Alpinet | Hărţi Montane | Ghid Turistic | Cluburi Montane | Invitaţie în Carpaţi | Salvamont |
Comunitate
Evenimente
Vă recomandăm
Marathon Piatra CraiuluiMarathon 7500 Bike marathon 4 Mountains Cazare Predeal Cazare, Pensiuni, Hoteluri Parteneri
|
Liste Alpinet - alpinet2k
De la: Dinu Mititeanu <d...@greenagenda.org> Data: Vineri, 27 Sep 2002, 9:24 Subiect: @ Romani la Chamonix in 1979 Va redau un mesaj mai vechi trimis mie- Dinu Mititeanu- de Emil Coliban: Salut, Si "La multi ani"... Culmea este ca ajung mereu prin Cluj, dar n-am niciodata suficient timp sa va sun. Este interesant si cum am ajuns sa facem Dru-ul... Chiar inainte de anii 70 fusese "cooptat" in FRTA Radu Slavoaca si pus sa se ocupe de "relatii internationale". Asa au aparut primele invitatii pentru romani la "rassamblement"-urile internationale anuale de la Chamonix (de aici vine termenul de "reuniuni", atat de prost primit de ai nostri alpinisti). Chiar de la prima invitatie au aparut problemele, pentru ca cei doi trimisi de federatie n-au ajuns la Chamonix (Sandu Floricioiu si Aurel Irimia) dar, in perioada reuniunii, a ajuns in biroul lui Jean Franco din Chamonix un bucurestean, Sandu Breahna, care nu cerea nimc altceva decat un coechipier, pe care eventual sa-l plateasca, dar nu atat cat ar fi costat un ghid. Jean Franco ii tot spunea mereu ca nu intelege, pana cand Sandu n-a mai rabdat si i-a atras atentia ca vorbeste suficient de bine frantuzeste ca sa se faca inteles. De fapt nu franceza era problema. Jean Franco i-a aratat lui Sandu pe fereastra steagurile tarilor participante la reuniune, intre care si steagul Romaniei, si i-a explicat ca ceea ce nu intelege este cum de nu au venit "invitatii", pe banii federatiei franceze, si vine un roman, pebanii lui si mai vrea sa si plateasca un coechipier. Asta era inainte de 1970. Au urmat ani de zile (intre timp Radu Slavoaca a fost dat afara) de invitatii primite la FRTA odata la doi ani, la care fie ca nu se dadea curs, fie ca pleca cine pleca (noroc ca ceilalti "socialisti" faceau cam acelasi lucru, trimiteau "stabi" la plimbare in Franta, pina cand francezii au conditionat participarea de palmares, cunostinte de limba franceza posibilitatea de a face o expunere insotita de diapozitive, participare nemijlocita in cadrul reuniunii). Oricum, dupa fiecare "invitatie" neonorata de federatie, Jean Franco ii atragea atentia lui Radu, acasa, ca el tot nu intelege. Asa s-a ajuns la ideea ca federatia franceza sa invite niste alpinisti romani ca persoane particulare, nominalizate, fiecare urmand sa se descurce cum poate cu formalitatile de plecare. Intre timp ajunsese in Franta Vlad Sergiescu (in Bucuresti exista o strada "Marin Sergiescu-revolutionar 1848". Vlad este descendentul familiilor Sergiescu si Magheru- cel cu bulevardul), fost alpinist la "Sanatatea", matematician, care a netezit si el drumul, prin Denise (cam complicat, nu?) Radu ne-a convocat la el acasa pe mine, pe Taina, pe George Iusco (proaspat inginer geolog, de la "Universitatea", pe Vlad Petcu (atunci era deja la "Sanatatea", dat afara de IPGG), pe Mihai Pupeza "Universitatea", dar nu fanatic) si pe Viorel Nicolaescu (Viorel nu a fost niciodata "legitimat", urmand sa decidem pentru 3 dintre noi, cei care ar fi avut sanse sa obtina pasaportul. Daca ar fi "cazut" unul, ramaneau doi si la nevoie era acolo Vlad Sergiescu. Taina avea "treaba" (In septembrie s-a nascut Calina. Se mai pacalise cu Caucazul din 74, cand, in ianuarie 75, s-a nascut Alexandra. In 1981 insa a pacalit pe toata lumea, asa ca Victor a facut Brown-Whillans in Blaitiere, Walker-ul si Pilier-ul Fresnay). Vlad Petcu si Mihai Pupeza au apreciat ca nu au sanse la pasaport, Radu nu se considera suficient de reprezentativ. Asa am ajuns in Franta, la invitatia Federatiei Franceze a Muntelui (Jean Franco murise intre timp, dar "tema" fusese