Elbrus pe skiuri

Ideea excursiei (imi displace folosirea termenului de expeditie acolo unde nu este cazul) s-a nascut undeva prin toamna-iarna lui 2004.
Intentia de la care am pornit a fost constituirea unui grup de min 5-6 “utilizatori” de skiuri si snowboard care sa urce impreuna pe Elbrus si sa coboare de acolo tot impreuna. Intreaga “aventura” urma a fi filmata pentru a se constitui ca parte a unui alt proiect “mai cuprinzator”.

Din nefericire lucrurile nu s-au intimplat asa cum mi-am dorit iar amatorii de astfel de senzatii au dat inapoi unul cite unul. Astfel ca intreg proiectul “Ski pe Elbrus” a ramas agatat intr-un singur participant lucru ce a determinat abandonarea lui (a proiectului, ca participantul a ramas).

Perioada aleasa

Avind in vedere scopul initial al actiunii imi doream deplasarea intr-o perioada a anului care sa permita obtinerea unei diferente de nivel skiabile cit mai mare. Ideala ar fi fost perioada de iarna cind am fi avut posibilitatea obtinerii unui “vertical descent” de cca 3400m.
Din discutiile avute cu oameni din zona, documentarea pe Internet si alte surse a reiesit ca iarna, in zona superioara, ar putea exista probleme la coborit din cauza ghetii foarte lucioase si dure formata datorita vinturilor puternice.

Din acest motiv am ales ca perioada de deplasare inceputul primaverii. Din motivele semnalate mai sus am mai aminat putin plecarea, asa ca abia la sfirsitul lui mai am reusit punerea rucsacilor in spate. Cu toate ca vremea se incalzise semnificativ iar anotimpul rece trecuse demult am reusit obtinerea unei diferente de nivel skiabile de cca 2500m.

Participanti

Coman Bogdan
Moldoveanu Alin
Rusu Marius

Pregatiri

Planul initial era sa petrecem in zona min 8-9 zile, dar anumiti factori ne-au facut sa reducem perioada. Din aceasta cauza echipamentul si proviziile carate au fost usor excedentare dar ne-ar fi prins bine in cazul in care stateam mai mult. De asemenea este posibila cumpararea de conserve si alimente din vale, asa ca nu carati cu voi decit strictul necesar. In ceea ce priveste hainele poti sa-ti speli chestii esentiale jos in vale. Asa ca n-are rost sa-ti cari 10 bluze si 5 polare de frica murdariei.
!! nu existau butelii cu filet

Viza de Rusia dureaza 5 zile si costa 55USD iar cea de Ukraina se elibereaza in 10 zile pt 25USD si in 3 zile pt 50USD.
Atentie, viza de Rusia nu se da asa, pur si simplu. Trebuie un voucher si o confirmare de rezervare pe care trebuie sa ti le faca rost o agentie de turism din Federatia Rusa. Eu recomand cu mare caldura pe baietii din zona: Pilgrim Tours www.pilgrim-tours.org

Contra a 125 Euro/pers in cazul unui grup de 1-3 pers sau 80 Euro/pers pentru grupuri mai mari se obtin urmatoarele:
- suport viza (voucher, confirmare hotel)
- 1 noapte cazare la vila lor de linga cabina si 2 mese
- taxa parc national
- OVIR registration (toti turistii sint obligati sa se inregistreze la militie cind petrec undeva mai mult de 3 zile)
- Asiatenta in zona

Partea cu asistenta este cea mai interesanta. Tatiana (administratorul in perioada cind am fost noi), Gleb (un fel de sef cred) si un ghid blondicel pe care am uitat cum il cheama ne-au ajutat mai mult dect orice alt serviciu sau resursa studiata pe net. E ff mare lucru sa poti sa te intelegi cu cineva si sa ai cui sa ceri un sfat intr-o zona in care nimeni nu intelege o boaba engleza si unde ti se vorbeste rusa cu nonsalanta cu toate ca repeti intr-una “ia nie panimaiu paruschi”.
Tot ei te ajuta daca vrei sa schimbi niste bani si ti-e lene sa te duci 2 km pina in Terskol, iti spun unde gasesti una-alta, iti rezerva locuri la Barells (lucru important de care trebuie sa le spui din timp sa stie cum fac programarile), au grija sa te intrebe daca mai stai la ei cind cobori de sus (si sigur o sa vrei sa stai la cit de obosit, murdar si infometat cobori) si alte chestii marunte dar ff utile si indispensabile. Plus ca-ti dau si diploma-certificat de urcator pe Elbrus ca sa arati la parinti.

