Comunity

Search

Events
Don't miss
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Partners
Zitec - software outsourcing romania

Ştirile Radio Cluj


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook

Diaries - Carpathian Adventure 2007

Bookmark and Share

Carpathian Adventure 2007

CARPATHIAN  ADVENTURE  2007

    Ideea de a participa la Carpathian Adventure a luat nastere in urma unei ture de trekking prin Ciucas in toamna anului 2006. Florin imi povestea cum a fost in Bucegi si cand a vazut ca sunt interesat m-a intrebat daca nu vreau sa particip. "Vreau sa particip, numai ca eu nu am bicicleta, si la munte nu mai m-am dat cu biku’ pana acum, dar o sa-mi cumpar una in primavara si recuperez". Zis si facut. Prin martie imi achizitzionez o bicla si încet, incet incep sa merg cu ea la munte, pe drumuri forestiere. Prima iesire a fost prin Cheile Rasnoavei –Poiana Secuilor – Forban – DN 1 – Rasnov. Incep sa prind spilu’ cu schimbatul vitezelor. Urmeaza o iesire cu biku’ de la Cheia prin Siriu pana la Maneciu. La deal si la drum drept nu sunt probleme, la coborare am oaresice retzineri; sa zicem ca instinctul de conservare e bine dezvoltat. In tura de bike din Buila Vanturaritza reusim sa-l convingem si pe Cata sa participe alaturi de noi la competitzia din august. Prind curaj si cobor destul de tare. Incepe sa-mi placa la nebunie sa practic sportul asta la munte, chiar daca am tras cateva trante si m-am ales cu ceva julituri. Pe la sfarsitul lui mai incep sa alerg prin jurul lacului Herastrau si dupa 2 saptamani simt cum imi intru in forma.
      Din pacate in iunie incep problemele. La o tura cu biku’ prin Ciucas si apoi Grohotis, mai precis in apropierea vf. Vaii Negre, cad de pe bike si ma aleg cu o entorsa de toata frumusetzea. Sunt bandajat strans si, mai pe jos, mai pe bike parcurg inca 60 de km pana in Campina. Ca si cum asta nu ar fi fost de ajuns, saptamana urmatoare cand coboram de la Vf. Omu, mai sus de Babele, pe platou, trag o tranta si ma lovesc destul de rau la cotul stang. Ma incapatzanez sa nu iau telecabina si reusesc cu mare dificultate sa cobor pe Dichiu, Cuibul Dorului pana in gara la Sinaia , unde sunt cat de cat doftoricit.
       Sunt mai putzin de 2 luni pana la Carpathian Adventure si eu nu pot sa misc mana stanga. Ce ghinion. Muream de ciuda. De la zi la zi simt ca starea se imbunatatzeste dar nu suficient de repede.
Cu 3 saptamani inainte de competitzie inca nu puteam sa schimb vitezele cu mana stanga. Incep sedintzele de fizioterapie si e mai bine. Ratez sedinta de pregatire din Fagaras in care trupa a iesit cu biku’; am preferat sa ma menajez si bine am facut. Incerc o tura mai usoara,  Transfagrasanu’ de la Ucea la Curtea de Arges, si ma descurc. Apoi tragem o tura de trekking in formula completa prin Fagaras: am urcat pe creasta Zanoaga si am coborat pe Taratza.
      Ultimul wk inainte de concurs lumea se relaxeaza la mare sau la catzarat in Bucegi.
Eu mai trag vreo 90 de km in jurul Bucurestiului. Cu pregatirea fizica eram la pamant. Datorita entorsei nu am mai alergat, iar mana era ok in proportzie de 80 %. In schimb eram super motivat. Si cu asta incercam sa compensez.
    
Si iata-ne miercuri dimineatza imbarcatzi si gata de drum. Discutam de echipele participante, de eventualul traseu la trekking, caci de cel de bike nu aveam cum sa ne dam cu parerea: nici unul nu mai fusese in M. Valcan, dar prin Retezat fiecare facuse ceva trasee. Suntem un pic ingrijorati de starea vremii care se anuntza neprietenoasa. Florin spune ca pe noi ne-ar avantaja ceatza si ploaia; multe echipe or sa fie cu moralul la pamant pe vreme proasta, si s-a dovedit a avea mare dreptate.
      Dupa ora 15 ajungem si noi la popasul turistic Toplitza, locul stabilit pt. tabara de baza. O parte din participantzi ajunsesera deja si forfota era in toi. Se montau corturi, se mesterea pe la biciclete, se schimbau impresii. Alegem si noi un loc de campat si asteptam sedintza tehnica ce are loc in jurul orei 18. Se dau hartzile si apoi indicatzii referitoare la traseu. Organizatorii specifica foarte clar ca nu avem voie in afara traseelor marcate. Nu e loc de scurtaturi. Intre timp popasul se umple de masini, corturi, bike-uri, concurentzi, sustinatori. Dupa ce stabilim strategia turei de trekking, luam cina si apoi ne pregatim rucsaceii. Optam pentru varianta light: folie de supravietzuire, pelerine sau sac de bivuac in cazul meu, ceva haine de schimb, dulciuri multe - batoane cu ciocolata, fructe confiate, 2 sandviciuri, vitamine si energizante. Ne bagam in sacii de dormit destul de devreme si pur si simplu ma zvarcolesc vreo 2 ore pana reusesc sa adorm si asta se intampla datorita faptului ca era destul de cald si ca ma tot gandeam la concursul ce avea sa înceapa in curand.
      Miercuri dimineatza pe la ora 5.00 - 5.30 tabara prinde viatza.
Toata lumea se trezeste si e un “du-te vino”. Ne sunt verificatzi rucsacii. Totul e ok. Datorita faptului ca eram multe echipe, organizatorii au decis sa ne duca in 2 ture cu autobuzul pana in apropierea lacului unde avea sa aibe loc startul. Echipa noastra era programata la 6.30. Dar cum se intampla in Romania asteptam vreo 45 de min. Intre timp ma simtzeam ca un elev la inceperea anului scolar. Florin si Dana ne treceau in revista echipele puternice: “Uite aia sunt de la echipa Grind, au câstigat anul trecut”, imi par foarte relaxatzi. “Ceilalti sunt de la Diamir , au totzi geci portocalii, au castigat acum 2 ani. Între aceste 2 echipe o sa fie lupta pentru primul loc”.


