Tura pe
Matterhorn, 28-30 martie 2007
„Failure
is the key
to the kingdom within
Your prayer should be,
"Brake the legs
of what I want to happen. Humiliate
my
desire. Eat me like candy.
It's spring, and finally
I have no
will." “
Rumi
Totul a
inceput...
...de la o discutie cu Marius, in masina. Ce-ar
fi sa mergem pe Matterhorn? Din vorba in vorba am ajuns sa ne gandim
la detalii, eu fusesem in Zermatt si la Schwarzsee in 2000, stiam cum
putem ajunge. Intai ne-am gandit la creasta dinspre Italia, dupa care
ne-am dat seama ca posibilitatile de transport sunt ceva mai
anevoioase si am optat pentru creasta Hoernli.
Aveam o luna
pana la plecare...timpul cam scurt, asa ca ne-am mobilizat:
antrenamente, sponsorizari, masina cu care sa plecam, calcule si
estimari de buget, program, mancare si echipament. Plus coechipieiri:
cine sa vina cu noi si se poate hotari in cateva zile?
La
sponsori am renuntat pentru ca timpul era mult prea scurt, de frig si
zapada nu am prea avut parte, asa ca am compensat cu catarare pe
creste similare cu Hoernli si multa, multa alergare. De fapt, si
alergare, si alergatura. Ce ne ingrijora mai mult erau datele meteo
din Zermatt si de la 3800 de metri (-15 grade ziua), stiam ca frigul
va fi un factor important.
Stabilim echipa finala:
Radu
Man, Marius Anghel (CAR Universitar Cluj), Sabin Muresan - toti din
Tg-Mures (Marius locuieste in Cluj). Am fost patru initial dar unul
dintre noi s-a imbolnavit si nu a putut veni. Amanuntul asta avea sa
schimbe dinamica echipei (am urcat in trei) si viteza cu care ne-am
deplasat.
Ne intalnim in Cluj duminica, 25 martie, cumparam
toata mancarea pentru o saptamana, facem ultimele planuri
si...pornim.
Prima zi pe munte...
...a venit
dupa 2 zile de drum. Am facut o "halta" in Austria (luni,
la Universitatea Europeana de Pace - www.aspr.ac.at)
si a doua noapte (marti) am dormit la Centrul International de
Cercetasi din Kandersteg (www.kisc.ch).
O ocazie excelenta sa-mi revad cativa fosti colegi si sa aflu
ultimele noutati despre Centru. Si nu in ultimul rand sa respir din
nou aerul proaspat din Kander. Amintiri, amintiri...
Ajungem
deci miercuri inainte de masa in Tasch. Lasam masina (o Dacie 4x4
double cab de la www.robeni.com
; sa fi vazut cum se uitau unii pe autostrada la noi:-)) intr-o
parcare vizavi de gara. Luam trenul pana in Zermatt si apoi cabina
pana la Scwartzsee. Vremea, asa cum ne asteptam dupa prognoza de pe
Internet (www.accuweather.com,
http://bergbahnen.zermatt.ch/e/bahnen/wetter.html)
- excelenta. Avea sa ramana asa pana vineri, la coborarea noastra. A
nins totusi recent si partiile de schi functioneaza in foc continuu.
Suntem extrem de nerabdatori mai ales ca vedem Matterhorn-ul din ce
in ce mai aproape.
E cald si rucsacii mari fac sa fie si mai
cald. De la Schwarzsee urcam o bucata buna de drum pe marginea
partiilor de schi, pana ajungem aproape de creasta. Intram apoi pe
urme spre niste scari metalice si apoi pe o poteca serpuitoare care
ne scoate in creasta. Suntem norocosi mergem pe urme batute...ele se
termina la un moment dat si ne dam seama ca cine le-a facut a pus
schiurile pe clapari si a luat-o la vale. Nu mai conteaza, ne uitam
in jur si peisajul si caldura placuta ne face sa ne bucuram de
fiecare secunda.
Dupa patru ore (de la Schwarzsee) ajungem la
cabana Hoernli / Hornli. Ultima portiune e putin expusa, mai sunt
corzi fixe, ne e lene sa ne punem coltarii si zapada e destul de
stabila. Intram in camera de iarna pe o scara metalica si suntem
surprinsi de atmosfera si de ce gasim inauntru. Trei randuri de
priciuri cu saltele si paturi, o bucatarie cu butelii mari de gaz si
mancare lasata de alte echipe (in special est-europeni, dupa
inscrisurile de pe ambalaje), mobilier de cabana, maturi si perii
pentru zapada...excelent! Ne gospodarim rapid si ne simtim ca
acasa...termometrul arata 0 grade comfortabile. Geamurile se aburesc
usor si printre ochiurile curate vedem Zermatt-ul ca un pom de
craciun, plus toate varfurile de peste 4000 de jurul nostru:
Breithorn, Weisshorn, Dufourspitze, Liskam, Castor, Polux si altele
pe care nu le stim.