Indata vizele luate am cumparat biletele de tren pe ruta Bucuresti-Kiev-MinVody la dus si MinVody-Harkov-Odesa-Ungheni-Bucuresti la intors. De ce rute diferite? Pt ca daca luam returul prin Kiev trebuia sa dormim o noapte acolo. Plus ca varianta de intoarcere era cu 10 ore mai scurta decit cea de dus dar cu conexiuni mai multe.
Pret bilet dus-intors cam 4 milioane. Nu include nici un fel de supliment de loc. Vagonul de dormit se cumpara separat din fiecare gara… Uff, interesanta provocare.
!!! nu luati bilet la care legaturile sint la o distanta mai mica de 2-3 ore

Un site EXTEM de util este http://reiseauskunft.bahn.de unde gasesti rutele si legaturile din/catre oriunde. La agentia CFR trebuie sa te duci cu lectia facuta pt ca cuconitele de acolo nu-s in stare sa-ti gasesca trenul cautat. Mie mi-au spus ca nu am tren decit in iunie catre MinVody… asa ca daca le credeam mai asteptam ceva cu plecatul… deci iti faci ruta frumusel si le spui exact ce vrei.
Plus ca siteul asta mai e util la plecarea din zona daca n-ai fost indeajuns de precaut sa-ti iei din tara hirtiuta cu desfasuratorul legaturilor pt intoarcere. Asa ca in Terskol pe dreapta (mai in interior, nu chiar la strada) dupa o constructie in forma de dom e posta unde ar trebui sa fie si un Ineternet. Daca e inchis (asa cum era cind am fost noi) mai insisti si poate ai norocul ca vreo tanti de acolo sa vrea sa faca si ea un ciubuc si sa te duca la ea in birou (sa te dai pe Internet, nu altceva). Daca nici asa nu merge mai ai o sansa la vila baietilor de la Pilgrim; vorbesti frumos cu Tatiana si te rezolva ca-i fata de treaba.

Iesirea din Romania

Nici o problema. La revedere. Ultimele telefoane pe Connex. V-am salutat, io sint plecat.

Intrarea in Ukraina

Posibil primele probleme pentru oricine. Bine ati venit in spatiul (ex) sovietic.
Incep sa inteleg utilitatea bancnotelor de 5$ despre care am citit ca nu trebuie sa te desparti si nici sa uiti sa le iei cu tine peste tot… Nu stii cind iti pot fi de folos.

Noi a trebuit sa cotizam 10$ de caciula pt ca din nu stiu ce cauza viza de tranzit Ukraina era valabila din 26.05 iar noi ajunsesem in granita pe 25 la ora 8 seara… asa ca aveam toate sansele sa stam in cimp o zi… eh, dar cu bani se rezolva orice. Ni s-a pus stampila de intrare dar surpriza si bombonica ne era rezervata pt intoarcere: au pus-o gresit (probabil intentionat) ca si cum iesisem din Ukraina nu intrasem… asa ca la intoarcere au vrut sa ne dea jos si sa ne trimita la Vadu Siret (pe unde intrasem)… ehh, dar cu bani iar se rezolva, asa ca dupa ceva negocieri am reusit sa scapam cu 20 Euro trei oameni. Ieftin cind te gindesti ca initial au cerut 60 de Euro…

Cu trenu prin Ukraina

Nimic de semnalat. Schimbam rotile. De fapt ei le schimba.
Nu inteleg de ce trenul merge mai mereu printre doua liziere de copaci. Nu vezi nimic. O fi tot vreo chichita de-a lui Stalin sa nu vada lumea trenurile cu rachete si tancuri?? Hmmm.

