Tibet - 2009

In dimineata zilei de 10 Octombrie 2009 eram in avionul care avea sa ne duca din Chengdou in capitala Tibetului - un zbor de doar 2 ore si ceva. Am ajuns in aeroportul din Lhasa (care este pe o vale paralela cu orasul) unde am fost primiti in mod traditional : cei de la agentia de turism prin care am ajuns acolo, ne-au pus la gat o esarfa alba si cu mainile impreunate au facut o plecaciune. A face aceasta plecaciune este o manifestare traditionala la tibetani, in semn de salut. Eu mai vazusem asa ceva in filmele documentare despre Tibet si Nepal, iar ulterior am aflat ca oferireaacestei esarfe - care se numesc  hada - este un obicei foarte frecvent la intilnirile festive si la despartiri, reprezentand un semn de respect si sinceritate. In conceptia tibetanilor, culoarea alba reprezinta puritatea si norocul, de aceea hada este de culoare alba.

Tot in aeroport ne-am intilnit cu o alta turista cu care aveam sa vizitam Tibetul – Yolanda Maier, din Elvetia. Am inceput drumul spre oras si curand am ajuns la un pod imens peste raul Brahmaputra - rau despre care citisem si auzisem din carti si din filmele documentare ca ar fi unul sfint pentru tibetani.

Imediat cum intri in oras, pe partea stinga se observa frumosul palat Potala – cel mai important centru spiritual al Tibetului, construit pe o stanca. Am fost mpresionat de frumusetea lui, mai ales ca  auzisem vorbindu-se atat de mult despre acest loc sacru!

Stateam cu aparatul de filmat in mina si nu-mi venea sa cred ca sunt aici in locurile acestea minunate. Am ajuns la hotelul la care urma sa fim cazati si am inceput sa ne ducembagajele din masina, in camere - la etajul doi al hotelului. Am luat rucsacul si am dat sa urc spre camera mea, insa mi s-a parut incredibil de dificil. Si erau doar cateva scari ! imediat mi-am dat seama ca este din cauza lipsei de oxigen. In Lhasa, saturatia de oxigen este de 68 %. Am aflat asta mai tarziu dupa ce mi-am cumparat o harta a orasului in care existau si astfel de informatii. Altimetrul lui Liviu ne arata 3 750 de metri. Ť Ce frumos ť zic eu Ť suntem la aproape 4 000 de metri, o inaltime a multor varfuri din Europa ť. Excelent ! Speram sa ma aclimatizez cat mai repede cu altitudinea pentru ca in acel moment respiram atat de greu si nu ma simteam chiar bine. Colegul meu, Mircea, mi-a spus ca si el si ceilalti se simteau destul de rau. Nu eram in mediul nostru, dar seara, Liviu, medicul nostru, ne-a dat tot felul de medicamentepentru a ne facilita aclimatizarea.

Ne-am despachetat lucrurile si am coborit la o plimbare prin oras. Inca imi era greu sa cred ca sunt in Lhasa, capitala mult visatuluiTibet, pentru care am stat 20 de zile in China cu mari emotii legate de primirea permiselor de intrare. In sfarsit eram aici!

Atunci am avut primul contact cu localnicii. Am apucat pe o straduta care se continua cu o piata mare in capatul careia era Templul Jokhang. Eram la kilometrul zero al orasului. Ocupatia principala a localnicilor era rugaciunea. Astfel, era plin de oameni care mergeau spre manastire sau se intorceau de la manastire. In fata intrarii faceau cu totii matanii : duceau mainile inpreunate la frunte, gura si piept, se lasau jos si se intindeau cu mainile intinse deasupra capului, dupa care revenau sus si repetau acelasi lucru in continuu, rostind rugaciuni specifice. Cu totii erau desculti. In spatele lor era piata destul de larga siplina de tibetani care mergeau rotind un Ť instrument de rugaciune ť in sensul acelor de ceasornic si rostind neincetat “om mani padme hum”. Aceasta mantra formata din sase silabe este cea mai faimoasa mantra – a mult iubitului Buddha al Compasiunii. In piata existau, din loc in loc, niste vase inalte de aproximativ doi metri din care iesea fum.

