Alpinet lists - alpinet2k

Rt 6 Tura efectuata la 12 01 2006 cu Misu Ghetie & Brena
Un fel de turism ecumenic hibernal pe Satra lui Pintea


Marti consultarea prognozei meteo (http://www.memo.ro/meteo/meteo.php) pentru zona Tg. Lapus, rezultat- zile insorite pentru o saptamina, cu ger moale (-5, -7 C). Asta ne induce eroarea, pardonabila, de-a nu face tura pe Satra lui Pintea (M-tii Lapusului, zona de SV) miercuri ci de-a o amina pentru joi 12 ian. Daca in ceea ce priveste temperatura prognoza meteo avea sa fie fidela, cu totul altfel stateau lucrurile in ceea ce priveste nebulozitatea si prezenta soarelui pe bolta. Cer total acoperit si cu o efemer-amagitoare esarfa purpuriu-violacee deasupra culmilor sudice impadurite, dincolo de depresiunea Tg. Lapus, de ani de zile un pol al frigului maramuresan. Niciunde Tiblesul si Hudinul, de regula atragind atentia spre est, imediat ce depasesti cumpana apelor Dl. Pietris, acolo unde la dreapta se ascunde-ntr-un alungit caus, acum troienit, micuta Cufoaia iar spre stinga, expus mai mult sub-estic si cu putina nea, satul Borcut (unde debutase cariera mea de medic veterinar/fermier la 1 oct. 1972, avind in atrtibutii si Inaul). Orasul Tg. Lapus ca si prelungirile acestuia spre Damacuseni, Rogoz, Rohia sau Razoare -la intrarea in Defileul Lapusului - sunt captusite cu nea inghetata. In loc de ivirea soarelui apar plutinde neguri intr-o lenesa translare deasupra riului Lapus. Asta e. Inainte de podul peste valea Dobric si intrarea spre Tg. Lapus facem stinga intrind in Borcut, citeva sute de metri pe asfalt apoi pe un drum bunicel, de tara, la rastignire facem dreapta suind cu ceva emotii, din cauza cuirasei de gheata si pantei mari, spre Dl. Ursoaia, cu valea Draguiasa la dreapta, acolo unde e izvorul de borcut, recent forat in vederea captarii & imbutelierii, aflat deocamdata in faza de analize fizico-chimice si biologice, poate de sute de ani insa consumat de borcuteni. Panta scade treptat, drumul e tot mai desfundat si face ample volte pe fata terasata a Ursoaiei, cu haturi separate de tufe de porumbele, macese, paducel, suind spre crestetul Dl. Pietris. Ce panorame sunt de aici spre Tara Lapusului, Tibles, Hudin sau diametral opus spre Gutai, Mogosa, Ignis si Dl. Prelucilor pe vreme buna, insa acum. Coborim incet spre Inau. Molidisul plantat prin 1962-1965, dupa exploatarea fagetului, a devenit ditai padurea frumoasa. Spre nord-est se iveste piramida semeata si impadurita a Satrei lui Pintea (1041 m alt.). Pe masura ce coborim carosabilul e tot mai distrus, spalat de viituri si cu platose groase de gheata (versant nordic Dl. Pietris). Intre Borcut si Inau sunt 8 km, noi continuam spre NE depasind vechea cooperativa sateasca, acum o mizerie, biserica monument istoric, din lemn, alaturata biserica ortodoxa noua, in pseudo stil bizantin, kitchoasa, si dupa inca vre-un km parcam. Evident am scutit circa 21/2-3 ceasuri de talpuit aiurea. Ne echipam rapid in curtea amabilei sexagenare Bel Leontina pe care o trag de limba cu privire la toponimii si vechile mele cunostinte de-aici apoi o luam spre Satra lui Pintea, traversind pe un podet Valea Mare, de fapt un sinuos si modest piriu strajuit de salcii scorburoase, afluind aproape in valea Talnicioara. De la confluenta lor valea ce taie-n doua Inaul nu mai are un nume pina la intrarea sud-vestica intr-un salbatic defileu numit de inauani si borcuteni Tiei (de la Chei), iesirea acesteia fiind in Borcut, la fosta moara purtata de pe a lui Ionu lui Gyorgya Gyurkyi (porecla neaosa, specifica Tarii Lapusului). Trecem printr-o gospodarie admirind o contorsionata vita de vie, veche de cel putin un secol, cocotata pe un spalier, iesim intr-o ulicioara suind incet La Prihod, un apendice cu razlete gospodarii inauane. Fotografiem o frumoasa casa veche spoita-n ultramarin catifelat, aflind de la gazda ca in curind va fi darimata, o alta noua o inlocuieste in vara ce vine. Continuam pe ulita ascendenta flancata de un scapatat fost gard viu din carpen intercalat cu mareti ciresi salbatici, depasim ultima casa din culme indreptindu-ne pe spinarea SV-NE ce ne conduce, trecind prin locul numit Poieni, spre abruptul sud-vestic al Satrei lui Pintea. La dreapta ramine obirsia vai Dobricel, dincolo de ea o culme impadurita si apoi valea Dumbrava acompaniata de drumul auto-forestier, acum inzapezit, ce suie spre Manastirea Satra lui Pintea. Imi amintesc contrariat ca aici, unde solul fertil are cel mult 5-8 cm, fusese un CAP, culturi precare de ovaz, cartofi pe terase si parcele inguste, azi acaparate de exuberanta feriga brun-ruginie. Un picior vestic coboara spre Finate-Ciocotis si frumoasa vale Bloaja.