Mancam bine si cu pofta, parca sa
contrabalansam consumul de energie de maine. Ne facem rucsacii pentru
a doua zi, ne pregatim sa petrecem doua nopti in refugiul de la 4000,
Solvay. Saci de dormit, termosuri, mancare, pufoaicele si manusi de
rezerva. Plus echipamentul tehnic, bineinteles. Inainte de a ne baga
in sacii de dormit iesim pentru ultima data din cabana...noaptea e
calma si clara, luna arunca raze asupra varfurilor inzapezite si
asupra intrebarilor noastre pentru ziua urmatoare: Cum o sa fie?
Gasim traseul usor? Cat de greu? Zapada?... Oricum, momentul de
magie, gerul si oboseala ne trimite spre un somn fara vise prea
multe.
A doua zi pe munte...
...incepe destul
de bine. Iesim din sacii calzi la cele -5 grade din cabana, pregatim
micul dejun si bagajele. Moralul e ridicat, simtim totusi putin
altitudinea si nervozitatea dinaintea turei. Plecam pe la 8, putin
cam tarziu fata de plan; rucsacii sunt cam grei din nou, am luat
oricum minim de mancare si am pus pe hamuri tot echipamentul. E rece
bine si incercam sa ne miscam repede. Traseul ne duce de la cabana,
domol, spre primele obstacole. Prima lungime nu e extrem de dificila
si totusi necesita coarda si asigurare. Zapada sta destul de bine pe
stanci, problema e unde e doar zapada - mergem destul de greu - si
unde e mai mult stanca friabila. Toti bolovanii par sudati cu zapada,
multi misca insa.
Intram in a doua lungime mai dificila...ajungem
la un pasaj in care avem de ales: urcam sau ocolim prin stanga in
zapada mare. Marius alege repede: o ia in sus in consensul nostru si
dupa o jumate de ora si cateva asigurari mobile se intoarce. Folosim
mai bine de o ora cu traseul gresit si ajungem tot la ocolirea prin
stanga, prin zapada. Deducem relativ usor linia traseului, care tine
partea stanga a crestei mereu, la 15-30 de metri de aceasta. Urmam
intr-un fel curba de nivel si urcam usor.
Intram
intr-o lungime dificila, sunt corzi fixe la baza insa ele se pierd pe
parcurs...nu suntem siguri daca sunt ascunse sub zapada sau merg
undeva in stanga sau dreapta. Pentru noi totusi linia directa e cea
rezonabila si continuam. Marius merge 'cap' din nou si toata lungimea
ne ia mult timp. Gasim ceva bucle in capatul ei si urme de asigurari,
incercam sa ne imaginam cum e vara pe aici. Ne-ar fi ajutat sa venim
intai vara, ne gandim cu voce tare. Lungimea asta ne consuma destul
de multa energie si timp...incercam sa mergem cat putem de repede in
sistemul 'doi secunzi' si nu suntem siguri ca daca eram doua echipe
mergeam mai bine. In fine...iesim cu bine pe un umar cu zapada, unde
o caraba cu filet e martora ca au mai trecut si altii pe aici,
recent. Vom folosi caraba respectiva la rapel, cu recunostinta.
Urcam de data asta drept spre creasta. O lungime cu
pasaje expuse dar pe care urcam concomitent, cu asigurari mobile.
Ajungem in creasta la corzile fixe si mergem cat putem de repede,
pentru a castiga timp. Imi fac timp totusi pentru poze, aparatul e la
piept si foarte util in pozitia asta. Trecem de corzile fixe si dam
de o alta lungime dificila. De fapt nu atat dificila cat extrem de
expusa, creasta e ingusta si plina de zapada...perspectiva unei
caderi nu ne incanta pe nici unul. Mergem deci la limita dintre
siguranta si viteza, atat cat se poate. Simtim si altitudinea, si
frigul (temperaturile oscileaza intre -10 la umbra si +6 la soare),
inca suntem optimisti ca putem ajunge la Solvay. E deja ora 15, ne
mai dam o ora de ascensiune dupa care evaluam ce vrem sa facem mai
departe.
Trecem si de problemele noi de pe traseu. E chiar o
zi extrem de placuta pentru alpinism, un traseu superb, vreme
excelenta, stare de spirit foarte buna. Suntem destul de bine
hidratati, avem echipamentul necesar. Nu ne simtim coplesiti nici de
zapada, de frig, de altitudine, de dificultatile tehnice - in parte.
