In memoriam: Mihai Cioroianu
O întrebare îmi stăruie în minte: de ce, atât pe Nanga Parbat cât si pe Gasherbrum II,
Mihai a fost de unul singur?
- I-ar fi plăcut să fi fost cu mai multi români. De fapt se gândea la o expeditie integral românească. Numai că au fost două motive care l-au împiedicat: pe de o parte nu avea un coechipier de o valoare tehnică si conditie fizică apropiată, iar pe de altă parte era chestie de bani. - De fapt ce urmărea Mihai? - Telul lui era să realizeze un traseu românesc în premieră undeva în Himalaya. Nu-l interesau alte zone. Alea le putea face mai târziu. - Mihai a realizat două performante deosebite: ascensiunea pe Nanga Parbat (8125m) în conditiile unui stres psihic puternic si ascensiunea în stil alpin pe Gasherbrum II (8035m), "noaptea goi" cum notează el la un moment dat în jurnal. Avea o dietă deosebită? - Da, în sensul că evita mâncărurile grase (mânca doar carne de pui), nu fuma, nu consuma băuturi alcoolice. Pot spune, ca sotie, că nu l-am văzut niciodată băut. Când se antrena, mai spunea uneori că ar bea o bere iar prietenii îl invitau, dar refuza întotdeauna. 
- Cum se împăcau ascensiunile lui Mihai cu viata de familie?
- Am stiut de la început că muntele reprezintă un aspect foarte important din viata lui Mihai. Deoarece si eu am mers pe munte si m-am cătărat, l-am înteles si nu i-am impus niciodată ceva. De multe ori chiar am cătărat împreună. Asa am făcut multe trasee din Costila, printre care Albastra, Sperantele, Memorialul. În 1999, când a plecat pe K2, trebuia să merg si eu dar s-a pus problema de bani. Îi venea greu să fie de unul singur. Toti ceilalti îi erau prieteni dar erau grupuri - grupuri, numai el era singur...si atunci când stii că în tabăra de bază te asteaptă cineva de-al casei, parcă ai altă motivatie. Am adus în discutie anul 1999 si expeditia de pe K2 cu inima strânsă. Este greu să vorbesti despre accident cu persoana care a pierdut pe cineva drag în respectivul accident. Nu stii niciodată cum va reactiona. Ochii i s-au umezit iar vocea parcă-i tremură usor. Poate-i doar o impresie. - În iarna 1998-1999 Mihai a fost bolnav de hepatită. Si n-a făcut nimic timp de 6 luni (sept 1998-febr.1999). Se gândea c-o să rateze vârful însă de îndată ce si-a revenit s-a reapucat de antrenament. Plecarea s-a făcut tot prin agentia Focus, numai că de data asta n-a mai plecat ca client într-o expeditie comercială ci împreună cu membrii agentiei. Au fost 4 italieni, 1 american, 1 turc si Mihai. În tabăra de bază era si Hans Kammerlander si o echipă de la National Geografic. Ei au luat interviuri si au filmat prin tabăra de bază, inclusiv pe Mihai si accidentul. Echipa lui Mihai montase taberele intermediare până la 7200m dar vremea era proastă asa că toti erau în tabăra de bază. Cu o seară înainte de ziua fatală (10 iulie) mi-a trimis un e-mail în care spunea că a 2-a zi va pleca în taberele superioare si urma să vorbim în zilele următoare. Dimineata au plecat la ora 5, el cu un american spre tabăra 1. Pe la 9 erau la 5800 m alt când s-au oprit putin si Mihai si-a dat rucsacul jos. Atunci l-a lovit o piatră în spate, mai precis în plămâni. A fost constient tot timpul, a băut apă chiar. Italienii au plecat de jos, în ajutor, dar Mihai a murit înainte de a ajunge ei. Hemoragia internă a fost puternică. Este un moment de tăcere si nu stiu cum să-l umplu, dar tot dânsa rupe tăcerea. - Un an si opt luni m-am chinuit să obtin certificatul de deces al lui Mihai. Autoritătile române n-au vrut să mi-l elibereze si-mi spuneau să-l declar dispărut. Să fie chemat la tribunal... Anul acesta plec si eu în tabăra de bază, la mormântul lui Mihai, împreună cu câtiva prieteni. Banii pentru mine sunt plătiti de firma Montero, aceeasi care-l sprijinea si pe Mihai cu bani. Ceilalti prieteni îsi suportă singuri drumul. Plecăm pe 19 august. Ioana a înteles că tăticu n-o să mai vină acasă. Si eu stiu acest lucru dar tot nu-mi vine a crede. Vezi tu, am stiut tot timpul că este posibil să se întâmple asa ceva dar niciodată nu m-am gândit că o să ni se întâmple chiar nouă... •
|