Kiev

Avem de stat 8 ore. Lasam bagajele la biroul specializat in bagaje. 7 grivini de bucata adica un dolar si ceva.
Luam locuri la vagonul de dormit. Prima incercare de intelegere cu un functionar din gara. Merge mai usor decit ne-am inchipuit. De bucurie ii dau lu’ tanti cu unghii lungi 5$ spaga. Suplimentu ne costa cam 9$ de caciula…. Mai sa fie ce putin, Buc-Kiev am dat 450, 000… nu stiam ce ne asteapta…. Blestemata fii cuconita.

Ne plimbam prin Kiev cit sa obosim tare-tare si sa dormim bine noptile urmatoare. Frumos oras. Curat si civilizat. Ufff, numai la Bucuresti e jeg; si manele si tigani si oameni uriti.

Kiev-MinVody

Ne suim in vagonul din trenul cu pricina in care urma sa ne petrecem urmatoarele 36 de ore (si cum era mai prost, 2 nopti si o zi). Soc. Oh, Doamne!
Era un vagon comun, un fel de vagon-dormitor in care se ingramadeau de-a valma oameni diversi cu diversele lor mirosuri si diversele lor obiceiuri nocturne sau diurne. Interesant. Avem ce povesti la nepoti.
Ulterior am aflat cum ca chestia aia e mijlocul de calatorie uzual in Rusia si ca e normal. Si ca se cheama platzcart iar daca vrem cuseta d-aia de care stim noi sa precizam la casa ca vrem “coupe”. Asa ca prin toate garile prin care tot am mai umblat ii ziceam lu’ tanti la ghiseu: “spalnom vagone, cupe, niet platzcart; platzcart niet. COUPE.”

Mergem cu trenu. Si tot mergem. Prima noapte a fost ingrozitoare. Saru’ mina Steve Jobs pt Ipod. Nu stiu ce ma faceam fara casti in urechi. Sforaie rusii astia, nu se-ncurca. Da’ si put.

Ziua ce-a urmat a fostt f cald. In tren atmosfera de sauna. Ufff, ce greata. 31 de grade umede.

Mai e o noapte. La 5 dim trebuie sa ajungem in Minelanie Vody. Rahat, are 2 ore intirziere trenu. La un moment dat vin si ceva vamesi. Ne cer vaucher-ele. E OK si nu ne cer bani. Par mai de gasca decit ucrainienii.

In gara la Rostov stam juma’ de ora. Fug prin gara sa caut o casa de schimb. Mor de pofta sa-mi iau o cola si n-am o rubla in buzunar. N-au case de schimb. In ucraina orice gara amarita din orice oras are citeva case de schimb. In Rusia cred ca doar la Moscova or avea. Asa ca daca va duceti p-acolo nu uitati sa aveti cu voi citeva rublisoare pt clipe de singuratate si sete.

MinVody-Azau

Dis de dimineata ajungem la gara destinatie. Mineralnie Vody. Ma sperie gindul ca sint linga republicile caucaziene. Credeam ca deja am intrat in Kabardino-Balkaria, dar nu, aveam sa aflu ca n-am iesit inca din Rusia.

Sintem cam speriati si ne uitam pierduti in jur. O gasca de pietari-taximetristi ne ochesc si nu mai scapam de ei. Ne cer 50$ de caciula pt drumu’ pina la Azau. Eu stiam de max 60Euro de masina. Asa ca nu cotizam si dau din miini mult sa le explic ca nu vreau sa merg cu ei… Sintem cam pierduti in spatiu-timp dar oamenii nu-s mai rai decit tiganii nostri din gara principala a capitalei Romaniei. "Ma frend" nu se lasa usor si mai insista. Pin' la urma ne adapostim in sala de asteptare si ne lasa in pace.

Ma mai linistesc putin cind vad soldati din trupele Omon. Macar nu-i pericol sa ne fure aia bagajele da’ atunci imi vine in cap motivul pt care militarii aia falnici si blonzi sint acolo. Hai ca devine interesant. Ha-ha, hai ca-i misto, uite si un afis care te invata ce sa faci in caz de bombe si alte amenintari teroriste. Cool.