Datorita faptului ca de anul acesta competitzia Carpathian Adventure este inclusa intr-un circuit European sunt prezente si echipe bune din Polonia, Danemarca, Ungaria, SUA. In trupa poloneza e buna dispozitzie. Totzi sunt atletici si beau cu nesatz energizante dintr-un bidon de 5 litri. Langa noi se afla si echipe Alternative TM cu care mai socializam. Pe Horica si pe Simu ii stiu de ani buni de cand eram student la Timisoara si faceam parte din CAR-TM. Multzi concurentzi sunt doar in adidasi si par mai mult pregatiti pentru o alergare pe munte decat de o tura de trekking. Privesc cu admiratzie si respect trupele prezentate ca fiind foarte bune. Anul trecut echipa Ozon a terminat pe locul 9 si Florin glumea ca anul asta, transferandu-ne pe mine si pe Cata, obiectivul echipei e clasarea in primele 8 echipe. Vine pana la urma autobuzul si pe la 7.30 ajungem la start. Salutam membrii trupei Getica –Montrek. Mai zic organizatorii câte ceva, ia cuvântul si Salvamontul si gata, la 7.40 se da startul.

      


Cateva echipe pleaca ca din pusca pe o potecutza de-a dreptul prin padure. La început restul echipelor merg destul de grupat apoi pe masura ce intram in padure ne insiram de-a lungul potecii. Suntem in plutonul fruntas. Apoi Dana începe sa piarda teren si sa ramâna din ce in ce mai in urma. La bisericutza din prima poienitza stau cu Florin si ii asteptam pe Dana si pe Cata care erau la catziva zeci de metri mai in spate. Trec între timp pe lânga noi ca la defilare multe echipe. Dana nu se simte prea bine, motiv pentru care hotaram sa-i caram pe rand rucsacul. Incepem sa recuperam si mai sus de stana aflata pe piciorul Plesei prindem restul echipelor.

Ne aflam acum la nivelul pasunii alpine. Din loc in loc poteca trece printre jnepeni. Vremea excelenta de mers. Nici prea cald nici prea frig. Inspre M. Iorgovan vizibilitate buna, spre Retezat ceatza. Echipele sunt insirate acuma de-a lungul culmii Piule - Plesa, culme obligatorie la categoria avansatzi.

Fara rucsac Danutza merge mai bine si noi mai intrecem cateva echipe. Trecem de vf. Piule si odata ajunsi in Saua Scorota facem dreapta catre cabana Buta. Poteca coboara printre jnepeni si pamântul este alunecos. Cei care aveau adidasi merg mai incet, motiv pentru care ma grabesc sa trec pe lânga ei sa-mi prind echipa care se vedea la vreo 50 m mai in fatza. Alunec de 2 ori. Noroc cu suprapantalonii. Reusim sa ne detasam la cateva sute de metri dar suntem repede prinsi din urma la izvorul unde ne aprovizionam cu apa. Repede ne luam rucsaceii si fuga  pe poteca ce merge acuma mai mult pe curba de nivel. La stana de deasupra cabanei Buta suntem prinsi si la cabana suntem depasiti  de Diamir si alte 2 echipe. Urmeaza o portziune de urcus sustzinut pana in Saua Plaiului Mic. Trecem de cateva echipe de incepatori si ajungem la primul punct de control alaturi de alte 4 echipe. Suntem pe locul 12 din 30 de echipe.

Nu-i rau, mai ales ca Dana se simte in continuare rau. Are senzatzie de greatza. Cata face poze la niste cai. Celelalte echipe se opresc sa manance ceva. Simtzim ca acuma e momentul sa fortzam si  plecam. La nici 300 de metri de la punctul de control Dana se aseaza si sub privirile celor 3 echipe care o depasesc vomita. Marc de la Diamir mi-a spus la sfârsitul cursei ca el credea ca o sa abandonam. Dupa acest episod Danutza se simte mai bine si ne asternem la drum pe poteca ce se afla pe curba de nivel de-a lungul culmii Dragsanu.

