Comunitate

Caută

Evenimente
Vă recomandăm
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Parteneri
Zitec - software outsourcing romania

Emisiunea Sport Extrem la Radio Bucureşti


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook

Liste Alpinet - alpinet2k

Bookmark and Share

De la: Dinu Mititeanu <d...@greenagenda.org>
Data: Vineri, 27 Sep 2002, 9:24
Subiect: @ Romani la Chamonix in 1979
Va redau un mesaj mai vechi trimis mie- Dinu Mititeanu- de Emil
Coliban:

Salut,
Si "La multi ani"... Culmea este ca ajung mereu prin Cluj, dar n-am
niciodata suficient timp sa va sun.

Este interesant si cum am ajuns sa facem Dru-ul...
Chiar inainte de anii 70 fusese "cooptat" in FRTA Radu Slavoaca si pus
sa se ocupe de "relatii internationale". Asa au aparut primele invitatii
pentru romani la "rassamblement"-urile internationale anuale de la
Chamonix (de aici vine termenul de "reuniuni", atat de prost primit de
ai nostri alpinisti). Chiar de la prima invitatie au aparut problemele,
pentru ca cei doi trimisi de federatie n-au ajuns la Chamonix (Sandu
Floricioiu si Aurel Irimia) dar, in perioada reuniunii, a ajuns in
biroul lui Jean Franco din Chamonix un bucurestean, Sandu Breahna, care
nu cerea nimc altceva decat un coechipier, pe care eventual sa-l
plateasca, dar nu atat cat ar fi costat un ghid. Jean Franco ii tot
spunea mereu ca nu intelege, pana cand Sandu n-a mai rabdat si i-a atras
atentia ca vorbeste suficient de bine frantuzeste ca sa se faca inteles.
De fapt nu franceza era problema. Jean Franco i-a aratat lui Sandu pe
fereastra steagurile tarilor participante la reuniune, intre care si
steagul Romaniei, si i-a explicat ca ceea ce nu intelege este cum de nu
au venit "invitatii", pe banii federatiei franceze, si vine un roman,
pebanii lui si mai vrea sa si plateasca un coechipier. Asta era inainte
de 1970.

Au urmat ani de zile (intre timp Radu Slavoaca a fost dat afara) de
invitatii primite la FRTA odata la doi ani, la care fie ca nu se dadea
curs, fie ca pleca cine pleca (noroc ca ceilalti "socialisti" faceau
cam acelasi lucru, trimiteau "stabi" la plimbare in Franta, pina cand
francezii au conditionat participarea de palmares, cunostinte de limba
franceza posibilitatea de a face o expunere insotita de diapozitive,
participare nemijlocita in cadrul reuniunii). Oricum, dupa fiecare
"invitatie" neonorata de federatie, Jean Franco ii atragea atentia lui
Radu, acasa, ca el tot nu intelege. Asa s-a ajuns la ideea ca federatia
franceza sa invite niste alpinisti romani ca persoane particulare,
nominalizate, fiecare urmand sa se descurce cum poate cu formalitatile
de plecare. Intre timp ajunsese in Franta Vlad Sergiescu (in Bucuresti
exista o strada "Marin Sergiescu-revolutionar 1848". Vlad este
descendentul familiilor Sergiescu si Magheru- cel cu bulevardul), fost
alpinist la
"Sanatatea", matematician, care a netezit si el drumul, prin Denise (cam
complicat, nu?)
Radu ne-a convocat la el acasa pe mine, pe Taina, pe George Iusco
(proaspat inginer geolog, de la "Universitatea";), pe Vlad Petcu (atunci
era deja la "Sanatatea", dat afara de IPGG), pe Mihai Pupeza
"Universitatea", dar nu fanatic) si pe Viorel Nicolaescu (Viorel nu a
fost niciodata "legitimat";), urmand sa decidem pentru 3 dintre noi, cei
care ar fi avut sanse sa obtina pasaportul. Daca ar fi "cazut" unul,
ramaneau doi si la nevoie era acolo Vlad Sergiescu.
Taina avea "treaba" (In septembrie s-a nascut Calina. Se
mai pacalise cu Caucazul din 74, cand, in ianuarie 75, s-a nascut
Alexandra. In 1981 insa a pacalit pe toata lumea, asa ca Victor a facut
Brown-Whillans in Blaitiere, Walker-ul si Pilier-ul Fresnay). Vlad
Petcu si Mihai Pupeza au apreciat ca nu au sanse la pasaport, Radu nu se
considera suficient de reprezentativ. Asa am ajuns in Franta, la
invitatia Federatiei Franceze a Muntelui (Jean Franco murise intre timp,
dar "tema" fusese preluata de Jeanne Franco), cu pasaport turistic,
fara recomandare de la federatie, subsemnatul, Viorel Nicolaescu si
George Iusco.
Am fost "cazati" gratuit in chalet-ul din Chamonix -Moussoux (la mica
distanta de chalet-ul "Premier de cordee" a lui Roger Frison Roche; la
si mai mica distanta de "Tirrelire" a lui Denise Escande, deasupra
chalet-ului familiei Terray) al lui Jean Couzy cu vedere la Mont Blanc
(Bertrand, fiul lui Jean Couzy, prieten cu Vlad, era la vremea
respectiva unul din perfomerii en vogue), "pastoriti" de Denise,
marchiza de Dordogne, "doamna" alpinismului francez la vremea respectiva
si mare "fan" al Romaniei inca dinainte de razboi (in 79 avea 65 de
ani si in anii urmatori a facut in Romania Sperantele, Albastra directa,
Santinela, Artele, Policandru, Rosia).

