Speologie - Pestera Limanu (II)

Am avut ocazia sa mai facem cateva vizite in Limanu si desi mai fusesem, am privit pestera cu alti ochi si am inteles si descoperit detalii care ne-au scapat la alte vizite. Materialul initial, insotit de fotografii de ansamblu si detalierea legendelor legate de pestera a fost de asemenea publicat, de catre noi, pe alpinet si poate fi vazut aici. Exista si un filmultet de cateva  minute facut tot atunci, care poate fi vazut aici. Ramanand consecventi  principiului ca “o imagine face cat o mie de cuvinte”, vom insera mai jos o suita de fotografii, fiecare din ele comentata mai amplu sau mai succint imediat sub poza. Informatiile vor cuprinde mai multe aspecte, morfologie, geologie, bio-speologie (nu neaparat in aceasta ordine), de aici si aspectul poate heterogen al materialului. De asemenea vom mentiona pe scurt despre galeria antropica din Rezervatia Hagieni, aflata cumva in imediata vecinatate a Pesterii Limanu (4.3 km in linie dreapta).

In Limanu eforturile noastre s-au concentrat mai ales in sectorul III al pesterii (si cel mai indepartat de actuala intrare). Am luat asta ca o provocare, fiind sectorul cel mai greu de atins al pesterii, dar care ofera si cele mai mari satisfactii. Majoritatea imaginilor de mai jos si detaliile subliniate provin din sectorul III.

Trebuie mentionat si despre inca o intrare in pestera, in partea opusa intrarii “clasice” si care este situata in partea de est a sectorului II, spre lacul Limanu. Am gasit aceasta intrare impracticabila pentru noi, desi vulpile si alte mamifere inca se strecoara. Nu avem idee cum arăta aceasta intrare dinspre lac in alte vremuri si daca a fost cumva astupata intentionat de catre cineva. Iarna toata acea parte din sectorul II este mai rece, datorita aerului care patrundea prin intrarea mentionata. Ambele intrari, si cea “clasica” si cea dinspre lac au fost amenajate cu constructii de beton si inchise cu poarta metalica. Prin grija satenilor, portile metalice au disparut, fiind legate cu cabluri si smulse cu tractorul pentru a fi vandute la fier vechi.

Dupa cum am mentionat si in primul articol despre Pestera Limanu, prezentat la bibliografie [1], trebuie subliniat caracterul antropic al cavernamentului, sapaturile speculand (probabil), pe alocuri, un gol initial destul de modest. De aceea in loc de pestera o denumire mult mai potrivita la Limanu ar fi aceea de “mina ‘antica’ Limanu” sau “catacombele Limanu”.

Colegul si prietenul nostru Iosif Megyesi a realizat transpunerea hartii realizata de M. Dumitrescu et al., (1965) pe planul se suprafata de pe Google maps. Trebuie reamintit ca aceasta harta, publica pe Internet, realizata in 1965 este de fapt singura harta disponibila (si probabil existenta) a pesterii. Vom prezenta harta si putin mai jos, cand vom vorbii despre coloniile de lilieci.

Echipa din 1965 a realizat si coloana geologica a depozitelor deschise de pestera. Vrem sa zabovim un pic asupra nivelului VI de pe profil, care abunda in concretiuni calcaroase, cumva asemanatoare cu ciupercile numite “pastravi” care cresc pe scoarta copacilor. Prin analogie cu aceste ciuperci concretiunile din masa calcarelor de la acest nivel au fost numite, de echipa de cercetatori din 1965, Polyporus.

Ca o paranteza prezentam in cadrul de mai sus un astfel de pastrav de copac, Polyporus, recent fotografiat de noi intr-o padure de langa Ruse, pe malul Dunarii. In poza, lateral dreapta fata de copac apar 2 bolovani de calcare organogene Cretacice, Cretacicul aflorând in zona Ruse, pe valea Rusenski Lom si pana spre malul Dunarii.

Concretiunile Polyporus apar de obicei pe tavan, fie izolate fie in “ciorchini”.

Pot fi descoperite mai mult sau mai putin din masa calcarelor ajungand uneori, cand apareau in materialul excavat, sa fie complet detasate cazand pe podeaua galeriilor.

