Comunitate

Caută

Evenimente
Vă recomandăm
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Parteneri
Zitec - software outsourcing romania

Ştirile Radio Cluj


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook

Ghid montan - Noutăţi multe din Munţii Făgăraşului

Bookmark and Share

Noutăţi multe din Munţii Făgăraşului

Ică Giurgiu, Cristina Lazăr (Bucureşti)


acces auto pe Vâlsan şi Râul Doamnei * marcaje noi, punct şi cruce albastre * traseu nou, nemarcat * lacuri noi


      30 iulie-1 august 2005. A fost o deplasare de trei zile în masiv, în partea lui vestică, pe Văile Vâlsan şi Râul Doamnei (ajutaţi de o Dacie 1300, vechiuţă). Am suit şi pe Moldoveanu (2544 metri), cel mai înalt vârf al Făgăraşilor. Am cules date noi, cu plăcere vi le oferim în continuare.
      Echipa: Cristina Lazăr (pilotul nostru, doritoare să cunoască mai mult despre masiv); Luciana Lăzărescu (bucuroasă întotdeauna să meargă pe munte); Anamaria Măruntu (studentă, interesată de ce vedea); Ică Giurgiu (fericit că poate merge pe munte, sperând şi înainte de această deplasare că va aduce informaţii inedite).
      Ajuns acasă, am desfăşurat iar hărţile masivului, cele apărute din 1975 încoace. Mulţime de amintiri m-au năpădit. Despre oamenii care au semnat hărţile şi au făcut descrierea traseelor, despre restricţiile (în special lungimea textului) la care trebuiau supuse informaţiile pe care ei ni le-au oferit. Parcă îl reaud şi văd pe Emilian Cristea, în locuinţa din strada Delea veche: "Nene, dacă aş reuşi să scriu măcar o pagină pe zi, ar fi minunat (se referea la coli A4, pe care migălea cu creionul, pentru ghidurile montane)".
      Personal sunt nemulţumit că la noi (încă) nu s-a găsit soluţia de a fi cuplate cunoştinţele unor oameni care au străbătut/ străbat succesiv sau simultan unele masive (câteva exemple: Emilian Cristea, Nae Popescu, Dinu Mititeanu, Ilie Fratu, Ică Giurgiu) cu planul pe o durată lungă de timp al unui editor. Aşa că, în loc să avem o hartă din ce în ce mai completă a Făgăraşilor, din ce în ce mai precisă, trebuie să cunoaştem de fapt bine suprafaţa masivului (fapt care se realizează după mulţi ani), să consultăm mai multe hărţi, să confruntăm (mereu) zeci şi zeci de amănunte grafice... Aşa ceva este oarecum la îndemâna pasionatului de perimetrul în discuţie. Dar turistul obişnuit s-a confruntat şi se confruntă cu o neuniformitate de date şi informaţii, nu are la îndemână un plan topografic la care să adauge imediat/ uşor ce este nou; el va constata pe munte că destule date reprezentate pe hărţi nu se regăsesc în teren iar elemente clare din peisaj nu apar sau sunt trecute doar vag pe hărţi. Poate că dezvoltarea site-urilor montane specializate va permite îndreptarea accentuată a acestei situaţii. Deocamdată, nici o editură de tip clasic din România nu a arătat că a înţeles/ înţelege şi stăpâneşte domeniul informaţiilor montane.
      Dimensiunile modeste ca suprafaţă ale hărţilor masivului - faţă de gradul de detaliere impus de complexitatea reliefului şi de numărul mare de informaţii ce mai trebuiesc desenate sau scrise - au dus, nu de puţine ori, la situaţii nepotrivite: anumite construcţii importante ca reper în teren se găsesc desenate sau nu pe hărţi, poate şi în funcţie de spaţiu, de părerile unor redactori sau graficieni, de condiţiile tehnice de tipărire; numele unor vârfuri este sau nu precizat; cotele unor vârfuri importante nu sunt identice de-a lungul anilor; etc. etc. etc.

      Iată ce hărţi am reparcurs pentru a prezenta informaţiile de mai jos: [1] Emilian Cristea, Valentin Bălăceanu, Mihai Cicotti, 1975; [2] Nae Popescu, 1981; [3] Valentin Bălăceanu, Hedda Cristea, 1984; [4] Ilie Fratu, 1986; [5] Ilie Fratu, 1990; [6] Nae Popescu, 1997 (în revista Munţii Carpaţi, nr. 8); [7] Dănuţ Călin, Ică Giurgiu, 2001-2002 (în numerele 30, 32, 35 ale revistei Munţii Carpaţi); [8] Dănuţ Călin, Ică Giurgiu, 2005 (în numărul 2 al revistei Drumeţie în România).

