Comunity

Search

Events
Don't miss
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Partners
Zitec - software outsourcing romania

Emisiunea Sport Extrem la Radio Bucureşti


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook

Climbing and Escalade - Scurta istorie a catararii pe gheata in Romania

Bookmark and Share

Scurta istorie a catararii pe gheata in Romania

SCURTĂ ISTORIE A CĂŢĂRĂRII PE GHEAŢĂ ÎN ROMÂNIA


       Din câte ştiu eu şi ce-am mai auzit de la alţii, mult mai bazaţi decât mine, căţărarea efectivă pe cascade de gheaţă în Romania a apărut cam prin 1980-1981.
       Prima zonă deschisă a fost cea din jurul Refugiului Salvamont Buşteni. Acolo se află 4 cascade mai interesante, cu lungimi de 40, 28, 9 şi 7 m. Aceste dimensiuni fluctuează în funcţie de timp şi de stratul de zăpadă de la bază.
       Se pare că primii care au mers în gheaţă acolo au fost Ted Tomov şi Dinu Ioniţă Răducu.
       Apoi, ca urmare a unei necesităţi de a evolua, cineva a luat atitudine şi a început să fabrice o serie mică de pioleţi cu coada metalică şi colţari mai agresivi în 12 puncte. Aceşti pioleţi şi colţari, au evoluat în timp destul de mult. Aşa încât, în numai câţiva ani, prin '85-'86, s-a ajuns la pioleţi modulari cu lama tubulară şi colţari cu legături mecanice. Ei au fost realizaţi de inimosul Stoica Solzaru (Alioşa) de la clubul Griviţa Roşie - Bucureşti. Trebuie să menţionez, că acest om a avut un mare rol, în dezvoltarea mişcării de căţărare pe gheaţă în Romania. Până la el, se mergea la munte cu piolet cu coadă de lemn, lungă, cu cioc clasic şi colţari în 10 puncte cu sistem de prindere cu chingi, unii mai merg şi azi aşa...
       Unele dintre sculele făcute de Ali, rezistă cu succes şi acum. Ar trebui amintit aici că o parte din membrii expediţiei româneşti din 1985 pe Dhaulagiri (Himalaya) au folosit scule de gheaţă făcute de el.
       Nivelul tehnic a fost ridicat, deasemenea de Alioşa, graţie şcolilor făcute în Alpi şi la ruşi, precum şi contactului sau cu Ang Karma Sherpa. Acesta din urmă este un şerpaş nepalez, care a fost de 2 ori pe Everest, în calitate de sirdar şeful şerpaşilor. A studiat ziaristica în România, la fosta academie Ştefan Gheorghiu. Ang Karma s-a căţărat şi a schiat în România. Ca un fapt divers, avea şi schiuri de tură de firmă personalizate cu numele lui.
       Să revenim la cei care mergeau atunci la gheaţă: Alioşa, Adrian Popovici - actualmente Adi Nature (Adi Ploieşteanu), Liviu Bâlea, Mihai Pupeza, Mihai Suler, Fane Chelmus, Adrian Mihalce (Adi Şoricelu), Marius Lungu (Ardiles), Vlăduţ Viorel (Minciosan), Cătălin Huştea şi alţii. În principiu, alpinişti legitimaţi la Universitatea Bucureşti, Griviţa Roşie şi câţiva independenţi (anti-clubişti). Aproape toţi care se căţărau atunci la gheaţă au performanţe externe la altitudine, iar unii dintre ei merg şi acum.
       Cei care erau pasionaţi de gheaţă şi aveau echipament occidental, ii puteai număra pe degetele de la o mâna în Bucureşti. Nu acelaşi lucru se poate spune despre cei de la Armata şi mai ales Dinamo Braşov, care aveau fonduri mari şi alte posibilităţi.
       Primii bocanci de plastic Koflach i-am văzut la doctorul Cezar Vergulescu (care a murit în 1985, pe Dhaulagiri), ca şi primii colţari Camp/footfang, prin 1983-1984. Ulterior şi-a luat prin 1986 şi Marian Petrelecan-Koflach, după care i-a vândut lui Marius Lungu (Ardiles). Acesta a făcut cu ei premiera de iarnă a Diedrului Pupezei, în februarie 1987, Fisura Albastră - iarna şi altele. În perioada imediat următoare a început căţărarea pe noi cascade: cea de pe Vâlcelul Stâncos, lângă traseul Oblic. Acolo l-am văzut pe Mihai Cioroianu (Galiani), solo integral, în februarie 1988, apoi cele din Piatra Mare - de la 7 Scări şi altele.
       Ţin minte ca eram atât de amărâţi, în acea perioadă, încât exista o pereche de bocanci de piele Galibier Super-Guide şi un martou (ciocan-piolet) Charlet-Moser, al Tainei Duţescu Coliban. Acestea se plimbau, pe la toţi cei care făceau ceva mai tare pe atunci. În acest timp, cei de la Dinamo Braşov aveau bocanci Eiger Triplex şi pioleţi Mountain Tehnology.
       A urmat o explozie de echipament de iarnă după 1990 - bineînţeles comparativ cu perioada anterioară. Au apărut sculele de gheaţă, occidentale la noi pe piaţă o dată cu magazinele specializate, în speţă firmele: Stubai, Camp, Simond, Charlet-Moser. Deasemenea au apărut bocancii de plastic ai firmelor: Koflach, Dachstein, Kastinger, Asolo şi Scarpa. S-au deschis noi zone, a început lumea să meargă tehnic, etc.
       Totuşi, să nu uitam 2 aspecte esenţiale:

       1.La noi sunt destul de puţine cascade de gheaţă sau sunt situate în zone greu accesibile.
       2.Mersul la gheaţă de regulă, este o culme a alpinismului, după ce ai parcurs nişte etape intermediare. El prezintă un risc foarte mare pe care nu oricine şi-l asumă. Am văzut băieţi de 20 de ani, care merg vara în gradul 8, dar iarna nu urcă 3 m. pe gheaţă, cap. În plus trebuie să ai echipament adecvat, ceea ce implică o cheltuială destul de mare. Aşa că trebuie să fii suficient de motivat, experimentat şi "bogat", ca să te poţi căţăra în gheaţă.

Author: Mugur Nicolae
Uploaded by: Florian Mastacan
Views: 11293, Last update: Fri, Jan 12, 2001


Comment
Liviu BALEA Liviu BALEA, Wed, Jan 30, 2002, 3:01 pm

O mica rectificare Mugurel :Ted Tomov, Dinu Ioniţă Răducu si Liviu Balea (Din 90 Liviu Balea continua activitatea dar ceva mai departe de coclaurile Bucegilor) Ultima cascada realizata pe 26/01/2002 "La Pisse froide" si "La petite Pisse" (II 4+ respectiv II 4)

Fără foto Alexandru Bugeag, Fri, Jan 2, 2009, 11:03 pm

Salutare, am si eu o intrebare cum pot afla si eu mai multe detali sau o cale de a comunica cu Adrian Ploiesteanu(Adrian Popovici)? Va multumesc

Comments for this article
Login or register to comment