Se poate vedea cum stratele de calcar “muleaza” concretiunile. Acestea s-au format in urma proceselor de diageneza si evident provin din masa calcarelor Sarmatiene. Sunt intalnite in toata pestera, dar aceste 3 fotografii cu “Polyporus” provin din sectorul III.

Pestera Limanu este taiata in calcarele Sarmatianului Superior. Pentru o mai buna reprezentare a pozitiei Sarmatianului in cadrul Miocenului si a acestuia din urma in cadrul mai larg al Neozoicului prezentam o schita a Scarii timpului Geologic pentru Neozoic (dupa Mutihac, 1990).

Mactrele sunt fosile caracteristice pentru Sarmatian si apar frecvent in in zona pesterii. Mactra este un gen de bivalve (lamellibranchiate) destul de inrudite cu actualul Cardium (sau scoica inimii) care populeaza (alaturi de multe alte moluste) apele Marii Negre si ale caror cochilii apar frecvent pe plaje, aruncate de valuri. Cateodata fosilele sunt atat de abundente ca alcatuiesc ceea ce se cheama un Lumachelle.

Cochiliile de Mactre apar sub forma de impresiuni adeseori sectionate longitudinal de taieturile in calcare ce au format golul subteran.

Adeseori in calcare apar nivele de argile bentonitice verzui, dupa cum se vede si in aceasta imagine realizata in sectorul III. Caracterul antropic al acestui sector este pregnant si se pot observa si in aceasta fotografie de detaliu urmele de dalta, atat pe argile cat si imediat sub ele, pe calcare. Deasupra nivelului cu argile apar 2 mici firide.

In toata pestera, dar mai ales in sectorul III apar ziduri, carora cei care au sapat pestera si au costruit aceste ziduri, le-au dat diverse utilitati, unele evidente altele mai obscure. Unele ziduri au fost construite cu rol de sustinere a tavanului, care, pe alocuri, are tendinta de a se prabusii, dupa cum se vede si in imaginea de mai sus unde placile de calcar orizontale s-au desprins.

Alte ziduri apar de-a lungul galeriilor si au avut rolul de a stivui materialul excavat pentru a evita sa fie evacualt pe un traseu lung si obositor la suprafata. Aceste ziduri pot sau nu sa atinga tavanul galeriei. In stanga fotografiei, pe peretele opus zidului, dupa primul banc de calcare, se observa nivelul ingust de argile bentonitice verzui.

Alte ziduri apar transversal pe galerie si au avut rolul de a inchide sectoare din pestera sau de a delimita firide (camere) care au avut diverse scopuri, de cult sau locuire temporara. In imaginea de mai sus, pe langa un astfel de zid, in partea dreapta,  apare altarul C, din sectorul III, denumit astfel pe harta celor din 1965. Altarela A si B sunt in sectorul I si le-am prezentat deja in materialele anterioare, aici. Accesul catre aceste altare, A si B este mult mai facil decat spre altarul C.

Prezentam si un detaliu cu astfel de ziduri din pestera, din care reiese minutiozitatea cu care au fost construite.

Pestera a fost si inca mai este populata de lilieci. Prezenta sau absenta acestora este legata de factori pe care am incercat sa-i intelegem, legate de colonii de hibernare (foarte rare dupa cum apar descriese in literature de specialitate (Irina Pocora, V. Pocora, 2011) sau colonii de nastere unde guano apare din abundenta pe podea. Unele din aceste locuri cu guano, apar descries si de G. Diaconu et al. (2008) care le materializeata, ca si noi, tot pe harta din 1965.

Revenind la harta, cercetatorii din 1965 au departajat pestera in trei sectoare evidente, trecerea dintre sectoare facandu-se doar prin cate o singura galerie, cu inaltimi modeste, mergandu-se taras. Sectorul I este si cel mai amplu, mai labirintic, dar fiind in apropierea intrarii si cel mai vizitat si de aceea si cel mai poluat. Sectorul II a avut (inca are) o alta intrare, situata spre Lacul Limanu, intrare prin care noi nu am incaput, dar vulpile inca au acces. Banuim ca aceasta intrare, aferenta sectorului II a fost cumva obturata, pentru a stavilii accesul in subteran. Sectorul III care este si cel mai departat de actuala intrare este greu de atins, fiind relativ departe si ajungerea la el punand probleme majore de orientare. Dar acest sector este si cel mai putin vizitat (si de aceea mai putin poluat) si cu caracterul antropic cel mai pregnant, in opinia noastra fiind in intregime sapat de om. Harta la o rezolutie mai buna poate fi vazuta aici.

