Soarele strălucește sau sunt eu?

Înscrisă de: Daniela Ursu
Soarele strălucește sau sunt eu?
Data publicării: : 24 Iul 2008, vizualizări:: 9923
Localizare geografica: România, Muntii CEAHLAU, Piatra Sura
Echipament folosit: Fiji FinePix, Hoya Pl.
Descriere: Piatra Sură. O creastă ale cărei cărări cumplite reușesc să smerească tot ce e înălțat în tine și a cărei frumusețe ridică tot ceea ce este prăbușit în tine. Știu, veți râde sau poate n-o să mă credeți, dar... Iubesc Muntele ăsta!
Daniela Ursu - Galeria personală
Bookmark and Share
Galeria Foto Alpinet
Gligorie Emanoil Pârvu Gligorie Emanoil Pârvu, Vineri, 25 Iul 2008, 8:10

Eu nu râd. Mă gândesc doar: "Omul potrivit, la locul potrivit!":-)

Morar Marius Morar Marius, Vineri, 25 Iul 2008, 18:52

frumoasa poza, faina blonda..:) am primit e-mailul tau. kiss

Mircea Moldovan Mircea Moldovan, Marți, 29 Iul 2008, 21:00

Daniela, este cea mai reusita poza pe care ai postat-o pe Alpinet... si poate cea mai sugestiva...

Ileana Damian Ileana Damian, Marți, 2 Sep 2008, 16:22

totdeauna ai scris cuvinte frumoase, Daniela:-D

Daniela Ursu Daniela Ursu, Duminică, 7 Sep 2008, 20:40

Mulțumesc de reîntâmpinare și pentru cuvintele frumoase adăugate, Mircea. Dacă e așa sugestivă cum spui tu, 'de vină' poate fi numai autoarea fotografiei: Giulia. Întotdeauna, lumea văzută prin ochii inocenți ai unui copil este, da, o lume minunată. :-)
Ileana, draga mea, sigur nu e o confuzie la mijloc?:-P Mulțumesc, asemenea și tu! :-D

Teo Paraschiveanu Teo Paraschiveanu, Miercuri, 10 Sep 2008, 21:01

Eu am vazut-o (pe Piatra Sura) doar in trecere, din Poienile Stanilelor dar promit sa merg sa vad mai de aproape. Sunt convins ca e asa cum spui Daniela! La inceputul lui octombrie vreau sa fac turul Ceahlaului pe bicicleta...:-D:-D:-D

Mircea Moldovan Mircea Moldovan, Duminică, 14 Sep 2008, 21:12

La multi ani,... multe ture...!

florin călbază florin călbază, Luni, 15 Sep 2008, 9:16

La multi ani!!!

Gloria-Ioana Demidov Gloria-Ioana Demidov, Luni, 15 Sep 2008, 14:38

La Multi Ani!

Fără foto Lori Balogh, Marți, 16 Sep 2008, 22:51

Sa aveti multi ani frumosi si multe excursii de neuitat!!!

Ileana Damian Ileana Damian, Miercuri, 17 Sep 2008, 15:08

la multi ani fericiti tie, Daniela si familiei tale!:-D

Gergely Iosif Gergely Iosif, Joi, 18 Sep 2008, 18:24

La Multi Ani! ''Daniela'' sa ai multi ani frumosi si multe ture de neuitat...:-D

Daniela Ursu Daniela Ursu, Joi, 18 Sep 2008, 21:32

Vă mulțumesc mult, dragi colegi de pe alpinet!
E minunat să-mi încep săptămâna citind urările voastre călduroase, e încântător să o continui în același fel și sper că o voi încheia în același mod plăcut! :-D
Vă voi întoarce tuturor cu drag urările, dorindu-vă o inimă curată și minte limpede, neobosiți să fiți pe cărări cu soare, sănătoși și cu pace-n suflet întru
Mulți Ani Fericiți!

Șerban-Alin Pontoș Șerban-Alin PontoșAdministrator Alpinet , Vineri, 19 Sep 2008, 7:46

La Multi Ani, Daniela, si multe clipe fericite pe munte impreuna cu tovarasa ta de drumetie:-)

Iosif Chiran Iosif Chiran, Vineri, 19 Sep 2008, 17:16

La multi ani!

