Comunity

Search

Events
Don't miss
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Partners
Zitec - software outsourcing romania

Ştirile Radio Cluj


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook

Alpinet lists - alpinet2k

Bookmark and Share

From: gheorghe muresan <o...@gotech.ro>
Date: Tue, Sep 9, 2008, 11:55 am
Subject: [a] spritzuri lungi de seara
Dragi listasi meseriashi,


Vinerea trecuta (5 sept 08) eram la shoppingul de sfarsit de saptamana cu perechea mea la Real, locul geometric unde se aduna o buna parte din baimareni la traditionala aprovizionare de we.
Dupa ce ne-am re-echilibrat stocul de papa cu destinatia frigiderul, camara si congelatorul, a venit randul si unei sticloantze de vin, alb evident ca ala rosu creste tenziunea. Ca deobicei decizia se ia greu, oferta mare dom'le dar din pacate calitate indoielnica la majoritatea marcilor. Un vin mare nu gasesti chiar cand vrei tu, de cate ori vrei tu, si mai ales de unde vrei tu. Un vin mare necesita informare, cercetare, degustare, daca se poate cu un expert, necesita o poveste deslusita, o istorie in spate, un numar de experiente succesive placute si mai ales mai presus de toate, un moment prielnic sa-l degusti, savurezi, imparti cu cineva apropiat, apropiati, la momentul oportun, la ceas de seara si de relaxare. Ca doar nu te apuci de degustare ziua in amiaza mare la birou, in pauza de masa, sa duhnesti in nasul clientilor.... In fata rafturilor cu vinuri dilema era totala....
Urma sa mergem la zbor in Tibles, in traditionala expeditie anuala, cu tabara in vale, cu bagaje copioase carate cu masina evident, cu riscul de a fi confundati cu vilegiaturistii auto, iubitori de manele si fripturi, producatori de peturi in natura, bagaje menite sa ne asigure o bruma de confort dupa exceptionalul zbor planificat.(Era mare festival de zbor la Poiana BV dar am ales sa mergem in Tibles ca trebuie sa mergem cel putin odata pe an si pt ca Poiana BV e prea departe pentru tura asta. Mereu trebuie sa alegem in viata asta...uuuf....)
Desi am azit lucruri rele despre Vicon Vrancea, nu am putut sa nu remarc oferta lor bogata si frumos prezentata...(umbla cu trucuri..)
Atentia mi-a fost insa retinuta de un hardau de doi litri de Aligote de Odobesti, un vinutz usor, alb demisec, un pic catifelat, un pic salciu (probabil de la solul podgoriei) care pe langa volumul de doi litri si povestea cu sugestia asortarii cu diverse chestii, poveste fumata de mult, avea o remarca absolut incitanta...: " ideal pentru sprituri lungi de seara " ha ha ha, chestie de marketing, vizarea si tintirea publicului tinta, de data asta ma atintisese si am trecut peste toate povestile cu luni indelungi de baricuri in butoaie de stejar, cupaje savante si manopere destepte de la pivniceri cu staif, trecuti pe etichete. Prin urmare am aruncat butelca in cosul din ce in ce mai plin...

Dimitrie Cantemir zice in "Descriptio Moldavie" ca Odobestii ocupa locul al treilea dupa Cotnari si podgoria Husilor. Odobestii se presupune ca exista din vremea dacilor cu oarecari variatii in vremea migratiilor. Dupa atacul filoxerei din 1890 viile au fost replantate destul de repede. Aligote-ul se stie, de atunci se trage. Din vechile soiuri romanesti, inventariate inainte de 1890 si din care erau descrise 125, au mai ramas in arealul romanesc doar 5. " Galbena" este unul din ele alaturi de Feteasca, Francusa, Grasa si inca unul de care nu-mi aduc aminte. Prin urmare de atunci bem noi vinuri frantuzite, pt ca lor le-a venit ideea altoirii soiurilor frantuzesti pe butasi de vita americana rezistenta la filoxera ca a fost singura metoda de lupta la vremea aceea contra gongii alea.... Dupa mine pierderea soiurilor autohtone echivaleaza cu o pierderea unei aripi din Biblioteca din Alexandria... De aceea prefer soiurile romanesti numai si pentru valoarea lor de patrimoniu....

