cum ai reusit? este superba

E tare de tot! chiar erau in munte libere?

Ore intregi de panda si filaj..respiram prin toate celulele pt a nu fi auzit si inganam fiecare cadru facut, cu o privire peste ele...este mai mult decat o fotografie..am fost nevoit sa ma murdaresc cu noroi pt a nu imi fi simtit mirosul uman.am dormit doua seri fara cort si cu un mic pachetel facut de sotie..stia ca voi lipsi..multumesc..

De ce fotografii nu lasă niciodată urme precum braconierii sau chiar şi vânătorii...???
Am întâlnit recent în Ceahlău o persoană care, aş putea spune, îţi seamănă mult. Era cam la 200 de metri distanţă de mine. De fapt, nicio nu o văzusem şi nici n-o auzisem. Zărisem doar ceva diferit printre câteva crengi mai rare. Era aparatul foto. Da, şi nu unul oricare. Fotografia păsări. Apoi surprins, m-a văzut şi el. S-a întors tăcut şi s-a afundat în pădurea întunecoasă şi deasă. Am rămas privind printre umbrile copacilor. Zâmbeam fără să ştiu de ce. Nu poate fi decât o persoană cu o dragoste nealterată pentru natură - Aşa ca dumneata!
Preţioasă imaginea, sublim comentariul! Deosebite felicitări!

Un moment frumos si delicat...
Iti doresc mult succes in a captura si alte imagini la fel de frumoase!

Citeam. Citeam despre descoperirea ta Daniela, descoperirea din Ceahlau...cand am ajuns in dreptul caracterelor ce compuneau numele muntelui, am avut pt cateva secunde sentimentul ca ma vazusei pe mine. Zic asta deoarece Ceahlaul este muntele meu preferat, locul in care merg cel putin o data pe an, prima mea dragoste cu codrii si primul munte ce m-a imbratisat. Multe nopti din viata le-am cheltuit prin zona Duruitoarei si multe agvile am vazut in Poiana Maicilor. Acuma sta in mangaieri de iarna proaspata, asteptandu-ma sa-i ingan brazii albiti de timp si nea...se asterne pentru cei ce ii duc dorul si ii trec pragul..dragul meu Ceahlau....cu urme tacute si simple. Cat despre ceea ce lasa vantorii in urma..hmm..e simplu...ei urmaresc doar vanatul...carne si piele, aventura ce va alimenta in viitor minciuna vanatoreasca...defularea unor frustari adunate in societate, mintindu-se ca sunt cu adevarati barbati..in timp ce fotografii..hmm..pai ei cauta acel moment, acea ipostaza, acel cadru care sa te opresca cu inima pt cateva secunde, acea multime de pixeli ce-ti transmit un sentiment, iti comunica o traire...este fotograful. Carari bogate si soare fotografic iti urez Daniela!

Multumesc Serban.

Citind primul dumitale comentariu - sublim scris, cum am spus - am avut la rândul meu sentimentul că acea prezenţă atât de discretă pe care am întâlnit-o după 15 aug, înainte de 1 sept., al cărei trup se putea confunda mai de uşor cu trunchiurile copacilor decât cu un om, vă aparţine. Sentimentul era cu-atât mai admirabil cu cât o astfel de întâlnire îţi demonstra încă o dată în plus că niciodată nu eşti nici singur, nici "singur" sau nicio altă formă de singurătate pe care crezi că ai putea-o simţi/trăi în astfel de momente.
Am zâmbit eu ce-am zâmbit, dar recunosc, mi-am făcut şi griji, ptr. că acea persoană nu avea nimic în spate, dar m-am gândit că - în pădurea lipsită de marcaje spre care se afunda îşi lăsase rucsacul, că - dacă-ar avea probleme cu traseul m-ar putea ajunge din urmă sau să coboare pe unde urcasem eu sau că - dac-ar merge longitudinal, fie şi cu urcuşurile/coborâşurile locurilor, în max. 1, 5 km ar fi dat de poteca marcată.
Ture şi fotografii de suflet - deopotrivă - vă doresc!

Multumesc pentru urari Daniela...asemeni si dumneavoastra. Nu eram eu in penumbra verde a padurii, deoarece u nu am fost in acea perioada in Ceahlau. Legat de acest munte, iti pot spune ca daca vrei sa iesi la "lumina", cobori pe albia oricarui paraias si sigur iesi la civilizatie. In Ceahlau este imposibil sa te ratacesti. O toamna colorata tie, voua, noua...si lumini din cer.

Abia acum o vad... minunata!