Romeo Cretu Romeo Cretu, Sâmbătă, 20 Sep 2008, 9:54

La multi ani!

Minerva Vincze Minerva VinczeAdministrator Alpinet , Sâmbătă, 20 Sep 2008, 22:01

La multi ani Daniela!:-)

Daniela Ursu Daniela Ursu, Luni, 22 Sep 2008, 8:38

Calde mulțumiri tuturor! :-)

alex badea alex badea, Luni, 29 Sep 2008, 16:46

Urari de foarte bine! Buna alegere la postare. Impresionanta poza si persoana.

Eugen Roman Eugen Roman, Sâmbătă, 27 Dec 2008, 21:28

Te cred si te inteleg. Am fost pentru prima data in Ceahlau anul acesta in octombrie si, desi mi s-a aratat cu zgarcenie datorita cetzii-doar jumatate de zi, dar ce jumatate!-am inteles si simtit ca este un munte minunat.

scurtu alexandru scurtu alexandru, Sâmbătă, 3 Ian 2009, 23:36

frumos ceahlaul, inca n-am ajuns..........

Daniela Ursu Daniela Ursu, Sâmbătă, 3 Ian 2009, 23:43

La Mulți Ani, Eugen! - ție și tuturor colegilor de pe alpinet.
Mă bucur că ai ajuns în Ceahlău și pentru cele trăite și simțite de tine și sunt sigură că la:-) cealaltă jumătate, cea încețoșată, făceai referite în rândurile tale.:-)
Personal, mi-a fost dat multe ori să urc ori să merg pe ceață, de-atât de multe ori, încât orice om... matur ar fi fost în stare să spună "Gata, renunț! Tura trecută - mocănească, tura asta -ceață, vizibilitatea - ioc, cu altă ocazie, dac-o mai fi, dacă nu, asta e, ne vedem la vară... etc etc."
Dar, cum și muntele e o piatră de-ncercare și răbdarea o virtute, toate celelalte se vor adăuga, mai apoi, și vouă și nouă. Fiecare dintre noi are un 'Munte' de urcat, dar cred că, în definitiv, El, Muntele, este cel care ne alege, nu noi pe el!

Fără foto Paul Airinei, Sâmbătă, 21 Feb 2009, 9:22

Semn de iertare

Povestea spune că bun e zmeul
Și pe toți i-a-ntrecut în gentilețe
Din bunici a rămas doar clișeul.
Mă iartă, n-am știut a sa blândețe

Dar tu știai că sextina și catrenul
Sunt copii jucându-se-n impresii
Disecție nu glumă, cernit desenul,
Iartă-mă de m-au durut aste obsesii

Când fără-față rana mi-a deschis
Tu l-ai ajutat și lama iute-ai răsucit
Un strop de miere, cercul e închis.
Mă iartă tu, că m-am zvârcolit

Din ochi se desprinde o părere:
Viteazul nu e vers, dar e versat
În agasat, ție făcându-ți plăcere.
Iartă-mă pentru ce n-am visat

În sfârșit drept semn de iertare
Nu vreau un cântec de-alinare,
Nu vreau nici un cuvânt divin
Mai dă-mi doar un pic de venin.:-P

Daniela Ursu Daniela Ursu, Duminică, 22 Feb 2009, 20:37

Desigur, cu toții ne dorim să fim buni și blânzi, să iertăm și să primim iertare, numai că întotdeauna și în primul rând trebuie să ne iertăm noi pe noi înșine - chiar dacă nu este vorba sau ne imaginăm c-ar fi, despre plăceri sau arme albe.
Dar operații matematice de genul ”f. minus f.” sau expresii literare de felul ”f. cratimă f.” nu-mi plac. Fiecare membru alpinet este liber să aleagă dacă vrea sau nu să-și afișeze o poză reprezentativă, dar nu este o condiție obligatorie. Sunt atâția colegi cu care ani la rând am purtat dialoguri contradictorii sau nu, utile și amicale chiar dacă nu aveau o poză în dreptul numelui - mă aici refer la Cosmin C sau la Paul Ghe. sau alții care nici acum nu au - Paul Mitran sau Dorin Mondoc, dar pe care-i respectăm ptr. intervențiile lor precise și artistice, ptr. că sunt oameni, ptr. că și ei iubesc muntele ca și noi. Nu omitem nici partea feminină - să nu uităm de fotografiile teribile ale Simonei Buduran sau fascinanta colecție de ciuperci a Claudiei Deleanu. Le mulțumim că ni le împărtășesc și nouă, iar dacă nu au o poză de membru, le respectăm decizia – e alegerea lor.

