Asa paznici...

O echipa forte. Interesant!

Lipseste soricelul...

ssst sa nu-i deranjam!

foarte amuzant

Din ce an este poza aceasta?

pacat ca ii mai putem vedea doar in poze...

Cind am facut poza asta am urcat singur spre cabana, la un sfirsit de mai / inceput de iunie 2004. Cind am ajuns la acolo, eram doar eu in toata valea, doar eu cu Soimu si cu cele doua pisici. Am intrat in cabana si mi-am ales un pat intr-o camera. Pe atunci era cabanier Iulian Cozma - el a venit peste doua-trei zile, fusese jos sa se aprovizioneze.
Dar... asta nu inseamna ca nu am fost primit cum se cuvine! Am fost primit de Soimu. Ciinele asta batrin era un suflet deosebit. Prima data cind l-am vazut am avut o usoara ezitare - el era totusi un ciine de talie mare (am zis eu) iar eu un strain prin acele locuri (iarasi am zis eu). Dar m-am inselat! Am inteles asta imediat ce i-am intilnit privirea - el nu era un ciine de paza - el era chiar parte din spiritul locului, spirit care astazi, din pacate, a plecat de acolo si s-a retras undeva mai sus, in munti.
Am stat atunci la cabana doar eu cu Soimu (cele doua pisici nu le-am vazut aproape deloc) cam doua-trei nopti si am mai stat inca una si dupa ce a venit Iulian. Ocazie cu care si cele doua pisici au devenit brusc "vizibile". Pisicile astea aveau o relatie cu totul speciala cu Soimu. Iulian mi-a povestit ca el le adusese acolo de mici si crescusera impreuna pe linga Soimu si cabana. Cu toate astea, ambele pisici erau foarte sfioase si nu se lasau mingiiate de nimeni. Nici chiar de el - doar una dintre ele il lasa sa o atinga, si asta doar la zile mari. In schimb cind era vorba de Soimu... pisicile, ambele, il iubeau din toata inima. Se vedea asta. Se lipeau imediat de el, torceau linga el, apoi se suiau pe el, "tropaiau" pe blana lui cum face o pisica inainte sa se aseze, apoi stateau acolo pe spatele lui ca si cum era lucrul cel mai firesc din lume. Ocazie cu care - tot Iulian spunea - le putea prinde pe amindoua, pentru ca n-ar fi plecat de pe Soimu pentru nimic in lume.
Dar...
Cind am plecat atunci de acolo l-am vazut pe Iulian putin cam trist. Am inteles motivul mai tirziu, in toamna, cind am aflat pe internet despre inchiderea cabanei - in Romania de azi asa ceva nu e... rentabil dpdv financiar! Iulian spunea intr-un mesaj ca la cabana au ramas doar Soimu si cele doua pisici si ii ruga pe turistii trecatori sa-i hraneasca. Cei trei nu aveau de gind sa plece - nu aveau unde - doar acolo era lumea lor.
Eu in ianuarie 2005 am plecat la munca printre orcile din regatul Mordor - sau Dubai, cum este cunoscut sub denumirea actuala. Prin iunie 2005 am aflat dintr-un mesaj vechi de pe undeva pe net ca Soimu murise de batrinete in ianuarie 2005. Si fara Soimu, cele doua pisici au disparut. A fost un moment trist pentru mine.
Anul trecut in mai am urcat iar pe acolo. Cabana... arata cam jalnic si cam trist. Am fost intimpinat cu obraznicie de doua cotarle tinere de rasa (brac german) care m-au latrat cu nesimtire de la o distanta respectoasa. Or fi ele de rasa, dar nu se vor ridica ele niciodata la majestatea calma a lui Soimu. La cabana erau niste pusti in bucatarie. Le-am platit un ceai, mi l-au dat dupa care mi-au inchis geamul de la bucatarie in nas si mi-au intors spatele, intorcindu-se la farfuriile lor.
Am plecat si eu. Am iesit in fata cabanei unde am schimbat citeva priviri nauce cu cocosul cel pestrit, apoi am urcat la chilia lui Arsenie Boca. Am zabovit putin acolo uitindu-ma spre Fereastra, dupa care am plecat inapoi spre minastirea Simbata.

Domnule Valentin, dupa ce am citit comentariul mi-au trebuit vre-o doua ore sa-mi fac o idee despre ce as putea scrie. Trebuie sa recunosc ca ma cam ravasit si oscilam intre a nu mai scrie nimic si a trece mai departe. E o poveste frumos narata dar trista. Sunt sigur ca spiritul lui Soimu vegheaza in continuare cabana si alearga bucuros si liber pe linga turisti pazind cu nadejde orice fiinta care-i incalca teritoriul. Iar cei doi braci? peste putin timp ai vor semana intocmai lui Soimu.

Domnule Romeo,
Sunt multe lucruri triste astazi, cam pe fiecare picior de plai, cam pe fiecare gura de rai. Si daca ar fi sa se schimbe ceva in viitor, primul pas este sa ne pese. Iar al doilea este sa aratam ca ne pasa - adica sa nu "trecem mai departe", prefacindu-ne ca nu s-a intimplat nimic, ca nu am vazut nimic. Va multumesc pentru asta. In ce-i priveste pe cei doi braci - nu cred ca mai e cazul sa ne facem griji privind educatia lor.

foarte draga imi e poza asta...ma unge pe suflet...pacat de ei

Multumesc de apreciere. Si pentru mine poza asta este foarte speciala. Ca si cei din ea.

- Moş Grivei, zic zou, ascultă,
De când umblu eu pe jos
N-am văzut în toată lumea
Un căţel aşa frumos!
(Câinele) G. Topîrceanu

Extraordinara povestea. Vorbind de spiritul locului... mi-a adus aminte - ciudata asociere - de cainele-spirit din Calauza lui Tarkovski.