Singura colonie de hibernare din pestera, pe care am intalnit-o, a fost in sectorul I, in punctul marcat pe harta de mai sus cu o elipsa verde. Liliecii erau in hibernare si am evitat sa zabovim in zona, luand acest cadru in mare graba si parasind imediat locul.

In sectorul III, in cele doua punct marcate cu elipse rosii pe harta de afla depozite consistente de guano. Guano atesta o colonie de lilieci in perioada activa, cum ar fi o colonie de nastere, mai-iulie, (Oana Chachula, informatie furnizata strict pentru aceasta fotografie).

Vizitatorii au profitat de ocazie si au facut “graffiti” cu guano pe peretii salilor. Calcarele din peretele din dreapta sunt fragmentate de un strat ingust de argila bentonitica verzuie. Aici nu erau lilieci in hibernare.

Din curiozitate, am dat o fuga si pana in Rezervatia Hagieni, din imediata apropiera (4.3 km in linie dreapta) sa vedem care e situatia cu liliecii in galeria antropica de acolo. Aceasta galerie a fost sapata pentru a servii ca depozit oarecare, probabil in evenimentele legate de primul razboi mondial (?) si este o galerie larga si inalta pe alocuri, cu doua intrari si forma generala de U cu baza larga, latura lunga fiing paralela cu valea si avand doua intrari perpendiculare pe versant. In vara lui 2014 cand am mai vizitat aceasta galerie (tot ziua) era literalmente plina de lilieci (care erau toti in zbor).

In aceasta iarna, am intalnit in galeria din Rezervatia Hagieni, doar o mica grupare de cateva exemplare adancite in hibernare. Colonia se afla in punctul cel mai indepartat fata de intrari.

Incheind acest articol revenim la ideea prezentata de noi si altadata ca inca se pot face multe pentru Pestera Limanu. Am dat atunci exemplu Pestera de la Valea Fundata (care acum se cheama Pestera Valea Cetatii Rasnov), careia i-a fost data, cu eforturi, o noua fata, fiind inclusa in circuitul turistic.

Aici la Limanu trebuiesc implicate in primul rand autoritatile locale, pe langa aceasta fiind nevoie de investitori si sponsori. Acum o vreme a existat o astfel de campanie de ingrijire a pesterii, entuziasmul a fost mare, dar din pacate, dupa ce portile au fost smulse si ghizii locali si-au cautat o viata mai buna prin Europa totul a cazut in uitare.

Cu eforturi minime pestera ar putea fi ecologizata (dam exemplu ecologizarea Pesterii Polovragi, din care s-au scos camioane intregi de gunoaie) si prin grija speologilor (amatori si profesionisti) si neaparat a autoritatilor locale si-ar putea traii “o noua tinerete”.

Bibliografie selectiva:

1. G. Dragomir (2013), Pestera Limanu, Articol Alpinet.

2. Margareta Dumitrescu, Tr. Orghidan, Jana Tanasachi, M. Georgescu (1965), Contributii al studiului morfologic al Pesterii de la Limanu, Lucr. Inst de speol. “Emil Racovita”, t. IV, p.21-58, Bucuresti.

3. V. Mutihac (1990), Structura geologica a teritorului Romaniei.

4. G. Dragomir, Maria-Lidia Nutu Dragomir, Pestera Limanu, Youtube.

5. Pestera Limanu, Wikipedia.

6. Pestera Limanu. Mitul Pesterii.

7. Irina Pocora, Viorel Pocora (2011), Seasonal Distribution of Cave-Dwelling Bats and Conservation Status Of Underground Habitats In Moldova and Dobrogea (Romania), Universitatea “Vasile Alecsandri”, Bacau.

8. G. Diaconu et al. (2008), Data on The Limanu Cave Mineralogy, South Dobrogea, Trav. Inst. Speol. “Emile Racovitza”, t. XLVII, Bucharest.

Nota: Articol preluat dupa site-ul autorului: www.gigidragomir.ro