În privința colegului la care te referi – este decizia lui, așadar să i-o respectăm, dar a fost și decizia mea, pentru că să nu uităm, în august 2007, în urma unui pariu amical, amuzant și serios pus pe alpinet referitor la toponimia locală am avut ocazia de a schimba una din condițiile câștigării/pierderii pariului, scriind atunci „Nu vreau să-ți afișezi poza” și eu am câștigat, căci am ales să-i cunosc sufletul și nu chipul. Și crede-mă că și-ar fi afișat-o - un om de onoare întotdeauna-și respectă cuvântul. Să-i respectăm deci și noi persoana.
Lasă-l în pace, te rog. Avem nevoie de astfel de oameni pe alpinet sau în Carpații noștri.
Poți să comentezi alături de el sau poți trece la următoarea fotografie. Îl poți contrazice în depoziții sau poți să-i respecți afirmațiile precise - Harul nu i se va lua!

Fără foto Păduraru Ioan, Vineri, 18 Sep 2009, 20:35

Titlul mi se pare neinspirat mai repede poate fi vorba de o eclipsa.

Corneliu Negulescu Corneliu Negulescu, Duminică, 18 Sep 2011, 15:50

Bai nea Padurarule, de ce ratezi matale ocazii sa taci?
Tu nu vezi ca la soare te poti uita dar la Daniela ba?

De ce draga mea prietena pe Facebook esti doar Daniela, nu si Ursu? Ca nu stiam de unde sa te iau!

Daniela Ursu Daniela Ursu, Duminică, 18 Sep 2011, 23:19

Dragă prietene Corneliu, pe Facebook lucrez sub acoperire, de aceea Eu Sunt (numai) Daniela. Am declarat, de câte ori am avut ocazia, că urăsc site-ul și prozelitismul lui agresiv de "socializare", faptul că nu pot comenta/corecta unele fotografii dacă nu sunt "prietenă" cu autorul lor sau dacă el nu e în lista mea de prieteni și tot așa. Și nici nu m-am răzgândit.
Am vizualizat mii de fotografii de pe două rețele de socializare și am avut neplăcuta surpriză să văd în galeria unor "fotografi" imagini ce aveau în colțul din dreapta jos sigla Alpinet și, însoțite de o grămadă de aprecieri nemeritate, fotografii realizate de Mihai-Ian Nedelcu, Sorin Untu, Bogdan Balaban și cele mai multe ale lui Ioan Panaite. Pentru a le comenta a trebuit să-mi creez cont.
Cam tot din aceleași motive am adaugat la rândul meu o semnătură proprie pe fotografiile pe care le postez.

Corneliu Negulescu Corneliu Negulescu, Luni, 19 Sep 2011, 15:18

Pai acum s-a zis cu acoperirea ta, te stie cel putin comunitatea Alpinet, unde esti o celebritate mai stralucitoare ca o mie de sori!!

Daniela Ursu Daniela Ursu, Marți, 20 Sep 2011, 16:44

Nu de colegii de aici m-aș fi ferit eu, ci de plagiați.
Alpinetul este printre cele mai durabile comunități virtuale din România. Pentru unii dintre noi, prima care a intrat în suflete și ultima care iese din minte când închidem Internetul. Aici e locul unde cei mai mulți dintre colegi au debutat sau și-au cultivat aptitudinile de fotografi, scriitori, montaniarzi, alpiniști, ghizi montani sau unde cei mai puțin dintre noi - și printre ei mă număr și eu - care-au jurat loialitate camaradului!...

Livius Almajan Livius Almajan, Marți, 17 Sep 2013, 1:43

La multi ani draga Daniela!

