Comunity

Search

Events
Don't miss
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Partners
Zitec - software outsourcing romania

Ştirile Radio Cluj


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook

Alpinet lists - alpinet2k

Bookmark and Share

From: Pontos Serban-Alin <p...@yahoo.com>
Date: Mon, Jun 30, 2003, 1:36 pm
Subject: @ RT Rodnei
Au fost: Pontos Serban Alin, Ionel Bandeanu si Daniel Humelnicu... ne-am strans laolalta multumita comunitatii Alpinet. Am ales un traseu de trei zile, adica de o zi si un weekend, o formula la care am fost obligati sa recurgem datorita lipsei timpului liber si a programului incarcat.

Traseul a fost stabilit dupa ce am recurs la cateva surse de informare. Toate mi se par demne de amintit, asa ca iata: hartile foarte bune de pe un site cehesc http://mapy.mk.cvut.cz/data/Rumunsko-Romania/Rodna/, articolele d-lui Petru Lucian Goja si ale d-lui Dinu Mititeanu din Alpinet si din Muntii Carpati si nu in ultimul rand informatiile si sfaturile foarte utile primite de la dl. Doru Munteanu, conducatorul Clubului Caliman din Bistrita precum si de la Marcel Berbecar, seful Serviciului Salvamont Bistrita. Dansii au fost deosebit de amabili si au raspuns unor intrebari legate de traseu si de rezervatie, lucru pentru care le multumesc.



Pornirea s-a facut din Romuli, un sat de pe valea Salautei, pe calea ferata Salva - Viseu, Vf. Batrana, Tarnita la Cruce (prima zi), Putredu Galatului, Saua Galatului, Lacul Izvorul Bistritei Aurii (a doua zi), Cascada Cailor, Borsa Statiune (a treia zi).



Am ajuns la Romuli vineri 13.06 la ora 6.30 cu un autocar care pleaca din Sighetu Marmatiei la ora 4.30. Acolo i-am asteptat pe Hume si pe Ionel care soseau cu acceleratul Timisoara - Sighet la ora 8.

Odata intrunita echipa, am plecat din sat pe un drum forestier, triunghi albastru, 12 km, pana la cabana Zavoaiele Borcutului, de fapt un canton silvic si inca ceva cladiri nefolosite, de la drumul principal se face un pod in dreapta pe care este marcajul si o sageata, iar cladirile sunt la 100 m dupa ce treci podul. Dupa nume ma asteptam sa gasesc ceva izvoare de apa minerala...nu a fost sa fie asa, din pacate. Drumul prafuit si cu stive impresionante de lemne pregatite pentru incarcare urmeaza valea Strambei, care ne-a bucurat cu racoarea ei, binevenita in canicula care se pregatea a fi cat mai apasatoare.

De la canton urmeaza un urcus pe Obcina Stramba, care ia sfarsit abia pe varful Batrana, dupa mai bine de trei ore in care urci in continuu. Foarte important este sa se faca provizii de apa la canton, pentru ca se mai gaseste apa abia la vreo 4 ore distanta, sub varful LA Gropi. Noi nu am facut asa si numai datorita unui cioban de treaba am gasit un izvoras aproape terminat de seceta in Poiana Ciungei...ne-a luat o ora pentru 5 litri. Aici trebuie sa spun ca ciobanii din zona au fost foarte omenosi si saritori, in cateva randuri datorita lor am aflat apa proaspata pe unde nici nu am fi banuit.

Pe Vf Batrana am mai privit o data spre Tibles in departare si spre Muncelul Raios, mai aproape, in partea estica...hoho, Pietrosu, Buhaiescu Mare si Rebra... o suita de varfuri spectaculoase si salbatice...in contrast cu ele, in plan apropiat este Tarnita Batranei, o zona larga si blanda pana la Rebra, este o eroare in harti cu varfurile astea, care e Rebra pe harta, de fapt este Buhaiescu Mare...si viceversa. Sedinta foto cuvenita si din nou la drum, de data asta pe banda rosie, traseul de creasta care porneste din Pasul Setref, langa localitatea Dealu Stefanitei



Ajungem la Tarnita la Cruce dupa ce ocolim vf. Rebra, coboram langa Taurile Buhaiescului unde campam. Dincolo de lac, doua corturi ce par a fi ale unor turisti de prin parte locului. Ziua a fost grea, o trecere brusca de la sedentarismul la care ne obliga munca de birou la traseul care noi l-am cam prelungit pana la 12 ore. Bine a remarcat Hume ca-i tura de anduranta. Dar am ajuns intr-un loc minunat ca peisaj si loc de campare.

Fiind ziua mea de nastere, mi-am tratat colegii de echipa cu cateva doze de bere racite aproape instantaneu in izvorasul de langa noi. Am considerat acest eveniment o exceptie de la regula si am carat dozele pana acolo. Ce-i drept e ca a meritat, nu-i asa, Hume?



