“De ce este necesar acest studiu? Pentru ca fara o mica
functie prin care sa fi luat în seama de responsabilii în domeniu nu
prea poti sa faci nimic. Ca simplu turist am încercat ani de zile sa
initiez o seama de schimbari în Bucegi. Evident ca nu-am reusit nimic,
demersurile mele nefiind luate în seama de nici o autoritate în
domeniu. Doar eram un simplu turist, idiot pesemne! Proiectelor trimise
autoritatilor de resort nu li s-au acordat importanta si nici nu mi s-a
raspuns în vreun fel, considerând probabil cei responsabili ca o sa ma
satur si o sa-mi vad de altele. Acele proiecte, idei, pe care anterior
le-am adus la cunostinta multor oameni implicati în turismul local au
fost gasite excelente de acestia. Deocamdata nu stiu ca institutiile
respective, nu cei din turism, sa le fi aplicat, mai mult ca sigur acestea au
constituit o insulta la adresa lor. Doar nu îi învata pe ei unul de 26
de ani cum sa-si faca treaba! Singura institutie care mi-a acordat
credit a fost Comisia Monumentelor Naturii dovada clara ca nu toti cei
care ocupa o functie cheie frâneaza pe cei care îsi pot dovedi
competenta. Nu intentionez sa ma cred un om deosebit de competent, dar
stiu unele lucruri pe care numai experienta de teren ti le poate oferi.
Asadar de ce acest studiu? Pentru ca oricine poate observa ca ursul are
un altfel de comportament, diferit de ceea ce stiam noi pâna acum.
Faptul ca nu s-a gasit o explicatie serioasa si deci credibila, m-a
facut sa ma documentez cu staruinta luând în calcul atât parerile unor
specialisti cât si ale unor simple persoane care au venit în contact cu
acest rege al padurilor românesti. La acestea am adaugat punctul de
vedere al localnicului, al omului implicat în turism, experienta si
punctul meu de vedere vizavi de aceste animale. Nu am intentionat sa
creez o lucrare stiintifica ci sa explic pe întelesul tuturor ceea ce a
determinat actualul comportament al ursului si noul sau mod de viata.
În opinia mea doi factori cu caracter determinant au influentat
atitudinea exemplarelor familiei Ursidae: 1. Omul; 2.
Schimbarile climatice. Consider ca specialistii în cinegetica
stiu raspunsul asa cum oricine îl banuieste dar e mult mai usor sa
elaboram explicatii savante, derutând si aducându-i pe un teren
instabil pe cei ce vor sa înteleaga ce se întâmpla cu ursii de sunt
atâtea atacuri mai ales de ce vin dupa hrana si la marginile oraselor.
Solutiile gasite pâna în prezent: implantarea de cipuri si
monitorizarea GPS, mutarea ursilor cica “naraviti” în alte areale nu e o
metoda care da rezultatele scontate pentru ca daca s-ar dovedi utila nu
am mai avea probleme cu ursii în anumite zone. Personal am încercat sa
gasesc o explicatie cât mai aproape de realitate, din punctul de vedere
al localnicului care merge de 15 ani pe munte si prin paduri asociat cu
cel al ghidului de turism si al custodelui C. M. N. Subliniez ca acest
studiu are drept baza de documentare arealul masivului Bucegi si
consider ca e aplicabil în mare masura la nivel national. Putini cunosc
faptul ca ursul are o inteligenta deosebita si relatez câteva cazuri
relevante în acest sens:
-
Un localnic ce avea casa în marginea padurii a batut în gard zeci de cuie
mari, iesite în afara, spre padure pentru a preîntâmpina vreun atac
al ursului. Numai ca într-o noapte ursul a venit si punând labele
exact pe acele cuie a sarit gardul înauntru. Expresia “a sarit
gardul” trebuie înteleasa ca o realitate pentru ca ursul asa
actioneaza si cu ajutorul pernutelor de lânga ghiare se deplaseaza
fara zgomot, furisându-se ca u veritabil hot. De altfel majoritatea
câinilor nu latra când ursul da târcoale unei case. În interiorul
acelei curti ursul s-a dus direct la cotetul de gaini unde a omorât si luat
mai multe gaini. Deci ursul a început sa manânce si gaini rasturnând
ceea ce se stia pâna acum despre modul cum îsi alege
hrana.
-
La o alta casa care avea bucataria chiar lânga intrarea în casa, ursul a
tras cu ghearele de usa pâna a deschis-o si odata intrat în
bucatarie, a tras sertarele si a deschis usile unui dulap mâncând tot
ce a gasit comestibil dupa care a plecat sarind un gard de circa 1,
50 m înaltime.