Galeria Foto Alpinet
Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii
Comentarii înscrise de Daniela Ursu
[1-20] [21-40]<  41-60 din 1657
  > [61-80] [81-100] [101-120] >>
FotografieComentariuData
Plimbare pe banchiză
Daniela Ursu
Ai înțeles greșit - sau nu am fost eu destul de explicită: eu mă consider blocată pe un loc nemeritat, comparativ cu fotografiile lui George, Sorin, Teo și desigur a ta. Sunt pe locul 2 de când avem 3 note primite, iar ”sub mine” sunt fotografii mult mai bune, cu mai multe note și vizualizări și care trebuiau să fie în locul meu.
30 Mai
Plimbare pe banchiză
Daniela Ursu
George, mă refeream strict la prima pagină din top. Eu sunt pe locul 2 de când avem 3 note și până-n 300 de vizite. Acum mă uit la următoarea fotografie, care are 806 vizualizari și 9 notări și mă întreb de ce ea e pe locul trei, în timp ce eu, cu 722 de vizualizări și 8 notări, am rămas tot pe locul 2. Poate 'or fi de vină cele două zile diferență de înscriere sau browserul... Cred că fiecare dintre noi a început să uite cum funcționează topul...:-)
28 Mai
Plimbare pe banchiză
Daniela Ursu
Mulțumesc ptr. comentariu, Romeo și celorlalți colegi ptr. aprecieri.
Cred că pagina Topul Foto Alpinet este blocată, ptr. că nu am mai văzut de foarte mult timp nicio altă ”mișcare” pe ea. Se poate verifica dacă totul e în ordine?
28 Mai
Comoara mării dintre munți
Daniela Ursu
In final, da. După 7 (șapte) zile de dinamitări. Voi posta curând și un material documentar la secțiunea Articole.
28 Mai
Un albastru infinit
Andreea B
Mulțumesc, dragă Andreea! Mi-a plăcut ”Ceahlăul... Danielei...”:-)
24 Mai
Cheile Galbenei
Andreea B
Îmi place foarte mult. Felicitări, Andreea! (Mie nu mi-a reușit un astfel de cadru... :-))
24 Mai
Suflet pierdut
Fotogeografica 2012
Am așteptat demult să văd această fotografie pe Alpinet și mă-ntrebam de ce nu mai apare. Acum am înțeles de ce. Felicitări, Dorin și mulțumesc!
23 Mai
Mărețul Retezat
Cosmin-Ovidiu Stan
Față de variantele anterior văzute, da, Noise reduction există acum în ambele cadre. Așteptam și sharpen-ul...
7 Mar
De La Pălărie la Turnul Budului (Versantul sud- vestic al Ceahlăului –vedere parțială)
Claudiu-Mircea Birliba
Am avut și eu cândva "geniala" ideea de a scrie ceva mai amplu despre P. S. dar am renunțat înainte de a ieși ceva nepotrivit. De aceea prefer și vă rog să nu luați în considerare primele 6 puncte ale comentariului meu de mai sus, ci numai finalul (Mulțumesc!) și să revedeți aici http://goo.gl/9SWKo de la sigla alpinet la dreapta:
- Locul lui Capră (ciobanul) sau "Culcușul căprioarelor în foto 2;
- Șaua lui Florea: foto 8;
- Șaua Ciungi este în spatele 'turnului' din foto 10.

În această imagine a lui Claudiu Șaua Ciungi nu e acolo unde a notat-o el ci următoarea spre dreapta, iar Piscul Berbecului este acel punct deschis la culoare din șea. Și ce indică săgeata "La Popas" este de fapt Ghimpele. :-)
22 Dec
De La Pălărie la Turnul Budului (Versantul sud- vestic al Ceahlăului –vedere parțială)
Claudiu-Mircea Birliba
1. Capu Jidanului este marcat pe (actuala) harta turistică a Munților Hășmaș cu o altitudine de (invidiat) 1483 m. Pe hărțile (române) dinainte de Marea Unire apare însă Mt. Jidanului, ceva mai modest, cu numai 1393 m. La nord de el (și sud de Mt. Chicera) curge pârâul Zsedany, unul și același cu cel însemnat pe hărțile austro-ungare cu numele de Zsédán patak ce curge prin Zsédán telek sau Valea Jidanului cum o știm noi sau pârâul Caprei cum l-au menționat/numit cei din adminstratia P. N. Ceahlău și care se varsă în râul Bicaz. Dar în NICIUN caz nu este unul și același cu cel amintit de C. D. Gheorghiu în Dicționarul geografic al județului Neamț în 1895, "Jidanului, pîrîŭ, izvorăște din parte N. a ramureǐ munților Măgura-Hegheșul, din grupa Ceahlăuluǐ, se varsă pe partea dreaptă a rîuluǐ Bistricioara, aproape de gura pîrîiașuluǐ Grințiesul-Mare." (grafie reprodusă cf. textului original)