In fata manastirii, ghidul nostru, Tsering Wangdve, (care spre norocul nostru era chiar localnic) ne-a explicat multe lucruri despre budhismul tibetan si despre importanta fiecarui loc in parte. Tsering era un baiat de vreo 30 de ani si ceva care a demonstrat foarte multa rabdare cu noi. El ne-a insotit tot timpul cat am stat in Tibet. Este un tinar foarte modest, desi ulterior am aflat ca avea in palmares cateva varfuri de peste sapte mii de metri, destul de tehnice, din Himalaya.

Ar fi trebuit sa intram in manastire, dar deja era prea tarziu. Se intunecase si, prin urmare, am ales sa mergem la un restaurant din acea piata unde am luat cina. Dupa aceea ne-am odihnit pentru ca ne astepta o zi lunga.

Dimineata, la ora noua, ne-am intilnit cu Tsering, urmand sa vizitam cele doua importante locuri din Lhasa - templul Jokhang si Palatul Potala.

Eram destul de emotionat din cauza faptului ca urma sa vizitez niste locuri despre care am auzit atitea lucruri pana atunci, iar in acel moment ma aflam chiar acolo, langa ele....

Am vizitat prima data manastirea, unde ghidul nostru ne-a povestit amanuntit din tainele manastirii si a budhismului Tibetan. In interiorul manastirii nu am avut voie sa facem poze (desi aici era cel mai frumos – multe statuete aurite ale lui Budha si alte figurine cu specific local). Am stat ceva timp in manastire, insa cand am ajuns sus pe terasa am ramas impresionati de ceea ce am vazut : panorama intregului oras care cuprindea si palatul Potala. Am facut multe poze de pe terasa, am filmat tot orasul, mi-am facutpoze cu cativa localnici si copii din oras. Le place foarte mult ca dupa ce le faci poze sa le arati poza pe ecranul aparatui. Sunt incantati si mirati cand se vad pe ei in aparat. In general sunt veseli si fericiti. M-a impresionat simplitatea, modestia si veselia lor pe care o arata tot timpul.

Am vizitat manastirea si am plecat spre Potala. Lhasa e o campie inconjurata de munti, iar singurul loc care se ridica desupra campiei este locul unde este construit palatul. In imaginatia mea tot timpul am comparat orasul cu un stadion imens, unul in care locuiau un million de oameni. Din cate ne-a spus ghidul sase sute de mii erau chinezi si patru sute de mii erau tibetani. Am trecut de toate formalitatile de la intraresi am inceput sa urcam scarile care duceau la palat. Era un soare puternic si nici un nor pe cer. Am urcat scarile in zig zac si am ajuns la intrarea in palatul alb unde, din nou, am fost nevoit sa imi pun aparatul foto in husa fara ca sa il pot folosi.

Cu rabdarea lui specifica, ghidul a inceput sa ne vorbeasca despre palat, despre fiecare Dalai Lama si domniile lor. Intr-adevar in palat am simtit ceva special, se simtea puternic spiritualitatea Tibetului. Stupele din aur masiv unde isi aveau somnul de veci toti liderii spirituali ai Tibetului-Dalai Lama, pietrele pretioase si toata bogatia palatului m-au facut sa ma simt fantastic. Simteam ceva ce nu stiu daca as putea sa explic in cuvinte. Locul era si este intr-adevar unul special. Palatul este format de fapt din doua parti: palatul alb si palatul rosu. Avand o inaltime de 117 metri, este cel mai impresionant edificiu din toata tara. Palatul alb era de fapt resedinta propriu-zisa a lui Dalai Lama. Palatul rosu are mai multe camere destinate venerarii lui Buddha si camere-templu unde sunt pastrate ramasitele mai multor Dalai Lama de la al 5-lea pana la al 13-lea. Toate mormintele sunt din aur masiv cu pietre pretioase si semipretioase, cel mai impresionant mormint fiind al celui de-al 5-lea Dalai Lama. Vizitarea palatului trebuie facuta in sensul acelor de ceasornic si nutrebuie calcate pragurile usilor, ne explica ghidul.