La Scocul Dragsanului prilej de pauza. Mancam câte ceva, bem câte un energizant, ne refacem proviiziile cu apa si iar o pornim la drum in momentul in care isi facusera aparitzia si timisorenii de la Alternative. Urcam de-a lungul unui valcel si, pe lânga vf. Albele, depasim trupa lui Joe Indianu.

Trecem in viteza pe lânga vf. Piatra Iorgovanului si in saua Paltina situata imediat dupa Stanuletii Mari se afla punctul de control 2.

Suntem pe locul 10. Avansam, avansam… De data asta facem dreapta pe marcaj triunghi rosu si începem sa alergam pe panta inierbata. La vale abia ne mai tzinem de Danutza. Coborarea e specialitatea ei. Mai depasim o echipa si intram in padure. Nu e timp de odihna. Practic alergam. La izvorul din vale depasim trei echipe care ne privesc uimite. Ne oprim si noi pentru a ne aprovizina cu apa. Apoi iar începe urmarirea. Trecem peste raul Lapusnicul Mare si apoi imediat facem dreapta prin padure pe traseu marcat cu punct galben. Echipele Diamir, Nomad si Soimii Arancai sunt la cateva sute de metri. Urcusul e dur si incep incet, incet sa ma sting, ca in reclama aia cu iepurasii si cu bateriile Duracell. Ne oprim si mancam ciocolata de casa facuta de mama cu multe nuci si stafide, bem energizant si la drum. De data asta ii prindem pe cei de la Soimii Arancai si pentru o buna bucata de timp mergem împreuna. Un tip din echipa era tractat cu o cordelina de altul ce parea mai in forma. Se aduna ceva nori si începe sa ploua. Incep sa apara crampele musculare; asta se datoreaza faptului ca eram in urma cu pregatirea fizica. Aproape de Crucea Traznitului trecem de Nomazi si apoi coboram spre raul Judele unde-i prindem pe cei de la Diamir si Soimii Arancai. Facem si noi o pauza. Imi dau suprapantalonii jos. De data asta urcam alaturi de cele 2 echipe. Aproape de refugiul Zanoaga, poteca serpuieste printre jnepeni. Le povestesc cum anul trecut m-am intalnit pe aici cu o ursoaica cu pui. La refugiul salvamont Zanoaga se afla punctul de control 3. Suntem pe locul 10. E bine. Aflam ca primii care au trecut sunt polonezii si danezii, apoi cei de la Grind. Sunt cateva ore bune între noi si ei. Nu zabovim mult si plecam primii spre creasta pe marcaj punct rosu. In saua Judele trecem pe lânga niste turisti si apoi pe lânga lacul Agatzat si Taul Portzii prin Poarta Bucurei apoi pe curba de nivel pe sub Bucura I spre saua Retezatului. Checkpoint nr. 4. Noi ne aflam pe locul 8. E foarte bine. Daca o tzinem tot asa… Cei de la rezervatzie ne atrag inca o data atentzia asupra faptului sa nu trecem din Valea Stanisoarei spre Bordul Tomii pe motiv ca o sa fim descalificatzi. Incepe sa se intunece.

 

Lasam echipa de la Targu Mures sa se odihnesca si repede o pornim spre Valea Stanisoarei si apoi spre cabana Pietrele. Pe vale poteca trece de-a lungul unei albii a unui paraias, si printre jnepeni. Sarim cand pe un bolovan, cand pe altul si ajungem la limita padurii unde scoatem si noi frontalele. Alta viatza. Mergem mai repede si ajungem pe locul 7 la Pietrele. Cei de pe locul 6 se odihneau. Stam si noi o ora prilej cu care mancam o ciorbitza calda si o omleta. Intre timp suntem depasitzi de cateva echipe si pe la ora 23.45 ajungem si noi la Gentziana. Vorbim cu cabanierul si urcam la priciuri unde am dormit vreo 2 ore. Pe la ora 1 si jumatate au sosit si cei de la Tg. Mures ai lui Joe si se culca si ei. Pe la 2.30 plecam catre Curmatura Bucurei. Nespus de cald. Stiam ca prognoza pentru ziua de joi e ok, pentru vineri asa si asa si apoi urma sa se strice vremea cu averse de ploaie. Incep sa apara fulgerele la orizont si, pe masura ce trecem de bordul Tomii, se intetzesc. Ii spunem lui Cata “La multzi ani!”. A implinit 30. Urcam, urcam… In spate  nu se vede nici o lumina de la vreo frontala. E un motiv de usurare asta. Ajungem in Curmatura Bucurei si vedem cum de la refugiul Bucura pleaca pe rand echipa dupa echipa. Ocolim lacul pe dreapta si pe la 4.30 suntem la checkpoint nr. 6. Locul 10. In Saua Judele se vad luminitzele unor frontale. Fulgerele se intetzesc si tunetele se aud din ce in ce mai aproape.

