Fie ca drumurile tale in acesti munti sa fie un alt pas in descoperirea unora dintre cele mai extraordinare si nu mai putin stranii dovezi ale celor care au trait aici, in muntii Ivanetului (fosta Tara a Luanei), in urma cu 7-8000 de ani! Pietre cioplite de oameni aflati mai aproape de inceputuri, de Divinitate, de natura... Grafeme cu o varsta inca controversata (fiindca nu a fost descoperit inca nimic in lume cu care sa fie comparata) si care rezista inca la atacul celor care incearca sa-si cumpere eternitatea scrijelind haotic nume pe piatra sa trunchiuri de copaci...
Dovezi materiale despre un trecut despre care stim atat de putin! Intrebari la care uneori refuzam sa aflam raspunsurile, de frica ca acestea ne-ar darama tot ceea ce am invatat pana acum... Raspunsuri ce asteapta a fi gasite si acolo, in muntii din apropierea vaii Buzaului...

Valentina, tocmai ma gandeam sa-ti trimit un e-mail in legatura cu pozele astea. Evident, nu mai e nevoie. Si cand te gandesti ca "bisericile" astea exista aici de mii de ani de zile fara ca ele sa fie recunoscute public de istoricii nostri. Mai bine mai tarziu decat... Uita-te la perfectiunea liniilor si precizia taieturilor in stanca. Astea nu sunt facute de un om "preistoric" al unei civilizatii oarecare. Toate astea au semnele unei inteligente superioare care exista prin partile astea cu mult timp in urma. O Romanie de care nici nu stiam ca exista dar pe care am banuit-o intotdeauna undeva in subconstient...

Ar fi fost bine sa pui si in top cateva fotografii din zona aceasta, caci reprezinta ceva deosebit in muntii nostri. Le vedea mai multa lume. Frumusetea unui munte nu inseamna numai varfuri semete.

Provocări… Toate aceste imagini şi mai ales tot ceea ce se ascunde în spatele lor!
Este atât de mult de spus despre aceste extraordinare monumente megalitice din Munţii Buzăului încât efortul cel mai mare este de a reuşi a alege numai câteva din aspectele ce ar merita ştiute, fără a omite de fapt esenţa.
Pentru că efortul cel mai mare nu este cel de a ajunge acolo (care şi acesta se dovedeşte destul de complicat şi mai degrabă iniţiatic, dar revista Munţii Carpaţi se dovedeşte a fi mereu un prieten de nădejde şi a publicat în nr. 22 „traseele” spre aceasta ţară de piatră), ci acela de a ne deschide ochii şi mintea şi a încerca să aflăm ce se află dincolo...
Dincolo de „peşterile” săpate în stâncă cu o tehnică de invidiat şi în prezent, de blocurile imense de gresie formând adevărate portale sau lespezi încastrate, dincolo de existenţa unor foarte numeroase firide cu forme absolut poligonale, dincolo de treptele de piatră care nu mai duc nicăieri... Dincolo de inscripţiile cu o vechime de neacceptat pentru foarte mulţi istorici (cel mai târziu din mileniul II î. Hr, cultura Gârla Mare), fiindcă au considerat a fi amintite doare cele mai noi, respectiv din secolele XVI-XVIII d. Hr, ca o dovadă a continuităţii unei vieţi monahice de tip zamolxian în aceste locuinţe subterane. Neputând a ignora în totalitate vechile monumente, le-au numit „temple păgâne”, neexplicând vreodată de ce strămoşii noştri care venerau o Divinitate unică, atotcreatoare şi atemporală erau mai puţin „credincioşi” decât cei care i-au urmat lui Hristos. De ce EI, care trăiau în cultul soarelui, care se simţeau a fi parte inseparabilă a Pământului, respectau şi iubeau Natura, care trăiau organizaţi în „Ţări” (cum este şi această „Ţară a lui Ana” sau „Ţara Luanei” – cum o mai numesc şi astăzi locuitorii zonei - să nu fi avut un scris propriu ce se pare a sta la „baza tuturor alfabetelor balcanice, italice, elene şi microasiatice” cum spune Paul Lazăr Tonciulescu, vorbitor a 12 limbi vechi, după studiul a peste 14000 de documente...
Fiindcă pe pereţii peşterilor şi pe blocurile din jurul complexelor megalitice de la Agaton şi Aluniş din Culmea Ivăneţului sunt înscriese glife, marcaje, semne grafice, litere şi simboluri ce nu pot fi descifrate decât de cei ce posedă nu numai o vastă cultură, cunoaşterea scrierilor foarte vechi, dar şi puterea de „a uita” lucrurile învăţate în şcoli pentru a putea recrea trecutul. Aceste locuri au fost descoperite şi înregistrate pentru prima dată la sfârşitul secolului XIX de către pictorul Henry Trenk, în desenele căruia se recunosc şi astăzi. După el, Alexandru Odobescu a fost printre cei mai devotaţi cercetători care le-a inventariat şi Emil Grigoraş (care a publicat o carte despre ele în 1924, dar care nu a mai fost editată vreodată de atunci) după ei urmând o mare pauză. Pentru a fi „redescoperite întâmplător” în anii ’70 în bibliotecile Academiei şi iarăşi ignorate...
Puţine documente vorbesc despre aceste monumente şi încă infim de puţine cercetări făcute pe aceste grafeme, care stau a fi distruse sub scrijeliri ulterioare, încă neinventariate prin metode moderne, neprelucrate manual sau computerizat în vreun proiect interdisciplinar... (În anul 2001 aceste monumente şi o posibilă interpretare a semnelor au fost prezentate pe TVR2 în documentarul „Enigmatica Terra”, reluat şi anul acesta, în luna august).

Ascunse în munţi, uitate de timp, ignorate şi uneori distruse de oameni, cetăţile megalitice de la Aluniş şi Agathon din Culmea Ivăneţului nu sunt nici măcar acceptate oficial...
Rămâne ca noi să avem dorinţa de a deschide uşa viitorului, prin efortul de a cunoaşte şi dovedi istoria nespusă şi neacceptată a strămoşilor noştri, rătăcind prin aceeaşi munţi şi poate pe aceleaşi poteci...