Am vizitat palatul, dupa care am iesit pe alta parte si am inceput sa coboram pe o staduta pavata cu pietre. Am ajuns din nou in strada unde se afla un sir de rugaciuni pe niste Ť butoiase ť care trebuie invirtite tot in sensul acelor de ceasornic. Fiecare localnic le rotea cu mina ori de cate ori trecea pe acolo. Ei considera ca in fiecarezi trebuie sa inconjoare palatul, sa faca multe matanii si sa invirte butoiasele acestea din alama. Tot acest proces de inconjurare a palatului se numeste Cora - cu cat faci mai multe cora cu atit este mai benefic.

Nu am sa intru in amanuntele budhismului tibetan, ii las pe altii mai in masura sa o faca. Aici vreau doar sa descriu cele noua zile petrecute de mine in Tibet. Experientele mele si ceea ce am simtit si trait acolo vor ramine pentru totdeauna in mintea si sufletul meu.

Dupa patru zile in care ne-am acomodat cu orasul, altitudinea si aerul rarefiat am inceput sa facem ture de trekking prin jurul Lhasei. Asa ca am facut o tura pe dealurile si zonele de la marginea orasului. Am mers cu masina pana la marginea orasului si de acolo, pe jos, am urcat pe o carare printr-o cireada de vaci care pasteau linistite iarba uscata si deasa. Am avut norocul sa vedem in realitate pe celalat deal ceea ce ne povestea zilele trecute ghidul - o Ť inmormantare cereasca ť. Aceasta este cea mai raspindita forma de inmormintare (tibetanii avand mai multe ritualuri de inmormantare).

Dupa moarte, cadavrul este invelit in panza alba si pus intr-un colt al camerei. Apoi vine un calugar pentru se ruga pentru cel decesat si a-l izbavi de pacate. Calugarulalege ziua de ramas-bun. Cadavrul, fara haine, este dus pe un deal unde este taiat in bucati mici pentru ca vulturii plesuvi sa se poata hrani din carnea lui. Ramasitele neconsumate si oasele trebuie arse, iar cenusa trebuie sa fie imprastiata in munti pentru ca cel mort sa se indrepte cat mai repede catre paradis. Pare destul de cruda imorminatrea cereasca, dar tibetanii considera ca duhul celui mort se poate indrepta catre Paradis si astfel se poate reincarna cat mai repede.

Stateam si neuitam uimiti cum cei de pe celalat deal adunau ramasitele celui mort si le puneau in foc. Deasupra noastra inca se mai invarteau cativa vulturi care se inaltau si care, dupa un timp, s-au indepartat. Am apucat totusi sa le facemcateva poze si sa-i filmez.

Tibetanii au cinci ritualuri de imorminatre: cea cereasca, incinerarea, inhumarea, imorminatrea in templu si imorminatrea in apa.

Venind dintr-o tara crestina am fost putin mirat de obiceiurile de imorminatare ale tibetanilor. Dupa ce am asistat la momentul imormintarii, am continuat sa urcam pe poteca printre mantrele care erau legate si puse in bataia vantului. Am ajuns la o mica manastire ascunsa intre munti, unde ne zicea ghidul ca este un izvor cu o apa care vindeca tot felul de boli si care ar avea puteri magice. Altimetrul lui Liviu ne arata cam tot timpul in jur de patru mii si ceva de metri. Altitudinea si aerul foarte uscat ma deranjeazadestul de mult. Poate nu atit de mult altitudinea, cat aerul foarte uscat. E destul de greu pentru mine pentru ca inca nu sunt obisnuit. Am stat putin timp la manastire, unde ghidul nostru ne-a mai povestit din tainele Tibetului.

