Comunity

Search

Events
Don't miss
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Partners
Zitec - software outsourcing romania

Ştirile Radio Cluj


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook

"Muntii Carpati" Magazine - Vasile Teodorescu

Bookmark and Share

Vasile Teodorescu
Istoria turismului de munte românesc
Florin Dobrescu (Bucureşti)


        La început de secol XX, pe când Buşteni era doar o comună mică ce însă începuse să exercite atracţie asupra a tot mai mulţi amatori de turism, fie ei simpli curanţi, vilegiaturişti ori alpinişti, în modesta staţiune în devenire sosea Vasile Teodorescu, tipograf bucureştean din mahalaua Tăbăcarilor.
        Născut în 1867 în capitală, venea pentru întâia dată la tratament în localitatea de la poalele Caraimanului. Aşezarea pitorească, cuibărirea sub impetuosul abrupt prahovean, ambianţa căsuţelor mici şi vesele, felul simplu dar nobil al localnicilor l-au fermecat într-atât de mult încât la scurt timp s-a stabilit definitiv în Buşteni, unde şi-a înjghebat un bazar şi un atelier fotografic.
        Apoi şi-a întemeiat o mică tipografie şi a publicat, începând din 15 mai 1911, ziarul Bucegii din Buşteni, "organ al intereselor locale", ce apărea de două ori pe lună. Paginile sale cuprindeau comentarii la situaţia politică a momentului, probleme locale, cronica evenimentelor din interiorul comunităţii dar şi rânduri frumoase despre munţii din jur şi informaţii despre eforturile depuse de asociaţiile turistice în marcarea şi amenajarea traseelor, construirea de adăposturi şi cabane, alte evenimente deosebite petrecute în pustietăţile pe atunci puţin umblate de drumeţi.
        După primul război mondial, Vasile Teodorescu şi-a clădit o casă în stil local pe Calea Naţională (astăzi bulevardul Libertăţii), pe malul Văii Cerbului, imobil care astăzi se luptă cu trecerea timpului, vizavi de hotelul restaurant Pârâul Rece (în perioada interbelică hotel Riegler). O vreme, prin anii '30, în această casă a funcţionat o sucursală a cooperativei Tricolorul a fabricii de hârtie Schiel.
        Urmare a dragostei pătimaşe pentru munte, Vasile Teodorescu a fost un entuziast membru al puternicei asociaţii Turing Clubul României şi participant activ la acţiunile de amenajări şi dotări turistice în masivele din ţinut. De sub teascurile tipografiei sale, în anii interbelici au văzut lumina zilei numeroase cărţi cu caracter turistic: Peştera Ialomiţei şi Casa Peştera de Mihai Haret (1924); Sinaia, călăuză pentru vizitatori şi turişti de Vladimir Bortnovschi; Anuarul Bucegilor pe anii 1924 - 1925, editat de secţia alpină a Bucegilor din cadrul T. C. R., sub îndrumarea învăţătorului C. Ionescu din Sinaia. De asemenea propriile lucrări: Sfaturi bune pentru turişti în MunţiiBucegi; Vorbe petrecute; Sfaturi folositoare turiştilor pe munţi; Noua călăuză a turistului pe Valea Prahovei. Caracteristică pentru publicistica din perioada romantică a turismului nostru este menţiunea de pe coperta broşurii cu Peştera Ialomiţei: "tipografia drumeţului Vasile Teodorescu, Buşteni".
        De la stabilirea în Buşteni şi până la moarte (1943), Vasile Teodorescu a cunoscut şi a legat strânse prietenii cu mulţi iubitori ai muntelui, vânători şi călăuze din localităţile ţinutului (Nicolae Gelepeanu, Niculae Butmăloiu şi Grigore Pescaru (ambii cabanieri la vechea Casă Peştera, fondată în 1924 de T. C. R.), Niţă Pascu, I. Negulescu, fraţii Oancea) şi cu personalităţi ale turismului şi alpinismului din epocă (Mihai Haret, Nestor şi Alceu Urechia, Bucura Dumbravă (Fanny Seculici), Nicolae Bogdan (alpinist al cărui nume îl poartă una din peşterile de deasupra carierei Piatra Arsă) ş.a.). În toate aceste decenii a făcut numeroase ascensiuni pe crestele stâncoase ale Bucegilor şi pe culmile gârbovite ale Baiului, purtând în spate greul şi voluminosul aparat de fotografiat cu care a surprins imagini pitoreşti, multe publicate în cărţi şi reviste de specialitate, altele tipărite ca ilustrate sau cărţi poştale în atelierul său.
        Dragostea sa pentru comuna Buşteni, spiritul gospodăresc şi înflăcărata pasiune pentru munţii ţinutului au căpătat o recunoaştere şi prin alegerea sa ca primar al localităţii, la sfârşitul anilor '30.
        Astăzi, într-o vreme când se găseşte tot mai puţină preţuire şi pietate pentru trecut, pentru oamenii care cândva au investit muncă, bani şi mai ales suflet în idealuri nobile pentru semenii şi urmaşii lor, când, ca peste tot, şi pe munte îşi fac de cap vandali ce distrug la tot pasul vestigii ale naturii sau amenajări ale iubitorilor înălţimilor, atunci când în destinaţiile noastre montane trecem pe lângă bătrâna casă a lui Vasile Teodorescu se cuvine să ne oprim câteva clipe aducând în cugete un omagiu neobositului militant al mişcării turistice şi alpine de la începutul veacului douăzeci, rostind o rugăciune pentru sufletul ce a iubit atât de mult puritatea crestelor unde pământul se înfrăţeşte cu văzduhurile.
Author: Florin Dobrescu
Uploaded by: Cătălin Olteanu
Views: 14642, Last update: Mon, Jul 28, 2003



Links to the Mountain Guide:
Muntii BUCEGI  


A photo [Not found]

An article 25-26 martie 2006 :: Prin caldarile Malaiesti, submitted by Emi Cristea -
La inceput a fost Ceahlaul, apoi ar fi trebuit sa fie Hasmasu Mare, cu cort si zapada gramada. Trebuia sa fim multi … dar pana a venit week-end-ul am intors busola invers. Se mai intampla. Cine stie unde ajungeam pana la urma … cred ca a fost week-end-ul rasturnarilor de situatie. Sambata dimineata, intr-un de necrezut gest de darnicie, dau 10 lei pe biletul de rapid pana la Predeal. Ramane sa ma mai gandesc ce a fost in capul meu, ca inca nu imi dau seama. La limita dintre provinciile tarii, in insorita gara a Predealului, dau peste doua Irine. Ehh, le asigurasem ca nu le trag clapa, si ca ne vom intalni dimineata in gara. Trio in Bucegi. Eu cu doua Irine. Ma intreb de pe la inceput, cand le voi striga pe nume, care cum o sa raspuna prima. Dar pana una alta sa-mi iau si eu pereche de ochelari de soare, de unica folosinta, ca sa nu ma pasca vreo orbire prin munti. Fara prea mult chef de mers in noi (la un momendat ne gandeam ce-ar fi sa urcam in Piatra Mare,...

A trail
Tabara Caprioara-Plaiul Priporului-Varful Brindusa-Cabana Scropoasa

 

Login or register to comment