Gasim pina la urma o masina cu 80$. Un Moskvici prapadit cu care mergem vreo 3 ore. Trecem prin vreo 3-4 baraje de politie-armata si ne opresc doar o data (nimic special). Intram si in republica caucaziana Kabardino-Balkaria.

Valea Baksan e un fel de Valea Jiului. Ma rog, mult mai mare, mai lunga, cu munti mai inalti. Ma refer la combinate parasite, peisaj sordid.

Cheget, Terskol… Ptiu drace ca ajungem… de localitatile astea doar citisem in ultimele luni… mama ce munti inalti… ce de zapada…. Hai ca incep sa ma emotionez.

Azau, statia de cabina catre Elbrus, vila Pilgrim la care o sa stam la cca 200m de cabina.
Hi, I’m Bogdan from Romania, I’m looking for Tatiana or Andrei. Hi Tatiana, I’m Bogdan. Nice to meet you. Let me check your room. Your room is ready, have a nice stay.
WOW!!! Engleza… Tanti amabila. Care nu pute. Vai ce frumos… Paturi moi, dus, apa calda… Ce desfatare.

Dupa ce dam jegu’ jos si mincam ceva, cu toate ca eram cam morti de oboseala si nedormiti nu putem rabda si o luam la plimbare putin pina in Cheget (4km) unde e o mai mult fosta statiune de ski (3 telescaune, 2 teleskiuri, un hotel in paragina, 6-7 terase, 3-4 vilisoare). Primele poze, prima evaluare a zonei. Mie imi zboara ochii dupa culoare, scocuri, posibilitati de coborit.

Ia te uite niste tunuri. Mari si foarte adevarate. Citisem despre ele, altfel m-as c-am fi speriat. Nu-s pt bubuit rebeli separatisti ci pt tras in muntii din jur. Sa-i curete iarna de surplusul de zapada. Unul dintre ele chiar e branduit Fisher. Tare.

Donguz-Orun cel cu cusma arata bestial. Mare rau. Parca si p-acolo s-ar putea cobori ceva. Ushba nu se vede. Alin cu Marius iau telescaunul si urca pina aproape de Vf Cheget sa faca poze. Io stau la soare, la cola si saslic (un fel de frigarui de berbec). In doua ore sint deja prajit bine si ma ustura de mor. Mama-mama, ne trebuie crema la greu.

Barells

Pina sus la butoaie sint 2 tronsoane de cabina si un telescaun. Nici o surpriza, stiam de asta de pe net. 70 de ruble (70 mii lei) bucata. Nu m-am prins daca dus-intors sau doar dus. Cabina ca la noi la Bilea. Scirtiie si trozneste din toate incheieturile. Da’ las’ c-au avut rusii statii orbitale care scrirtiiau…

Odata cu noi mai urca un grup mare de coreeni. 30 cica. Mai, ce chestie… Eu m-am chinuit 5 luni sa gasesc citiva oameni interesati de drumu asta si n-am gasit… Ca-s teroristi, ca trebuie sa dai spaga, ca n-ai ce minca, etc, etc… Iar coreeni astia de virsta a 2-a cu fete de functionari au putut sa se mobilizeze si nu le-a fost frica. Asta e, ce sa mai zic, as mai zice da’ nu e locul si scopul.

Ajungem la Barells… iete, sa mor ca arata ca-n poze… mai sa fie, unde am ajuns…

Il cautam pe nenea de la “receptie”. Stie ca venim ca-i zisese Tatiana… mai ce fata de treaba… merita banii Pilgrim astia. Baiatu' asta stie si un soi de engleza. Hehehe, cind ii zicem ca sintem din Romania ride, isi da ochelarii de soare jos (ca si cum ar trebui sa-l recunosc, sau poate in semn de respect) si-mi sopteste conspirativ ca el e din Moldova. O fi fost, da’ tot in engleza ne-am inteles zilele urmatoare.