1. Primul traseu a fost in Peigne (un traseu Contamine-Vaucher, TD
sup), de la capatul primei etape a telecabinei catre Aiguille du Midi.
Sosisem pe la miezul noptii, asta se intampla a doua zi dis de
dimineata. Conform planului de acasa, aveam variante (dactilografiate
conform ultimelor topo-uri pentru zeci de combinatii de trasee, inclusiv
premiere care s-au facut cu adevarat - dar de altii - ulterior) in
functie de vreme, cum ne simtim, cat timp avem la dispozitie etc. Planul
pentru Peigne era o succesiune de trasee diferite, care urmau sa ne
indice de ce suntem in stare. Am fost eu, Vlad si George (Viorel nu
ajunsese inca). Experienta a fost cam ciudata, principala problema
(pentru mine, cel putin) fiind
faptul ca adormeam in regrupari din cauza unei oboseli care se acumulase
de cel putin o luna de zile. A trebuit sa ne multumim cu traseul
Contamine-Vaucher. Cu bocanci dubli de schi, peste care era lipita o
talpa Vibram, un TD sup nu era deloc usor.

2. Al doilea: traseul Bonatti din Grand Capucin (cel din finalul lui
"Etoiles du Midi" al lui Marcel Ichac, in care fusesera filmati Lionel
Terray si Michel Vaucher), initial ED sup. L-am ales pentru ca era
orientat convenabil (in perioada respectiva-august - era neobisnuit de
multa zapada in Mont Blanc si ningea permanent). Am fost eu cu Viorel
Nicolaescu, cap schimbat. George a ramas in cort la baza peretelui. Pe
undeva catre final am pierdut traseul si am intrat fara sa ne dam sema
in fata nordica (un traseu Berardini) unde era groasa rau. Pana sa
reusim sa revenim pe traseu s-a intunecat, asa ca am bivuacat sub varf.
A doua zi am coborat la cort (unde George se umflase de la soare) si, pe
picioare pe Mer de Glace, pana la Chamonix. Traseul ni s-a parut mult
mai greu decat ne-am asteptat, dar totusi la nivelul nostru.

3. A urmat un week - end, a venit la noi in Chamonix Puiu Dimache, asa
ca am tras o traversare Charmoz-Grepon de toata frumusetea. Eu cu Puiu,
Viorel cu George (Vlad disparea mereu avand obligatii cu slujba). Mereu
cu
ochii catre Dru si catre Grand Jorasses. Fisura Mummery din 1882 (daca
nu ma insel) din Grepon... Poze superbe pe film Kodak, mai putin superbe
pe
film Orwo.

4. In Mont Blanc se anuntau din nou ninsori abundente asa ca, studiind
meteo-ul si dand niste telefoane, ne-am hotarat sa mergem in alta parte
si asa am ajuns, la inceput impreuna cu Puiu, dupa aceea numai cu masina
lui Vlad (am stat in portbagaj), in Elvetia, Engadine, pentru Piz
Badile
traseul Cassin. Am fost doua echipe, eu(cap) cu George Iusco si Viorel
cu Vlad. Am dormit in cort deasupra cabanei, iar in noaptea urmatoare la
refugiul de pe varf. Traseu seperb si la nivelul nostru de atunci, fara
sa fie totusi usor.