Luam o pauza la izvorul de lânga refugiu si tocmai cand ne pregateam sa plecam se pune pe plouat. Si ce ploaie. Fuga in refugiu. Aici e bine si e cald. Cata si Dana isi gasesc cate un locsor la priciuri, eu cu Florin mancam ceva fructe confiate si apoi incercam sa atzipim si noi. Ploaia da semne sa se opreasca. Punem husele pe rucsaci, gecile sau pelerinele pe noi, ne facem curaj si iesim din refugiu. La timp, deoarece se vede o echipa cum se apropie. Urcam prin Caldarea Berbecilor si, dupa un timp, stingem frontalele. Avem parte de o ploaie scurta cand ajungem in creasta. Trecem repede de Peleaga si apoi coboram spre Saua Pelegii si începe urcusul spre Papusa. Iar urcam, ce sa facem… Pe vf. ne întâlnim cu o echipa de incepatori echipatzi la fel si care mergeau grupat, ca la carte. Ne indreptam catre vf. Papusa Mica si apoi coboram cu grija spre Saua Custurii deoarece riscam sa alunecam la fiecare pas. Incepatorii raman mult in spate.

Poteca urca usor acuma de-a lungul culmii Papusa - Custura. In fatza noastra se afla inca o echipa. Aproape de vf. Custurii intram in ceatza si pierdem ceva timp cu orientarea. Dam in poteca banda rosie, poteca de creasta ce vine din Saua Plaiului Mic si apoi o luam pe ea pana ajungem pe vârf. Pe Culmea Custura - Gruiu marcajul apare rar, e sters si ceatza asta nenorocita mai mult ne incurca. In apropierea vf. Valea Marii se aud din spatele nostru la vreo suta de metri strigate, fluieraturi. Era echipa ce la un moment dat se afla in fatza noastra si care acuma se ratacise. Cata paune asa ca la catzarat si ei vin alaturi de noi. Ne dam seama ca sunt de la avansatzi, dar nu vor sa ne spuna din ce echipa sunt. Ba mai mult cand noi ne chinuiam sa gasim poteca, ei o iau in fatza si nu dau nici un semn de viatza cand  gasesc traseul. Si dusi au fost. Drept multzumire ca i-am scos din ceatza… Din acest motiv i-am numit bulangii. Mai orbecaim prin ceatza ce mai orbecaim si gasim si noi potecutza si tare e mai bucuram cand vedem ca in apropierea vf. Gruiu, bulangii au gresit si au luat-o pe culmea Gruiu. S-a ridicat un pic ceatza si i-am vazut hat departe aproape ca ajungeau la nivelul padurii. Si-au meritat-o. Dupa ce mai mergem cateva sute de metri pe poteca ce ocolea vf. Gruiu ne întâlnim cu un cioban care ne spune ca mai avem de mers pana la vf. Vacarea si ca mai sunt in fatza noastra cateva echipe. Fericitzi ca suntem inaintea bulangiilor grabim pasul si in apropierea de vf. Lazarului dam de Ciprian de la Fox Terrierii care ne spune ca echipa lui alaturi de alte cateva sunt de cateva ore in zona si ca datorita cetzii au pierdut poteca. Florin consulta harta si isi da seama unde ne aflam. Cateva echipe hotarasc sa coboare pe un picior. Ii strigam pe Fox Terrieri si le spunem ca varianta buna a drumului nu e pe unde au luat-o ceilaltzi. Urcam cateva sute de metri in creasta si apoi ajungem pe vf. Vacarea de unde începem coborarea sarind din lespede in lespede si strecurandu-ne prin jnepenis. Raman mai in spate. Cobor usor, cu atentzie neriscand sa-mi recidiveze entorsa. La un moment dat se ridica un pic ceatza si vedem intr-o mare de jnepeni cortul si punctul de control 7.

Datorita ploii si mai ales cetzii cateva echipe s-au ratacit si astfel noi am ajuns pe locul 6. Cei de la checkpoint nu au vrut sa ne spuna care e cea mai buna varianta spre tabara de baza. De aici sunt mai multe poteci. Florin consulta harta si hotaram sa coboram cat mai pe stanga, pe plaiul Vacaria, poiana Paroasa si apoi pe lânga niste defrisari  ajungem intr-un drum forestier care ne scoate in apropiere de tabara de baza unde ajungem in jurul orei 16 mentzinandu-ne locul 6. Drumul pe forestier a fost groaznic. Talpile ne ardeau si la tabara erau albe, cretze, datorita faptului ca ciorapii erau umezi mai bine zis jilavi de la atat mers. Am strabatut 86 de km.

Facem un dus rapid. Dam bikurile jos de pe masina. Ungem lantzurile cu ulei si umflam rotzile. Dam fuga si mancam o ciorba cam naspa si o friptura cam nefacuta, sau mai bine zis era in sange rau de tot. Mai suplimentam noi pranzul cu ceva merinde de acasa. Beau o doza de Red Bull si ne hotaram sa plecam in tura de bike care se urma sa aibe loc in muntzii Valcan. In afara faptului ca mai fusesem pe la schi la Straja nici unul din noi nu stia nimic despre zona in care se va desfasura proba. Ne este trecut in revista echipamentul obligatoriu si ni se comunica faptul ca in cateva ore o sa înceapa sa ploua; a fost decretat cod portocaliu. Plecam in cele din urma spre baraj si pe drum ne întâlnim cu Fox Terrierii. Se pare ca au ales o varianta mai lunga de coborare din creasta. Alegem cea mai lunga varianta de a ajunge la baraj. Echipa Diamir tocmai a terminat proba de pluta si glumind ne spun: ”Iara nu scapam de voi…”. Le zambim si noi. La facutul plutei pierdem pe putzin o jumate de ora.