Stam in butoiul 1 impreuna cu un ghid rus (aflam mai tirziu ca il asista pe un japonez care facea solo “seven summit”) si un nene de 52 de ani din Finlanda (care cica skiase la Poiana si-i placuse tare mult ca nu-i ca-n Austia si Elvetia; hmm, normal ca nu e, cum naiba sa fie; ca nu e.)

Aflu de la nenea finlandez ca tocmai s-a intors de pe virf… Intrebam de una de alta… Cica ff greu ultima portiune, c-a facut 7-8 ore, ca a stat in aclimatizare 8 zile (wow!!), ca-i frumos da’ greu, ca pleaca miine, etc. Cersesc de la el o crema cu protectie mai mare (noi avem cu 16 si nu-i destul) da’ nu vrea sa mi-o dea… ca scritan… io as fi dat-o daca tot plecam…

Prima zi urcam pina in zona Pashtukov Rocks, cam pe la 4400m… Hmmm, cam greu dar nu foarte… Ce chestie, ce sus sint… si e zapada misto si nu e flascaita… Cool.
Eu urc pe skiuri si foci. Ceilalti cu picioarele ca nu-i nevoie de coltari. Nu e dificil, un fel de plimbare, perfect pt prima zi de aclimatizare. Urca mai multi: o parte din grupul de coreeni, 2 englezi pe skiuri care au si ei de gind sa faca ture cam o saptamina inainte de virf, 2 mexicani si 3 austaliano-englezi impreuna cu un ghid. Ce lume pestrita. Haios.

Cind ma plictisesc si obosesc (sau invers) o iau inapoi. Scot focile si da-i la vale. Mama, ce tare…. Super misto, mai vreau da’ mi-e lene sa mai urc o data. Ma opresc putin la Priut (Diesel Hut) si admir inscriptia cu vopsea de pe ruina Priut (Alternative Timisoara; e frumos frati romani?). Maninc o caramea si facem citeva poze. Frumos-frumos.
O iau din nou la vale si intru in viteza pe teritoriul taberei Barells.

Incepe sa-mi para rau ca nu mi-am luat skiurile alea late. Bune la deal astea de tura ca-s usoare da’ instabile rau la vale daca le dai ceva “forja”.

Topit zapada, masa, spalat vase, poze, muzica, citit, cotrobait bagaj, planuri, povestiri, vorbit la telefon, SMS, bagaj iarasi.

Ma bag in pat si cred c-am facut o mica insolatie. Am frisoane. Iau aspirina si ederen. Ederen e ceva in genul Diamox, contine acetazolamida. Cica-i bun pt rau de altitudine, am citi io pe net (http://www.thebmc.co.uk/world/mm/mm3.htm). O sa vad cum ma simt miine.

!!! Nu uitati palarie de soare cu protectie pt ceafa si urechi, ochelari cu protectie inalta.

A doua zi din nou urcare in zona in care am fost ieri dar ceva mai sus. As fi mers si mai mult dar venea niste ceata amenintatoare iar io cum vroiam sa bag goneta la coborit parca nu m-as fi ratacit… poate treceam in mare viteza de Barells. Am mers doar eu cu Marius pt ca Alin era ff grabit si vroia sa plece catre virf in noaptea urmatoare. Asa ca statea la odihna. Eu parca nu m-as fi grabit asa tare si as mai fi pierdut citeva zile in plimbari, aclimatizari, skiat sau lenevit.

Spre Virf

Pina la urma ma horatasc si eu sa incerc in noaptea urmatoare pt ca erau mai multe grupuri care plecau si de care ma puteam lipi (de unu’ singur parca nu m-as fi dus daca tot erau aia cu ghizi pe acolo). Plus ca astia isi aranjasera sa urce cu ratracuri pina in zona pietrelor lui Pashtukov iar Lisa, ghida unui grup de skiori nemti a zis ca mai am si eu loc contra 25 de euro (200euro/ratrack, 8 oameni in afara de sofer si ghid). Pina la urma s-au hotarit la calea asta usoara si Alin cu Marius.

