la Stana de Piatră, cu care ne-am întreţinut până noaptea târziu, dar tot ei ne-au dat şi deşteptarea duminică la ora 7: 00, stricându-ne bunătate de somn.

După ce am mâncat „bulze” şi alte bunătăţi, am strâns bagajele şi am pornit-o iar la drum. Am mai făcut marcaje, în zonele care erau necesare şi le-am împrospătat pe cele vechi făcute acum câţiva ani de Salvamont Câmpulung. Dragoş însoţit de mama lui, au mers cu noi până în poiană, la ramificaţie, apoi s-au întors, coborând pe Valea Marginea Domnească.
Ajungând la „varianta oficială” am ţinut-o la dreapta, în urcuş, pe vechiul marcaj, până la o poiană lungă pe care am traversat-o, regăsind poteca în capătul opus. După altă porţiune de drum fără probleme, am ajuns din nou la o ramificaţie unde erau neapărat necesare semne suplimentare şi săgeţi indicatoare. De aici, cotind-o la dreapta, am început o coborâre destul de abruptă, în serpentine largi, bine conturate, până am dat de un torent cu rupturi de pantă şi alunecări de teren. Aici poteca înceta brusc, ca şi cheful nostru de marcaj, probabil am fi regăsit-o dacă insistam să mergem înainte, prin zona devastată. Am preferat însă coborârea direct pe vale, în stilul nostru caracteristic „mergi sau crapi”, pentru că ploaia spornică ce turna de vreo jumătate de oră ne cam tăiase cheful de vopsit. Am mers direct pe firul apei, trecând printr-un canion grozav de sălbatic, prin care îmi imaginez că foarte rar ajunge cineva, apoi am urcat pe versantul drept, regăsind poteca marcată. Din păcate eram plouaţi, obosiţi şi flămânzi, aşa că nimeni nu mai avea chef de făcut cruci, mai ales că vopseaua nu se mai prindea de copacii uzi. Am scos rapid câteva provizii pe care le mai aveam la îndemână şi ne-am potolit foamea, apoi am auzit de jos chiote, semn că Marius şi Mirela plecati sa recupereze masina, ne veneau în întâmpinare. Am coborât împreună şi nu după mult timp, poteca bine conturată s-a terminat, dând direct în vale. La confluenţa cu celălalt pârâu, pe unde se continua vechiul drum forestier, am făcut din nou marcaj (cel vechi era foarte puţin vizibil, făcut pe o piatră piezişă) şi săgeţi indicatoare. La fel şi la ieşirea în drumul forestier principal (la cascada tobogan) unde am marcat din nou cele două variante cu „1” şi „2”.
Desigur, porţiunea de traseu de la ruptura de pantă şi până jos la drum, necesită o nouă tură de remarcare, mai ales că în partea inferioară, poteca pe lângă apă este ca şi inexistentă, fiind foarte rar străbătută şi invadată de pădure tânără.
De la tobogan, Marius cu toate bagajele, cu Mirela, Ana-Maria şi Roxana au plecat spre Cetăţeni, urmând ca mai târziu, cu a doua tură să fim şi noi recuperaţi. Bine că măcar încetase ploaia şi soarele vesel ne usca hainele ude.
La „Vadul Lin” Sebastian ne-a făcut cinste pentru că peste câteva zile era ziua lui aşa că masa a fost presărată ca de obicei cu glume râsete şi voie bună. În jurul orei 18: 00 am dat startul de întoarcere, cu părere de rău că acţiunea s-a încheiat aşa de repede. Îi mulţumim lui Sebastian că a fost alături de noi în această tură şi sperăm că nu l-am „luat prea tare” chiar din prima ieşire… După mesajul trimis, cred că s-a simţit bine:
„Mii de mulţumiri pentru clipele minunate petrecute alături de voi. Deşi au fost doar doua zile, amintiri, glume, bancuri, peisaje au rămas cu carul. A fost ceva extraordinar. M-am simţit foarte bine în mijlocul vostru. Aştept să văd şi eu pozele şi să ne revedem într-o nouă tură.
Încă o dată, mulţumesc; salutări tuturor. Cu respect, Sebastian.”
Sperăm ca în această vară să finalizăm totuşi acest – de acum celebru – marcaj în Valea lui Coman! Pe curând Leaota!

Ileana Bocanciu – Asociaţia de Turism „Chindia” – Tâgovişte – 11 iulie 2006
Ileana Bocanciu


Connections with the Mountain Guide:
Muntii LEAOTA - Valea Lui Coman  
Muntii LEAOTA - Cabana Leaota  
Muntii LEAOTA - Varful Leaota  
Muntii LEAOTA  
Login or register to comment

The news are provided by the mentioned sources.
We take no responsability for their form and content.