5. Intorsi la Chamonix (ne faceam planuri cu Dru-ul, nu putea fi vorba
de pereti nordici din cauza zapezii) am constatat ca vremea era in
continuare nefavorabila. Dupa indelungate "negocieri", Denise ne-a
induplecat sa ne uitam si la Mont Blanc, ba chiar s-a angajat sa ne duca
cu masina pana la "tramvai" (asta inseamna sculat inainte de ora patru).
Si uite asa am facut
si Mont Blanc-ul, prin Gouter, dormind la refugiul Vallot, calcati
literalmente in picioare de puhoiul de dimineata, cu continuare peste
Mont Blanc du Tacul si coborare la Chamonix cu telefericul de la
Aiguille du Midi. Nu astea erau "planurile", dar cred ca Denise a avut
dreptate,
nici Mont Blancu-ul nu este de lepadat, cand n-ai ceva mai bun de facut.
Intre altele, te pune la punct cu aclimatizarea la peste 4000. In tura
asta am fost cu Viorel si George.

6. A urmat un traseu vis-a-vis de Mont Blanc (Dru-ul era in continuare
alb de jos pana sus), intr-un masiv calcaros (Fiz?), cu care ne-a
pacalit
Denise. Se chema "Le Marteau", "coada" fiind un perete de 200 de metri
iar "ciocanul" un tavan orizontal de 22 de metri exclusiv in pitoane de
expansiune, "capac" la traseu. Nu fusese repetat de la premiera
(recenta), dar asta Denise nu ne-a spus decat "dupa", de fapt cred ca
vroia sa rupa gura targului si chiar a reusit. Am fost in prima echipa,
cu George. Viorel a facut echipa cu Denise, dupa noi. Cred ca
respectivul traseu ne-a adus oarecare notorietate "dans la valee", in
special mie (12 minute in tavan, cronometrati de Denise (m-am miscat
repede de frica; bietul George a facut vreo ora si jumatate) si
"popularizati" de Denise, care era o "institutie publica" in Chamonix.

7. "Directa Americana" din Dru. Era de fapt obiectivul minimal "pus la
cale" de acasa. Am facut echipa cu George (Intre timp ne spusese ca el
"ramane", pana atunci nu prea fusese in apele lui. Conditia pe care a
pus-o pentru "directa Americana" a fost "cap schimbat" si asa a ramas).
Viorel a facut echipa cu Vlad. Ei s-au dus pana sub perete (se
bivuacheaza sub niste bolovani, chiar la baza peretelui vestic), noi am
dormit "luxos" pe Mer de Glace, unde am mancat vartos si am lasat si cea
mai mare parte a
echipamentului. Am plecat la ora unu noaptea si am trecut pe langa
Viorel si Vlad, care nu facusera inca ochi. In prima zi am dormit sub
"BlocCoince". A doua zi chiar pe varf. Portiunea de perete nordic nu a
fost deloc usoara din cauza zapezii proaspete. In ziua urmatoare,
traversand Dru-ul, am coborat in rapeluri catre Charpoua si am reusit,
dupa ce am recuperat ceea ce abandonasem sa pierdem ultimul tren din
Montenvers, continuand pe picioare pana la "chez Couzy", evident franti.
. Viorel si Vlad fusesera numai pana la "Bloc Coince" si sosisera cu
vreo doua ceasuri inaintea noastra.

Cam asta e povestea. La putina vreme, revistele "majore" din Anglia/SUA,
Franta, Italia, Japonia semnalau faptul ca romanii scosesera capul in
lumea alpina, cu referire in special la "Directa Americana". La noi nu
s-a
spus
niciodata nimic. Fusese o actiune "neoficiala". Nici macar Petre Mihai
Bacanu
nu a reusit sa publice ceva. A doua zi dupa ce am ajuns acasa, am fost
la
federatie. Acolo, am dat de Mircea Mihailescu, secretarul general si de
Emilian Cristea. Prof-ul a disparut imediat intrucat nu vroia sa aiba
de-a
face cu "activitati neoficiale". Lui "Nea Milica" am incercat sa-i
transmit "mesajul", anume ca VI+ al nostru este de fapt un IV- obosit
din secolul trecut (fisura Mummery din Grepon). Nu a inteles nimic.

George este seful comunitatii romane din Caracas - Venezuela; Viorel un
medic important din New York; Radu Slavoaca este pensionar; cu Vlad
Sergiescu n-am mai vorbit de atunci. Denise mai traieste...

Salut,
Emil Coliban
Mesajele sunt preluate ca atare de la sursele menţionate.
Nu ne asumăm nici o responsabilitate pentru forma şi conţinutul lor.



Nu există comentarii pentru acest mesaj
Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii