|
În 20 ianuarie 2001, alpinisti si fisuri,
surplombe, muchii, hornuri din Carpati, din Bucegi mai ales, au lăcrimat la 3 ani
de la trecerea în nefiintă, în al 89-lea an al vietii, a lui Niculae Baticu (25 mai 1909
- 20 ianuarie 1998). A fost "unul dintre titanii alpinismului romanesc", cum l-a numit Mircea Săndulescu în nr.4 al revistei "Muntii Carpati". A fost "un Whimper al Carpatilor", cum îl numeste Mihai Vasile în România Pitorească nr. 8/'92. "A fost un Om, care după multi ani de detentie în temnitele comuniste, nu era un învins, nici fizic, nici moral, de la care am primit o lectie de demnitate si fortă" - a scris Anda Raicu în suplimentul MONTANA, nr. 2/98, al revistei România Pitorească. Multi îl cunoasteti sau îl puteti cunoaste din cărtile sale: "Amintirile unui alpinist" - 1981 si "Pe crestele Carpatilor" - 1985, apărute, în ciuda piedicilor numeroase, datorită energiei, tenacitătii sale, dorintei ca începuturile alpinismului românesc să poată fi cunoscute de generatiile care vor veni. |
|
 Pagina din Buletinul Alpin, nr. 3-4/1935 în care este descrisă premiera traseului "Furcile" |
A fost unul din pionierii alpinismului în Carpati,
o stea a alpinismului interbelic, alături de Nicu Comănescu, Sorin Tulea, Costică Contes,
Dan Popescu, Toma Boerescu, si altii. Toti au merite, care reies din cărtile sale, dar Baticu a fost cel mai tenace, mai pasionat, mai perseverent, mai talentat, mai aducător de nou si mai longeviv. El a punctat "marea cotitură" în alpinismul românesc, când, in 20 octombrie 1935, în cap de coardă, secondat de Ion Trandafir si Dan Popescu, cu doar 7(!!!) pitoane, a realizat "dintr-o singură intrare", primul traseu de perete din Carpati: FURCILE - în peretele Gălbinele (pană atunci se urcau doar văi si creste). A avut un curaj iesit din comun: cu echipamentul de atunci ascensiunea se putea sfârsi tragic, ca a lui Andrei Ghitescu, mai târziu, în 3 iulie 1955, în Trei Surplombe - coarda de cânepă s-a rupt. Cele trei surplombe, alt traseu celebru urcat în premieră în 20 iulie 1946 de echipa Emilian Cristea, Niculae Baticu, Sorin Tulea, Gicu Nicolescu. Dar Baticu îsi cunostea bine posibilitatile, valoarea; amintindu-mi un citat se poate spune că el a intrat în Furci să le urce, nu să cadă! Apropo de Furci si de longevitate: a fost longeviv si ca viată biologică, dar si ca "viată de munte". A rămas toată viata alături de munte, căci acesta era chiar viata lui. |
| Asa cum am mai scris, prin '83 sau '84 un infarct l-a obligat să nu mai urce o vreme "acasă", la Ref. Costila. Dar era de gasit aproape în fiecare sâmbătă - duminică pe o buturugă din pădurea Munticelului (nu era atunci banca de la crucea pentru George Nechita). I-am oprit acolo, din avântul lor, pe tinerii alpinisti clujeni, de a trece grăbiti prin fata acelui "mosulică" -pentru ei-, devenit apoi Titan, dupa ce le-am spus: "o plecăciune în fata D-lui Baticu!". În vara lui '85 l-am ajuns din urmă tot pe acolo. Urca singur, agale, de data aceasta spre Refugiu unde avea loc etapa de vară a Cupei municipiului Bucuresti la alpinism (stiu că zâmbiti ironic, dar erau ocazii faine să ne întâlnim cu prieteni, să ne facem noi prieteni, să urcăm noi trasee). Mi-am acordat ritmul cu al Domniei Sale. Stiam că voi pierde un traseu, dar stiam si că voi câstiga 2-3 ore cu Nea Baticu! Mi-a mărturisit că se pregăteste ca în 20 octombrie, la 50 de ani de la premiera Furcilor, să încerce să mai urce o dată traseul. Nu sunt dovezi că ar fi facut-o. Poate a ajuns până la bază, până la primul piton doar. Dar ideea în sine trebuie admirată. Avea 76 de ani! | |