Omul a fost primul factor care a schimbat decisiv comportamentul
ursului prin:
-
Exploatarile forestiere – care au ajuns în unele locuri pâna aproape de
munte si care au tulburat linistea ursului prin zgomot si prin însasi
prezenta umana.
-
Turismul necontrolat – multi turisti nu cunosc si nu iau în seama regulile
de vizitare dintr-un Parc Natural si pornesc pe unde vor sau pe unde
li se pare interesant, asa ca numai putem vorbi de existenta unor
zone salbatice în Bucegi. Antropizarea are efecte în tot Bucegiul.
-
Defrisarea masiva a padurilor a mai avut si un alt efect asupra ursului; nu
numai ca l-a speriat ci i-a si restrâns habitatul, fiind nevoit sa se
limiteze la o zona mult mai mica, cu toate consecintele ce decurg din
aceasta situatie.
-
Patrunderea umana în zonele mai rar circulate din padure sau etajul subalpin
în scopul culegerii fructelor de padure (afine, zmeura, etc.).
Relevant este cazul zonei superioare a Vaii Pelesului si a afluentilor
acestuia unde exista cea mai mare întindere de afinis din tot masivul.
Pe oriunde am umblat în Bucegi nu am vazut o suprafata mai întinsa ca
aceasta. Într-o singura zi – în perioada când se coc afinele – cei ce
vin acolo scot din acea zona între 150-200 kg de fructe si nimeni nu
s-a gândit sa stopeze acest fenomen, chiar daca am facut public acest
lucru înca din 2001 si mai recent în 2003, 2004, prin scrisori catre
factorii de raspundere din Parcul Natural Bucegi. Pâna în anul 2003 în
fiecare an observam ursi, ziua, în respectiva perioada, fiind interesat
si de felul cum manânca acestia afinele. Astfel am constatat ca nu
manânca fructele bob cu bob cum cred unii ci mai degraba pasc, mâncând
deopotriva fructe si frunze. Circa 5-8 cm rupe din acest arbust. Faptul ca
timp de ani de zile cei responsabili nu au luat nici o masura denota ca
nu stiu de aceasta zona ca fiind una de importanta vitala pentru ursi.
O suprafata atât de întinsa de afinis asigura hrana multor ursi câteva
saptamâni, însa în conditiile actuale acest interval s-a scurtat la
câteva zile.
Si atunci cum putem explica felul de a fi al ursului decât
ca gonit de om de colo-colo nu a mai avut unde fugi si având o fire
inteligenta a sfârsit prin a se adapta la noua realitate. A observat ca
omul nu îl urmareste special pe el si i-a disparut teama atavica de
acesta, ducând la aparitia unei situatii de obisnuinta si de
convietuire pasnica în unele locuri. Un exemplu de acest gen fiind
remarcat personal în anul 2004 în Cariera Sinaia unde se transportau în
trecut resturile menajere din statiunea omonima. În acea cariera
stateau în niste adaposturi improvizate mai multi rromi ce
colectau cartoane si fier vechi. Dupa o noapte ploioasa m-am deplasat în
perimetrul acelei cariere. Urmele de ursi gasite ocoleau adaposturile
la circa 50-100 metri, rromii nefiind deranjati de ursi. Efectuând în
primavara urmatorului an o cercetare deasupra acelei cariere am gasit
cu surprindere mai multe bârloguri sapate de urs sub radacini de arbori
sau sub stânci. Ce m-a impresionat era ca acele bârloguri aveau
deschidere spre cariera, fiind un punct bun de observare a zonei.
Adaposturile rromilor erau la cam 300-400 metri distanta, deci ursii
puteau vedea orice miscare. Cu toate acestea nu s-au înregistrat
atacuri asupra acestora dovada clara ca daca ursul nu e deranjat nu are
un comportament agresiv fata de om.