preluata de Jeanne Franco), cu pasaport turistic, fara recomandare de la federatie, subsemnatul, Viorel Nicolaescu si George Iusco. Am fost "cazati" gratuit in chalet-ul din Chamonix -Moussoux (la mica distanta de chalet-ul "Premier de cordee" a lui Roger Frison Roche; la si mai mica distanta de "Tirrelire" a lui Denise Escande, deasupra chalet-ului familiei Terray) al lui Jean Couzy cu vedere la Mont Blanc (Bertrand, fiul lui Jean Couzy, prieten cu Vlad, era la vremea respectiva unul din perfomerii en vogue), "pastoriti" de Denise, marchiza de Dordogne, "doamna" alpinismului francez la vremea respectiva si mare "fan" al Romaniei inca dinainte de razboi (in 79 avea 65 de ani si in anii urmatori a facut in Romania Sperantele, Albastra directa, Santinela, Artele, Policandru, Rosia). 1. Primul traseu a fost in Peigne (un traseu Contamine-Vaucher, TD sup), de la capatul primei etape a telecabinei catre Aiguille du Midi. Sosisem pe la miezul noptii, asta se intampla a doua zi dis de dimineata. Conform planului de acasa, aveam variante (dactilografiate conform ultimelor topo-uri pentru zeci de combinatii de trasee, inclusiv premiere care s-au facut cu adevarat - dar de altii - ulterior) in functie de vreme, cum ne simtim, cat timp avem la dispozitie etc. Planul pentru Peigne era o succesiune de trasee diferite, care urmau sa ne indice de ce suntem in stare. Am fost eu, Vlad si George (Viorel nu ajunsese inca). Experienta a fost cam ciudata, principala problema (pentru mine, cel putin) fiind faptul ca adormeam in regrupari din cauza unei oboseli care se acumulase de cel putin o luna de zile. A trebuit sa ne multumim cu traseul Contamine-Vaucher. Cu bocanci dubli de schi, peste care era lipita o talpa Vibram, un TD sup nu era deloc usor. 2. Al doilea: traseul Bonatti din Grand Capucin (cel din finalul lui "Etoiles du Midi" al lui Marcel Ichac, in care fusesera filmati Lionel Terray si Michel Vaucher), initial ED sup. L-am ales pentru ca era orientat convenabil (in perioada respectiva-august - era neobisnuit de multa zapada in Mont Blanc si ningea permanent). Am fost eu cu Viorel Nicolaescu, cap schimbat. George a ramas in cort la baza peretelui. Pe undeva catre final am pierdut traseul si am intrat fara sa ne dam sema in fata nordica (un traseu Berardini) unde era groasa rau. Pana sa reusim sa revenim pe traseu s-a intunecat, asa ca am bivuacat sub varf. A doua zi am coborat la cort (unde George se umflase de la soare) si, pe picioare pe Mer de Glace, pana la Chamonix. Traseul ni s-a parut mult mai greu decat ne-am asteptat, dar totusi la nivelul nostru. 3. A urmat un week - end, a venit la noi in Chamonix Puiu Dimache, asa ca am tras o traversare Charmoz-Grepon de toata frumusetea. Eu cu Puiu, Viorel cu George (Vlad disparea mereu avand obligatii cu slujba). Mereu cu ochii catre Dru si catre Grand Jorasses. Fisura Mummery din 1882 (daca nu ma insel) din Grepon... Poze superbe pe film Kodak, mai putin superbe pe film Orwo. 4. In Mont Blanc se anuntau din nou ninsori abundente asa ca, studiind meteo-ul si dand niste telefoane, ne-am hotarat sa mergem in alta parte si asa am ajuns, la inceput impreuna cu Puiu, dupa aceea numai cu masina lui Vlad (am stat in portbagaj), in Elvetia, Engadine, pentru Piz Badile traseul Cassin. Am fost doua echipe, eu(cap) cu George Iusco si Viorel cu Vlad. Am dormit in cort deasupra cabanei, iar in noaptea urmatoare la refugiul de pe varf. Traseu seperb si la nivelul nostru de atunci, fara sa fie totusi usor. 5. Intorsi la Chamonix (ne faceam planuri cu Dru-ul, nu putea fi vorba de pereti nordici din cauza zapezii) am constatat ca vremea era in continuare nefavorabila. Dupa indelungate "negocieri", Denise ne-a induplecat sa ne uitam si la Mont Blanc, ba chiar s-a angajat sa ne duca cu masina pana la "tramvai" (asta inseamna sculat inainte de ora patru). Si uite asa am facut si Mont Blanc-ul, prin Gouter, dormind la refugiul Vallot, calcati literalmente in picioare de puhoiul de dimineata, cu continuare peste Mont Blanc du Tacul si coborare la Chamonix cu telefericul de la Aiguille du Midi. Nu astea erau "planurile", dar cred ca Denise a avut dreptate, nici Mont Blancu-ul nu este de lepadat, cand n-ai ceva mai bun de facut. Intre altele, te pune la punct cu aclimatizarea la peste 4000. In tura asta am fost cu Viorel si George. 