e-AlpinInfo e-AlpinInfo   #6 / 2001

Portret Alex Huber

după High  nr. 207/2000     
traducere si adaptare:    Marian Anghel     


Alex Huber
   "A te întâlni cu Huber este ca si cum te-ai găsi cu familia regală; te astepti să fie înalti si impozanti, dar ei sunt mici de înăltime. Mi-a luat ceva timp până am văzut un tip tăcut, de 1.5m înăltime, stând undeva în umbră, în spatele scenei de la Festivalul "Birmingham Climb 99" si am realizat că el este: Cel Mai Mare Cătărător din Lume al Momentului."

Asa îsi începe Stephen Venables interviul cu Alex Huber, apărut în revista HIGH nr.207/2000. Fratii Huber, Alex si Thomas, au devenit cunoscuti abia după ce-au realizat El Niño, primul traseu de liber în North American Wall (El Capitan).
(Jurnalul expeditiei pe verticală a apărut în ALPINinfo nr. 2/3 din 1999)



   Asemenea jucătorilor de tenis, fratii Huber au început de mici să meargă pe munte. Tatăl lor, Thomas Huber senior, a fost un talentat alpinist realizând prima ascensiune în 24 de ore a Fetei Nordice a lui Dru, la începutul anilor 60.
"- Bineînteles, toti îsi amintesc ascensiunea lui Messner solo, dar ceea ce a facut tatăl meu a fost ceva extraordinar în zilele acelea."
   El i-a luat pe Alex, Thomas si sora mai mică, Karina peste tot în Alpi, la schi si la cătărat. Asa că încă de la 16 ani avea urcate 30 de vârfuri peste 4000m.
   Atunci am realizat că te puteai cătăra mult mai mult decât să urci patru miari. Cătărarea sportivă era abia la început, dar ne-am dat seama că ne putem îmbunătăti performantele. Între 1991-1994 Alex Huber îsi canalizează întreaga energie pentru cresterea performantelor, urcând trasee în Austria, Germania si Spania, atingând XI- si chiar XI.
   În 1995 fratii Huber au făcut prima vizită în Karakoram urcând Ogre's Thumb Thumb (Degetul mare al lui Ogre) si făcând premiera vârfului Spalding, un splendid ac de granit aflat la sud de Ogre. Amintindu-si de peretele estic de 1000m Huber zâmbeste de plăcere:
"- Este acolo o fisură de 80m, ca în Salath‚ (El Capitan n.t.), o adevarată crăpătură, VIII+ la 5600m altitudine."
   Tot în 1995 au încercat să urce Creasta nordică a lui Latok II dar n-au reusit din cauza unei furtuni. Latok II a rămas pentru un alt an dar tot în 1995 Alex a urcat liber Salath Wall pe El Capitan, prima ascensiune rotpunkt a traseului. Ascensiunea lui Paul Piana si Todd Skinner (cei care au urcat primii, la liber, traseul) are 2 puncte discutabile: primul este că Piana si Skinner au mers cap schimbat, nici unul din ei neurcând liber mai mult de jumătate din traseu (în El Capitan, secundul urcă, în general, cu blocatoarele n.t.) în timp ce Alex a urcat numai cap, si al doilea este că în lungimea cu fisura de 60m de la începutul lui Headwall au regrupat intermediar. In viziunea lui Huber, spiturile au oferit posibilitatea de odihnă pe parcursul lungimii, ceea ce invalidează ascensiunea.
"- Cum pot spune că au urcat la liber lungimea dacă ei au regrupat în mijlocul ei? Păi, urmatorii vor face lungimea respectivă din 4 lungimi, apoi din 8."
   Alex îsi expune viziunea sa asupra a ceea ce constituie o cătărare liberă. Varianta lui Rav Jardine nu o ia în considerare deoarece el a săpat prize:
"- Când vrei să faci un traseu liber trebuie să iei stânca asa cum este ea. Gândeste-te la Master's Edge (traseu în Marea Britanie, într-o veche carieră). Peretele a fost creat de o carieră, deci ai putea spune ca nu-i natural, dar nimic nu a fost adăugat sau cioplit în perete. Cam asta înteleg eu printr-o ascensiune liberă."
   Am adus în discutie traseul făcut în 1998 pe North American Wall, El Niño. Când au ajuns în zona continentului nord-american propriu-zis (zonă în El Capitan care a dat denumirea întregului perete datorită asemănării cu continentul n.t.) aveau în fată o placă uriasă care nu putea fi escaladată. Evitând să cioplească prize au făcut un pendul pentru a ajunge la o fisura vecină - manevră clasică în Yosemite - numai că Alex a vrut să fie un pendul liber.
