Comunitate

Caută

Evenimente
Vă recomandăm
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Parteneri
Zitec - software outsourcing romania

Ştirile Radio Cluj


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook

Liste Alpinet - alpinet2k

Bookmark and Share

De la: m_pupeza <m...@yahoo.com>
Data: Marţi, 2 Mai 2006, 23:28
Subiect: [a] Toedi
"Daca pleci pe munte pe timp prost nu poate decat sa se faca timp
frumos", sau cam asa ceva ce idee pe Dinu sa scrie aceasta acum
cateva saptamani legat de o incursiune a lui in Rodnei?! Imi trec
toate acestea prin minte in timp ce traversez un tunel, undeva in
centrul Elvetiei. Am plecat cu cateva ore mai devreme de la Brescia
dup-o intalnire simandicoasa - sunt inca cu cravata la gat, m-am
zbatut prin traficul de vineri ora 17 sa depasesc Milano, am facut
coada la trecerea frontierei la nord de Varese inspre Elvetia, am
urcat San Bernardino la ultima raza de lumina ca sa ies din tunel pe
partea cealalta in plina...ploaie si bezna. Si tot asa a tinut-o si-
o tine. Depasesc la 22: 00 Glarus urcand spre Clausenpass, orbecai si
gasesc hotelul din Urnerboden. Este ora unspe noaptea, ploua, sunt 3
grade, sunt in camase (si cravata) in fata usii-nchise, sun si-o
linistesc pe stapana mirata de aparitia stranie: "sunt al 3-lea din
grupul Dimake" (sic!). Puiu si Vieri sforaie nevoie mare in ritm cu
ropotul ploii. Adorm frant: am avut o zi cu 750 km condusi si 6 ore
de creier stors.

La 6 suna ceasul lui Vieri (Doamne da sa ploua!); se scoala, se uita
pe geam si cu un mormait se culca la loc. Pe la 8 incepem sa facem
ochi si sa ne gandim daca nu era mai bine sa dormim acasa....gratis:
suntem la etajul 2 si nu se vede pamantul; de ceata. S-a dus
minunata nostra tura peste Gemsfairenstock - Clariden (l-am urcat cu
Vieri si Danilo acum 2 ani, ii lipsea insa lui Puiu)
Planurahuette - Ochesnstock Fridolinshuette. Imi dau curaj
repetand ca mai sus o fi senin. Cat de sus? Poate ca-i mai bine asa,
la urma urmei chiar imi trebuiau 20+ km si cca. 8 ore de tropaila in
sus si-n jos, peste pasuri si ghetari?

Mancam micul dejun cu noduri si abandonand tura de sambata hotaram
sa urcam la Fridolinshuette de la Tierfed in Linthtal, valea mai la
est. Aceasta pt. ca pt. duminica se anunta o fereastra de o juma' de
zi buna, iar tinta noastra de-a 2-a zi este Toedi (3614 m), varful
cel mai inalt din Glarnerland. Il vazusem acum 2 ani de pe Clariden
si apoi de pe Silberen minunata aparitie: ghetzari abrupti, doua
caderi de gheatza impresionante, diferenta de nivel mare.

La Tierfed mai pierdem o ora uitandu-ne la ploaia care continua si
se-nteteste. Hotaram in final sa urcam. Punem schiurile pe rucsaci
cica-i o jumate de ora buna pana la zapada. De buna ce-a fost, a
fost o ora jumate. Urcam, urcam, ceatza si ploaie, ploaie si ceatza.
Oare va rezista costumul de GoreTex Buzau? (a rezistat cu brio!!!).
Ajungem in sfarsit la zapada, focile nu adera pe schiurile ude si se
fac ghomotoc sub coada schiurilor, 200 m pe zapada, 50 m cu
schiurile-n maini, 100 m cu ele-n piciore, 200 de metri cu ele pe
umar, apoi iar zapada zeama. Si ploua si ploua, imi cade de pe
gluga-n ochi. Dupa 4 ore devine mazariche: Doamne ce bine-i ca nu
mai ploua! Zapada e putreda, traversam niste pante care par linse,
sunt cu iarba si abrupte, nu se vede nimic si din cand in cand se
aud avalanse. Vieri a ramas mult in urma, nu raspunde. Trec pe sub o
cascada de gheatza cu treimea centrala rupta bucatile au acoperit
urma. "Treci tu ca eu observ cascada". "Si dac-o s-o vezi cazand, ce
mare scofala?" "Poate-o vad eu cand treci tu, o sa povestesc
presei."