6. A urmat un traseu vis-a-vis de Mont Blanc (Dru-ul era in continuare alb de jos pana sus), intr-un masiv calcaros (Fiz?), cu care ne-a pacalit Denise. Se chema "Le Marteau", "coada" fiind un perete de 200 de metri iar "ciocanul" un tavan orizontal de 22 de metri exclusiv in pitoane de expansiune, "capac" la traseu. Nu fusese repetat de la premiera (recenta), dar asta Denise nu ne-a spus decat "dupa", de fapt cred ca vroia sa rupa gura targului si chiar a reusit. Am fost in prima echipa, cu George. Viorel a facut echipa cu Denise, dupa noi. Cred ca respectivul traseu ne-a adus oarecare notorietate "dans la valee", in special mie (12 minute in tavan, cronometrati de Denise (m-am miscat repede de frica; bietul George a facut vreo ora si jumatate) si "popularizati" de Denise, care era o "institutie publica" in Chamonix. 7. "Directa Americana" din Dru. Era de fapt obiectivul minimal "pus la cale" de acasa. Am facut echipa cu George (Intre timp ne spusese ca el "ramane", pana atunci nu prea fusese in apele lui. Conditia pe care a pus-o pentru "directa Americana" a fost "cap schimbat" si asa a ramas). Viorel a facut echipa cu Vlad. Ei s-au dus pana sub perete (se bivuacheaza sub niste bolovani, chiar la baza peretelui vestic), noi am dormit "luxos" pe Mer de Glace, unde am mancat vartos si am lasat si cea mai mare parte a echipamentului. Am plecat la ora unu noaptea si am trecut pe langa Viorel si Vlad, care nu facusera inca ochi. In prima zi am dormit sub "BlocCoince". A doua zi chiar pe varf. Portiunea de perete nordic nu a fost deloc usoara din cauza zapezii proaspete. In ziua urmatoare, traversand Dru-ul, am coborat in rapeluri catre Charpoua si am reusit, dupa ce am recuperat ceea ce abandonasem sa pierdem ultimul tren din Montenvers, continuand pe picioare pana la "chez Couzy", evident franti. . Viorel si Vlad fusesera numai pana la "Bloc Coince" si sosisera cu vreo doua ceasuri inaintea noastra. Cam asta e povestea. La putina vreme, revistele "majore" din Anglia/SUA, Franta, Italia, Japonia semnalau faptul ca romanii scosesera capul in lumea alpina, cu referire in special la "Directa Americana". La noi nu s-a spus niciodata nimic. Fusese o actiune "neoficiala". Nici macar Petre Mihai Bacanu nu a reusit sa publice ceva. A doua zi dupa ce am ajuns acasa, am fost la federatie. Acolo, am dat de Mircea Mihailescu, secretarul general si de Emilian Cristea. Prof-ul a disparut imediat intrucat nu vroia sa aiba de-a face cu "activitati neoficiale". Lui "Nea Milica" am incercat sa-i transmit "mesajul", anume ca VI+ al nostru este de fapt un IV- obosit din secolul trecut (fisura Mummery din Grepon). Nu a inteles nimic. George este seful comunitatii romane din Caracas - Venezuela; Viorel un medic important din New York; Radu Slavoaca este pensionar; cu Vlad Sergiescu n-am mai vorbit de atunci. Denise mai traieste... Salut, Emil Coliban Mesajele sunt preluate ca atare de la sursele menţionate. Nu ne asumăm nici o responsabilitate pentru forma şi conţinutul lor.
Autentifica-te sau
inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii
|
Membri: 29725
Autentificaţi: 0 Vizitatori: 841 |
© 1999-2024, Proiectul Alpinet Utilizarea site-ului şi a materialelor prezentate presupune acceptarea notiţei de copyright şi a regulilor de utilizare Copyright şi reguli de utilizare Despre noi | Publicitate | Întrebări frecvente | Contact |