Am avut o ultima intalnire pe seara cu un client intarziat, ce avea chef de vorba si socializare desi pe mine ma manca rau de tot s-o iau din loc si sa strabat cei 85 de km din Baia Mare pana la locul taberei din valea de sub Tibles, mai jos de cabana silvica cu termopane, si mai jos de bocsa, pe terenul unuia ce tinea o mandra turma de oi cu cu care ne cunoastem deja...aaaaaa cu amandoi, adica si cu cioban si cu turma...
Abia la 9 ceas pe seara ne apropiam de zona cu pricina, era deja intuneric si cohorte de fulgere brazdau cerul serii infierbantat si inabusitor de zapuseala ce ma scosese din minti toata ziua. Parea o cursa fara de sfarsit sa ajungem in Tibles unde restul gastii era deja de cateva ore bune. Plecand spre " ploaia care va veni" ploaie ce nu exista, adica nu am vazut-o pe nici un site meteo, parca pe accuweather era un punctulet alb deasupra Clujului, un cumulisor, cumulash, cumuletz neimportant care se pare ca ajunsese deasupra noastra, transformat intr-un CB adevarat cu tot ce trebe, de la fulgere si traznete la declansari si vantoase majore si mai ales ploaie, ploaie, ploaie care nu intrase in calculele noastre. Prin urmare abia ne-am instalat cortul din tabara de baza, cort amintire de la Vaude de pe cand eram parteneri, ditai cort de base camp Dome IV, si instalat tata gasca inauntru, ca s-a dezlantuit ploaia care de fapt era doar o inchipuire in mintile noastre deprimate de o saptamana de lucru grea si dependente de adrenalina, si ploaie care nu exista ci doar ni se parea ca ploua in mintile noastre bolnave si am inceput sa punem tara la cale, sa degustam spritul lung de seara, fara prea mare tragere de inima caci eram gata obositi de asa saptamana si zi infernala.... Numa o guritza mica si spritul lung lung ca nu ne-o trebuit o trecut aproape neobservat.

Dimineata ne-am trezit, era mai bine, iesise soarele, parea frumos si ne gandeam cu bucurie la zborul ce va urma si in mod evident mai putin la urcusul strivitor, doborator si omorator cu sacii in spate.... Am uitat sa va zic ca de data asta nu ne-am mai angajat porteri, io imi spusesem in barba: "bai Gheo ai ocazia acuma sa arati rezultatele orelor luni de sala sa vaz de esti in stare sa-ti cari sarsanaua cu echipamentul cel greu pana pe varf..." Prin urmare suta de lei ce trebuia s-o platesc a ramas la mine...ha ha ha, m-am platit pe mine insumi...

Urcusul pe la mina in sus, dupa riguroasele explicatii mineresti si discutia cu papa-ul meu, venise cu noi, suntem amandoi fosti " mineri ai acestui pamant", prin belitura ce a fost pana nu de mult o padure, in plin soare, pana la primul popas de tras sufletul in Poiana Lunga, parea sa nu fie cine stie ce si chiar m-am simtit antrenat si in forma maxima. Dupa care am purces mai departe, pe la Refugiul Arcer, pe lab locatarul lui, trogloditul muntilor, pusnicul soios, latzos si barbos autoexilat si dus cu plutele, pe la izvorul de la baza povarnisului unde ne-am rehidratat cu masura... Imi trecuse prin cap ca nu prea aveam rezerve de apa, doar o sticlutza de 1/2 litri la cei patru piloti transpirati pe ultima portiune, pe golgota aceea infernala peste grohotisuri si peste pasunea de pe ultima portiune unde cararea dispare in neant... Papica ramasese la consoarta ce se intorsese cu taica-meu, la fel si apa, nu-i asa de grav... Ne-am apucat de pascut, urcasem destul de bine, erau afine la tot pasul, mancam cu amandoua mainile pana ne-am colorat palmile si buzele...

