Pacla diminetii... Undeva, deasupra, inca lenes, soarele. Copaci incremeniti in asteptarea unei primaveri
inca departe. Doar cite o pala bezmetica de vant imi arunca in
cap cusma alba agatata de ramurile brazilor... si
liniste. Brusc, printre varfurile brazilor, scaldata in
lumina rece a iernii, apare Valea glaciara a Podragului. Ma bucur si sper... ca o sa fie bine. Solitar in
Fagaras, iarna. Unii ar spune ca e nebunie, e... dar merita. Incatusati in gheata, colosii de piatra gem parch
sub soarele diminetii... O sa vina si primavara lor. Popas la Turnuri..., prieteni vechi, povestim. Privesc in sus, timpul tine cu mine.Ii multumesc
in soapta, imi pun coltarii si plec mai departe. E soare, gheata si zapada, a stanca si ma
bucur....Chiar daca sunt obosit. Traversez cu grija o zona expusa avalanselor, nu
vreau sa rise.. imi place prea mult. Pierduta undeva intre nameti, strajuind gheturile,
apare cabana Podragu. Sunt aproape sus. Sandvis: o felie de lamaie, una de zapada si
putina ciocolata, curata invetie gastronomica. Trantit in zapada, sub cerul incremenit intre
tzancuri, am senzatia ca timpul si nu
frigul a inghetat totul... Doar vantul adie, modeland si purtand aiurea
pulberea argintie. Cornise aplecate amenintator spre vale, cenusii
de asteptare, iti dau o senzatie stranie... E ca si cum,
intr- unul din visele copilariei... hmm... te-ai trezi tot
in vis. Ma simt ciudat, am fost aici de multe ori dar
niciodata sigur. Totul capata acum alte semnificatii... Pana la
cabana mai sunt cateva zeci de metri si deja incep sa
merg cu tractiune integrala (in patru labe, parafrazand
pe cineva). In sfarsit, cabana, ca un liman mult asteptat; intru
si ma trantese pe priciuri. Adapost bun la vreme de
iarna, doar pe vreme rea... Afara sunt cu cateva grade mai mult; cerul ca
oglinda si atmosfera calma de afara mg determina sa-
mi stabilesc bivuacul sub un mic prag, ceva mai sus
de cabana. Aici macar am avantajul de nu fi vizitat de
soriceii, de altminteri foarte simpatici, gazduiti si ei la
Podragu. Apoi, tolanit in caldura sacului, adorm...
Ma trezesc subit si raman socat, pentru o clipa
nu reusesc sa ma localizez. Am impresia ca cerul a luat-o razna si s-a
napustit peste mine cu o puzderie de stele. De maine o sa-ncep ca cred in basme, imi promit
in barba... si adorm fericit... Dimineata febrila... Cam o jumatate de ora imi ia pana ma
hotarasc sa parasesc sacul de dormit. In cele din urma ma echipez, mananc ceva, din
automatism si usor sterpezit de un alt sandvis cu lamaie,
pornesc in sus. Tinta... poate Vf. Molodoveanu... daca fac vraji. Surpriza: sub Portita Podragului, o portiune de 60
de metri, numai gheata. Sus, cenusie si rece, cornisa.
Acum sa te vad zmeule; abia agatat pe frontalii
coltarilor, cu pasi de pitic, pornesc.
Nu e foarte comod, dar cu atentie e aproape sigur. Ajung sus si efortul imi este rasplatit: zeci de
kilometri scanteieri de gheata si zapada. Ireal, fantastic... De pe Vf. Tdrita apare...
E mare si departe. Ambitionat de imagine grabesc pasul. Dupa
aproape doua saptamani de vreme buna s-au facut
crapaturi adanci in zapada pietrificata.
Nu a chiar socoteala de acasa, dar merge. Timpul trece si Moldoveanu ramane inca departe. De pe Vf. Podul Giurgiului vad alti alpinisti aparand in
Portita Podragului. Ma bucur, nu mai sunt chiar atat de singur... ma
gandesc, deja sunt mai relaxat. Decorul se schimba brusc... valea vine spre mine,
coltarii scrasnesc... ma opresc pe piolet si rasuflu
usurat.
N-ar strica sa fiu cu mintea un strop mai jos de
nori ca altfel... Ma uit la cat mai am de mers... se pare ca intr-
adevar va trebui sa fac ceva vraji. Pare insa atat de
aproape... mai ca-1 atingi cu mana... dar tot astazi va
trebui sa cobor pana jos, maine e luni. Incep sa ma retrag cam de pe Vf. Ucea Mare. Ma intalnesc cu cei pe care i-am vazut mai de
dimineata... se mira, ne salutam si ne vedem de drum. Ceva emotii in Portita, apoi doar drum intins
pana jos. Privesc in urma: doar firave urme ale coltarilor
in gheata albastruie... ca o alta amintire. Povestea incepe deja cu a fost... Dar voi reveni, aici sau altundeva... acolo unde
exista stanci, zapada sau gheata... soare si viscol. Acolo unde sufletele se pierd in solitudinea de
inceput a salbaticiei naturii... Vom fi mereu acolo.
|