Ne depasesc alte echipe. Iar altele sosesc. In cele din urma impingem la apa pluta noastra si ma rog sa tzina si sa nu se desfaca sa cadem in lac. Ma cam supar pe coechipieri datorita faptului ca eu dadeam de zor la vasla si ei glumeau, faceau poze si nu luau in serios pluta.

        Una peste alta pierdem peste o ora la pluta. Lasam sandalele si papucii pe care i-am folosit la pluta, ne echipam si o luam catre sud  pe drumul forestier ce serpuieste de-a lungul Vaii de Pesti.

       Se inoreaza si sunt semne ca in curând o sa se strice vremea. Bagam tare la bicicleta stiind ca e punctul nostru forte. Bicicleta Danei merge infranat. Are ceva probleme si la schimbatul vitezelor. Mai întrebam oamenii pe care ii intalneam daca pe aici e drumul catre Runcu. Oprim la un izvor sa bem apa si sa ne aprovizionam. Vedem cum echipa din fatza face stanga pe un drumeag forestier. Aici am inteles ca mai multe echipe au gresit luand-o in fatza pe drumul forestier mai lat pe Valea de Pesti. Ne confirma o localnica varianta buna si ne inscriem si noi in urcus pe drumeagul forestier. Trecem pe lânga o gospodarie si, mai pe jos, mai pe bicicleta, pe ploaie, urcam spre saua Dalma Cazuta la care ajungem destul de repede.
       Incepe o coborare de vreo 25 de km spre Runcu. Datorita antecedentelor recente raman mai in spate. Imi e frica sa nu cad sa ma lovesc si sa abandoneze echipa din cauza mea. Stiam ca la coborare sunt veriga slaba. Asta e. Am doar cateva luni de mountainbike. Cata ramane cu mine in spate. Imi dau saua un pic mai jos, imi corectez pozitzia pe bike si incet, incet imi recapat increderea.
Mergem destul de repede. Drumul e in stare buna. Se intuneca. Mai mergem un pic asa mai mult pe bajbaite pana ne oprim sa scoatem frontalele. Regret ca nu mi-am luat  frontala de la petzl duo belt(am lasat-o la corturi) si am optat pt. tikka plus ca e mai usoara. Din cand in cand le comunic coechipierilor catzi km. am parcurs. Pana acuma totul merge ca pe roate. Trecem de o echipa de incepatori si in curand intram in Cheile Sohodolului. Faine chei, pacat ca e noapte si nu vedem mare lucru. De o parte si de alta a drumului sunt masini parcate si lumea asculta manele si invarte la frigari. Pe asfalt  mersul cu biku devine o placere. Ajungem la primul punct de control de la tura de bike situate la intrarea in satul Runcu. Stampilam foaia si cerem informatzii despre echipele din fatza. Stam bine motiv pentru care ne urcam pe bikuri si la vale. Tocmai cand pedalam mai cu spor si treceam de o intersectzie  suntem strigatzi de un localnic care ne anuntza ca pe partea cealalta e mai rapid drumul si ca pe acolo au trecut si alte echipe. Ii multzumim si o luam si noi dupa ceilaltzi. Cum lumea mai statea pe la portzi nu ne sfiam sa dam binetze si sa intrebam:“ Asta e drumul spre Baltisoara?“, „Pe aici e spre Balta?“. Ne interesam de drumul Namtzului si suntem indrumatzi de localnicii prietenosi. Mai trecem de o echipa de incepatori. Furtuna se apropie tot mai mult. Fulgerele si tunetele se intetzesc si sunt tot mai aproape. Codul portocaliu e gata sa se dezlantzuie. Aflasem de la un satean ca la 18 km s-ar afla o unitate militara. Speram sa ajungem acolo sa ne adapostim de ploaie. Dar la deal kilometri nu se mai inghesuie sa treaca asa de repede. Facem vreo 3 km si ploaia devine iminenta. Mergeam in fatza si cautam un adapost cat de cat. Ne aflam la iesirea din sat si luminile pe la case erau stinse. E in jur de ora 23. Nu-mi vine sa cred ce adapost vad la 30 de metri. E vorba de o ciutura prevazuta cu masa si bancutza si totul e acoperit si ingradit. Deschidem portitza si intram cu tot cu biciclete. Scot o galeata de apa si ne punem sa mancam. Ploaia se dezlantzuie. Parca s-a rupt cerul si apa se revarsa. Ii da cu galeata. Ce bine ca suntem la adapost. Punem ceva haine pe noi ca incepusem sa tremuram. Trec pe langa noi vreo 2 echipe, cred ca de incepatori, uzi leoarca. Ploua intruna. Incepem sa motzaim. Cata se urca si se face covrig pe capacul fantanii, iar eu cu Dana si Florin ne inghesuim pe o bancutza incalzindu-ne cat de cat. Adormim. Din cand in cand ma trezesc si privesc fulegerele si ploaia care nu se mai opreste. Pe la ora 2.30 parca s-a mai domolit. Dupa o surta sedintza hotaram ca nu are rost sa mai asteptam. Stiam ca a doua zi o sa ploua intruna (primeam zilnic mesaj cu starea vremii de la prietenul nostru Cristi Flueraru). Si cu pauza asta parea ca s-a cam dus si avantajul nostru. Asa ca deschid hotart poarta, imi iau biku si ma avant in ploaie urmat de restul echipei. Nu vad decat la vreo 2 metri. Parca incepe sa ploua si mai tare. NU conteaza. E frig si faptul ca pedalez imi mentzine confortul termic. Iesim de tot din sat si urcam mereu. Din cand in cand fulgera si atunci vedem pentru o secunda cum coteste drumul. Kilometri trec greu. Pedalam in ploaie. La un moment dat ne intalnim cu o echipa de incepatori care se