Iar dam jos schiurile. Unde-o fi cabana? Mai avem cca. 150 m
diferenta de nivel, suntem in mijlocul lui nicaieri, nu se vede
nimic. Urcam pe urme sterse, schimbam directia in mod absurd. Poate
fi la 5 minute, poate fi la o ora. Nu poate fi la o ora, au trecut
cam 6 atat cat scrie-n ghid. Unde-o fi? Aud voci langa mine, in
dreapta. E la 10 m iesisera unii sa se uite la....ceatza. Inauntru
sunt vreo 25, au urcat de ieri, tot pt. Toedi si au citit o zi
intreaga tot ce le-a cazut in mana. Cele 2 pisici ale refugiului isi
revendica locurile pe scaunele de langa sobe dand pe jos amestecul
de manusi, foci si ghete ude. Atmosfera de prohod incalzita de vin
elvetian scump si de calitate departe de ceasurile Rolex.

Ne culcam la 10, afara ba ploua, ba da cu lapovitza, scularea se va
da la 4 ca sa prindem ferestra de timp bun care se va inchide la
amiaz. Urcarea va dura intre 5 si 6 ore. Adorm visand soare, apoi
ger - ma trezesc cu picioarele bocna plapuma e pt. d'aia de 1
metru 60; mai iau una de pe priciul alaturat, acum transpir la
mijloc. Desteptarea! Cum e-afara? Vieri: "La 1 nu se vedea nimic si
ningea." Puiu deschide geamul: "E senin si frig. Sus!"

Inghitim muesli cu lapte de parc-ar fi sarma ghimpata si la 4: 45
punem schiurile-n picioare. Nemtii care-au mancat la aceeasi masa cu
noi au plecat de-o jumate de ora. Dup-o ora de urcus lent ii ajungem
pe nemti sub prima cadere de gheatza. Puteau taia urma mai pe
dreapta, seracurile de deasupra nu par stabile, unul pare sa fi
cazut de cateva ore, trecem peste sfaramaturile lui. Trecem de prima
cadere si serpuim printre crevase. In a 2-a cadere e deja ziua plina
(mai bine nu era!). Este portiunea cea mai periculoasa in care-am
fost vreodata. Cum o vom cobori pe schiuri? Gandindu-ma la coborare,
sunt la limita panicii. Suntem intr-un labirint tridimensional,
legati in coarda ("la ce s-o fi legand lumea la urcare cand
coborarea este mult mai riscanta? ai schiat vreodata legat? da,
ce mizerie si nici macar nu stii daca ajuta, poate fi chiar mai
rau! - cum saracia vom cobori?" Trecem printre jumatatile unui serac
inalt de cca. 15 m despicatura este atat cat sa te strecori
strangandu-ti umerii intre gheatza verde. Panta este atat de mare
incat focile de-abia fac priza. 10 metri de purgatoriu.

La 8 suntem afara dintre seracuri si avem in urma aproape 1000 m din
cei 1600. Cele 3 ore au trecut atat de repede incat am uitat sa beau
si acum ma resimt. Partea superioara este mai lina, zapada proaspata
are 20 cm (ce coborare o sa facem!!!), pas dupa pas, pas dupa pas, o
suta, alta suta, inca patru, inca trei. Soare arzator, cer senin,
vant usor, atat cat sa faca aerul placut.

