Jurnale - Cu cortul in Iezer :: 15-16 martie

Mijloc de martie... Intrucat avertizarea de avalanse era de grad 3-4 in Fagaras si Bucegi la peste 1800 m am optat sa mergem in Iezer pentru o noapte la inaltime aici problemele cu zapada fiind de obicei mult mai mici. Mihai a propus sa plecam foarte devreme din Pitesti asa ca la 5 dimineata eram cu rucsacii in masina. In drum spre Campulung cerul incepe deja sa se lumineze catre est dar deocamdata nu suficient de mult ca sa ne dam seama cam cum va fi vremea. Prognoza era de posibile ploi slabe si izolate in partea de sud a tarii, informatii insuficiente ca sa ne facem o idee cat de cat.

Pe la 6 dimineata intram in Leresti; s-a luminat destul si pare bine catre nord, oricum nu sunt nori compacti. Pina la baraj, la Rausor, sunt vreo 10 km si apoi inca vreo 10 km pina la Voina, la cabana. Intalnim in drum si un autobuz local (de mare utilitate pe vremuri cand trebuia sa apelam la mijloacele de transport locale). Dupa Leresti, un mic sat de rromi, "pitoresc" ca toate satele de acest gen; constatam ca drumul este insa mult mai bun ca altadata. Pina la baraj insa si mai sus, pina la cabana, este destul de prost si trebuie sa faci slalom printre gropile de pe sosea dar Dacia se descurca bine.

In fine, ajungem la cabana, pustiu dupa cum ne asteptam dar si foarte uscat... ma refer la noroi care era inghetat si la lipsa zapezii; chiar si pe sus, petice mari de iarba, nicidecum zapada la care ne asteptam. Ramanem totusi la varianta de dormit in cort in speranta ca o sa gasim o zona cu zapada suficienta sa punem cortul pe zapada intrucat cuie n-aveam, acesta fiind planul. Pe la 7 suntem gata echipati (bocanci de iarna, coltari in rucsac, piolet, bete, rachete de zapada... tot tacamul, mai bine sa le caram degeaba decat sa avem nevoie si sa nu le avem la noi...) si pornim. Mihai hotaraste sa urcam pe Gainatul Mare asa ca ne intoarcem putin pe sosea, traversam Raul Targului si urcam pe Valea Larga, pe drumul forestier pe unde merg (impreuna deocamdata) banda rosie si triunghi rosu. Dupa cca. 3 km ajungem la "Caprarie" unde cele doua marcaje se despart. Triunghiul rosu merge catre dreapta si incepe sa urce pe piciorul impadurit din fata avand ca destinatie finala Cojocaru, in valea Dambovitei, posibila legatura cu Piatra Craiului. Noi continuam pe banda rosie catre stanga si... trosc... rucsacul meu ramane intr-o mana, catarama de la cureaua dreapta isi da obstescul sfarsit. Sigur, era de asteptat sa se intample odata si-odata insa nu este momentul cel mai potrivit. Noroc ca se poate improviza un nod care se va dovedi suficient, numai ca nu se mai poate ajusta lungimea in aceste conditii dar asta e mai putin important. Bem putina apa din paraul pe care tocmai l-am traversam, ne mai dezechipam intrucat drumul pina aici ne-a mai incalzit putin si pe la 7.50 incepem sa urcam poteca serpuita prin padure.

Marcajul este in regula, oricum nu prea este zapada ca sa nu se cunoasca poteca deci nu sunt probleme de orientare. Urcam incet pentru ca nu ne grabim si nici nu vrem sa transpiram (prea tare) mai ales daca vrem sa ramanem la cort peste noapte (chiar daca avem haine de schimb). Pe masura ce urcam cerul se cam acopera, speram sa fie doar ceva temporar. Pe alocuri mai abrupta, uneori mai cu noroi, alteori inghetata, poteca ne duce sustinut in sus si dupa circa 1 ora iesim intr-o zona mai luminata de unde putem vedea Iezerul Mare printre copacii mai rari. De aici poteca se abate oarecum catre dreapta si continua prin padure, pe alocuri urcand usor pe versantul estic pe unde incepe chiar sa se arate soarele. Peticele de zapada sunt tot mai dese ceea ce este mai comod pentru bocancii de iarna decat pe pamantul inghetat sau printre bolovani. Dupa inca cca. 20 minute iesim intr-un luminis; ca punct de reper sunt cativa brazi cazuti, unul mai uscat chiar langa unul dintre ultimii brazi cu marcaj, util ca punct de reper cand vii de sus si doresti sa nimeresti poteca de coborare prin padure dar, sigur, nu poti sa stii cat timp vor mai sta brazii cazuti si nu vor fi folositi ca lemn de foc.