Am ajuns intr-un final pe varf, dupa trei ore si patruzecisicinci de minute de urcus. Ne-am aruncat sarsanalele, baut cate o gura de apa cata ne-a mai ramas, contact radio cu baza, schimb de amabilitati si informatii, contact cu echipa ce plecase pe Ignis la zbor, si la ei si la noi sufla un vajgau adevarat, vantul meteo de 6-8 knots suprapus cu termicele smulse din vaile adanci ale masivului ne improscau fata cu rafale fierbinti, generand lenticulari la mare inaltime si tintuindu-ne la sol. In rafala ajunsese la 10-12 m/s. Veti zice si ce daca, este o viteza oarecum la limita sigurantei. S-ar fi putut decola intr-o pauza.... Numai ca in spatele Tiblesului spre N era o portiune absolut pustie pana catre Dragomiresti sau Bogdan Voda a carui biserica construita sub mandatul lui Popa Chindris langa monumentul istoric nepermis de aproape, stralucea in soare. Daca o rafala bezmetica ne-ar fi impins intr-acolo, dupa un zbor in rotor suficient de periculos, ne-am fi trezit in salbaticie exact in partea opusa taberei si fara putinta de intoarcere usoara peste Tibles si fo 20 km pe jos, la pas, prin paduri adanci si drumuri forestiere.... Asa ca am dormit o vreme in umbra parapantei, protejat de vantul ce sufla nebun, chiar ma odihnisem, nu-mi era prea foame dupa stiva de afine ingurgitate, mi-era bine si nu imi bateam prea tare capul cu ce-o sa fac eu in orele urmatoare. Am sperat ca o sa slabeasca, desi in mod evident nu avea de gand. Cel putin site-urile meteo aici au avut dreptate, vantul ala chiar exista si in realitate si corespundea cu calculele lui Andrei, care spunea 5 m/s pe orizontala plus 7 de la termica pe verticala, insumate vectorial cat face radical din 74? Ne-am dat cu presupusul si spre amuzamentul nostru Andrei chiar scoate un calculator de bz ce chiar avea si functia radical si ne-a spus exact: 8, 6 m./s La care se mai adauga termicele si iata vajgaul la care tocmai asistam... Mama ei de aritmetica si siteuri meteo. Oare la ce-i trebuia lu Andrei calculatorul in vf Tiblesului?
In unanimitate am votat pana la urma ca nu avem sanse de zbor in siguranta si ca nu ne riscam pieile si oasele degeaba. Am decis sa coboram pe creasta de sub Tibles de data asta, pt a evita povarnisul abrubt dinspre refugiu Arcer, sa nu ne rupem picioarele sub povara echipamentului... Vasile se lauda ca a mai fost pe acolo si stie drumul. Mai mult aveam o sansa din doua sa avem mai jos un vanticel mai slab si chiar sa decolam. Ceea ce s-a dovedit a fi o utopie... Nici vorba de decolare si reintoarcere in zbor. Creste si vai adanci se vedeau spre valea Salautzei, in care la un moment dat, se stie ca " in vaduri ape repezi curg/ si vuiet dau in cale..." si se vedeau in ceatza departarii si contrejourul apusului varfuri si coame de munte estompate, o cruce se itzea timid pe un varf departe departe...amurgul arunca cu umbre din ce in ce mai dese si mai racoroase....
Am inceput sa coboram lin, prin peisajul acela superb, prin vantoasa cea fierbinte, usor deshidratati, ce mai conteaza, ne simteam bine... Mi-era usor foame, eram cu gandul la papica din rucsacul Lalei, ajunsa inapoi in vale, mai ciuguleam afine... Am inceput sa disting nuantele de gusturi ale afinelor, in unele locuri uscate de seceta si dulci (normal pt ca au pierdut apa, erau stafidite) altele erau usor fermentate, ma gandeam ca o sa ni se urce la cap, ha ha ha, altele erau carnoase si dulci-acrisoare crescute la umbra jnepenisului, culese de pe covoare deja ruginite atinse de toamna ce se aratase pe culme. Deja era din ce in ce mai greu... Trebuia sa punem frana, lucru ce nu intrase in calculele noastre. Ne pregatisem doar pentru urcare nu si pentru coborare. Grava greseala. Ne-am trezit pe munte fara papa, fara apa, fara o bomboana, ciocolata, o dulceatza un energizant.... Cred ca voi ce cititi randurile astea o sa ne priviti condescendent.... Hmmm... e plina lumea de papagali...
Dar:
Nu stiti voi ce inseamna sa zbori din Tibles? Si ce daca cobor pe jos cu frana de mana trasa si 19 kile de aeronava in carca? Ce daca sacul de transport nu este cel mai reusit rucsac din lume si-mi sta in carca intocmai ca balotii pe caii gauchos-ilor vazuti de mine in Chile ce carau ferotanii de alpinisti pe Torres del Paine? Va sigur ca merita orice efort zborul ce uneori ne iese din Tibles... Se pare ca anul asta nu ne-a iesit.