Plecarea la 2: 00 AM.
Mi-am pus ceasul sa sune la 1: 00. M-am bagat in pat pe la 8 dar n-am reusit sa adorm decit dupa 10. La 1 suna ceasu si ma trezesc chiaun dupa nici 3 ore de somn.

Nu se mai pleaca la 2 ca cica-i vint nasol. Mai asteptam pina la 3.
La 3: 00 ratracul duduie, se sforteaza si plecam. Liniste de mormint. Mai ce de oameni emotionati cu luminita-n frunte.
Mergem vreo juma’ de ora cu pisica zapezii (in engleza-i zice snowcat iar rusii ii zic ca noi, ratrack… de, asa sintem noi esticii: xerox, adidas, termopan, godin, delcou, etc), ne debarca, ne echipam si pornim catre virf intr-o liniste ciudata… sau concentrare… parca fiecare e atent sa-si asculte bataile inimii.

Intuneric bezna la inceput, dar cerul incepe sa se inroseasca incet-incet catre est… mai ce ciudatenie…. Mergem usor, in pas de melc… stie ceva ghida Lisa, ca mai e mult si mai e greu pina sus si trebuie sa-ti pastrezi fortele pentru portiunea finala. Eu oricum ma bucuram ca nu trebuie sa alerg dupa nemtii astia. Era un ritm care-mi convenea.

Suntem primul grup. Putin mai la stinga sint coreenii. Mai jos se mai vad niste cirduri de luminite. E grupul mexicano-austarliano-britanic plecat pe jos de la Barells si un grup de italieni pe skiuri plecati de la Priut/Diesel Hut.

Urc. Urc.
Tot urc si parca nu se mai termina portiunea asta.
In zig-zag. Dinstre est bate un vint constant si rece. E frig rau. Imi degera din ce in ce mai tare degetele in manusile de ski. Mi le scot si le inlocuiesc cu unele de WindStopper fara degete. Alta viata.

M-am despartit de grup si urc singur. Skiorii nemti au ramas in spate. Acu' e bine ca s-a facut ziua, e senin si intuiesc drumu. Alin a ramas si el putin in spate ca Marius s-a intors din cauza de dureri de cap. Eu ma simt bine inca… Ma uit la ceas: 6 jumate, aproape 5000 de metri… MAMA-mama, ce sus sint!

Sint cam stricat la stomac si m-a apucat pt a doaua oara treaba aia… N-am mai facut asa ceva asa sus… mai ce chestie, ce de lucruri noi. Interesant aici in Caucaz. Noroc ca am servetele la mine. Vintu bate rau. Si tare. Cum sa ma asez?

Se termina portiunea de urcat si urmeaza un traverseu destul de lung pina in sa. Ma enerveaza sa merg cu skiurile pe traverseu asa ca mi le scot, imi pun coltarii in picioare si skiurile in spate. Ai dracu’ coltari, nu i-am mai folosit cu claparii de tura. Ce rahat. Chinga nu ajunge peste bocanc, io am degetele inghetate si nu pot sa-i inchei corect. A dracu’ treaba… Asta-mi trebuia aici sus, sa nu-mi stea coltarii pe bocanc. Vina mea, normal.

Merg cu ei asa, un adevarat chin. Stau doar in prinderile mecanice. Dreptu tot are draci pe el si-mi mai sare din cind in cind. Nu-i nimic periculos inca dar ma tine din drum si pierd cite 2-3 min la fiecare oprire.

Ajung in sfirsit in sa. Pauza. Parca-s un pic prostut. Nu ma gindesc la nimic. Oare de ce nu oi fi mincat ceva? Nu mi-o fi trecut prin cap sau nu mi-era foame? Aaaa, mincasem inainte pe drum un Snickers. Parca.