intorcea. Ratacisera drumul si se cam saturasera de ploaie. Continuam. Nu avem ce face. Din cand in cand  parca ploaia se mai opreste, dar asta doar pentru 5 minute. Apoi parca se porneste si cu mai mare furie. Mai impingem la biciclete dar nu e bine ca ne prinde frigul si incepem sa tremuram. Asa ca ne urcam iar pe ele si dam la pedale. Ma tot uit la kilometraj. Abia trec sutele de metri si cand mai faceam un km strigam bucuros la echipa. Serpetine, padure, pietre ude, apa care siroieste pe marginea drumului, ploia care cade intruna - cam asta e scenariu pentru cateva ore. La un moment dat incepem sa coboram si trecem pe langa niste cladiri. Si surpriza! La 20 de metri se vad 4 biciclisti cu frontale care imping bikurile la deal pe un drumeag forestier care se desprinde din cel principal pe care erai imbiat sa continui. Aflam de la ei ca au ratacit un pic drumul si acuma sunt convinsi ca pe unde o iau ei e drumul bun. Hotaram sa ne adapostim un pic la o cosmelie de constructzie ce se afla in curtea unitatzii militare. Consultam si noi harta si ne dam seama ca cei dinaintea noastra aveau dreptate. Aveam sa aflam la sfarsitul turei ca a fost vorba de echipa Grind si ca ei balaurisera timp de 4 ore. Ce aproape am fost de ei (20 de metri) si nu stiam ca sunt cei de pe primul loc. Am aflat ca tot in acest loc si cei de la Diamir au gresit. Mancam cate ceva; se mai schimba ceva haine. Ma ia somnu’ cu toate ca incepusem sa tremur. Nu e bine. Ii tot grabesc pe ceilaltzi sa o luam din loc. Iesim din unitatea militara si incepem sa impingem la bicicleta. Ploaia s-a oprit, dar in departare sunt fulgere la greu. Mai dam la pedale, mai impingem la bike, si avansam. Mai e un pic si se crapa de ziua. Suntem ruptzi de oboseala. Mergem sa nu adormim. Acuma ne deplasam pe niste drumuri forestiere pe curba de nivel, ba chiar coboram un pic. Se pune ceatza si nu mai vad nimic cu toate ca am frontala. Ne hotaram sa le stingem si parca se vede cate ceva. Strabatem cateva sute de metri si iata ca se vede o luminitza. Ne dam seama ca e punctual de control 14 si ne bucuram. Cand aflam ca suntem echipa de pe locul 2 brusc ne trezim. Gata cu somnul. Am simtzit pentru prima data ca putem sa terminam pe podium. Primim de data asta informatii suficiente despre continuare traseului si cu fortze renascute o pornim de-a lungul unui drum forestier naspa de tot. Dupa cateva zeci de metri ne dam jos de pe bike. Nu vrem sa riscam o accidentare tocmai acuma cand suntem clasatzi pe o pozitzie fruntasa. Coboram si ajungem la un parau umflat acuma de ploi. Il traversam de cateva ori dar de cele mai multe ori mergem de-a dreptul prin el. Ajungem la  o exploatare forestiera. Se pune iara pe ploaie, de parca nu mai plouase de mult… Sus pe biciclete si la vale! Sar stropi de ploaie si noroi peste tot. Nu conteaza. Iata si drumul de placi. Mergem cu atentzie sa nu ratam drumul spre dreapta ce se afla inainte de baraj. Il depistam si acuma ne inscriem pe un drumeag forestier care urca pe langa apa. Din cand in cand se vede si marcajul - triunghi rosu. Sunem pe drumul cel bun. Ploua intruna. Nu e bine de loc. Dar si pentru celelalte echipe sunt aceleasi conditzii. Imi aduc aminte de discutzia cu un bun prieten, Doru, care imi tot zicea: ”Luci, de ce participi la CA? Dai si bani de inscriere, alergi acolo pe trasee impuse de altzii, mergi prin ploaie. De ce?” Si eu ii raspundeam: ”In primul rand vreau sa particip la o astfel de competitzie, sa vad cum e. Sa-mi testez limitele. Sa vad daca pot sa fac fatza. Apoi vreau sa termin traseul, si locul conteaza cel mai putzin (cu toate ca aveam ca tzinta clasarea in primele 8 echipe). Taxa nu e atat de mare fatza de eforturile pe care le depun organizatorii: locul de campare asigurat, dusuri, WC-uri, asigurare medicala, premii(bine, astea sunt de la sponsori), hartzogarii, diplome, medalii, tricouri, logistica, oameni in punctele de control, masa de adio… Iar daca ploua, asta e. Pentru toata lumea ploua. Toate echipele merg in aceleasi conditzii. Si pana la urma nu ma obliga nimeni. O fac de placere, pentru ca imi place muntele cu tot ce imi ofera. Si ideea de competitzie nu imi displace. Tot timpul am participat la competitzii si in scoala si in facultate. Si atunci incercam sa dau tot ce pot…” La asta ma gandeam cand apa siroia pe mine si pedalam intruna. Trec pe langa noi cateva masini incarcate cu lemne. Aflam ca mai e o echipa in fatza noastra la o ora si ca suntem pe drumul cel bun. Asta conteaza cel mai mult. Se mai opreste ploaia cand trecem pe langa niste baraci si utilaje forestiere. Aproape de iesirea din padure apare soarele, dragul de el. Raza ce trece printre copaci parca e desprinsa din Rai. Ne oprim pretz de cateva minute la un izvor si ne bucuram de caldura. Nu stam mult. Banuiam ca in spatele nostru sunt alte echipe dormice sa ne prinda si sa ne intreaca. Urcam pe niste drumeaguri forestiere.