Luate insa impreuna contribuie la viteza cu care ne deplasam - in
medie o ora / lungime. Ne dam seama ca e ora 16 si suntem departe de
scopul nostru - Solvay. Nu ne incanta nici ideea unui bivuac nici
cautarea traseului la lumina frontalelor, asa ca decidem sa ne
intoarcem - cat mai avem lumina. Facem rapel dupa rapel, recuperam o
nuca lasata intr-o fisura, folosim cordeline, batem un piton, tragem
din rasputeri de corzile care se blocheaza (2X60 de metri) si hotaram
sa facem rapeluri scurte. Ne ia suficient de mult timp sa coboram in
rapel cu toate ca ne miscam repede. Cel putin toate astea erau in
plan. Se lasa si frigul odata cu disparitia soarelui si ajungem la
ora 20 inapoi la cabana cu bucuria unui lucru bine facut, a unei zile
superbe pe un munte deosebit, cu probleme tehnice si un traseu pe
gheata, zapada si mixt care ne-a solicitat toate resursele
disponibile. Mai facem cateva poze in amurg, mancam ceva (mai putin
ca seara trecuta), povestim scurt despre ziua de azi si ne bagam in
sacii de dormit. Bucuria e insotita si de sentimentul complex si
ciudat pe care ti-l da faptul de a nu fi ajuns pe varf si de a stii
ca maine vei pleca spre casa. Clar, calatoria si fiecare pas sunt
importante, nu doar atingerea obiectivului final; adormim
recunoscatori noua, muntelui si tuturor celor care ne-au ajutat sa
ajungem aici. Astazi nu exista invingatori, nici invinsi, tocmai am
trait o tura de vis.
A treia zi pe munte...
...ne
trezeste cu caldura Soarelui. Vremea totusi e in schimbare (asa cum
spunea si Internetul) si ne grabim sa coboram. Inca e foarte
cald...mancam bine, facem curat si lasam o butelie de gaz si ceva
mancare. Multumim in gand muntelui si cabanei pentru ospitalitate si
o luam spre vale. Vantul se inteteste si in cele doua ore cat ne ia
sa ajungem de la Hornli la telecabina Matterhorn-ul se inveleste
intr-o camasa de nori si ne trimite rafale de vant rece...asa, de
ramas bun. Din ce se vede in creasta nu ne-am dori sa fim acolo,
acum.
Ne urcam in telecabina si zambim multumiti...avem inca pe
fete crema de soare intinsa peste pielea usor arsa si barbile de
cateva zile si facem nota discordanta fata de schiori.
Ne mai
plimbam prin Zermatt, mancam, ne uitam prin magazine. Vrem sa ajungem
la masina cat mai repede asa ca nu avem rabdare sa vedem noul muzeu
al muntelui, care e inchis pentru pauza de masa. Ramane pe data
viitoare - pentru ca ne propunem sa ne intoarcem. Ne urcam in tren,
gasim masina cuminte in parcare. Plecam spre Kandersteg pentru inca o
noapte, inainte de a porni spre tara.
Calatoria
continua...
... Si nu putem decat sa spunem: Faina tura!
Cel mai greu moment - decizia de a ne intoarce. Perioada am
gandit-o strans legata de zilele libere si alte proiecte, asa ca nu
am avut alternative. Ce am face diferit data viitoare:
-
aclimatizare la peste 3500m inainte de ascensiune
- mai multe ture
in conditii de frig si zapada
- poate doua echipe de cate doi in
loc de una de trei
- timp mai mult pentru pregatirea
turei
Echipament folosit
Pioleti tehnici (2 perechi)
si unul de tura (daca puteam face rost era bine ca fiecare sa aiba
pioleti tehnici), coltari, hamuri, 2x60 metri semicorzi de gheata
(excelenta alegere, greu totusi la rapeluri lungi, se agata usor in
fisuri), casti, pitoane (utile), suruburi de gheata (nu le-am
utilizat), frienduri (foarte utile), nuci, bucle de cordelina, bucle
de chinga lungi ('anouri', foarte utile, la fel si cordelina),
expresuri, carabe cu filet, tibloc, reverso si placuta de rapel.
Ca
mancare cea mai buna alegere au fost fructele uscate (in afara de
pere, care au inghetat), batoanele energizante (Corny), supele
instant chinezesti si in general tot ce am dus uscat (inclusiv
granule de soia). Temperaturile au fost mereu negative (in cabana) si
putin peste 0 afara in timpul zilei. Termosurile au fost foarte
importante si faptul ca am gasit la Hornli butelii de gaz si oale
mari cu care am topit mai usor gheata.
Toata tura (inclusiv
drumul Romania - Elvetia si retur) ne-a costat aprox. 250 de Euro de
persoana, in conditiile in care am inchiriat masina cu care am mers.
Pentru patru persoane calatorind cu masina proprie, pentru o
saptamana pretul ar fi fost de maxim 200 de Euro de persoana.
Multumim mult tuturor celor care ne-au incurajat si
sprijinit!
Ganduri deosebite
legate de tura – centenarului cercetasiei si cercetasilor din
Romania (http://www.scouting2007.ro/)
si colegilor din Nonviolent Peaceforce Sri Lanka
(http://nvpf.org/np/english/srilanka/slpintro.asp.html)
pentru contributia lor la o lume mai buna.
Poze din tura
puteti gasi la http://community.webshots.com/album/558521392pdyhaO.
Pentru mai multe detalii legate de traseu, cazari si preturi
puteti sa ne scrieti la sabin.muresan@gmail.com
sau http://peaceclimb.blogspot.com/.