      Descrierea locurilor

      1. Valea Vâlsanului, primul obiectiv al deplasării noastre.
      Din Piteşti intrăm pe drumul către Curtea de Argeş; după localitatea Merişani, şosea spre dreapta: Brădetu, 41 kilometri. Ajungem în Brădet, trecem de hotel şi spital (cam aici este centrul aşezării, înspre amontele ei) şi imediat suntem la limita dinspre nord a localităţii, unde punem kilometrajul la zero (624 metri altitudine). Apar semnele turistice cruce roşie şi punct roşu, ultimul trebuind, potrivit [4], [5], [7] şi [8], să ne însoţească până pe Vârful Moldoveanu.
      Spre dreapta, drum spre localităţile Gruiu şi Nucşoara, mult mai slab decât calitatea desenată pe harta [4]; localnicii spun că ei mai merg pe acolo şi cu maşinile, dar greu.
      La kilometrul 0, 2, pe stânga geografic, perete înalt de zeci de metri, cu mixtura dezvăluită prin decupajul făcut de apa Vâlsanului. La kilometrul 8, 5, luncă largă, zeci de maşini şi corturi, o pensiune agroturistică (Cuibul Dorului), vile, clădiri în construcţie. La km 9, ramificaţie spre stânga a drumului, marcată cu cruce roşie (după felul cum arată capetele acestui drum şi după informaţiile luate şi de Lacul Vidraru, credem că legătura este accesibilă fără probleme maşinilor care vor să ajungă în/ din drumul transfăgărăşan, asfaltat). Punctul roşu merge în amonte pe Valea Vâlsanului.
      La km 14 începe Lacul de baraj Vâlsan (deci aval de poziţia marcată pe harta [4]), lung de aproximativ 0, 8 kilometri. La capătul lui dinspre amonte, lângă drum, mai este în picioare cantonul Alunu, 920 metri altitudine. La câteva sute de metri în amonte de cantonul Alunu, ramificaţie spre stânga: drum spre Vf. Oticu (1830 m), lung de 15 kilometri (nu figurează pe harta [4]), cale ce poate fi de mare ajutor pentru cunoaşterea versantului alpin de pe dreapta geografică a Vâlsanului.
      Drept înspre amonte, punctul roşu... dispare. Noi am mai mers până la kilometrul 18. De acolo, speriaţi că ploaia puternică care se declanşase ar putea aduce stricăciuni suplimentare căii de rulare, am hotărât să ne întoarcem. Potrivit [6], ar mai fi fost încă 13 kilometri până la Valea Lungă, acolo unde drumul se termină. De la ramificaţia drumului spre Vf. Oticu, calea forestieră pe Vâlsan ni s-a părut mai potrivit de a fi abordată cu un vehicul 4x4.

      2. Râul Doamnei. (bibliografie: cartea [4], pagina 165).
      La ieşirea dinspre nord a localităţii Slatina este borna kilometrică pe care se indică, spre sud, în direcţia oraşului Piteşti, 48 de kilometri până la Piscani. Punem kilometrajul pe zero şi altimetrul la 580 metri.
În apropierea bornei kilometrice apar trei semne turistice, cu indicaţii orare: triunghi roşu, spre Vf. Iezer (din Masivul Iezer), 10-12 ore, peste Muntele Păpău; triunghi albastru, spre Vf. Moldoveanu, 12-14 ore, prin Curmătura Maliţa; în fine, punct albastru spre Vf. Dara, 12 ore, marcaj nou.
      (La 1 km aval de borna care arată 48 km până la Piscani, din localitatea Slatina mai sunt trei kilometri pe asfalt până în Nucşoara. Acolo se află Lacul Învârtita, cantonat pe gipsuri, cu suprafaţă mare, chiar pe marginea şoselei; loc de parcare, 15.000 lei taxă de pescuit pentru o zi.)