Tusesc. Tusesc f ciudat. Am mai tusit si inainte putin. Ma doare pieptul si plaminii cind tusesc. Mai, ce-o fi asta?
Iar tusesc. Parca mi-a iesit si putin singe acum. Ma uit pe jos dar nu mai vad scuipatul ala c-a cazut pe o piatra, nu in zapada.
Aoleu, daca o fi chestie d-aia de care am citit? Edem pulmonar. Il intreb pe Alin daca el stie ceva de manifestare? Nu stie. Sa intreb un ghid? Inca nu, mai astept.

Daca mor? Poate nu.

Plecam din sa (eu si Alin) in spatele coreenilor. Io-s in continuare cu skiurile in spate, mi se pare mai comod asa, mai ales ca portiunea asta e mai abrupta. Iar treptele batute de coreeni sint ff comode.

Mai avem cam 350m pina sus. Si cica vreo 3 ore zice unu din ghizii coreenilor. Ma uit la altimetru pt fiecare metru urcat. Mai da’ greu avansam: 5350, 5351, 5352… nu ma mai uit acum, sa ma gindesc la altceva; nu-mi trece nimic prin cap. M-am prostit, sa mor… hehehhe, haios oxigenu asta… 5365…. Hmmm, asa putin, doar 10 m… ufff, ce mult mai e. Iar tusesc. A dracu’ tuse.

Ne mai oprim putin. Ups, am ametit. Se invirte muntele cu mine…. Arsh, asta nu-i bine. Respir adinc, ma concentrez, parca a mai trecut. Cind merg nu-s ametit. Off, nu mai pot, m-am saturat, vreau sa dorm.

Ma uit in sus. Acolo unde credeam io ca-i virful, nu-i virful de fapt. Mai e ceva. Aaaa, uite ca se vede acum. Avem de mers pe o portiune cam plata apoi inca o gilma de urcat cca 5-6 m.

Parca cu penuria asta de oxigen toate distantele se dilata. Nu mai vreau sa merg. M-am saturat. Pai ce, am ajuns pina aici, sint la cca 20m dif de nivel fata de virf, ce-mi mai trebuie. O sa ma asez, o sa ma odihnesc si o sa ma intorc. Sau nu. NU. Hai inca citiva pasi.
Dupa sfortari uriase si tocit masele pun piciorul pe Elbrus Vest. E cam 11 si ceva (nu mi-a trecut prin mintea aburita sa ma uit la ceas atunci, am calculat mai tirziu). Tare frumos se vede in jur. Parca ai fi in avion cu tot Caucazul asta la picioarele tale. Hai c-a meritat efortul.

Vremea e frumoasa, e senin dar vintul tot bate. Io-s in continuare cam degerat si nu visez la nimic altceva decit la coborire. Vreau sa plec de sus de aici si sa ajung jos. Ca d-asta m-am chinuit atit, sa cobor, nu?

La vale

Cam aglomeratie aici pe virf. Lume multa, spatiu mic. Poze, agitatie, oameni epuizati dar fericiti parca. Unu din mexicani vorbeste la tel prin satelit. Io incerc sa scriu un SMS (am un pic de semnal). Iete ca reusesc. Rahat, cind sa dau “send” dispare semnalul. Nu ma mai astept ca mi-e frig si-s grabit. Cu chiu cu vai ma pregatesc de coborire. Nici inaltatoarele dorsale de la bocanci nu mi le mai montez. Las’ ca le pun jos in sa. Gata, da-i la vale tati ca aici nu mai e de stat.

Uuuuu, ce tare e. Skiez la 5600m. Ca lumea. Iete un dimb. Sar. Nu ateriez foarte corect ca-mi lipsesc inaltatoarele alea. Da’ merge, nu stiu astia prea multe. Termin de coborit portiunea semi-plata. Alo, ce se intimpla, gifii mai rau ca la urcare. Wow, stau un pic sa-mi revin.

Pina jos in sa e o portiune destul de inclinata (cam 60 grade) cu dif de nivel cca 300m. Zapada-i perfecta, powder uscat. Cam 15 cm. Ii dau drumu in viteza si viraje largi. Super tare. Ce bine mi-ar fi prins skiurile late… Trec pe linga 2 italieni care o ardeau in figuri. De fapt doar unu’ ca celalalt era chinuit tare.