A doua zi dimineata norii coboara sumbru spre noi, umpland sporadic intreaga caldare. Vecinii coboara spre Borsa, noi strangem echipamentul si gunoiul, dozele de bere turtite cu bocancul atarna mai putin greu in rucsac, Incepem sa urcam in creasta. Remarcam o gramada mare de cutii de conserve si alte gunoaie autohtone si de import incercuita de bolovani. Ar fi ceva de carat si de aici. Insa pe creasta foarte putine urme lasate de oameni, doar cateva ambalaje de bomboane pe care le-am cules fara probleme.



Coboram in caldarea glaciara de sub varfurile Cormaia si Repede, versantii sunt imbracati de culoarea roz a tufelor de afin inflorite. Pe curba de nivel ajungem la tarnita Barsanului, trecem pe langa un loc fantastic numit La Carti, sper sa nu gresesc, toate pietrele au forma unor carti des rasfoite si un izvor abundent si rece iese din piatra, pentru ca la 50 de m sa se opreasca intr-un mic tau, intr-un mare sant parca facut de-a curmezisul seii de un imens plug.



Trecem prin si pe langa palcuri de jnepeni, ajungem in saua Puzdrelor facem un popas si admiram prelungile creste sudice pe partea bistriteana si Muntii Maramuresului in departare inspre Ucraina. Eu epuizez filmul din Zenit, multumesc Hume. Ionel face poze intr-o veselie cu digitalul lui...nu are restrictii de cantitate. Fericitul!!! Continuam pe curba de nivel sub Vf. Laptele Mare si coboram apoi in sa, inaintea varfului Putredu Galatului, unde avem surpriza si bucuria de a-l intalni intr-un prim grup de turisti intalnit pe creasta, pe dl. Dinu Mititeanu cu care avem o discutie extrem de interesanta despre locurile in care ne aflam, obtinem informatii interesante despre muntii Maramuresului, multumim domnule Mititeanu. Descrieri si povestiri punctate de amaraciunea provocata de vederea drumurilor de taf pe versanti despaduriti, de buldozere in rezervatie, de ranile provocate muntelui de catre oameni.



Ne luam ramas bun si urcam pe Putredu Galatului, admirand inspre nord Piatra Rea si caldarea glaciara cu ruina fostei cabane Puzdrele. In vale, departe se vede orasul Borsa si mai departe se vede o imensa halda de steril de la exploatarile miniere de la Baia Borsa.



Coboram la Tarnita Galatului, carare lejera, intalnim un paznic de herghelie care ne conduce la niste izvoare plasate cam la 50 de m sub cararea care continua spre locul notat pe harta Saua Gargalau, ciobanul zice ca de fapt si asta este tot saua Galatului si ca saua Gargalau este de fapt in sudul varfului cu acelasi nume.

Izvoarele sunt binevenite, ma gandesc ca daca nu era ciobanul acela treceam pe deasupra lor fara sa le vedem si sa ne racorim. Un timp chiar am dorit sa incheiem acolo ziua, era un loc bun de campare, frecventat cica mai ales de straini, polonezi si cehi, dupa spusele ciobanului.



Cu greu ne mobilizam si in 20 de minute ajungem in sa, unde intalnim o pereche venind de la Lala.. Voiau sa coboare in caldare pentru campare. Le indicam locul care tocmai il parasisem ca un loc mult mai bun si care ii lipseste de urcarea inapoi in creasta a doua zi.

Noi parasim banda rosie si coboram pe o utopica cruce albastra, o coborare gen Fereastra Mare a Sambetei, la o scara mai mica. Dupa o zona minunata ca priveliste si lejera ca si coborare, mergand pe langa paraie si jnepeni ajungem dupa o ora intr-un punct unde cararea iese dintre jepi si se largeste perspectiva. Undeva jos se vede un lac...dupa forma ne dam seama ca este vorba de Izvorul Bistritei Aurii. Vedem digul de pamant si canalul sapat pentru a devia cursul paraului, zona decopertata, cu aspect lunar din avalul lacului... ne minunam. Ce minte au putut avea astia ce au facut asa ceva? Pe malul opus doua corturi. Noi campam lasand lacul intre noi si ceilalti crezand ca avem de a face cu petrecareti si galagiosi. Din fericire ne-am inselat. Era un grup de tineri din Borsa si din Baia Borsa, care ne-au invitat langa ei, la focul facut de ei din lemnele gasite langa lac. Santierul a avut ca rezultat si uscarea a catorva tufe de jnepeni care erau partial ingropati in pamantul rascolit.

Povestim cu borsenii, si ei dezaproba noua infatisare a lacului. Ne-am simtit bine sa stam cu ei si sa povestim despre trasee parcurse, intamplari pe munte si peripetii. Am schimbat adrese de mail si site-uri, dar oboseala ne-a trimis in cele din urma in sacul de dormit.



Dimineata ii salutam si pornim catre statiune. Vedem si o lada pentru gunoi langa lac si gunoaie aruncate peste tot, culegem o parte si le aruncam in ghena. Borsenii ne asigura ca vor continua ei treaba asta, au adus cu ei saci menajeri.



