Comunity

Search

Events
Don't miss
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Partners
Zitec - software outsourcing romania

Ştirile Radio Cluj


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook

Pui de zimbru la Rezervatia de la Hateg : News

Bookmark and Share

Pui de zimbru la Rezervatia de la Hateg - Tue, Jun 2, 2009, 12:43 pm, visited 2113 times


Rezervaţia de zimbri de la Slivuţ s-a îmbogăţit cu un nou membru, după ce una dintre femele a dat naştere unui pui, pe care silvicultorii l-au botezat Romeo, la sugestia unei familii care venise în vizită în parc şi a asistat la venirea pe lume a tânărului mascul.

Puiul de zimbru s-a născut chiar de Ziua Copilului şi are o stare de sănătate foarte bună.

Din păcate, puiul a fost respins de mamă, silvicultorii fiind nevoiţi să îi dea de mâncare cu biberonul. De aceea, silvicultorii i-au construit un ţarc mai mic, în interiorul rezervaţiei, pentru ca puiul să aibă un contact vizual cu mama sa, până când aceasta îl va accepta.

 În cadrul rezervaţiei se află, în prezent, şapte exemplare de zimbri, dintre care cinci sunt femele. Toţi zimbrii de aici poartă nume care încep cu 'Ro', ca un semn distinctiv că sunt crescuţi într-o rezervaţie din România.

Rezervaţia de zimbri din Pădurea Slivuţ a devenit, în ultimii ani, una dintre destinaţiile trecute în agenda turiştilor care vizitează Ţara Haţegului. Numărul vizitatorilor a crescut, mai ales anul trecut, când în Parcul de Zimbri din apropierea oraşului Haţeg s-au născut alţi doi pui, femelele Rozina şi Romaniţa.

 Turiştii care doresc să ajungă la Parcul de Zimbri din Pădurea Slivuţ au ca principală cale de acces DN 66 Simeria - Haţeg - Petroşani. Pe Dealul Haţegului, drumul spre rezervaţie este marcat cu un indicator. Drumul este asfaltat până la cabana silvicultorilor, iar până la rezervaţie traseul, de aproape un kilometru, se poate urma pe jos sau cu maşina. Taxa de intrare în rezervaţie este de 3 lei, pentru adulţi, şi 2 lei, pentru copii.

Rezervaţia de zimbri Slivuţ - Haţeg a fost înfiinţată în urmă cu aproape 50 de ani, când aici a fost adusă prima pereche de animale din Polonia - Podarek şi Polonka. În anul 1979, numărul zimbrilor a crescut la 12 exemplare, după care o parte dintre acestea au fost duse în alte rezervaţii din ţară

 



 Agerpres

Dan Izvoreanu

Login or register to comment

The news are provided by the mentioned sources.
We take no responsability for their form and content.