Ursul s-a obisnuit atât de mult cu omul ca nu se sperie
nici de petarde prea tare, fapt observat din actiunile unor “turisti”
în anii precedenti. În cazul ursilor “naraviti” –cum li se spune, este
necesara luare unor masuri imediate pentru prevenirea altor atacuri dar
se pune întrebarea “De ce s-au naravit ursii?”. Iata un aspect:
- conform Regulamentului de vizitare a Parcului Natural Bucegi “turistii sunt
obligati sa evacueze în afara Parcului resturile menajere pe care le
genereaza”. În aceste conditii consider o grava eroare amplasarea unor
tomberoane metalice, neacoperite, în zona cabanei Padina, acolo unde
este permisa amplasarea corturilor. Este evident ca s-au instalat
tomberoanele în sprijinul turistilor fiind o initiativa laudabila dar
nu s-au luat în considerare toate aspectele. Acele tomberoane au
naravit ursii din zona Padina si nu a mai fost decât un pas pâna sa
atace corturile! De ce fac o legatura între acele tomberoane si atacul
ursilor asupra corturilor turistilor? Deoarece înainte de amplasarea
acelor tomberoane nu se înregistrasera atacuri ale ursilor asupra
corturilor la Padina. Acest lucru poate fi confirmat de multi
montaniarzi mai în vârsta care veneau sa-si petreaca câteva zile în acea
zona. În prezent putini sunt cei care mai au îndrazneala sa puna cortul
la Padina. De altfel într-o zi de iunie a anului 2006, putin dupa ora
18: 00 am observat o ursoaica cu un pui plimbându-se nestingherita pe
drumul forestier ce duce la Hotelul Pestera, asteptând lasarea
întunericului pentru a veni la corturi. O parte din personalul monahal
al manastirii “Pestera Ialomitei” privea la aceasta ca la un lucru cu
care se obisnuisera, nefiind mirati. Am atentionat ulterior mai multi
turisi cu cortul, unii instalându-se la cabana, altii în schimb nu s-au
dovedit la fel de inspirati si noaptea ursul le-a sfâsiat corturile, în
cautare de hrana, ranind o persoana. Interventia cu ATV-urile a unor
localnici din Poiana Tapului a facut ca proportiile atacului sa nu
capete dimensiuni mai tragice. O fata de la un cort sfâsiat de urs a
fugit pâna la cabana (deci circa 300 metri) si ajunsa în interior a lesinat.
Aceste lucruri nu sunt prezentate în detaliu opiniei publice din
diverse motive, nefiind cazul sa ma pierd eu în analize de acest gen.
Important este ca acest atac poate fi confirmat de 10-15 persoane care
au asistat la acest incident.
Ursii sub influenta stresului antropic au ajuns la concluzia ca nu pot
fugi continuu de om – si nici nu prea mai au unde-, si asa cum spuneam
anterior s-au adaptat, mai ales ca modul nou de viata prezenta si
“avantaje”: gasirea hranei mai usor. Asa ca a fost scutit de efortul de
a cauta sau prinde hrana pentru ca se poate înfrupta din resturile de
prin pubelele din oras sau de la turistii amatori de fotografii
“unice”. Aceste “avantaje” pot fi daunatoare atât ursilor cât si
turistilor, care în inconstienta lor se apropie de acest animal înca
salbatic. Padurarii atrag atentia sa nu se apropie nimeni de ursi
deoarece exista pericolul de a fi atacati. Personal cred ca daca fiecare
turist ce a dat mâncare unui urs ar fi fost atacat atunci am fi avut
peste 100 de cazuri înregistrate. Consider ca ursul nu ataca decât daca
te apropii prea mult de el, fiind destul de inteligent sa nu atace
persoana de la care primeste mâncare, cel putin pentru moment. Bine
este sa se evite astfel de practici si sa nu-i “naravim” –cum se spune
–, si mai mult!
Se încearca prin diverse metode limitarea actiunilor ursilor fie
prin monitorizare GPS, fie prin transport de hrana în adâncul padurii,
etc, fara a se întelege, sau mai bine zis fara a se vrea a se întelege
ca ursului îi trebuie redat habitatul si nu impus de oameni un altfel
de mod de viata. Acesta este fondul problemei si nu actiuni pompoase de
genul celor de mai sus, care sunt si costisitoare pe deasupra. E mult
mai simplu sa se încheie exploatarile forestiere în unele zone si sa
fie aplicat în teren Regulamentul de vizitare a Parcului care prevede
masuri de limitare a turismului necontrolat (adica în afara traseelor
turistice), sa se supravegheze si sa se aplice avertismente, sanctiuni,
zecilor de persoane ce culeg fructe de padure din rezervatii,
initiative care ar schimba într-un an, doi, -depinde de eficienta si de
coordonarea în actiuni a factorilor implicati-, comportamentul
reprezentantilor Fam. Ursidae.
Revenind la incidentul de lânga cabana Padina, mentionez ca în
saptamâna urmatoare alte persoane mai curajoase au instalat corturi.