Pai si noi coboram, coboram, coboram pe creasta aceea ce nu cobora mai de loc si era mereu mai sus decat Refugiul Arcer, decat Poiana lunga, decat limita de sus a foioaselor si eram tot in zona brazilor si a pasunilor alpine. Peisajul era in continuare superb, vantul venea din sud, nicidecum din vest sa ne dea o sansa mica colea sa decolam chiar si cu aterizare pe halda de steril a minei, as fi ajuns acolo in 15 minute de zbor.... Incepuse sa-mi fie foame si sete si sa mi se acreasca nitzel de plimbare. La coborare sunt puse in miscare alte grupe de muschi, nu prea le-am dat atentie la sala ha ha ha... Ma lua cu junghiuri. Dupa o vreme ajunsesem la o mica tabara in padure, era o coliba acoperita cu o folie, niste iarba inauntru, masa cu bancute rustice... Un loc fain pentru drumeti obositi. Cred ca vara trecuta am vazut locul din avion la survolul din august cu un mic avion ultrausor privat, pe cand ne-am dus sa aruncam o privire peste Tibles, Rodnei si Maramuresului cu prietenul meu Sorin din TM pilot shef la Carpatair... Am gasit spre marea mea bucurie niste crackersi lasati de cineva acolo in paie, pentru cei aflati in nevoie... Desi imi era gura uscata am mancat un pachetel, m-am mai intremat putin si mai ales am simtit un firicel din sufletul bun al aceluia care i-a lasat acolo, just in case, am ras, ne-am amuzat si i-am multumit in gand. Ambalajul era din Bistrita.... Multumim om bun si adevarat oricare ai fi tu! De slanina atarnata in cui ambalata cu grija si apetisanta nu ne-am atins ca nu am avut brishca la noi... Ha Ha Ha... Iara mare greseala sa nu-mi iau io brisca mea de supravietuire. Numa si numai greseli...
Am luat-o la vale prin paduri necuprinse cu gandul sa ajungem cumva in firul vaii de unde eram ca si acasa. Am coborat pe povarnisuri grele, pe sub crengi uscate de brazi ce ne bicuiau, prin padure virgina unde mana omului nu pusese veci piciorul, presarata cu tufe de afin ici si colo cu afine mai grase, ciuperci buluc dar necomestibile, eram transpirat, ud din cap pana in picioare, aveam gura deja naclaita, ma gandeam la lectiile de supravietuire a lui Ray Mears deja, ma gandeam mereu la sintagma: " ideal pentru sprituri lungi de seara" din ce in ce mai des...ma zgariasem pe picioare copios, umplut bocancii de pamant, strivit o unghie, eram urzicat, intepat, pleznit de crengi joase, haituit... Am dat de o poteca de ciobani, ajusesem in zona foioaselor, incercam prin frunzisul des sa estimam cat mai avem.... Normal ca atunci cand iti mere prost iti mere pana la capat... Se terminasera acumulatorii in statia radio de abia am apucat sa zic " haideti dupa noi cu masina la mina" ca statia a amutit definitiv (cred ca a fost incarcata incomplet)... Mai aveam 6 km de la mina la tabara... Perspectiva de a-i parcurge pe jos nu era din cele mai imbietoare...
Dupa o alta ora de alunecat, biciuiti in crengi, Vasile si Claudiu se departasera de noi, nu i-am mai vazut pana in vale, grava greseala, ce s-ar fi intamplat daca s-ar fi accidentat careva si ramanea pierdut in imensitatea aia...am ajuns cumva in firul vaii. Poteca ciobaneasca urca pe versantul celalalt in mod evident, spre Poiana Lunga. De eram cioban faceam si io la fel, doar nu era sa o ia la vale spre mina... Asa am luat-o strangand din dinti pe vale in jos prin grozavia aia de infern de bolovani, urzici, copaci rasturnati, saritori, cascade si pietre alunecoase, cu gandul ca o sa ajungem pana la urma.. Am baut doua guri de apa, nu am indraznit la mai mult sa nu ma molesesc si inmoi ca balega.....
Ne asezasem la un moment dat cu Andrei pe un bustean putred, cu spatele la vale cand i-am spus:" mai avem doua sute de metri"...."pe ce-ti bazezi afirmatia bei, ha?" " ia uita-te in spate "....se vedea deja belitura de deasupra minei. Ne-a revenit moralul, masina era acolo, era si Vasile, era si Claudiu pierduti mai devreme in neant... Cu o suta de m inainte am tras si ultima tranta pe bolovani incasand ultima vanataie pe ziua aceea....