    

Acuma marcajul(triunghi rosu) se vede clar. S-a terminat cu partea grea a traseului de bike. Acuma mergem mai mult pe curba de nivel. Trecem prin paduri, poieni si plaiuri. Vedem la un moment dat vf. Oslea Mare si Oslea Mica si drumul ce ajunge in sa. Distantza o parcurgem relativ repede datorita faptului ca Florin ne-a pacalit si ne-a spus ca a vazut o echipa in spatele nostru in nu stiu ce poiana(si asta ne-a facut sa bagam viteza). Mai facem o scurta pauza la vreo 300 de metri de creasta(a inceput ploaia cu toate ingredientele: tunete si fulgere ce par tot mai aproape) si apoi riscam si trecem dincolo de sa. Mergem un pic prin ceatza si gasim drumul forestier. Cata are ceva probleme la frane si mai mestereste pe la cabluri. Continuam drumul pe bike si pe langa (mai mult in cazul meu). Foarte repede ajungem in pasul Jiu - Cerna. De aici boierie: coborare! Viteza (mai mica cei drept la mine, dar incet, incet prind curaj si ma tzin de pluton). Ajungem si la punctul de control 15. Ne mentzinem pozitzia: locul 2. Stim acuma ca nu avem cum sa mai pierdem acest loc. Iar pe sei si la vale. Dam de asfalt si ne uitam cu atentzie pe dreapta sa nu ratam locul in care sa face tiroliana si rapelul. Acesta e situat in Cheile Scocului. Dam de el. Echipa Grind tocmai ce il parasea. Am aflat ca ei aveau facuta si proba de canioning. Locul 1 era adjudecat. Bravo lor! In fatza noastra mai e o echipa de incepatori (echipa ce s-a clasat la final pe locul 2), si pana isi termina ei proba tremuram vreo 45 de min. A plouat torentzial. S-a mai oprit cand ne-a venit si noua randul. Urcam cu echipamentul pe noi. Florin se da primul la tiroliana. Pe la jumatatea distantzei se opreste si ramane suspendat. Nu are ce face si se trage. Vine si randul meu. Parcurg in viteza cei 30 de metri si trag vreo 2 chiuituri. Faina senzatzie. Prima data cand fac tiroliana. Apoi vine si Danutza si apoi Cata. Facem si rapelul si aterizam in paraul involburat. Au ajuns si “prietenii” de la Diamir. Marc imi strange mana si ma felicita. Si-au dat si ei seama ca nu au cum sa ne mai prinda. Ei au fortzat mai mult, nu prea au dormit si au gresit mai mult decat noi. Asta e…

      Din nou pe bikuri si viteza spre Cheile Butzii unde stiam ca e proba de canioning. Dana ne tot spune ca s-ar putea anula datorita nivelului apei care a crescut si curentului care a devenit tot mai puternic. Ajungem pe ploaie la punctual de control. Ni se spune ca datorita conditziilor neprielnice nu trebuie sa mai gasim cele trei fanioane cu compostoare ci e suficient numai unul. Fugim si intram in chei. O iau cu Dana in fatza si dupa vreo 50 de metri gasim fanionul. Vin si baietzii. Se composteaza si fuga la punctual de control. Apoi iar pe bicicleta si pedalam ca disperatzii trecand in viteza prin baltzi. Ne intalnim cu cei de la Diamir si ii salutam. Ajungem la proba de pestera. Ne sunt prinse bratzarile la mana si o luam la fuga prin padure. La intrarea in pestera ne intampina un aer rece, patrunzator. Aprindem frontalele si incepe cautarea. Primul compostor il gasim repede, dar unde e al doilea? Ne despartzim si il cautam. Pana la urma il gasim. Compostam si iesim din pestera. Ce cald e acuma. Predam bratzarile si spre tabara de baza. Dupa cateva minute si la sfarsitul celor 120 de km parcursi in proba de bike facem stanga spre Popasul Toplitza si urcam ultimii 50 de metri in aplauzele si uralele celor de la punctual de sosire. Trecem peste panglica cu Finish-ul si organizatorii ne ofera pepene si ceai cald. Am reusit.

