Comunity

Search

Events
Don't miss
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Partners
Zitec - software outsourcing romania

Ştirile Radio Cluj


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook
Bookmark and Share
Posted by: Kiru Chiş Dorin in de-ale lui chis dorin

Plouă pe Pricopanul. Prin deschizătura triunghiulară a cortului aşteptăm puhoiul cu privirea alunecînd peste pantele pîrjolite, pline de spini uscaţi, pînă departe, pe întinderea imensului şes dobrogean. Aerul încins miroase sufocant a praf umezit. Pricopanul e o imensă masă higroscopică ce pare că absoarbe apa direct din nori. Cerul e vînăt. Fulgerele şi tunetele îi sînt arme. E vijelie pe Pricopanul, dar cei cîţiva stropi căzuţi par o glumă nesărată. La cîţiva metri în spatele cortului, Fîntîna de Leac, singurul izvor, pare o venă tăiată din jgheaburile căruia se scurg ultimele picături de apă caldă şi sălcie. Micul adăpost de beton văruit este un templu de mulţumire adus apei pentru efortul de a rezista arşiţei. Totul în jur are ţepi. Totul e mort, adormit de vrajă. Fiecare plantă pare că întinde o mînă către cer implorînd norii negri să dezlănţuie potopul. Şi totuşi... Doar cîteva picături. Darabana stropilor a încetat. Muţi privim cum Pricopanul acceptă resemnat sclavia arşiţei, dar nu, o mişcare slabă ne dă de ştire că sub masca lui neclintită Pricopanul trăieşte. O broscuţă ţestoasă ceva mai mare ca pumnul înaintează printre bolovani, încet şi sacadat ca un mecanism tras cu cheia. Se grăbeşte cît îi permit picioruşele şi în scurt timp dispare, carapacea ei galben-cafenie o camuflînd-o perfect.

Seara se consumă în linişte în jurul unui foc alimentat parcimanios de teama incendiului. Asemeni statuilor lui Iko din insula Paştelui, uriaşele stînci rotunjite ieşite din coasta Pricopanului ascund un mister. Misterul unui munte bătrîn şi înţelept trăind lăuntric sub masca celor 467m altitudine, un mister pe care sperăm să-l descifrăm mîine.

Dis-dimineaţă atingem creasta după un urcuş pronunţat de-alungul unui vîlcel. Un mic vîrf constituit din blocuri uriaşe, fisurate şi îngrămădite unele peste altele trezeşte în noi setea escaladei. Privit de sus Pricopanul nu pare atît de sălbatec.

Pornim pe creasta înierbată, presărată cu blocuri de piatră căzute parcă dintr-un uriaş monument antic. Pe alocuri, porţiuni dintr-un drum de care şi bucăţi ruginite de cablu amintesc de prezenţa omului, nicăieri însă nu vedem vre-un ambalaj al produselor alimentare. Ne strecurăm spre Vîrful Piatra Rîioasă înghimpîndu-ne şi culegînd pe şosete şi în căuşul bocancilor seminţe ce ne înţeapă picioarele. Undeva în dreapta, sub noi, construcţia din scînduri a unui fort nord american slujeşte de decor într-un western romănesc. Pe străzile Măcinului o femeie ne spunea că aici s-a filmat "Drumul oaselor"... Soarele arde deja, iar apa din bidon are gust de otravă. În lumina crudă, misterul Pricopanului a dispărut. Muntele îşi arată scheletul de granit, măcinat şi rotunjit de vitregia vremii. Bolovanii uriaşi stau uneori unii peste alţii ca şi cum cineva i-ar fi aranjat acolo cu mare grijă. Roca predominantă este granitul. Începînd din sec. XIX, mari cantităţi au fost exploatate, încărcate în vase turceşti, greceşti şi mai apoi italiene şi franceze, cu destinaţia Constantinopol şi Marsilia. Mai recent (în 1970), granitul extras dintr-o carieră situată la marginea oraşului Măcin, a stat la temelia noului pod peste Dunăre şi Borcea, la Greci existînd şi azi un atelier în care granitul este cioplit sub formă de cuburi.

Meditez asupra noţiunii de munte. Oriunde vezi o formă de relief de înălţimea M. Măcin, spui imediat: deal. Pe Pricopanul însă gîndul îţi fuge la munte. De ce oare? Ce delimitează aceste noţiuni? Realitatea dovedeşte că înălţimea nu poate fi întotdeauna relevantă. Ceea ce deosebeşte Măcinul de nişte dealuri oarecare este aspectul său pietros, ruiniform, precum şi pantele sale deosebit de abrupte ce se întîlnesc într-o creastă uneori îngustă, ce aliniază vîrfurile pe o direcţie bine conturată. Din cabina camionului cu care am călătorit între Smîrdan şi Măcin, Pricopanul etala semeţ o creastă zimţată şi pietroasă.

De pe Sulucu Mare (370m) la care ajungem după ce lăsăm pe stînga o plantaţie firavă de frasin, privim mozaicul parcelelor cultivate ce împart cîmpia în dreptunghiuri neregulate, Lacul Sărat şi cele două localităţi ce se zăresc în faţa şi în spatele nostru: Greci şi Măcin. Undeva departe în dreapta se zăreşte Pasul Priopcea încadrat de Vîrful Priopcea şi cele două Bujoare, Românesc şi Bulgăresc, care, ajutate de cîţiva cumuluşi par conurile unor vulcani în erupţie.

Aspectul pietros a dispărut. Coborîm repede peste Vîrful Dealul Îmbulzita (291m) căci setea ne chinuie. În faţa noastră o turmă de oi stă încremenită. Animalele îngrămădite unele în altele pentru a-şi ţine umbră stau cu totul şi cu totul nemişcate.

Natură moartă cu oi.

E glasul unui coechipier, dar nimeni nu-i răspunde. Fugim spre umbra pădurilor de pe creasta principală a M. Măcin, lăsînd în urmă Pricopanul ostil. Pe drumul de care pe care-l străbatem, praful ce atinge 3-5cm grosime e punctat de picăturile rare ale ploii trecute. În faţă, creasta Măcinului ascunsă în totalitate de plapuma verde a pădurii nu are nimic din sălbăticia Pricopanului. Greu încercaţi de căldură dar mulţumiţi ne urmăm drumul cu cuvintele geografului Ion Cornea în minte: "drept aceea, chiar dacă, cititorule, te vei fi suit pe toţi munţii Europei, să sui, neapărat, şi pe Pricopanu."

Author: Kiru Chis Dorin
Views: 8124, Last update: Fri, Nov 28, 2003


Comment
Virgil Iordache Virgil Iordache, Fri, May 2, 2008, 11:59 am

Frumos:-)

Comments for this article
Login or register to comment