Comunity

Search

Events
Don't miss
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Partners
Zitec - software outsourcing romania

Ştirile Radio Cluj


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook

Diaries - Jurnal Tibles

Bookmark and Share

Jurnal Tibles - Partea a II-a
Consemnare 16 -

           Admirăm ingenioasele amenajări silvice ale albiei văii, pragurile de fag menite să rupă panta oxigenând apa de munte , căşiţele (eşafodaje de lemn şi piatră de râu) destinate evitării erodării malurilor în zonele de meandre.
           Consumăm repede apa minerală apoi, în preajma fostului amplasament IPEG-Tunel ne  facem provizii dintr-un afluent stâng al Izvorului Rău poluat cu minereu de neferoase depozitat într-o uriaşă haldă. Pe vremuri aici răbufnea un izvor de borcut sifonat.
           E trecut de ora 17 . Mă bucur să constat că haosul văii din aprilie , mizeria generală din jur au dispărut. Cursul năbădăios al văii a fost frumos zidit cu pietre suprapuse în diguri consolidând ambele maluri, drumul de acces a fost nivelat cu buldozerul, apoi tasat , halda a fost amenajată, în curs de amenajare fiind un sistem  de protecţie împotriva deversării minereului în albie  , un şopron protejat cu folie din plastic indică locul de popas-masă al muncitorilor. Platoul de la gura tunelului e nivelat , fosta clădire a staţiei de compresoare demolată, materialele în curs de transportare-reutilizare. Doar un container din oţel mai aminteşte de aerul tehnologic comprimat  utilizat la perforatoare, pickamere.
           Cine, ce anume a determinat luarea acestor măsuri prompte, severe, eficiente ?
           Dezastrele din primăvară de la haldele de steril din Baia Mare-Lăpuşel şi Novăţ, controalele reprezentanţilor Consiliului Europei , interesul vânătorilor/pescarilor vestici sau cel pecuniar a Romsilva Maramureş ?
           Totul arată acum altfel, în câţiva ani natura având să recucerească zona.
           Atacăm zigzagurile fostului drum de TAF ciugulind mure delicioase, admirând versanţii drepţi incendiaţi de soarele amurgului şi în 45-50 min. ajungem deasupra Poienii Mari şi stânei din vastul brusturet , acolo unde standurile de vânătoare îşi aşteaptă tăcute viitoarele partide însângerate cu cerbi, urşi, mistreţi.
           Stâncăriile Arcerului strălucesc în soare , ispititoare chemare.
           În pajişte persisită sinucigaşe câteva frumoase violete alături de pâlcuri întinse de cimbrişor aromat.
           La stânga vf.Hudin îşi expune conul cu vârf rotunjit , pajiştea alpină galben-ocru ,brâul de stâncării sure.
           Deasupra Ţării Lăpuşului soarele apune magnific aurind apoi însângerând cerul brăzdat de fuioarele înguste a două reactoare. Apare şi Luceafărul de seară pe când intrăm în molidişul tăiat de ultimele meandre ale drumului forestier înierbat.
           Cerul se acoperă de stele ,Orionul strălucind spre sud vest , pe când atingem platoul din zona Refugiului Arcer, în continuare nefinalizat.
           Este ora 19,40 . Linişte deplină.Nici  adiere de vânt. Nici urmă de muget de cerbi în rut.
           Rare glasuri de gaiţe pregătite de culcare.
           Renunţăm să mai mergem după apă de băut, urcăm în pod şi ne pregătim locul de dormit , nu înainte însă ca Daniel să ne explice importanţa orientării trupului în funcţie de punctele cardinale pentru a beneficia de un confort deplin şi odihna atât de necesară.
           Cinăm , mistic sau romantic, la lumina lumânării apoi ne culcăm.
           Luna rotundă , alb argintie, imensă , crează o veritabilă feerie deasupra pădurii din jur, văii Bradului, dar şi în podul refugiului. Stelele completează atmosfera de basm persan  din 1001 de nopţi .
           Din păcate Daniel şi Lucian au saci de dormit subţiri, cu bevatex, buni vara sau pe litoral. Nu şi aici. Noaptea e caldă pentru această perioadă totuşi Daniel se trezeşte dârdâind. Îi dăm hanoracele noastre groase apoi adoarme până la 5 dim. când prepară o cafea naturală ce ne zgândăre diabolic nările. Imediat după aceea însă ne înneacă cu fumul ţigărilor Dacia din care trage frecvent cu inconştientă sete.
            Mă scol şi mă echipez apoi împreună cu Daniel plecăm să aducem apă de la izvorul de sub vf.Arcer . E surprinzător de cald deşi e abia trecut de ora 6. parcurgem la lumina lunii şi lanternelor drumul forestier pe curbă de nivel, destul de  accidentat , presărat cu pietre adunate de avalanşe, ploi torenţiale , ajungem după aprox. 15-20 min. la locul în care cărarea ar trebui să fie traversată de firul argintiu-răcoros. Nici urmă de apă. Peste foşnetul pădurii adiate de briza dimineţii născânde se suprapune susurul misterios al izvorului nevăzut. Urcăm la stânga pe albia povârnit-bolovănoasă aprox. 40-60 m, apoi dăm de pragurile andezitice sărite de firul deosebit de împuţinat al apei .Umplem buteliile din plastic pe când zorii îşi fac apariţia apoi revenim la refugiu, în mai puţin de un sfert de ceas.

 -2-

Author: Petru Lucian Goja
Uploaded by: Vasile Coţovanu
Views: 3907, Last update: Sun, Nov 5, 2000



Links to the Mountain Guide:
Muntii TIBLES  


A photo [Not found]

An article [Not found]

A trail
Satul Fiad-Valea Fiadului-Piciorul Negru-Varful Tibles

 

Login or register to comment