Spre Papusa

Dupa 10-15 minute lasam in spate ultimii brazi si vedem in stanga, la limita padurii, stana de pe Gainatul Mare. Facem o scurta pauza de ciocolata cu rom (senzatii tari) si ne punem ceva de vant fiindca aici e mai racoare. In principiu poteca ar trebui sa cam ocoleasca Gainatul Mare dar urcam catre varf pentru o vizibilitate mai buna, ghidati de antena care se vede tot mai bine aproape de varf. Probabil ca marcajul este doar pe pietrele acoperite de zapada. E mai placut de urcat pe zapada dar stratul nu este continuu. Cand ajungem aproape de antena cotim totusi catre stanga ca sa nu ocolim prea mult. Acum deja se vede bine Papusa pe care-l luam ca punct de reper (nu c-ar fi vreo problema de orientare dar pe vreme proasta, ceata este). Pe alocuri incepem sa mai vedem si banda rosie pe cate-o piatra neacoperita de zapada.

Iezerul Mare, Rosu, Batrana
(in urcus spre Papusa)

In Saua Gainatul Mare, pe la 1780 m, poteca noastra se intersecteaza cu banda albastra care vine dinspre Saua Argesel - Plaiul Papusii (care porneste tocmai de jos din Leresti). Noi continuam catre nord, catre Saua Gradisteanu, alt punct important de intersectie de poteci (si de ratacire pe vreme proasta). Pina atunci insa facem o scurta pauza de masa pe la 10.45 intr-o seuta mai adapostita de vant pentru ca la sculare, la 4.30 dimineata, n-am mancat mare lucru la o ora asa matinala. Deja de-aici vedem cam tot masivul. De partea cealalta a potcoavei, Iezerul Mare si Rosu par sa aiba mai multa zapada. Chiar daca bate usor vantul atmosfera e un pic neclara, la distanta e cam pacla asa ca pozele probabil n-or sa fie prea reusite dar macar in scop de documentare...

Culmea Vacarea, Iezerul Mare, Rosu, Piscanu, Batrana, Fracea, Tambura, Papusa
(de la stanga la dreapta)

Cu forte proaspete ne punem iar in miscare si mai urcam cateva pante domoale si ajungem in Saua Gradisteanu cam pe la 11.20. Aici puteam urca si venind de la Cuca pe banda albastra via Culmea Gradisteanu dar aveam de facut cei 4, 5 km de drum intre Voina si Cuca. In Saua Gradisteanu ajunge si crucea albastra care vine dinspre Piscul Ars - Saua Tefeleica - Piscul Calului - Muntisoru - Rucar. De-acum incepe o bucata serioasa de urcus catre Papusa, marcata de cativa stalpi. Daca pe vreme buna (cum este acum) poti urca dupa cum te inspira peisajul, pe vreme proasta poti foarte usor sa deviezi de la traseu in absenta altor puncte de reper. Acum insa, aproape tot timpul cu Papusa in fata, urcam de voie cand mai de-a dreptul, cand in zig-zag, cand pe zapada, cand pe pasunea uscata. Pe masura ce urcam privirea este atrasa deseori catre dreapta unde se vede, din pacate, destul de neclar, Piatra Craiului. Chiar daca e ceva pacla conturul cunoscut al crestei, Poienita Ascunsa, Marele Grohotis si celelalte minuni ale Craiului se lasa descoperite. In spate, in vale, lacul strans in spatele barajului de la Rausor luceste usor in soare. Cam la jumatatea urcusului, dupa vreo 45 minute ne tragem putin sufletul vreo 10 minute si mai facem niste poze cu Iezerul Mare. Dupa inca vreo 45 minute suntem aproape sus, sub Papusa; am urmat poteca ce ocoleste practic varful prin stanga abatandu-se catre Spintecatura Papusii.