Personal, nu cred că denumirea în sine are legătură cu vreo comunitate evreiască de pe teritoriul Imperiului, ci mai degrabă merită luată în calcul rădăcina Ji. Așa cum în protoistorie radicalul Ba (spaimă, frică) a dat naștere cuvântului balaur, Ji desemnează o apă curgătoare (Jiu, Jijia), jintița - zer/lichid ce curge, jind - salivație, jidovină - o văgăună săpată de ape, ji.dava - un om al apelor, adică jidov, jidan, unde dava=om, bărbat și/sau văduv, vădan, sigur un întemeietor de cetate. "Ji-dava, spun traciștii, ar fi un nume mult mai vechi, însemnînd Orașul oamenilor apelor", iar cuvântul jidovi ne duce automat cu gândul la uriașii legendari. De altfel, uriașii din mitologia nordică se numesc jötnar (jötunn la singular) sau jætte în daneză (din însemnările unui coleg virtual). În Țara Almăjului există localitatea Jidovini în apropierea căreia se găseste Sanțul Uriasilor, canal făcut de uriasi ptr. devierea izvorului Tăriei spre Poneasca, iar în zona Bozovici, cu ocazia unor săpături în curtea bisericii au fost descoperite câteva schelete de peste doi metri lungime.
"Novac sĕu Ostrea-Novac, împeratul Jidovilor, care după legende s'a luptat cu bălaurul și a tras brasda cea mare, este o personalitate preistorică." (Avram Corcea, Balade populare)
Avem certitudinea ca uriași au fost și în Ceahlău, sunt suficiente toponime din acestea, fie ele jgheaburi sau stânci, cel mai de seama fiind Novac/Piatra Novacului.

2. "Rokokiash" este desigur același Vf. Rokokeas, pe care nu-l vom găsi pe nicio hartă, după cum spune autorul aici http://goo.gl/xfP31 în "Stâna de după vf.", pe care o vedem și în poza nr. 13 de aici http://goo.gl/xxafs și căruia Dan i-a dat cea mai bună explicație. Este interesant dacă și ce ține de secuime, având în vedere că suntem într-o zonă în care majoritatea toponimelor se termină în "ș" (Hășmaș, Cupaș, Șipoș, Vithoș, Licaș, Medieș, Hăghimaș, Lapoș, Ghilcoș, Tulgheș, Pavaș, Sălămaș, Rezedeș, Hegheș etc.) și o explicație cred că trebu să fie.

3. Muntele Chicera, d.p.d.v. turistic înalt de 1343 m. sau de numai 1324 m. cum apare pe hărțile române dinainte de Marea Unire, dar și pe cele ale Imperiului, este după cum spune și DEX-ul un vârf, o culme, un pisc, sinonim din punctul meu de vedere cu ciucă (cf. DEX), dar și cu "vârf izolat; punct culminant; vârf de deal sau de munte despădurit", iar ca apelativ este des întâlnit în multe locuri din țară.

L-am găsit masculinizat în același Dicționarul geografic al județului Neamț din 1895, unde autorul scria "Muntele Chicerul, la hotarul Transilvanieǐ, jud. Neamțu, situat între muntele Curmătura-Pinteculuǐ și Făgețelul, de care se desparte prin pîraiele Bistrița, Piatra și Frînturile. Se maǐ numește Culmea-Chicsereǐ […], picior de munte, numit și Chicerul”. Adică chiceorul/chișiorul moldovenește. Nicolae Drăganu spunea că în cazul toponimelor Picior, când acestea se referă la ridicături de pământ (cum se întâmplă în majoritatea cazurilor) "modificările suferite de forma originală sunt prea profunde ca să ni le putem explica pe calea evoluției normale a sunetelor limbii noastre" și se produc astfel numeroasele variante fonetice: Chicera, Chicerea, Chicira, Chiciora, Chicioara sau diminutivale, exemplu Dealul Chiciorașului, Pârâul Chiciorașului.

