Comunity

Search

Events
Don't miss
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Partners
Zitec - software outsourcing romania

Ştirile Radio Cluj


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook
Bookmark and Share
Posted by: Kiru Chiş Dorin in de-ale lui chis dorin



Ne întorceam de la Vulcanii noroioşi (spre Braşov) cînd în raza localităţii Măgura, un indicator spre dreapta indicînd Bozioru ne aduce aminte de existenţa unor chilii săpate în stîncă. Acesta a fost startul într-o probă de orientare rutieră, avînd ca protagonistă o Dacie demult obişnuită cu forestierele Romaniei.

La Bozioru am ajuns după mai bine de o oră, străbătînd nenumărate drumeaguri ce suie şi coboară relieful colinar, întrebînd de cîte ori a fost posibil şi nu în ultimul rînd luînd cu noi al şaselea pasager, un "ghid" local ridicat de la masa unui bufet. Maşina am părăsit-o într-o curbă din care drumul devenea impracticabil. Un scurt urcuş prin pădure ne scoate în satul pe care-l străbatem pe uliţa desfundată pînă în faţa unei case unde schimbăm vremelnicul "ghid"cu unul aflat în vacanţă, dispus să zburde pe coclauri.

- Şi zici că pe aici cunoşti vreo chilie săpată în stîncă?

-Sînt multe, da' nu avem timp să mergem pe la toate. Vă duc la două care sînt mai aproape.

Îl urmăm bucuroşi că informaţiile noastre se adeveresc. Peisajul domol cu păduri şi poiene lasă să se vadă deseori coloane tăioase de rocă. Mărşăluim o vreme, după care ghidul nostru se opreşte arătînd spre un turn ce se semeţeşte dintr-o muchie împădurită.

- Acolo e prima.

- Acolo în turn?

- Da.

Mocirlindu-ne printr-o mlaştină ce trădeză un izvor, ajungem la o cărare abruptă ce se strecoară pînă la baza turnului. La 5-6 m deasupra noastră zărim deschiderea unei intrări. Din căteva bîrne aflate la faţa locului improvizăm o schelă şubredă cu ajutorul căreia, pe rînd, vizităm micuţa chilie în care nu am fi încăput cu toţii. De la fereastra dreptunghiulară panoramăm o parte din drumul pe care am venit. Un perete poartă cîteva picturi recente lăsate de vre-un artist în căutare de linişte şi izolare. Pereţii scobiţi drept subliniază simplitatea specifică unei vieţi trăită între natură şi divin. Ridicat deasupra poienei, cuibul pare într-adevăr propice desprinderii de cele lumeşti.

Coborîm la cărare şi ne continuăm drumul, intrînd în cele din urmă în pădure. După 15 minute de urcuş, versantul se transformă într-un perete compact de stîncă, puţin înclinat, în care descoperim cea dea doua chilie. O deschizătură dreptunghiulară ne lasă să patrundem în spaţiul invadat de frunze uscate, iluminat parcimonios printr-o ferestruică cu arcadă ogivală. De astă dată, încăperea lunguiaţă e mult mai spaţioasă şi mai rece. Neavînd multe de observat în semiobscuritatea dinăuntru, ieşim să cercetăm detaliile de la exterior. De-alungul chiliei, un şanţ săpat la înălţime îndeplineşte oficiu de streaşină, dirijînd în lături apa de ploaie, iar puţin mai jos, cîteva găuri pătrate adîncite în perete îşi ascund enigmatice rostul. Să fi susţinut vreodată grinzi? Adăstăm la rădăcina copacilor înalţi impregnîndu-ne de liniştea locului, în timp ce gîndul încearcă să zugrăvească imaginea altor chilii ascunse prin peisajul ce nu le trădează. Undeva peste deal se poate ajunge la Colţi, unde există un muzeu al chihlimbarului.

Însoţiţi de ghidul nostru ne întoarcem în sat apoi la maşina ce ne aşteaptă în cotul drumului. Dincolo de norii de praf ridicaţi de autoturism, rămîne enigmatic Bozioru.

Author: Kiru Chis Dorin
Views: 3127, Last update: Fri, Nov 28, 2003


Comment
Fără foto cornel sora, Fri, Dec 26, 2003, 4:24 pm

interesanta zona ai ales sa o strabati. am fost si eu de multe ori in acea zona, com Bozioru (satul Nucu).pe o vreme frumoasa, intradevar chiliile sunt de o frumusete deosebita.:-D

Comments for this article
Login or register to comment