Atentionati de unii, de altii, acesti turisti s-au dovedit mai
prevazatori dar asa cum multi dintre cititori vor considera ca
supraapreciez ursul, si acestia l-au subestimat. Au facut un foc mare,
au dat cu petarde puternice, au cântat, si apoi obositi au adormit pe
la 4 dimineata. Rabdator, ursul a venit aproape de zorii zilei si a
rupt un cort în cautare de hrana. Alarmati de strigatele celor din
cortul rupt ceilalti le-au sarit în ajutor alungând cât de cât ursul.
Ce nu au înteles ei este ca ursul era pe terenul sau si daca zona era
periculoasa, existau si precedente, trebuia gândit ca nu te poti aseza în cort
cu mâinele sub cap si sa te apuci apoi sa dormi. Efectul de grup, unde
daca te asociezi cu altii parca uiti de frica, nu e o solutie
întotdeauna. Sa nu uitam ca si oile stau în grup (turma). De circa 1-2
ani s-au instalat placute de lemn în zonele frecventate de urs care
atentioneaza în acest sens.
Atacul unui urs este considerat un accident daca este unic si
fara precedent. În conditiile în care sunt semnalate o serie de astfel
de atacuri ale ursilor asupra oamenilor gasesc îndreptatit ca
persoanele vatamate sa ceara socoteala celor responsabili de
managementul fondului cinegetic din zona respectiva.
A doua cauza dupa om, dar de fapt generata pâna la urma tot
de acesta sunt schimbarile climatice care la fel au influentat modul de
viata al ursilor. În primele zile ale lunii noiembrie se anunta pe
postul local de televiziune, care prelua surse “silvice” ca ursii care
mai dadeau târcoale pe la acel restaurant celebru din Sinaia erau de
fapt la o ultima iesire înainte de hibernare. Numai ca acest lucru e o
alta eroare pentru ca –si afirm cu toata convingerea-, ursii nu
hiberneaza propriu-zis ci au o stare de hibernare partiala, de
amorteala cum zic localnicii, cu unele functii reduse. Deci sa nu se
creada ca ursul intra în bârlog si acolo trage un pui de somn pâna da
coltul ierbii. Evident ca unii “specialisti” poate ma vor contrazice dar aduc
în sprijinul meu fapte si persoane care au fost martore la cele
relatate:
-
În decembrie 2002 am plecat cu un prieten, însotiti de doi câini, cu scopul
de a vizita un aven (pestera subterana cu intrare de multe ori
verticala). Ajunsi lânga intrarea avenului câinii au trecut
nepasatori mai departe, noi ramânând însa pe marginea acestuia.
Priveam în întunericul de sub picioarele noastre si la frunzele
deranjate din preajma intrarii. Încercând sa deslusesc ceva în
interior am vazut un abur ridicându-se prin gura avenului si doi ochi
privindu-ma. Dupa un moment de spaima, pentru ca eram atât de aproape de un
urs care daca ar fi vrut în doua secunde m-ar fi agatat usor cu o
laba, m-am dat câtiva pasi în spate si ulterior am plecat, utilizând
o altfel de masura a distantei. Ursul nu a iesit dupa noi, înca o
dovada ca nu e agresiv fata de om decât în anumite situatii, si la
câteva zile o alta persoana ce a trecut prin acea zona l-a vazut
instalat în aven. Deci ursul nu doarme dus cum considera unul si
altul. Uimitor a fost si faptul cum a reusit sa intre un animal asa
mare pe o intrare lata de 50-60 cm. Unii au zis ca era un pui de urs dar eu
care i-am vazut capul nu cred ca era nici pe departe un pui, chiar
daca se zice ca de frica vezi lucrurile dimensionate. Nu eram la
prima întâlnire cu un urs. În primavara lui 2001, am recuperat 2
copii de sub o stânca deasupra careia era un urs ce încerca sa
coboare la ei. Pâna atunci multi montaniarzi ma asigurasera ca ursul
când vede omul fuge. Dar uitasera sa mai specifice, ca uneori fuge si
dupa acesta. Studiind terenul am ajuns la concluzia ca singura cale
de scapare era coborârea pe o vale cu denivelari accentuate, cu stânci si
arbori doborâti, unde si pe urs l-ar fi împiedicat nu numai pe noi.
Urmarea este ca luând un avans de cam 1 minut am ajuns la focul unui
localnic si apoi am scapat. Acei copii au astazi probabil vârsta
majoratului. În anii urmatori nimeni nu a mai vazut vreun urs în acel
aven care de nu era decât foarte rar vizitat. Prezenta umana îl
deranjase!