4. Chilii(le) au fi fost ele "mici odăițe ale călugărilor", dar înainte de asta desemnau un loc izolat pentru mormintele călugărilor, unde ei să-și doarmă somnul de veci. Mai mult, ca și "cap al dealului", locurile numite Chilii erau "un punct trigonometric de observație".
Nu zicem nu, că granița era aproape, iar pe (vârful) Bâtca Neagră printre buruiene îngropată încă mai este o bornă și nu cred că degeaba fu pusă acolo.

5. Amintind și de acest toponim (bâtcă) ce trimite la maghiarul botkó - măciulie, ne referim desigur la un "munte mic în formă de con trunchiat, rotunjit și cu coaste repezi" dar și la o "movilă uriașă de formațiune naturală, pe bază stâncoasă de piatră gresă".

Literatura turistică, contemporană ne spune că "Bâtca Neagră se numește astfel ptr. că este împădurită până în vârf". Povești! aș adăuga eu. Nu departe de începutul mileniului III o furtună i-a decopertat un întreg versant. De altfel, EU nu cred că a fost niciodată atât de împădurită precum e acum. Avea și poieni la poale, iar austrul își făcea întotdeauna de cap pe-aici, cam "216 zile anual și calm 150 de zile". N-au scăpat aceste locuri nici de "cel mai mare uragan, cel din 26 iulie 1896", după cum menționa ing. silvic Mihail Anania (care-și avea cantonul ce i-a purtat multă vreme numele pe versantul opus și pe temelia căruia s-a ridicat ulterior cabana Izvorul Muntelui).
Bâtca Neagră a fost notată pe aceleași hărți la care am făcut deja două referiri mai sus și cu numele de Piatra Neagră. Le fel, nu cred că tot din pricina pădurii dese, care cu atâta furtună și vânt, nu prea a avut a sta în picioare la începutul secolului XX.
O primă explicație poate fi dată tot de Dicționarul sus amintit, în capitolul Geologia, care ne enumără existența unor "gresii negricioase, calcare negre hidraulice și de șisturǐ negre cu vine de calcită spre frontieră" și "șisturǐ negre anfibolice la hotarul Transilvanieǐ". O alta poate face referire la o zonă sumbră, fatidică - dacă tot s-au amintit și

6. Coarnele lui…. - drept s-o spun, nici nu le-am căutat în teren. Feminine și genitivale, mă trimit mai degrabă cuvântul "corn" și la nuanța semantică de "colț, capăt, margine, unghi". Dar și la accepția oferită de Teodor Porucic "cornet = vârfuri (dealuri) izolate, alcătuite din roci mai tari, monadnock (pag. 20); pământ format din sfărâmături de stânci; sol schelet (pag. 60)".

Nu mă gândesc în niciun caz la (de exemplu) Piscul Cornii din Flămânda/Muscel, "vârf de deal de pe care râde Cornea (diavolul) de câte orǐ îșǐ vâră codița între amicǐ, făcându-ǐ a se sfâșia uniǐ pe alțiǐ."

7. Și pentru că Lumina pe care o aștept 360 de zile este mai prețioasă decât orice lămurire dată vreunui toponim, ar fi cazul să mă opresc și eu aici și să

Vă urez tuturor Sărbători cu-adevărat fericite!
21 Dec
De La Pălărie la Turnul Budului (Versantul sud- vestic al Ceahlăului –vedere parțială)
Claudiu-Mircea Birliba
Dacă înțeleg eu bine dimensiunea fonturilor nici nu mai contează atât timp cât este o panoramă bună numai pentru cei trei autori (Claudiu, Titus și dl. Mihai) si complet inutilă pentru alții care deja au finalizat catalogul cu denumirile cele reale, "registru" la care nici să nu viseze restul poporului că oricum nu are nicio contribuție??? Îmi pare rău...

Sărbători fericite!
19 Dec
De La Pălărie la Turnul Budului (Versantul sud- vestic al Ceahlăului –vedere parțială)
Claudiu-Mircea Birliba
O panoramă foarte rară - cu cea mai mare suprafață umedă, sălbatică și neumblată - Felicitări autorilor pentru tură și pentru completările aduse!

Două-trei mici nedumeriri personale:
1. Obcina Chiliei (Sudică, situată pe dreaptă drumului spre Stănile, 'eclipsată' de Bâtca Neagră) nu ar avea cum să se vadă aici. Asta ar însemna că în prim-plan este Bâtca Rotundă și sigla Alpinet este suprapusă peste Piciorul Ciungi.