Daca La Prihod ne deplasasem pe culmea nuda, cu scunda iarba inghetata, de la Poieni ne asteapta zapada groasa de 25-35 cm, inghetata tun dar pe alocuri cedind bocancilor, infrinindu-ne brutal avintul. Ne apropiem de abruptul vestic cu metereze stincoase impresionante si fotogenice a Satrei lui Pintea (un munte vulcanic cu roci dacitice conf. geolog D. Istvan). Deasupra lor continua o culme nord-estica impadurita cu faget matur insa versantul accidentat si deosebit de abrupt ne face sa renuntam. Pacat ca trebuie sa imortalizam aceste frumuseti sub un cer plumburiu. Ajungem intr-o zona cu bolovani si grohote troienite, aici insa neaua ne sustine, la dreapta apare a doua culme stincoasa terminata cu metereze si turnuri sudice, interpunerea coroanelor fagilor seminceri si lumina terna ne fac sa renuntam la fotografiere. Intre cele doua stincarii exista un vilcel cu grohotis, vara si un fir de apa, acum troienit si inghetat beton, cu panta de 35-45 %, posibil chiar peste. Suim in scurte volte spre nord, ajutati eficient de bete, altfel.o pravalire. Decidem sa nu iesim in mica poienita ce a mai ramas din vasta poiana musuroioasa de pe crestetul Satrei lui Pintea, plantata cu zada dar mai ales molid si brad in doua etape, prima prin 1965-1970, a doua de cel mult 10-15 ani. Spre finalul vilcelului cotim dreapta poposind, dupa 3 ore de la plecare, pe un promontoriu stincos ce ne ofera o superba perspectiva plonjanta spre Manastirea Satra lui Pintea. Aceasta, prin forma patrata, inconjurata de ziduri-chilii, aduce a medievala citadela, e situata la circa 100-150 m de versantul sud-estic al Satrei lui Pintea, intr-o vasta poiana inconjurata de faget si plantatie de conifere. Acum dorim sa ajungem la Schitul Satra lui Pintea, motiv pentru care ne deplasam spre est, la liziera superioara a muntelui, acolo unde fagii uriasi dau mina molizilor densi perie. Dam peste o cruce de fier cu o mica rastignire kitchoasa, donatia unei enoriase din Costeni (sat de la poalele estice ale muntelui, extraordinar depozitar de traditii si arhitectura autentica a Tarii Lapusului, cu doua biserici de lemn, monumente istorice). Imediat remarcam si o sageata de lemn care indica Schitul Satra lui Pintea-300 m (spre nord) -interzis femeilor. Nu vedem nici o poteca macar. Neaua are aici 70-80 m si e pufoasa. Practic ar trebui sa ne orientam la limita molidisului vechi cu cel nou. Nu nimerim din prima, facem un cerc amplu, revenim la crucea de fier si sageata apoi ne dumirim. Pornim din nou si dupa circa 150 m dam de un par cu alte doua sageti din scindura de brad orientate spre nord. Intr-adevar, dupa circa 300 m iesim intr-o vasta poiana rectangulara orientata spre nord, in fata se iveste schitul troienit, o fintina protejata de o mica pagoda de lemn cu cruce, la stinga lor bisericuta din lemn tratata cu ulei ars impotriva umezelii. Pustiu deplin. Mai departe observam ceva ce aduce a mic helesteu si in perspectiva drumul ce suie acompaniind valea Bloaja spre satucul Izvoarele (Bloaja).
Frontispiciul schitului, ca si cel al bisericii, sunt naiv pictate, amplele fresce cu scene biblice, desi recente, par deja afectate de intemperii. Locul insa este de un pitoresc aparte, un drum estic pare a face legatura cu Manastirea Satra lui Pintea-Dumbrava-Tg. Lapus.
Ceea ce n-am inteles era interdictia accesului femeilor, in fond meritoriile urmas ale Sf. Fecioare Maria, in fond sursa umanitatii. Fite duhovnicesti desigur. Daca in tura lui 2005, tot hibernala, la Manastirea Satra lui Pintea, avusesem surpriza sa constatam ca ditai hardughia monahala, capabila sa gazduiasca 35-50 de frati intru credinta, era cvasi pustie, exceptindu-l pe slabul cu duhul argat moldav, Dionisie cu zimbet complice de Aghiuta, preotul-staret umblind sa-si obtina gradul de episcop, ceilalti doi preoti tineri preferind sihastriei plimbarile prin Tg. Lapus sau satele invecinate, aici la schitul deliberat ales pentru retragere-n pustii, introspectie si ruga, nu era absolut nimeni. Asta imi intarea inca o data convingerea ca activitatea monahala devenise dupa 1989 o afacere sau cel putin un spectacol indoielnic destinat unora pe la hramul acestor lacase de cult. Ceea ce ma deranjeaza e ipocrizia, fatarnicia si crasa discrepanta dintre realitate si intentionalul pur declarativ, un fel de monahism politicianist neo-romanesc de doi bani.
Dupa o mica sedinta foto si dregerea puterilor cu un sandvici, ceai si cafea am luat-o inapoi, de-aceasta data prin putin ramasa poiana musuroioasa, coborind apoi abruptul vilcel abrupt, sapind trepte pentru calciie, in doua ore de la plecare ajungind in ograda in care lasasem Dacia. Am luat-o apoi spre biserica monument admirindu-i imbinarile ingenioase, armonia formelor, supletea de caravela a spiritului, micutul cimitir din tintirim cu stravechi cruci cioplite-n piatra. Intreg circuitul durase 6 ore, gerul se mai muiase odata cu caderea brizei. Am luat-o spre casa, suind in tromba portiunile de drum accidentat si placat cu gheata, dupa un ceas ajungind in Baia Mare

Login or register to comment