      La intrarea pe drumul forestier, Direcţia Silvică Piteşti ne taxează cu 30.000 lei pentru acces cu autoturismul (primim chitanţă). După circa 1 kilometru, cât pe ce să nu recunoaştem locurile: la intrarea în tabăra pentru copii a fost furtună mare, brazi uriaşi fiind smulşi din rădăcini.
      La kilometrul 1, 7, la 600 metri altitudine, se desprinde la dreapta drumul forestier către Masivul Iezer, însoţit de triunghiul roşu. La kilometrul 4, 5, la 610 metri altitudine [cartea lui Fratu zice 669 metri...], la stânga se duce drumul forestier spre Curmătura Maliţa, marcat cu triunghi albastru (Acum mulţi ani, ne povesteşte domnul Dinu Boghez, din Râmnicu Vâlcea, se ajungea şi cu autobuzul, pe acest drum, până în Curmătura Maliţa; iar eu nu pot să uit, că tot acum mulţi ani, când unele drumuri forestiere de pe partea sudică a Făgăraşilor erau permanent întreţinute, se putea merge pe multe porţiuni ale lor cu viteze de 80-90 km/ oră).
      La kilometrul 6, 8, la 640 metri altitudine, pod la dreapta, peste râu (pare solid, dar accesul cu autoturisme este blocat de o stâncă mare). La kilometrul 11, 4, la 690 metri altitudine, pod peste râu la dreapta, acces pentru autoturisme blocat de o barieră (am fost pe acest drum lateral acum câteva săptămâni; drumul este neîntreţinut, după circa 1, 5 kilometri se întrerupe, fiind rupt de ape).
      La kilometrul 12, la 700 metri altitudine, drum forestier la stânga (Călugărul, 5 kilometri lungime). La kilometrul 15, 6, la 750 metri altitudine, drum forestier la stânga (Drăghina, lungime 10, 4 kilometri).
      La kilometrul 17, 2, la 780 metri altitudine, suntem deasupra coronamentului Lacului de baraj Văsălatu. Dacă până aici pe talvegul Râului Doamnei de abia curgea apă, în amonte de lac pe Râul Doamnei cât şi pe Văsălatu, care curge dinspre Munţii Iezer, apă din belşug, dând nenumărate frumuseţi. De deasupra coronamentului, privelişte grandioasă spre partea înaltă a Munţilor Iezer: se vede culmea cu cele mai înalte piscuri din masiv (Roşu, 2469 şi Iezerul Mare, 2462), spre amonte şi Muntele Groapele, nu mai puţin chemător. Se poate trece peste baraj cu autoturismele, către căile forestiere din Iezer.
      La kilometrul 19, 6, altitudine 810 metri [Fratu zice 878 metri...], sosim la Gura Văilor. Aici se formează Râul Doamnei, din Valea Rea (din amontele căreia vom continua să povestim) şi Zârna. Spre apa Zârnei, pod de beton şi marcajul punct albastru, care ne-a însoţit din localitatea Slatina până aici (pe hărţile [4], [7] şi [8] nu apare acest semn turistic). Când arăt unele diferenţe altimetrice vreau să atrag atenţia asupra unui capitol de informaţii până în prezent prea puţin abordat/ ordonat în descrierile turistice; nu intenţionez să spun că dreptatea este de partea cuiva anume.
      La kilometrul 32, stâlp nou de marcaj, cu săgeată indicatoare; triunghi roşu spre Curmătura Maliţa, 3-4 ore, 1105 metri altitudine. (Am să spun ceva în continuare, nu pentru prima dată. Personal apreciez orice realizare - stâlp, săgeată indicatoare, marcaje revopsite, trasee turistice noi - dar nu înţeleg de ce, de ani buni de zile, cei care reuşesc să facă asemenea amenajări nu îşi fac cunoscută munca?!)
      La kilometrul 32, 5, 1125 metri altitudine, se desprinde la stânga un drum forestier, pe malul stâng geografic al Pojarnei. La circa 300 metri de la debutul drumului, la primul lui cot spre stânga, este o poieniţă în care putem monta cortul (punctul A, 1140 metri altitudine; din această poieniţă se vede bine Curmătura Maliţa, spre sud) (la kilometrul 32, 4, 1122 metri altitudine, mic izvor pe stânga drumului cum urcăm, sursă foarte importantă pentru a ne fixa prin apropiere bivuacul).
      Noi am urcat din punctul A spre Căldarea Galbena - traseu pe care o să-l descriem peste câteva paragrafe - şi am coborât din acea căldare, pe cruce albastră (marcaj se pare făcut în anul 2004, de-a lungul potecii semnalată de noi în revista Munţii Carpaţi, numărul 30, pagina 30), din nou în Valea Rea, la câţiva zeci de metri în aval de stâna din Valea Rea, acolo unde priveliştile spre nord şi vest sunt deosebite (cascade spectaculoase). Pentru mine ajungerea la stâna din Valea Rea a fost o premieră; venisem de câteva ori, dinspre creste, până la vreo 2-300 metri altitudine mai sus de ea, dar nu fusesem la nivelul stânei. Poate nu aş fi amintit acest lucru, dar Cascada Zbuciumatului/ Galbenei, de la est de stână, iată că vine pe calcare, ceea ce înseamnă că hăţişurile din jurul ei trebuie văzute cu atenţie, cu ochi de speolog.
      Am să descriu acum, pe scurt, în coborâre, drumul de la stâna din Valea Rea până la drumul forestier care urcă pe Pojarna. De la separarea/ joncţiunea marcajelor cruce albastră şi triunghi roşu (acesta din urmă suind spre refugiul Viştea, de pe creasta principală), 1350 metri altitudine, facem 50 de minute în aval, până în locul unde, o placă mare de beton (un prefabricat), ne arată că din dreapta cum coborâm vine triunghiul roşu dinspre Curmătura Maliţa, până acolo, pe traseu de vară, trebuindu-ne 4 ore. Nu ştiu cum/ pe unde câştigă acest traseu în altitudine, dar mă întreb de ce noi nu l-am intersectat pe urcuşul făcut de-a lungul apei Pojarna (rămâne să aflaţi descrierea mai jos)... De la placa de beton, înaltă de vreo trei metri, începe un drum forestier pe care acum sunt lucrări intense de tăiere şi scoatere a arborilor. Nu am văzut semnele triunghi roşu înspre amontele acestui drum.
      La trei minute în aval de placa de beton ajungem la cantonul Nisipuri, 1160 metri altitudine, unde forestierii ocupă o cameră. Iar la 15 minute în aval de aici sosim/ reajungem la începutul drumului forestier ce suie de-a lungul apei Pojarna.
      Între cantonul Nisipuri şi confluenţa Valea Rea - Bândea drumul are mai multe zone puternic denivelate de exploatările forestiere; şansa de a urca cu o Dacie mult mai sus de cantonul Nisipuri este extrem de incertă.
      Ce minusuri informaţionale putem semnala în urma celor descrise până aici: pe hărţile [7] şi [8], triunghiul roşu de pe Valea Rea, din aval de Balta/ Lacul Pojarna, nu există în teren... Nici Balta Pojarnei se pare că nu mai există. Nu a fost trasată poteca de pe malul drept geografic al Zbuciumatului/ Galbena (acum marcată cu cruce albastră), care urcă de la stâna din Valea Rea până la Lacurile Galbena.