2. Punctul acela 'alb' / deschis la culoare, surprins pe cărarea ce duce spre izvor/troacă, dincolo de barieră, ce este? (Discutabilă și 'Poiana Bâtca Neagră' - care teoretic era situată aprox. la baza versantului estic al muntelui Bâtca/Piatra Neagră și care practic nu mai există, fiind 'înghițită' de vegetație.)
17 Dec
Creste, văi, creste...
Șerban Sîmbotelecan
Din pleiada de stele l-am omis pe Dorin Mondoc, pe care-l aștept oricând cu imagini din "munți pierduți" și iarăși regăsiți și ei nu sunt singurii, dar nu cred că am acuzat adminii de plecarea lor. Faptul că am recunoscut într-o imagine recentă http://goo.gl/FvTjG un cadru postat acum doi ani http://goo.gl/xvuNt nu înseamnă că țin "o evidenta foarte stricta". O fotografie foarte bună chiar o ții minte...
În ceea ce privește afirmația "pozele de pe alpinet au un numar de vizualizari mai mare decat daca ar fi publicate in alta parte", trebuie să te contrazic. Și-ți voi da exemplu - nu o fotografie, depășită oricum în comentarii și vizualizări - ci ultimul meu articol de pe Alpinet, nu din Invitație in Carpați, cel cu "gluma sinistră". Materialul în memoria dr. Iacomi l-am publicat concomitent în trei locuri: pe Alpinet are 588 de accesări, pe carpati.org are 620, iar pe blogul personal 1075 de vizualizări - din care max. 20 au fost trimiteri de pe cele două pagini montane. Dar nu asta contează. Important e că acum, aici, ceva "s-a mișcat" și că nu s-a renunțat.
Este îndeajuns că abandonăm cu prea mare ușurință limba română, tradițiile, cultura, moralitatea... A spune precum Daniel că "mai bine renuntam... decat sa luptam" e ca și cum - scuzați-mi comparația - am fi deja un popor care susține sus și tare și cu înverșunare că urăște manelele tot atât pe cât de mult și des le ascultă, dar n-ar fi niciodată în stare să recunoască adevărul...
Dacă mai există într-adevăr un loc în care să vedem o Românie curată și pitorească, despre care să spunem că o iubim și cu care să ne mândrim, pentru fiecare dintre noi înseamnă că acela este Alpinet.
12 Dec
Creste, văi, creste...
Șerban Sîmbotelecan
Ce faceți, domnilor? Renunțați cu toții? A plecat Sorin R., Mihai I. Nedelcu a renunțat la top, Laurențiu Pavel și-a sters fotografiile, Dorin înscrie și el rar, până nici Cristian-Alexandru Catană nu mai postează, acum și tu, Șerban, renunți? Eu, noi (nu voi) suntem simplii voștri spectactori, care poate-am așteptat 2 ani imaginile Minervei din Nepal sau 3 luni pe cele ale lui Emi din Austria/Italia sau încă mai sperăm la panorame documentare și ne bucurăm de fotografii ca cele din Ciucaș semnate Teo Paraschiveanu - asta înseamnă că el încă nu a renunțat.

În cercuri închise se tot dă vina pe admini, se vorbește de delăsare, dezinteres, de lipsă de timp, că "avem familii, ne plâng copiii" - și noi / nouă -, "nu putem accesa site-ul de la job" - Slavă Domnului că mai avem serviciu! - că "tot ce facem, facem benevol și nu câștigăm nimic din asta" - Nici noi, cei care postăm - dar nimeni nu-i întreabă nimic pe ei... Probabil din convingerea că nu vor primi niciodată răspuns sau că vor fi priviți cu alți ochi și arătați cu degetul "Cine-i ăsta/asta de ne cere nouă socoteală?".

Domnilor admini, de ce-i lăsați pe acești oameni să plece? V-au supărat cu ceva, nu sunt bune fotografiilor lor încât ei s-au simțiti și le-au șters din proprie inițiativă? Sau contați pe faptul că oricum le postează pe bloguri (la rezoluții mai mari) și o dată tot se vor mai întoarce și aici?