-
În martie 2004 aflat în zona Stâncilor Sf. Ana cu niste prieteni care
faceau alpinism i-am lasat pe acestia la pasiunea lor si am urcat la o
grota. Urmele de acolo, iarba uscata, crengi, m-au convins ca acolo
iernase un urs. Apoi am urcat mai sus cu gândul sa vad daca a
înflorit o planta rara, care se gaseste în Bucegi doar în câteva
zone, acea zona fiind una din acestea. Nu am zarit floarea respectiva
pentru ca nu înflorise si cu ochii pe jos, dupa floarea în cauza, am
depasit o ridicatura de pamânt de cam 2, 50m înaltime, de la baza
potecii pe care ma aflam. Ulterior poteca urca ajungând dupa câtiva
metri la acelasi nivel cu acea ridicatura. Am mai mers câtiva metri si
deodata m-a cuprins o stare inexplicabila. M-am întors si am vazut pe
acea ridicatura o ursoaica cu 2 pui. Eram la cam 8-10 metri si la
gândul ca trecusem la cam 2-3 metri de acestia m-a cuprins o stare de
teama. Singura cale de întoarcere era poteca, caci erau numai stânci
în jur, dar nu mai puteam sa-mi fortez destinul a doua oara. A fost o
chestie de câteva secunde din momentul în care am vazut ursoaica si a
ma decide sa escaladez niste stânci pe care în mod normal nu le-as fi
urcat niciodata. Ursoaica a ramas pe loc privindu-ma iar eu pe o ruta
ocolitoare, de cam 25-30 minute am revenit în poiana de la baza
stâncilor, la prietenii mei. De aici daca priveai cu atentie vedeai ursoaica
si puii care asteptau sa plece oamenii pentru a coborî sa gaseasca
ceva de mâncare printre resturile lasate de acestia. Ulterior toti
cei prezenti inclusiv turisti au vazut-o. Unii prieteni nu credeau ca
am trecut atât de aproape de acest animal si dupa 2 saptamâni am
revenit în acel loc si s-au convins ca poteca trecea la câtiva metri
de acea ridicatura. Îi era necesar un salt scurt si m-ar fi prins.
Asa ca … ramâne pe data viitoare, cum s-a spus ulterior!
În ceea ce priveste aceasta “hibernare” trebuie spus ca ursul de altfel
ca multe animale trebuie sa se adaposteasca pe vreme nefavorabila însa
el are functiile vitale mult reduse. Date fiind actualele schimbari
climatice perioada de “hibernare” a ursului este variabila. Poate fi
întârziata sau se poate prelungi în functie de vreme. Cu siguranta
aceasta perioada s-a scurtat, ursul iernând 1-3 luni, incluzând în
special lunile ianuarie-februarie când ursoaicele dau nastere puilor.
Înainte se credea ca ursul ierneaza /hiberneaza în intervalul
noiembrie-martie.
Observatiile personale de-a lungul anilor m-au condus la
ideea ca ursii stiu sa-si aleaga un adapost perfect si ca
trebuiesc întrunite mai multe conditii pâna sa fie corespunzator. De
asemenea, stiind ca ursii prefera stâncariile mai ales, m-am deplasat
în zilele de iarna, însorite, în perimetrul acestora. Asa cum ma
asteptam ursii în astfel de zile ies din bârlog, urmele proaspete
de pe zapada indicau acest lucru, însa se deplaseaza pe distante
scurte, probabil pâna la vreun izvor. Se poate spune ca daca zapada
este la gura bârlogului de ce este nevoie sa se mai deplaseze dupa apa?
Aceasta consideratie nu poate fi facuta decât de persoane care cred ca
ursul e un animal fara inteligenta! Dar oare noi preferam zapada în
locul unui pahar cu apa?
Asadar, acesta este noul mod de viata al ursului, impus,
determinat în cea mai mare parte de om si nu vad rostul cautarii a tot
felul de solutii care dau bine la public când adevarul e altul.
Vinovatii se stiu! Eu adresez însa o simpla întrebare factorilor de
raspundere si tuturor celor care citesc acest studiu, sau cum îl vor
numi dânsii: E oare rentabil pentru România ca structurile Romsilva
–acest “guvernator” al padurilor autohtone- sa aiba cel mai greu cuvânt
de spus în privinta fondului forestier si cinegetic al tarii?
Sa reflectam daca acest compromis cu prezentul va avea
repercursiuni în viitor. Se pare ca din 1989 si pâna în 2004 s-a
defrisat o suprafata de 4-5 ori mai mare decât a Bucurestiului. O
consider o comparatie blânda!
Eu am învatat la scoala ca vulpea fura gaini, numai ca
astazi si ursul fura gaini. Ce vor învata viitori scolari poate mai
traim si o sa vedem!”.