"- Într-o ascensiune liberă prima regulă este să nu-ti pui greutatea corpului în piton pentru a progresa. Asa că mi-am blocat mâinile într-o fisură iar Thomas a făcut balansul atârnat de corpul meu.
- Cu alte cuvinte, tu ai fost punctul de rapel.
- Corect! zâmbeste mândru Alex.
- Stai putin! Am înteles corect? Thomas a facut rapel atârnat de tine?
- Da! Bineînteles, eram legat cu o coardă, pentru siguranta, dar greutatea a fost sustinută de mine. Thomas s-a dus la niste prize, s-a cătărat, apoi am traversat si eu în diagonală, filat de el. Cred că a fost cea mai bună cale de rezolvare. Este si asta o formă de cătărare liberă.
- Deci atunci când folosesti trupul partenerului pentru progres, este OK? Si atunci când faci piramida?
- Da, da! Am întrebat vreo zece cătărători dacă este corect să folosesti o scară umană pentru a depăsi o fată spălată. De ce nu? mi-au răspuns, doar nu folosesti mijloace artificiale. Multe probleme din Turnurile Elbei au fost rezolvate cu piramida umană."
   L-am întrebat apoi despre fotografia făcută în Black Cave de Heinz Zak, la 600m înăltime, fotografie care îmi dă fiori de fiecare dată când o privesc.
Alex Huber
"- Da, este o lungime fantastică. Plasezi un friend în fundul grotei, apoi, după ce mai montezi o nucă excentrică, nu mai ai nimic toată lungimea deoarece trebuie să te cateri continuu. Este mult de urcat si o cădere acolo, hm... nici nu mă gândesc."
   Încerc să-mi imaginez ce fel de control mental trebuie să ai pentru a fi calm în timp ce te cateri aproape de limita (X, X+), pe granitul fierbinte, surplombat deasupra golului urias. Apoi m-am gândit la Leo Houlding de 18 ani (sau 17 ani?) care a repetat traseul 3 săptamâni mai târziu.
   Fata vestică a lui Latok II are un Y urias, câteva sute de metri si căderi de pietre. Linia normală de escaladă este prin stânga unei muchii secundare a Crestei nordice dar privirea este atrasă irezistibil de o fată de granit de 900m care atinge vârful. Acest perete de big wall la peste 6000m altitudine a fost lăsat ca problemă principală după anul 2000, dar Alex a atacat-o în 1997 împreună cu Thomas, Conrad Anker si Toni Gutsch.
   Descriind peretele Latok, urcat după săptămâni de încercari, Alex a fost fără echivoc:
"- Nimic atât de dificil nu s-a mai făcut la o asemenea altitudine."
   În 1998 fratii au revenit în zonă, cu Toni Gutsch si Ian Mersch, pentru o a doua ascensiune pe Ogre dar după săptămâni de vreme rea au renuntat. Apoi, cu o zi înainte de plecare, Alex si Thomas au făcut a doua ascensiune pe Latok IV (6450m altitudine). Au urcat si coborât 2200m diferentă de nivel pe 12km lungime în 20 de ore!
   Alex spune aceste cifre cu mândrie dar, nu stiu cum, reuseste să nu sune a laudă. Este o mândrie care te face să realizezi că a muncit enorm pentru aceste performante.
"- Deoarece am decis să fiu cătărător profesionist este esential ca tot ce fac să fie foarte bine făcut, cu adevarat profesional. Nu am altă cale de a face bani."
   În Germania îsi organizează singur prezentările, dar mai tot timpul este pe fugă. În Anglia audienta a fost mică. În Franta reclama a lipsit iar filmul sau, Ogre, nu a fost tradus în franceză cum era promis. Dar eu l-am simpatizat. Câti din alergătorii optmiarilor sau seven summits realizează că ceea ce a facut Huber este un punct de cotitura?
   În Franta mi-a fost restabilită o parte din încredere, la o zi după ce Alex a plecat de la festival, când Catherine Destivelle a exclamat:
"- Cum, Huber a fost aici? De ce nu mi-a spus nimeni? A făcut lucruri fantastice! Mais oui, este unul din cei mai buni din lume!"
•  

  e-AlpinInfo   #6 / 2001 e-AlpinInfo