Negoiu - adevăratul paradis al cătărării în gheată din România Bogdan Dudău
Accesul - o probă de andurantă si curaj
Daca tu si prietenii tăi v-ati hotarât să renuntati la datul pe pârtie cu punga de plastic sau cu capacul de la WC si, avizi de aventură, doriti să gustati din senzatiile ascensiunilor pe gheată, atunci primul lucru pe care trebuie să-l faceti este să ajungeti la cabana Negoiu. Lucrul pare simplu la auz, însă numai atât. Si asta pentru că la vreme de iarnă, si nu numai, accesul până la această deosebit de cochetă cabană făgărasană este o problemă. O rezolvare simplă "legendară" ar constitui-o mersul pe jos cale de 25km cât măsoară drumul din Porumbacu de Jos si până la locul unde acesta se înfundă. Desi vă vine greu să credeti am vazut cu ochii mei pe unii, de prin Brasov mi se pare, care chiar au făcut drumul acesta apostoleste, adică pe jos. în fata valurilor de transpiratie si a potopului de înjurături pe care parcurgerea per pedes a unei asemenea distante le creează, timpul înregistrat până aici, credeti-mă nu are nici o importantă. Dacă aveti cumva o masină echipată cu lanturi antiderapante lucrurile se mai simplifică sau se complică în functie de tipul masinii, stratul de zăpadă si priceperea mânuitorului de covrig. Cu masina puteti merge până la cariera de marmură. Aici însă veti fi nevoiti să vă lăsati masinile, asta dacă nu cumva automobilul vostru nu este dotat cu turela si, în loc de lanturi, cu senile. De acum încolo, descrierea accesului la cabană o vom face numai pentru românul de rând, neintegrat în NATO si deci dezarmat si la propriu si la buzunar. Pentru stabii cu dare de mână recomandăm si varianta desantului aerian pe câmpia din fată dar mai ales din spatele cabanei, cu mentiunea că potăile stabilimentului sunt mici si în general fricoase iar brazii înalti si ascutiti, ca pe la noi. Pentru pederastii (pardon, mă scuzati, pentru pedestrasii, am vrut să spun) sătui de conditia lor mizeră, mai exista solutii de a fenta cei 25km, dar pentru aceasta este nevoie să cititi interviul realizat cu dl Serban Pitaru, cabanierul de la Negoiu. Între atâtea posibilităti să adoptăm o solutie de mijloc si să presupunem că, într-un fel sau altul, ati ajuns totusi la carieră. Drumul forestier pe care ati venit continuă cale de 1/2 - 3/4h până când, firesc, se înfundă (asa li se înfundă uneori smecherilor). De aici însă porneste pieptis în serpentine largi, peste culmea Serbotei o potecă largă care, dupa cca 1-1 1/2h, ne scoate chiar în dreptul cabanei unde vom da mâna (bineînteles, dacă vor binevoi sa ne-o întindă) cu parasutistii tranzitiei. Oricum ai lua-o, oricum ai da-o, mai mult de atâta nu poti face în prima zi! 
Încă putin ...
Sculat a doua zi dis-de-dimineată cu forte proaspete veti căuta desigur să dati cât mai curând posibil cu nasul în gheată, mai cu seama că, dacă ceata nu te împiedică cumva, cascadele noastre pot fi zarite lesne chiar de pe prispa cabanei. Cu o asemenea tentatie în priviri dai să o pornesti către ele. Ca niste bunicuti sfătosi si plicticosi vă mai oprim pret de o clipă pentru a face încă o dovadă a elocintei noastre si a vă spune că până la cascade puteti ajunge pe două drumuri si sapte cărări. Unul ar fi "cel de vară" care merge pe podetele de metal suspendate deasupra vâlcelelor de pe versantul estic al Serbotei. La vreme de iarnă varianta aceasta, desi deosebit de comodă, este în general periculoasă din cauza posibilitătii declansării unor avalanse. Urmare a acestui fapt si pentru că vrem să vă ferim de ocazia de a vă citi prietenii si cei dragi numerele viitoare din "Alpin Extrem" la lumina candelei, noi vă recomandăm cu caldură cea de a doua varianta, mai lungă, mai grea, dar cu mult mai sigură. Din fata cabanei o pornim agale pe poteca ce duce spre Vârful Serbotei si după cca 100m, înainte de căsuta Salvamontului, o cotim brusc stânga pentru a începe o coborâre abruptă printre brazi: directia Valea Sărătii. Curând ajungem în vale si de aici ne îndreptăm în urcus usor înspre prima treaptă a căldării glaciare. Pentru a o depăsi ne alegem cu grijă o rută care să ne ferească de pericolul declansării vreunei avalanse. După aceasta urmează o câmpie, si apoi încă o treaptă, nu atât de mare ca prima si nici atât de periculoasă din punct de vedere al pericolului de avalanse. Odata depasită, în fata noastră ne apare, în toata splendoarea ei, prima cascadă din sirul celor trei. Si am ajuns Cascada aceasta o putem urca sau, dacă dorim sa dăm o tură de recunoastere si să le mirosim îndeaproape si pe celelalte, o vom ocoli prin dreapta si, după ce mai urcăm încă un prag, ajungem în locul de unde, de la o oarecare distantă, e drept, le putem zări si pe celelalte două. Prima dintre ele este situată în versantul stâng al căldării si se revarsă printre peretii stâncosi ce o mărginesc. Atentie! Deasupra ei se formează un culoar destul de larg pe care pot porni avalanse! Mult mai în dreapta punctului nostru de popas si ceva mai sus se află si cealaltă scurgere de gheată, cea mai mare dintre toate acestea atât ca înăltime cât si ca dezvoltare pe orizontală.
|