Am vazutin acea zi, un sistem foarte simplu realizat din 2 tablepuse in asa fel incat sa capteze razele soarelui si sa fie focalizate in sus, inloculunde e asezat un recipient (oala, ceaun) cu apa. De la razele soarelui, apa din recipientincepe sa fiarba. Este o Ť inventie ť buna si ieftina. Aici ne-am mai odihnit si am povestit cu femeia care locuia in acest loc, intr-o incapere micuta sapata in stinca. Eu respiram destul de greu fara sa fi facut mare efort : am urcat pe poteca doar trei ore si ceva … Respiram mai repede decat de obicei si din cauza asta imi era gatul si mai uscat. Noroc cu femeia de aici care m-a vazut si mi-a aratat cum sa inspir si expir lung, incet. Mi-am mai revenit dupa exercitiile de respiratie si dupa ce am stat inauntru in incaperea asta de vreo trei metri patrati.

Dupa o binemeritata odihna am luat-o din nou pe poteca spre manastirea Sera. Mergeam unul dupa altul pe poteca asta prafuita, in plin soare. Mircea cu Yolanda erau in fata si la ceva distanta mai in spate eram eu, Liviu si Nelu. Eu ma tot opream ca sa mai filmez si sa fac poze. Mi-am revenit cu respiratia si ma simteam chiar bine. Poate ca m-as fi simtit si mai bine daca ar fi fost macar un nor cat de mic sa se mai suprapuna peste soarele asta care ne ardea bine de tot.. Ma gandeam :  Ť Oare aici nu sunt nori niciodata ? ť …de dimineata de cand rasare soarele pana seara cand apune, cerul e tot albastru si soarele e foarte puternic. Nu prea sunt copaci si totul pare atat de ars si de pirjolit...

Mergeam pe poteca si dupa vreo ora si ceva am ajuns pe un varf unde era facuta o gramada de pietre si multe mantre de rugaciune. Stau pe varf si il intreb pe Tsering care e numele acestui varf. Mi-a spus ca nu are nume. Atunci cum se zice Ť fara nume ť in limba tibetana ?,,Men mai,, imi spuse el.

De pe varf, sub noi, se vedea extrem de bine tot complexul de constructii din manastirea Sera. Era atat de aproape, doar ca destul de abrupt si fara vreo poteca. Asa ca am luat-o inapoi pe poteca pe care o cunosteam.

In ziua accea am stat toata ziua la peste patru mii de metri. Parca simteam putin o durere in piept, dar era in regula. Eram deasupra Lhasei si aveam o panorama frumoasa asupra intregului oras : se vedea raul Lhasa si toti muntii care inconjoara orasul. Era minunat.

Am inceput coborarea si am mai facut un mic popas la casa unui pustnic de unde cararea era destul de abrupta si coboara pana la marginea orasului. Nu am reusit sa facem tot ce ne-am propus pentru ziua respectiva. Initial ar fi trebuit sa ajungem si la manastirea Seradar cum o plimbare de cateva ore s-a facut o turade o zi intreaga, am plecat spre hotel. Dar nu imi parea rau. Am vazut atitea locuri frumoase!

Urmatoarea zi am vizitat manastirea Sera si alte locuri importante din Lhasa. In mare, am vizitat cam tot ce era de important prin Lhasa: PalatulPotala, templulJokhang, manastirea Drepung, manastirea Sera si chiar am inceput sa si cunosc destul de bine orasul. Daca ma voi mai intoarce vreodata in Tibet va fi pentru a urca un munte mai mare sau pentru a vedea frumosul munte Kailash, lacul Namtso sau lacul Manasarova.