      3. Vă propunem un traseu pe Pârâul Pojarna
      Să ne întoarcem la punctul A (1140 metri altitudine). Pornim în amonte pe drumul forestier (poate fi parcurs cu autoturismul). În curând el va trece pe malul drept geografic al Pojarnei. La 1270 metri altitudine ajungem la capătul lui (după 30 minute de la pornire, pe jos); acolo este un pod de beton peste Pojarna, dincolo de care drumul devine noroios, îngust şi are serpentine abrupte. Până aici am remarcat deja debitul puternic al pârâului, frumoasele succesiuni de cascade şi repezişuri.
      Înainte de podul de beton se desprinde o potecă lată, ce urcă prin pădure, calea oierilor spre păşunile Pojarnei. La 1400 metri altitudine ajungem la o stână de început de vară pastorală, acolo unde turmele se opresc la urcarea pe munte, timp de 2-3 săptămâni, până când iarba de pe înălţimi devine suficient de bogată (poiană superbă, lemne, apă, laviţe).
      La 1480 metri altitudine un prim izvor important trece peste poteca ce rămâne pe malul drept geografic al Pojarnei. La 1590 metri ajungem la a doua stână, bună pentru adăpost pe vreme de iarnă, situată pe buza primului prag glaciar.
      La 1720 metri este al doilea prag glaciar şi imediat mai sus ultimul izvor al Pojarnei. Coastele din stânga cum urcăm sunt acoperite cu vegetaţie forestieră abundentă, din care se înalţă, ici-colo, zâmbri; ele sunt "tăiate" de câteva poteci ciobăneşti.
      La 1900 metri altitudine sosim pe a cincea treaptă glaciară, ultima aparţinând bazinului Pojarna. Zărim primul semn cruce albastră al marcajului de legătură dintre Valea Rea şi Culmea Scărişoara - Galbena. Imediat dincolo de acest prag glaciar, la 1875 metri altitudine, este un lăculeţ (12 x 4 metri axele), alimentat subaerian, cu emisar spre Valea Galbena (locuri de cort în preajmă). Am făcut până aici cam 4 ore de la începutul parcursului; traseul este abordabil în toate cele patru anotimpuri. Locurile sunt minunate, bune pentru schi, iar la apariţia brânduşelor trebuie să fie impresionante.
      Imediat mai sus de primul semn cruce albastră dăm peste mult rododendron, care tocmai înflorise de câteva zile. Anul acesta vremea a fost rece, a nins mult spre primăvară, şi iată, din aceste cauze bujorul de munte/ smirdarul a înflorit aşa de târziu, cam cu aproape două luni faţă de timpul când ştiam că ne putem bucura de primele lui podoabe roşii.
      Ajungem pe malul Lacului Galbena (vezi revista Munţii Carpaţi, nr. 30, pagina 33) şi altimetrul arată numai 2045 metri. Este pentru prima dată când sosesc în această căldare dintr-o altă direcţie decât Vf. Moldoveanu; înainte fixam/ repoziţionam altimetrul pe Vf. Galbena (2402 m) şi aveam la lac 2198 metri înălţime. Acum aparatul indică cu 153 de metri mai puţin.
      Fetele urcă pe Moldoveanu iar eu mă îndrept spre Vf. Scărişoara Mare (2489 m), în direcţie opusă faţă de ele. Constat că Lacul G 10 este sec anul ăsta, dar că pe malul lui se află un strat gros de zăpadă îngheţată. În schimb, de pe Scărişoara Mare, nu numai că văd Lacul Vâlsan plin cu apă şi având dimensiuni considerabile, dar mai număr în jurul său încă 9 oglinzi de apă, dintre care una de asemenea importantă. Nu mă apropii de cele 10 oglinzi ale Vâlsanului din cauză că sunt singur, câinii ciobăneşti mi-au simţit prezenţa iar ciobanii nu se văd... Aveam un băţ de schi, prea puţin pentru o confruntare sâcâitoare.

