=coperta= =continuare= =autor= I I C   n o i e m b r i e / 2000

Pietrosul Maramuresului  (continuare)


Maramures: Flori de chiciura (în fundal vârful Toroioaga) - foto: Petru Lucian Goja

Maramures:   Flori de chiciura  (în fundal vârful Toroioaga)
foto:  Petru Lucian Goja
   Am atacat asadar piciorul abrupt dintre cele două pâraie, apoi am continuat pe versantul stâng, pe un drum ascendent care se termina într-un fund de vale si o zonă cu recente doborâturi de molizi;  de aici, pentru a evita cosmarul coroanelor învârtosate, am urcat un versant din fată, am continuat spre dreapta urcând până în locul în care, probabil până în urmă cu 10-15 ani, existase o cabană forestieră.  Azi se puteau vedea doar bârne suprapuse alandala.
   De aici ne-am orientat spre SE intrând într-un molidis tânăr, coplesit de chiciură groasă, fosnitoare la cea mai vagă atingere.  Spre fată-stânga se întrezărea de sub norii negri-cenusii si voaluri succesive de neguri un vârf secundar al Bardăului în timp ce noi deciseserăm să continuăm spre NE până într-un vârf de muncel cu pădure matură de molid.
   După traversarea molidisului dădurăm într-o zonă defrisată tăiată de două drumuri de TAF paralele înfundate-ntr-un fund de vale seacă.  Noi am continuat să urcăm spre piciorul orientat N-NE udându-ne treptat bocancii în iarba înaltă acoperită de un strat din ce în ce mai gros de zăpadă înghetată.  Soarele strălucea din dreapta punând în valoare jocuri de lumini si cristale.
   La liziera molidisului matur dădurăm peste primele urme de cocos de munte întipărite în zăpadă; apoi, ceva mai sus, de urmele unui jder în căutare de veverite.
   Acum urcam orientându-ne doar după busolă, spre NE, având drept tintă finală vârful împădurit. Picioarele se afundau în muschiul moale acoperit cu nea.  Evitând rând pe rând doborâturile de vânt tăiarăm o cărare venită din dreapta, pe curbă de nivel, continuată spre fundul văii seci, posibilă legătură între două stâne. În fată se vedea albastrul metalic al cerului printre lumânările molizilor alb argintii strălucind în soarele ajuns la amiază.


Maramures: Vârful Pietriceaua - foto: Petru Lucian Goja

Maramures:    Vârful Pietriceaua.
foto:  Petru Lucian Goja

Nu uitati! Si dumneavoastrã puteti contribui la realizarea Invitatiei în Carpati.
Orice contributie având legãturã cu
Muntii Carpati este binevenitã.


 I I C   n o i e m b r i e / 2000 =coperta= =continuare= =autor=