A doua zi, 20
august
Ne trezim devreme, ne asteapta coborârea spre
Kandersteg. Ne luam micul dejun si pornim pe o vreme
urâta spre creasta Petersgrat (3300 m.), care este si
scopul primei ture. Se lasa si o ceata deasa; începe sa
semene din în ce în ce mai mult cu Fagarasul, în
scoala de toamna din ’97. Dupa o ora si ceva de
urcat, coborâm în sfarsit spre Pfafleralp. Ultima panta
de zapada ne provoaca la o tentativa de schi pe plastici,
idee adoptata în unanimitate, în afara de Lenuta, care
vine la vale încet, ca un batrân al muntelui, pe
coltari si piolet. Si daca tot am zis de piolet, la un
moment dat unul dintre englezi, din neatentie, cade si
aproape ca ne prezinta pe viu o tehnica japoneza de
sinucidere.
| Zezu
are ceva probleme cu un genunchi si se misca ceva
mai greu, în rest toti suntem aproximativ valizi
si asteptam momentul dusului fierbinte si sa ne
întâlnim cu sacul de dormit. Poteca e foarte
bine pastrata si ce ni se pare curios sunt
“portitele” care împiedica vacile sa o
ia razna si sa iasa din terenurile îngradite.
Unele mai reusesc, totusi, si sunt aduse înapoii
cu elicopterul, cum aveam sa vedem de vreo doua
ori. Uite ca intram pe un drum mai civilizat, dam
de primele cladiri si în curând se vede statia
de autobuz. Ne odihnim putin, Dorin chiar ignora
faptul ca bancile sunt înca ude de la ploaie si
se întinde pe una dintre ele. La umezeala din
hainele noastre nu prea mai conteaza. Soferul
autobuzului ne întreaba daca acolo, sus, au fost
si fete, ca sa faca mai frumoasa excursia. |
 |
Unul dintre noi, nu mai tin minte care, îi spune ca
oboseala dupa prima zi ar fi facut inutila prezenta
oricarei reprezentante a sexului opus. Îl trezim pe
Dorin, care a adormit, si coborâm în gara pentru a lua
trenul. Suntem înca în plastici si ceilalti calatori se
uita la noi cam lung, probabil din cauza limbii pe care o
vorbim.
Trecem
prin tunelul care are iesirea chiar la Kandersteg si ne
îndreptam spre camp. Visele despre dusuri fierbinti se
adeveresc doar pentru unii, care mai prind apa calda.
Înainte sa ne bagam în saci, aflam ca lucrurile în
subcampul românesc sunt departe de cum ar trebui si ne
propunem ca a doua zi sa facem ceva ordine. Vorbim seara
cu Radu si începem sa ne punem semne mari de întrebare
privind ascensiunea pe Jungfrau. Adorm linistit între
Mircea si Ovidiu, tovarasi mei de cort de acu’
încolo. Traiasca centrul local Deva si corturile Nordisk
!
|