Recuperare, masina, papa bun bun in tabara, dupa care rehidratarea cu apa minerala continuata cu " sprituri lungi de seara"....somn bustean si durut fiecare muschiluetz din dotare.

Ca orice activitate omeneasca, economica sau de orice fel si zborul cu parapanta ar trebui definit de fiecare in partea si in legea lui.
Io l-am redefinit pentru mine:
"Este un sport de munte si la munte mergi echipat ca la munte ". Adicatelea cu tot ce trebe, brisca, papa, apa, tzoale de schimb, o bricheta colea just in case, etc.... Chiar daca am ditai aeronava in rucsac si echipamente de comunicatie si de navigatie...

Veti citi cu un suras ironic aceste randuri... Nu-i nimic, nu ma supar si daca ma supar o sa-mi treaca. Oricum a fost o mare experienta pt noi care nu suntem invatati decat sa urcam muntele nu sa-l si coboram. Il urcam pe jos si-l coboram prin alte scurtaturi si dimensiuni filozofice, metafizice si meteorologice. Odata ajunsi pe varf, urcusul nostru continua si muntii ne predau mai departe vantului si norilor... Si ei raman sub noi bucurosi sa fie contemplati in intreaga lor maretie de altfel de pasari decat cele cu care sunt obisnuiti.... Si ne inteleg ca si noi suntem un fel de montaniarzi mai ciudati. Chiar si fara brisca....

Si a mai fost o iesire minunata din lungul sir a celor ce au trecut si a celor ce mai ales o sa mai vie....


Si de nu mi-ti credea filozofi iti ramanea si va invit odata a va lamuresc la " sprituri lungi de seara" unde voi o sa le ziceti pe ale voastre si io pe ale noastre...

ca si pupati ramaneti


Gh Muresan

PS Mi-am spalat bocancii Kayland cu sampon de vase cu furtunu din gradina si i-am lasat la soare. Cred ca s-o dus putoarea de dihor din ei...

Cateva poze facute de Claudiu si Mielu vedeti la:

http://taipangheorghe.multiply.com/tag/tibles
The messages are provided by the mentioned sources.
We take no responsability for their form and content.


Links to the Mountain Guide:
Muntii TIBLES - Refugiul Arcer  
Muntii TIBLES - Comuna Grosii Tiblesului  
Muntii TIBLES - Varful Arcer  
Muntii TIBLES - Varful Tibles  
Muntii RODNEI - Sangeorz-Bai  
Muntii TIBLES  
Muntii RODNEI  
Muntii ANINEI si Munceii DOGNECEI  


There are no comments for this message
Login or register to comment