La 200 m sub varf cerul se acopera ca din senin cu nori subtiri insa
cenusii inchis, atat cat sa stearga relieful din vedere
vizibilitate plata. Vantul s-a-ntetit. Intre seracuri avem nevoie de
vizibilitate perfecta. Ce facem - urcam, renuntam? Varful e prea
aproape, inca jumate de ora. Hai!

Jos focile, cateva guri de ceai, power bar-ul a devenit o bucata de
sticla, n-o pot rupe nici cu mana. Renunt. Coboram panta inclinata,
neteda ca-n palma, in pulvar pana sub genunchi. Priuml viraj, al 2-
lea, totul devine un dans, un vis. Ma trezeste la realitate durerea
din picioare. O scurta pauza. S-au dus norii. Alte serii de viraje
desenate ce placere, ce bucurie, ce transa intrerupta de senzatia
de sufocare!? in iuresul dansului uit mereu sa respir. Ajungem
repede la seracuri, prea repede. Trei ore de urcare desfiintate in
30 de minute de schi in zapada ca fulgul, intr-un mediu ireal.

Primele viraje intre crevase sunt scurte si abrupte saritura dupa
saritura, marginea erorii este infima, nici nu vreau sa ma gandesc
la ce-ar insemna o alunecare sau o cadere. Doresc insa oricui sa fi
avut un profesor de schi cum am avut eu.

Panica de la urcare face loc euforiei. Imi place, imi iese totul
estge probabil ziua-mi cea mai buna din aceasta iarna. Ajungem la
seracul despicat, trece Puiu, dispare pe partea cealalta, apoi
reapare trecand ca o umbra in sens opus dar mai jos. Ma strang sa nu
ating peretii ca sa evit o dezechlibrare, ies pe partea celalta ca
glontul, crevasa este la 10 m in fata, intoarcere din saritura
ufff, ma opresc si-mi trag sufletul. Imi simt inima-n gat,
adrenalina ma ineaca. Ajungem si depasim grupul de nemti schiind
incolonati, unul dupa altul. Trecem ca trei umbre, fiecare cu urma
lui, chiuind, fiecare in ritmul lui: Diese Italiener!

Hotaram sa evitam Fridolinshuette coborand direct pe firul vaii,
sperand sa evitam pantele mizere de la urcarea de ieri. Inspiratie
de inger pazitor. Coborarea este in continuare fantastica. Suntem
doar noi trei, toti ceilalti coboara pe drumul de urcare:
disciplina. Mult mai jos recunosc un semn de marcaj singurul reper
recunoscut din toata urcarea din ziua anterioara. Ce diferenta!?
Parc-am fi in alta vale.

Intalnim mai jos cateva grupuri care urca. Soarele arde si ne gandim
la cei 12 km (in linie dreapta) si 1200 m care-i asteapta pana la
cabana: sus schiurile, jos schiurile, hirsh-harsh cu schiurile pe
pietre. Surprinzator, pentru coborare reusim sa legam conuri de
avalanse gasind zapada continua pana jos la drum: 3614 804 = 2810
m diferenta de nivel coborata. S-a terminat? De ce s-a terminat?

Familia Munteanu imi trimite un SMS de pe Valea Priponului. Le
raspund. Sunt atat de fericit ca-n prima zi pe munte, ca-n orice zi
pe munte: "Pe munte sa pleci cand e timp urat...."..... Dar nu numai.


Mihai Pupeza

(Poze vor fi din pacate putine. Eu mi-am lasat aparatul in masina
ploaia mi-a bagat la apa optimismul, iar ce-a facut Puiu vom vedea
maine din cauza frigului minunea lui digitala a declansat la-
ntamplare.)
Mesajele sunt preluate ca atare de la sursele menţionate.
Nu ne asumăm nici o responsabilitate pentru forma şi conţinutul lor.



Nu există comentarii pentru acest mesaj
Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii