Legat de stalpul asta... Cu niste ani in urma am urcat de la Curmatura cu gandul sa fac toata creasta pana Ls Om. Am iesit pe creasta pe la Turnuri si odata ajuns acolo a inceput sa ploua relativ linistit. Am hotarat sa nu ma intorc din drum si am continuat pe "acoperisul" Pietrei Craiului. La scurt timp insa lucrurile au luat o intorsatura relativ dramatica. Ploaia s-a intetit, a inceput o furtuna serioasa cu fulgere, traznetele de rigoare si din cand in cand grindina, toate astea fiind interesectate de inseletoare momente de senin. Am calatorit de-a lungul crestei intr-o furtuna de zile mari care a durat timp de patru ore si jumatate, cu incercari esuate de parasire a crestei pe vaile laterale, majoritatea dintre ele fiind periculoase saritori. Cand am ajuns la stalpul de fier al Varfului La Om metalul sfaraia din cauza electricitatii cu care era incarcat. Evident, fusese lovit de nenumarate ori de fulger. Am coborat spre Plaiul Foii pe La Lanturi, care lanturi erau acoperite in unele locuri de un torent de ape. Ca sa ma folosesc de ele trebuia sa le caut cu mana pe sub suvoiul extrem de rapid. Am coborat substantial din creasta intr-o brana care mi-a oferit pentru o clipa senzatia de siguranta si de adapost. Norii au coborat insa si ei brusc sub nivelul crestei si la mai putin de o suta de metri in fata mea am vazut lumina unui imens fulger iar zgomotul instantaneu al traznetului a fost asurzitor. Tot ce-mi amintesc e ca zaceam intins in noroiul negru al potecii, fara sa pot sa-mi dau seama cum ajunsesem acolo. Am poposit in seara aia la Plai, ud, infrigurat si usor transfigurat, dupa cum arata o poza alb negru pe care mi-am facut-o singur pentru imortatlizarea momentului, promitandu-mi ca nu voi mai urca niciodata pe munte. Trei zile mai tarziu insa.... eram undeva pe Brana. Asa a fost atunci pe Varful La Om.

frumoasa poveste... eu am avut noroc cand am trecut pe aici in august 2007. Dar acesta tabla s-a schimbat, si arata mult mai bine.