Mama-mama, ajung jos in sa si sint terminat. Nu am gura sa respir cit as fi vrut. Cit oi avea pulsul? Gifii ce gifii si ma linistesc. Iar tusesc. Acu parca nu mai sint asa speriat. La un moment dat aterizeaza linga mine unul dintre ghizi. Bai ce-i mai da si asta la foale! Hai ca nu-s singurul handicapat.

Mai stau putin in sa, montez inaltatoare, etc.
Da-i la vale din nou. Ptiu, ce frumos e. Hai c-a meritat efortul. Acum am in fata tot lantul Caucazului. Interesanta coborire.

Sint primul si tot ma departez de restul skiorilor. Pai nici n-as fi conceput altfel. Mai ce repede se termina coborirea asta. Noroc ca mai ma opresc sa mai dau la gifiiala. Sint ceva mai jos acum si e din ce in ce mai bine.

Trec pe linga doi tipi care urca cu placa-n spate. Se uita dupa mine si poate se gindesc ca regnul placarilor mai are pin’ sa faca ce fac astia cu skiurile. Ha.

Si tot asa. Ma apropii de Barells. La intrare vad de departe niste oameni care se tot uita in sus. Ma gindesc ca se uita la mine. Ma asez cit mai bine pe skiuri si-i dau viteza. Viraje largi sau deloc. Trec in viteza pe linga ei. Wow, aplauda. Oricum eram primul care ma intorceam. Creste pipota-n mine. Unu dintre ei vine catre mine (poate-mi cere autograf) si vad ca-i unul din coreenii ramasi jos. Hm, nu-mi cere autograf si nici poza sa fac cu ei. Ma intreaba daca n-am vazut unul de-al lor urcind. Zic ca nu.

Gata, asta a fost tot. Peste 2000m diferenta de nivel coborita. Pentru asta am venit pina aici si asta am facut. Puteam sa mai merg in jos pina la prima statie de cabina dar nu mai aveam nici un chef sa urc pe jos (nu stiam daca mai urca ceva inapoi). Ufff, mai bine vorbeam de cu o zi inainte cu miss Tatiana sa-mi tina un loc jos sa dorm la vila. Asa mai adaugam inca vreo 5-600m la “vertical descent”. Oricum, la momentul asta nu visez decit sa ma asez putin.

Restul zilei a fost un fel de delir. Am stat in pat intr-o stare ciudata de reverie, am visat, am dormit, si iar am visat. Numai ciudatenii am visat. Mai, ce face oboseala asta din om. Mi s-o fi dilit putin creierasul de la lipsa oxigenului, cine stie. Iar tusesc ciudat. Si sus am tusit si m-am ingrijorat. Poate mi s-au dilit si plaminii. Asa ca iau niste antibiotice.

Spre casa

Cam asta fuse. A 2-a zi ne facem bagajele si coborim. Io-mi pun monstrul de 25-30 de kg in spate, skiurile in picioare si dau sa cobor. Ups, stai ca nu-i asa cum stiam io. Usurel.

Ajungem la vila lu’ Pilgrim Tours. Din nou in camera de oameni. Uf, ce bine e. Dus, haine curate. Iesim pe afara sa bagam niste gratare si cola. Si o vodca. Ia ca fumez si io o tigara dupa zilele astea. Ca sus am incercat da’ nu mi-a iesit.

Negociem data plecarii. Io as mai fi stat citeva zile ca am zarit un culoar ff interesant de sub vf Cheget. Urci cu telescaunul, mai mergi ceva pe jos, treci de virf si gasesti o vaioaga cu zapada. Merge coborit pe ea super tare pina aproape jos in vale.

Vorbesc la tel in tara. Shit. A intervenit ceva si ar fi bine sa ma intorc si eu. Trenul de intoarcere prin Odesa nu circula in fiecare zi ci o data la doua zile. Asa ca hotarim sa plecam miine. A dracu’ chestie, dupa atita amar de drum si chin stam asa putin. Asta e, poate mai vin la iarna o data. Si o sa vin. La revedere, v-am salutat, io am plecat.