Am participat, am terminat cursa, ne-am incadrat in timp si am iesit pe locul 2. Anul acesta am intzeles ca traseul a fost mai greu si echipele mai bune. Vremea cu ceatza si multa ploaie a facut ca totul sa fie mai dificil. Din cele 30 de echipe inscrise la categoria Masters doar 10 au terminat si din acestea doar 8 s-au incadrat in cele 72 de ore alocate. Suntem fericitzi.

      Facem un dus cu apa calda si luam o cina consistenta (multzumiri pe aceasta cale echipei Getica-Montrek). Dana Gradinaru se bucura cel mai mult: ”Ei sunt prietenii mei! Au terminat pe 2! Sunt tari!” Noi eram mult prea obositzi sa ne mai bucuram. In total am dormit cam 5 ore din cele 57 care ne-au fost necesare pentru terminarea traseul. Ne intoarcem la tabara de baza, ne varam in saci si adormim imediat.

      Ma trezesc diminatza inainte de 7.40 termenul limita. Cu cateva minute mai devreme reuseste sa termine traseul inca o echipa. Bravo lor. Ce-o fi fost in sufletul lor sa treaca asa la mustatza? Pe la 10.00 vremea se mai imbunatatzeste si incepem sa ne strangem catrafusele. Pe la 12 are loc festivitatea de premiere.

Poze, felicitari, diploma, premii, cupa, medalii, aplauze… La categoria Masters ordinea pe podium a fost urmatoarea: Grind, Ozon, Diamir.

    

Am fost surpriza placuta a acestei competitzii.

Nu ne-a bagat nimeni in seama la inceputul concursului. Florin ne-a prevenit ca suntem o echipa buna, dar nici el nu spera sa terminam pe podium. Cu sigurantza la anul o sa contam in lupta pentru primele 5 locuri.

    Din cele 20 de echipe la categoria Incepatori doar 5 au reusit sa termine. Pe locul 1 s-a situat echipa Alpine Challenge din care face parte si amicul meu Radu Hera, urmata de echipele: Mioritza Extrema si Nincs.

Singurul regret de la Carpathian Adventure e ca am ramas fara incaltzamintea de la proba de pluta. Eu cu Cata am ramas fara bunatate de sandale Teva ultimul model. In cazul Danei si a lui Florin paguba nu e asa de mare. Sper ca ne-au fost luate din greseala de altzi participantzi si inca le asteptam. Daca nu (adica daca au fost luate voit), ce sa zic, sa le poarte sanatosi. Bulangii…

      Nu a trecut nici o saptamana si inca nu s-a stins ecoul de la Carpathian Adventure si deja catziva montaniarzi se tot intreaba cum de am terminat noi pe locul 2.

      Le raspund aici Carcotasilor: pur si simplu am mers constant si bine. Am dormit maxim 5 ore si am fost dispusi sa mergem pe vreme nefavorabila (multe echipe au preferat sa ramana la corturi). Am avut navigator bun si nu am gresit deloc. Iar proba de bike a fost punctul nostru forte. Cred ca am avut cel mai bun timp la aceasta proba.

      Si la anul ii poftesc sa se inscrie si sa participle alaturi de noi sa se convinga. In rest toate cele bune.

       Cam asta a fost pentru mine Carpathian Adventure 2007.

Text: Lucian Marculescu

Poze: Catalin Pobega

Author: Lucian Mărculescu şi Cătălin Pobega
Uploaded by: Emi Cristea
Views: 12118, Last update: Fri, Aug 31, 2007



Links to the Mountain Guide:
Muntii RETEZAT  
Comment
Gligorie Emanoil Pârvu Gligorie Emanoil Pârvu, Fri, Aug 31, 2007, 11:20 am

Captivanta relatare! Felicitari pentru performanta, felicitari pentru articol!

Fără foto Dan Lupşa, Fri, Aug 31, 2007, 1:06 pm

Bravo tuturor..... Cata, dca mai ai poze.....`merci anticipat.

Petre Cornel Spiridon Petre Cornel Spiridon, Sat, Sep 1, 2007, 1:17 pm

Felicitari!!!

Fără foto constantin STOIAN, Mon, Sep 3, 2007, 1:03 am

felicitariiiiiii!!!! bravo voua!!!!
mutzam pt articol ca ne impartasiti si noua, din experientza voastra.:-P

colac catalin colac catalin, Wed, Sep 5, 2007, 10:29 am

felicitari ptr. tura, text si performanta.

marius drăghici marius drăghici, Sun, Oct 7, 2007, 12:28 am

va invidiez... felicitari!:-D

Comments for this article
Login or register to comment