Domnilor admini, de ce o fotografie stă în medie 4-5 zile în coadă la aprobat? Sau chiar mai mult, exemplu chiar fotografia lui Șerban http://alpinet.org/main/foto/showfoto_ro_item_106344.html publicată, adică înscrisă, pe 17 aug. și intrată în galerie, adică aprobată, pe 25 aug. seara, când am și comentat-o și dacă-mi amintesc bine am fost printre primele 5 vizualizări.

Domnilor admini, dacă sunteți atât de prinși cu treburi personale și/sau profesionale de ce nu renunțați voi la statutul de admin și să cedați locul altcuiva care are mai mult timp liber, care se pricepe și la fotografiile și la alpinism și la orientare turistică? Sunt neplăcute întrebările mele, știu. Și asemeni oricărui spectacol, în spatele scenei e o armată de oameni, al cărei rol este tocmai acela de a avea grijă ca totul să decurgă fără probleme. Dar, în același timp să nu uităm că sunt și admini ai căror activitate ("scenică") a fost nulă în 2011.
8 Dec
Cu capu-n nori
George Soare
Păi reprezentanța aia e departe de mine precum solomonarul meu de Ceahlăul - că-l lăsai liniștită de pază la Zăvoarele Stănilelor și văz c-a plecat fără știrea mea în gradina Făgărașilor tăi... :-)
7 Dec
Cu capu-n nori
George Soare
Și cu capu'-n nori și fără culori... Și c-o pată pe senzor... Păi se poate, domnu' Soare? :-) Direct la inimile fanilor merg fotografiile tale!...

P.s. Dacă reușești să scoți pata aceea, să-mi și mie rețeta. M-am pricopsit și eu cu una și nu reușesc să scap de ea.
7 Dec
Trovantii
Neagu Florin
Dacă aveți ceva timp, vă recomand pagina dr.-ului I. Floareș, un mare colecționar și unul din Seniorii Ceahlăului.
http://floares.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=66&Itemid=74&lang=ro
23 Nov
Spre est
petru laurențiu pop
Nu văd Ceahlăul...
21 Nov
Of legends and hope
Dorin Bofan
Un neprețuit camarad amintea odată despre un fotograf, mare iubitor al muntelui, care toată viața a trudit să realizeze "fotografia care să salveze viața măcar a unui om atunci când se uită la ea." – l-am citat cu respect. Amintindu-mi cuvintele lui, aș spune că printre miile și miile de imagini pe care le-am vizualizat, am căutat-o îndelung pe cea care să mă facă să NU renunț la visu-mi, oricât de vremelnic ar fi el.
Privind fotografia ta, Dorin, pot spune că am urcat până acum Ceahlăul degeaba - de nu mi-a trecut niciodată prin cap să rămân acolo unde erai tu și să pozez așa ceva… Desigur, nici nu mi-ar fi ieșit.
Privind acea stea care apune, parcă-l văd pe Bunțu Segal cum se stinge de dor, departe de țară și de muntele pe care l-a iubit și urcat toată viața… Pe Iorgu Iacomi în văzduhul cu îngeri, printre legende și lângă ciobanii doinind din fluier… Pe Costică Matasă călcând pământul într-o fluturare și atingând norii cu dreapta sa pe care-o folosea pentru binecuvântare, pentru sfințitul apelor și pentru tremurul bătrâneții…
M-a emoționat mult fotografia ta și am asociat-o fără să vreau celor două mari evenimente comemorative recente, 20 de ani - pe 18 oct. - de la plecarea dr. Iacomi și 40 de ani - pe 3 nov. de la plecarea preotului-arheolog Matasă, predecesorul doctorului. Imi cer scuze pentru lungimea comentariului meu, dar a fost ca și când…
"De-aș cunoaște toate tainele și orice știință și de aș avea atâta credință încât să mut și munții din loc", fără o astfel de fotografie nimic nu sunt. Voi aștepta să vii acasă, o voi lista și icoană pe perete o voi pune… Mulțumesc!...
13 Nov
Pădurea fermecată
Adrian Herghelegiu
La aceeași tură, mă refeream. De altfel, cred că este imposibil să revii după trei ani în același loc, în aceeași perioadă a anului și la apus să surprinzi aceeași lumină.
26 Oct
Comentarii înscrise de Daniela Ursu
[1-20] [21-40]<  41-60 din 1657
  > [61-80] [81-100] [101-120] >>
©Proiectul Alpinet 1999 - 2020