In coborare admiram cascada Cailor aflata pe versantul opus al vaii, cam firava din cauza secetei prelungite, apoi din apropiere de telescaun coboram spre cascada. Ajungem acolo si prima remarca este legata din nou de gunoaie...mdeh, aici are acces facil civilizatia...cred ca banii aruncati pe asa zisa amenajare a lacului se cheltuiau mai cu folos pentru o igienizare si amenajare a acestui loc frecventat de lumea care urca cu telescaunul.



Dupa 2 ore de drum forestier nu prea placut de parcurs ajungem in sfarsit in statiune, savuram o mancare calda si un set de beri. Cursele dese de maxi taxi faciliteaza ajungerea rapida in oras, unde mai servim o bere la pitorescul han Perla Maramuresului, care este super-interesant, dupa care cu un autobuz am ajuns in Viseul de jos, gara cea mai apropiata de Borsa.



Marcajul in masiv este bunicel, doar pe pietre si lespezi, asa ca iarna este invizibil. Drumurile de TAF ne-au disperat... pana pe Batrana doar pe drum de TAF am mers. Pe langa asta, muntii sunt sugrumati parca de reteaua de drumuri si de zone defrisate. Pe creasta...curat, dar nici o urma ca e Parc National...doar o harta imprecisa pusa pe o tabla in Tarnita la Cruce. Am respectat ceea ce scrie in regulamentul Parcului care a fost publicat si pe lista...dar nimeni nu ne-a intrebat de sanatate pe teritoriul parcului.



Cateva fotografii din tura se pot vedea pe site-ul lui Ionel http://www.ibin.info/album/? 20030613-15_rodnei



Servus,

Alin
The messages are provided by the mentioned sources.
We take no responsability for their form and content.

Other messages in the same thread:
SubiectAutorData
 @ RT RodneiPontos Serban-AlinJun 30, 2003
   Re: @ RT RodneiMihai ConstantinescuJun 30, 2003

Links to the Mountain Guide:
Muntii TIBLES - Cantonul Silvic Hudinu Mare  
Muntii TIBLES - Comuna Grosii Tiblesului  
Muntii TIBLES - Varful Tibles  
Muntii TIBLES - Sub Varful Pietrei (1074)  
Muntii TIBLES - Varful Stefanitei (1181)  
Muntii RODNEI - C.F.R. Borsa  
Muntii RODNEI - Poiana Borsa  
Muntii RODNEI - Cabana Puzdrele  
Muntii RODNEI - Comuna Sant  
Muntii RODNEI - Valea Lala  
Muntii RODNEI - Lacul Lala Mare  
Muntii RODNEI - Valea Baia  
Muntii RODNEI - Comuna Rodna  
Muntii RODNEI - Compl.Turistic Borsa  
Muntii RODNEI - Saua Gargalau  
Muntii RODNEI - Sub Varful Laptelui  
Muntii RODNEI - Valea Cormaia  
Muntii RODNEI - Satul Cormaia  
Muntii RODNEI - Oras Borsa  
Muntii RODNEI - Sub Varful Pietrosu  
Muntii RODNEI - Sub Varful Rebra  
Muntii RODNEI - Tarnita La Cruce  
Muntii RODNEI - Satul Rebra  
Muntii RODNEI - Valea Stramba  
Muntii RODNEI - Satul Romuli  
Muntii RODNEI - Dealul Stefanitei  
Muntii RODNEI - Tarnita Lui Putredu  
Muntii RODNEI - Sub Varful Gargalau  
Muntii RODNEI - Saua Galatului  
Muntii RODNEI - Varful Galatului  
Muntii RODNEI - Varful Repede  
Muntii RODNEI - Sub Varful Cormaia  
Muntii RODNEI - Poiana Batrana  
Muntii RODNEI - Varful Batrana  
Muntii RODNEI - Sub Varful Muncelul Raios  
Muntii RODNEI - Pasul Setref  
Muntii BISTRITEI - Valea Bistritei  
Muntii BISTRITEI - Varful Lespezi (1636)  
Muntii BISTRITEI - Varful Pietrosu (1791)  
Muntii BISTRITEI - I.F. Borcuta  
Muntii BISTRITEI - Varful Piatra Rosie (1508)  
Muntii BISTRITEI - Saua Tibles  
Muntii CALIMAN - Valea Pietroasa  
Muntii CALIMAN - Mt. Cica Mica  
Muntii CALIMAN - Sub Varful Tarnita (1046)  
Muntii CALIMAN - Satul Calimanel  
Muntii CALIMAN - Varful Pietrele Rosii (1681)  
Muntii CALIMAN - Comuna Bistrita Bargaului  
Muntii CALIMAN - Rezervatia 12 Apostoli  
Muntii CALIMAN - Varful Calimanul Cerbului  
Muntii CALIMAN - Ref. Salvamont Bradu Ciont  
Muntii CALIMAN - Varful Bistriciorul  
Muntii CALIMAN - Varful Pietrosul  
Muntii TIBLES  
Muntii RODNEI  
Muntii BISTRITEI  
Muntii CALIMAN  
Muntii RETEZAT  
Muntii ANINEI si Munceii DOGNECEI  


There are no comments for this message
Login or register to comment