Eram deja de aproximativ saptamina in Tibet. Unii dintre noi s-au aclimatizat bine, altii nu prea. Eu, din pacate, nu ma simteam tot timpul bine. Din Lhasa pana in tabara de baza a Everestului sunt aproximativ 650 de km. Pe drum am mai facut popasuri in care mai urcam cate un varf mai accesibil, erau destul de aproape de drum si ne era dor de cate un varf. Dupa atitea zile de stat prin oras, am urcat impreuna cu Liviu un varf de aproape 5000m linga lacul Yamdok. Aici am ramas foarte impresionat de frumusetea si de culoarea apei de un albastru – turcoaz. Era atit de curat side frumos! De pe varf am putut admira toata splendoarea lacului si in capatul lui, in departare, varfuri inzapezite de peste 7000m. din Himalaya.

Panorama era superba: lacul si muntii care se vedeau in fata noastra, totul era atatde frumos, muntii cu zapezile lor vesnice... In sfirsit mi se implinise visul: acela de a vedea muntii Himalaya si frumosul si misteriorul Tibet.

Desi nu a fost decat o tura detrekking prin Tibet, cele 9 zile vor ramine si vor avea un loc special in mintea si sufletul meu. Orice calatorie in Tibet, indiferent de distante, rezultate si varfuri urcate, este o aventura. Am vazut atitea locuri frumoase, sacre ale budismului Tibetan! Dar cel mai mult m-a impresionat modestia, umilinta si spiritualitatea oamenilor de acolo. Mi-am adus aminte de vorba noastra romaneasca -,  Ť omul sfinteste locul ť si lucrul asta l-am vazut in realitate odata cu iesirea asta. A fost o experianta unica si foarte puternica din punct devedere spiritual!

Adrian  Negrean – Clubul  Montan  Altitudine – Rasnov

Filmulet cu tibetul la adresele: http://www.youtube.com/watch? v=VPjY2HoWoz0 (partea 1) si http://www.youtube.com/watch? v=8dWz80980l8 (partea a doua)

Comment

Dan Loghin, Mon, Mar 29, 2010, 7:02 am Felicitari pentru norocul de a fi ajuns acolo. Eu am urmat exact acelasi drum (de exemplu plecarea din Chengdu). Asemenarile se opresc aici. Am avut micul noroc sa mi se spuna ce anume trebuie sa inteleg din ce ati vazut si dvs. Mi s-au explicat semnificatiile. Inclusiv in ceea ce priveste "inmormintarea cereasca" - zoroastrism aplicat. De catre tibetani convinsi si convingatori. Am avut cu cine purta conversatii, inclusiv dspre Alexandra Neal - inca memorabila. A doua diferenta esentiala este ca am avut treaba - strict stiintifica - nu am fost neaparat in tura. Toate cele bune!

Adrian Negrean, Tue, Mar 30, 2010, 9:16 am Multumesc pt felicitari domnule Dan Loghin, sper sa reusesc sa vad cat mai multe locuri de pe aceasta minunata planeta a noastra si sa urc cat mai multi muntii evident. Numai bine

mihai caba, Tue, Mar 30, 2010, 12:19 pm salut Adrian! super fain!!!! anul asta intentionez si eu sa plec in Nepal (everest base camp) cu o agentie din germania (himalaya.de). abia astept, mai ales ca jurnalul tau iar m-a "bagat in priza" toate bune Mihai Caba

Adrian Negrean, Thu, Apr 8, 2010, 12:13 pm Salut Mihai Caba, eu ityi doresc sa ti se implineasca visul de a vedea cei mai mari munti ai lumii - Himalaya si sa cunosti oameni de la poalele lor, sunt niste oameni simpli si modesti, pe mine ma schimbat complect umilinta si smerenia tibetanilor, dar ai sa vezi tu, va fi o puternica experienta pentru tine. Numai bine iti doresc si sa iti implinesti toate visurile

Adrian Negrean, Thu, Apr 8, 2010, 12:16 pm Daca vrei ssa vezi mai multe poze poti sa te uiti pe paginile mele pe http://www.facebook.com/album.php?aid=1364&id=100000528373114 sau iti pot arata si pe mess id meu e adi_negrean pe yahoo

Comments for this article