      4. Traseul cruce albastră
      Este foarte bine că poteca ciobănească care urcă din Valea Rea în Căldarea Galbena şi de acolo până pe culmea Muntelui Scărişoara Mare a fost marcată. Dar vă rog să reţineţi că acesta este un traseu dificil, cu atât mai mult dacă avem bagaj greu în spate. Este un parcurs pe care îl recomand doar vara şi doar dacă vremea este bună. Altfel, semnele turistice, insuficiente faţă de dificultatea parcursului (deşi multe dintre ele au dimensiuni mai mari decât cele cu care ne-am obişnuit), ne pot solicita timp suplimentar pentru identificarea direcţiei de mers.
      Timp necesar la urcare: 4-5 ore. Timp necesar la coborâre: 2-3 ore.
      Nu aduc în nici un caz critici celor care au marcat acest traseu, nu am de ce, dar anunţ unele detalii despre el, tocmai pentru a evita neplăceri. Noua potecă trece de-a lungul apelor care se scurg din Circul glaciar Galbena, ocazie pentru a admira succesiunea de cascade canion. Dar, tocmai de-a lungul cascadelor trebuie să avem apă la noi, pentru că s-ar putea să nu ne tenteze prea mult ieşirile din potecă. Tot din zona de unde se dezvăluie privirii cascadele Galbenei, avem unghiuri interesante de privit/ fotografiat spre cascadele făcute de apele care se scurg din Iezerul Moldoveanu.
      Traseul este periculos dacă sunt petice de gheaţă pe potecă sau dacă avalanşele mai îl pot intersecta, fie ele de zăpadă sau pietre. Nouă ni s-a părut că semnele cruce albastră sunt mai uşor de observat la urcare.
      Urmare a celor prezentate mai sus, apreciem că urcarea dinspre Valea Rea spre Circul Galbena este mai comodă şi sigură urmând în amonte Pojarna, până la joncţiunea cu traseul cruce albastră.

Autor: Ică Giurgiu, Cristina Lazăr
Înscris de: Cătălin Olteanu
Vizualizări: 20613, Ultima actualizare: Miercuri, 10 Aug 2005



Legaturi cu Ghidul Montan:
Muntii FAGARASULUI  
Comentariu
Valentin Retevoi Valentin Retevoi, Miercuri, 10 Aug 2005, 12:05

In primul rand va zic bine ati venit in zona Nucsoara. In ce priveste realizarea noilor marcaje va anunt ca traseul punct albastru care duce spre Dara inca nu este terminat, ducand doar pana in Bouretu. Traseul triunghi rosu spre Malita nu se intersecteaza cu cel spre Pojarna pentru ca merge mult in stanga, pe Piscul Turcului. Traseul cruce albastra, spre Galbena urmeaza sa fie refacut toamna aceasta si astfel semnele vor fi mai apropiate. Multumim pentru sugestii.

Valentin Retevoi-Salvamont Nucsoara Arges

Comentarii pentru acest articol
Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii