Este o alta lume! Nu?

Felicitari, frumoasa toata seria!

Dincolo de gard ar fi trebuit să fie o 'bijuterie' de care, însă, timpul sau evenimentele din '89 sau însăşi Providenţa nu ne-au mai îngăduit să ne 'bucurăm'. Un 'proiect' mai degrabă fudul decât util - zicem noi, cei de astăzi şi care-ar fi avut nevoie de mai multă pedulanţă decât orice altă acţiune a omului plăsmuită până acum în actualul parc naţional:
Un drum (forestier) pe care îl cunoaştem şi l-am străbătut mulţi, care continuă de la ieşirea din satul Bistra (în dreapta imaginii mele), şerpuieşte pe lângă Poienile Stănilelor (centrul imaginii, la liziera pădurii) până la Curmătura cu acelaşi nume (turiştii alegând apoi ascensiunea prin Jgheabul lui Vodă) şi care ar fi trebui să străpungă o oarecare bucată din versantul NNV printr-un şir de câteva tunele până avea să facă legătura cu staţiunea turistică Durău. Un fel de axial, Telec-Bistra-Durău, aşa cum este Bicaz-Izvorul Alb-Durău, astăzi impracticabil.
Muntele nu a avut nimic de spus nici atunci. Sau poate şi-a spus cuvântul, mai mult sau mai puţin pe înţelesul pământenilor.

* mai multă petulanţă - Scuze!!!

petulanta = vivacitate impetuoasă; zburdălnicie, neastâmpăr, vioiciune

Sa facut ziua.....

Corneliu, dar şi o ardoare exuberantă, bruscă şi adesea dezordonată.
Domnul Iosif, îngăduie-mi mie să fac puţină ziuă.

Conform imaginaţiei mele stimulată de prezenţa în faţă a unui număr de numeroase hărţi, am reuşit să creionez conturul propusului drum, fără tuneluri şi dinamitări, ci doar cu ceva curăţiri de ’vegetaţie uscată’, şi anume:
1. De la stâna Schitenilor în stânga - relativ aproape de (drumul comunal) DC138 - trecând printre Obcina Lacurilor şi Piciorul Calului (aflate în stânga) şi Piciorul Şchiop (dreapta) până la prima intersecţie cu drumul forestier de pe lângă Pârâul Rupturi şi apoi până la a doua intersecţie, cu DJ 155 F.
În paranteză: pe DC 138, prin Curmătura la Scaune (1.247 m), în vara anului 1984, cu ajutorul armatei au transportate (pe umeri, cca. 28 km) cablurile electrice, destinate racordării (Cabanei Dochia la reţeaua electrică din Durău) prin îngropare la o adâncime de 0, 80 cm, pe o distanţă de 7, 8 km, lucrare finalizată de muncitori în numai 3 luni.
2. Auzisem, de asemeni, şi varianta de trecere a drumului printre Curmătura Stănilelor şi Gardul Stănilelor, în aceeaşi direcţie nordică spre Durău, dar consultând din nou materiale, mi s-a părut a fi un traseu/drum în vecinătatea Potecii lui Iosav, prea scurt - în jur de 4 km - şi prea aproape de Duruitoarea şi de POIANA VESURI, singura locaţie care deţine un număr record de 6 (ŞASE!) toponime, transmise deformat, cartografiate greşit, tipărite anapoda şi citite-n hărţi şi-n cărţi!

Poiana Vezure, Poiana Vezuri, Poiana Viezuri, Poiana în Vezuri, Poiana în Vesuri şi chiar POIANA ÎN VERSURI - cum apare înscrisă şi în lista locaţiilor/a punctelor de pe acest site.

În secolul trecut şi ceva mai-nainte de a fi proiectat măcar cu gândul acel drum, traseul numit Poteca Duruitoarei era lipsit pe acoluri de pădure, încât stâncile din coasta muntelui erau tot mai vizibile, traversa Poiana Cailor, Poiana lui Steofan şi încă câteva luminişuri pline de izvoraşe, cărora localnicii le-au dat numele de POIENIŢELE VESELE. (Te umpleai de veselie când poposeai în ele!) Cu timpul, însă, vegetaţia a crescut, i-a redus din dimensiuni, dar i-a transformat şi denumirea, aceasta fiind transmisă mai departe generaţiilor cu numele Poiana Vesuri (1.195 m).
Astăzi au mai rămas înşiruite, dar şi departe de ochii turiştilor, doar POIENILE STĂNILELOR.

(Foto: primele două dintre ele, căci până-n Curmatură, încă mai sunt câteva bune.)

Felicitari Daniela, ai "descifrat" corect (după părerea mea!), inclusiv şi mai ales Poiana Vesuri. Singura mică precizare: "Poiana şi poteca lui Iosâv".
Şi nu mai spune de Poiana în Versuri... cine ştie cu ce umple văzduhul iarăsi acordorul de lire poiatice.

Libertatea

Copii, ce-i libertatea bunăoară?
Fură-ntrebaţi aşa deodat’ la şcoală
E jucăria celor cu-ndrăzneală
Ce au pierdut ştiu doar când o stricară

Ce-i libertatea când flori se scutur?
Rămas-am primăverii nelămurit
Eu poate de mult în noapte am murit
Şi-acum trăiesc în visul unui flutur.

Prin sufletul ce a-nflorit durere
Privesc arar cum clipele-au scăzut
Din libertate ce-a fost mai nemilos.

Şi n-am s-opresc timpul din cădere
Când liber nu-s, atunci eu am văzut
Aşa gândea în ocnă jos, un ticălos.

Nu ştiu ce-i libertatea, căci n-am cunoscut Primăvara...

Tu care le ştii pe toate
De la capătul lumii
Fiecare vârf îl cunoşti în parte
Cum de n-ai văzut libertatea
Trecând prin ochii copiilor
Atârnând o clipă de inima
Celor care iubesc
Şi-apoi cuibărindu-se
În mintea cea de pe urmă.
Încă nu e târziu
Primăvara abia a început!
La mulţi ani pentru mâine!
Să ai parte veşnic de primăvară
În suflet.

Mulţumesc, Paul!
Am folosit majuscula "P" – care nici pe departe nu e a fi calendaristică ori astrologică, ci mult mai analitică.

Dan,
Foarte utilă mica ta precizare şi mult folositoare-mi este! Îţi mulţumesc cu aleasă deferenţă!
Am cercetat prin Dicţionare specializate, gen nume proprii - nume comune şi de antonomază, dar nu am găsit nicio referinţă legată de numele Iosav. Mi-am amintit, în schimb, cuvinte folosite în mod curent de localnicii din zona Chiriţeni-Buhalniţa, în care accentul cade / este pus (în pronunţia lor firească, muntenescă) pe vocala "a" situată între consoane.
Lăsând la o parte hărţile, mi-am luat la rând notiţele predecesorilor, în care, din nefericire ptr.mine, nu am menţionată nicio dată, dar zic eu că ar fi scrise dintre anii 1970-’80, şi care m-au ajutat în (re) cunoaşterea multor toponime:
"[Ciobanul] Dragomir Găină a fost cel mai bun cunoscător al versantului nord-vestic şi sudic, umblând cu oile de la vârsta de 14 ani până la 83 de ani. Neştiutor de carte, cu o memorie deosebită, plin de haz, el ştia cele mai tăinuite locuri, cele mai vechi toponime şi cele mai multe întâmplări ale oamenilor [din această zonă]. La vârsta de 80 de ani [ciobanul Dragomir Găină] m-a condus pe “cararea lui Iosav”, cu plecare din Durău. Mergând domol prin pădure, îmi spunea că Iosav a fost un călugăr tare credincios, umbla pe această cărare de la Pârâul lui Bucur, tăia pădurea spre culmea Poienii şi lângă un brad secular îşi avea o bancă, în brad o iconiţă şi acolo se oprea ptr. rugă, de unde a rămas şi numele locului “La banca lui Iosav”. De aici cobora în valea pârâului lui Martin, în lunca Rupturi, loc de privelişte către vâlcele şi cleanţurile muntelui. Pe aici umbla Iosav de-şi aduna bureţi, fructe de pădure, buruieni ptr. leacuri.”

Din păcate, pe acoluri, diacriticele lipsesc cu desăvârşire...

Neaparat vorbim la vara ca vin iar. Vreu sa fac si un traseu cu bitziclia pe mai multe zile sa inconjur Ceahlaul...

Faina poza, ai prins si vreme frumoasa!