| A
sasea zi, 24 august Ziua
se scurge destul de încet. Ne relaxam în continuare,
mai facem o mica incursiune în sat, sa ne mai
“clatim“ ochii prin magazine.
Pe
la prânz pornim spre Bluemlisalphutte, o cabana la
aproape 3000 de metri. De data asta lipsesc Dorin, Paul
si Mircea, primii doi urmând sa vina mâine si ei la
cabana cu o parte din cercetasi.Radu urca împreuna cu
Rick pe telescaun pâna la Oeschinensee, asa ca ramânem
perpedes Dan, Ovidica, Zezu, Marius, Ionel si cu mine.
Pâna la Oeschinensee urc alaturi de Dan si Ovidica,
ceilalti sunt mai în fata. Soarele de dupa-amiaza nu ne
ajuta de loc, ba dimpotriva, ne prajeste ca pe niste
raci.Putin mai sus de lac ne asteapta Radu, care ne-a
vazut de sus în lupta cu panta, din nou foarte abrupta.
Ajungem la ultima cabana înainte de tinta noastra
finala. Ma opresc împreuna cu Ovidica si avem intentia
sa mâncam ceva, însa Dan speculeaza momentul de
slabiciune si pleaca cu Radu mai departe. Ne vom revedea
peste câteva ore. Mâncam ardeleneste sub privirile unor
turisti care urcau spre aceleasi orizonturi, adica fara
sa ne sinchisim prea mult. Pentru ca nu gasim nici o
sursa de apa potabila, luam apa de la un robinet din care
cred ca se adapau vacile, si, plictisiti, ne continuam
drumul. Urmariti de niste englezi sau americani, care
clatina din cap a compatimire când ne cântaresc
rucsacii din priviri. Dupa vreo jumatate de ora de la
ultimul popas, soarele ne vine de hac. Ne oprim sa ne
tragem sufletul pe un colt de iarba si cadem de acord ca
n-o fi foc daca tragem un pui de somn. Zis si facut !
| Visele
au durat cam o alta jumatate de ora, dupa care ne
trezesc trei bastinasi habauci care haulesc de
mama focului la trei metri lânga noi. Niste
târtani !Ne înduram la drum din nou, cu
speranta ca ajungem pâna la 7 sus. Ceea ce, cu
alte mici opriri si o tona de transpiratie, pe o
panta care îti aminteste de povestea lui Sisif,
se si întâmpla. Ce chestie, sa urci de nebun,
când sti ca mâine cobori înapoi, în vale ! |
|
La
cabana, aceeasi curatenie ca la Mutthornhutte, însa mult
mai multi turisti. Cei de lânga masa noastra sunt foarte
amuzati ca mâncam la ora asta de seara fulgi de porumb,
lapte condensat (traiasca Bucovina !), ceai, apoi piure
de cartofi cu ceva sos de carne. Dupa ce ni se uita în
gura tot timpul cât tine masa noastra, ne întreaba de
unde suntem. Raspunsul îi îndreptateste sa ne priveasca
în continuare ca pe niste pasari exotice. Ne mai uitam
prin colectile de reviste de munte si încet, încet ne
retragem în camera. De data asta, Rick e maestrul de
ceremonie. E ora 10 si parca gloata de turisti galagiosi
a amutit.
|
