A
patra zi, 22 august
Azi
atacam Rinderhorn. Aproape 3500. Vremea e
frumoasa, ca ieri, abia pentru mâine se anunta ceva
furtuna.Avem ocazia sa vedem cum e cu telecabina în
Elvetia. Urcam pâna la aproape 2000 de metri, la
Sunnbuel si în timp ce alunecam pe cablu admiram toata
valea Kanderului, înconjurata de treimiari. Ajungem la
concluzia ca
au si astia ceva munti, doi, trei,
acolo
..Începem sa lasam statia telecabinei în
urma si ne îndreptam spre Italia, spre Gemmipass. La
Schwarenbach ne mai aprovizionam cu apa, avertizati fiind
ca pentru câteva ore bune nu vom mai gasi nici o alta
sursa de a ne potoli setea. Se va dovedi însa de-a
lungul zilei ca cele trei pet-uri de câte 1litru si
jumatate nu vor fi suficiente. Spre nemultumirea lui
Ovidica, suparat ca nu am luat mai multa apa.Ajungem la
Daubensee dupa vreo doua ore de mers de la telecabina.
Pe
drum Radu, ghidul nostru autorizat, din partea
Kandersteg International Scout Center, ne spune
ca pe valea asta s-a produs cea mai mare avalansa
din istoria Elvetiei, cu multe milioane de metri
cubi de zapada care au coborât de pe Altels
(3629) si împrejurimi, au traversat valea au
trecut peste creasta paralela (aproximativ 2000
de metri) si s-au domolit abia în valea
vecina. |
|
Desi grozavia s-a întâmplat cu multi ani în urma,
exista pe drumul pe care am venit un monument funerar
pentru cei care si-au pierdut viata atunci.De la
Daubensee urcam o panta destul de domoala, la început,
care îsi pierde ultimele petice de iarba la baza unui
grohotis.
Desi în muntii lor pare unul oarecare, grohotisul pare,
de aici, de jos, o copie ceva mai mare la toate
capitolele a Marelui Grohotis din Crai. Ne acceptan
sentinta destul de repede, mai ales ca vedem
alti temerari care sunt undeva la mijlocul pantei.Urcusul
parca nu se mai termina ! Singurul care ignora datele
tehnice ale acestei portiunii din traseu este Dan, care
se constituie în
. plutonul fruntas. Îi va ajunge,
de fapt, pe cei din fata noastra, si ne va astepta în
creasta, facând plaja. Radu îi spune ceva de exercitii
de team building, observatii care îl fac pe
Danut sa bombane, cam nemultumit. Odata ajunsi în
creasta, urmeaza schimbarea ghetelor cu plasticii si o
mica gustare, înainte de vârf. Ne lasam de data asta
hainele si rucsacii ce nu ne mai trebuiesc, fara sa ne
întrebam prea mult daca sunt la loc sigur. Începem sa
ne obisnuim cu senzatia, normala, de altfel, a sigurantei
în ceea ce priveste lucrurile lasate aiurea.Mai avem de
urcat o portiune buna pe uscat, pe care o
dovedim fara prea mari probleme. Privelistea
e deja superba, ajutata si de o zi scoasa parca din
manualele meteo, de la capitolul vreme pe cale de
disparitie. Radu ne spune, de altfel, ca sunt
primele zile frumoase de vreo doua luni încoace.Ne oprim
sa ne punem coltarii, moment în care Dorin hotareste sa
ne astepte aici. Încercam sa-l convingem pentru cele
câteva sute de metri care mai sunt pâna în vârf,
însa daca un nadlacan îsi pune în cap ceva, apoi
restul tarii nu poate sa mai faca nimic! Suntem aproape
de vârf iar panta cu zapada si pe alocuri gheata nu ne
mai poate opri. Cu atentie urcam în sir indian,
traversam versantul nordic al muntelui, urcam din nou si
.ultimii metri ! Mi-am pastrat privirile aruncate
în jur pentru acest moment: în dreapta, vedem Mont
Blanc-ul, acoperisul Europei; în fata, Monte Rosa si
Matterhorn, ultimul cu vârful acoperit de un nor; în
stânga, fala Aplilor Bernezi-Jungfrau, Monch si Eiger !
Toate
asteptarile noastre sunt rasplatite de acum! E
foarte senin, asa ca fotografii amatori trec la
treaba. Facem o poza în care personajele
principale sunt un tricou rosu, un hanorac galben
si un polar albastru, asta ca sa înlocuim
tricolorul pe care l-am uitat în camp. Dejunul
nostru e completat de perele dintr-o generoasa
conserva de compot, de aproape un litru.
Acaparati de peisajul absolut încântator, ne
înduram greu sa pornim înapoi. Dar, asta
e
|
|
Coborâm
spre locul unde începem sa îl distingem pe Dorin ca o
pata neagra la marginea întinderii de zapada. Apropo de
zapada, perioada de plina vara este destul de prost
aleasa pentru ascensiuni, zapada se topeste deja si
gheata care ramâne nu mai ofera atât de multa siguranta
pe cât ar trebui. De lucrul asta ne convingem atunci
când Paul aluneca din cauza coltarilor plini de zapada
si
.se duce agale pe calea cea mai scurta spre
Daubensee ! Norocul e ca, nereprezentând o cantitate
destul de impunatoare în economia pantei abrupte, se
opreste într-un final, ajutat de piolet, fara prea mari
emotii. Spune el. Ajungem la Dorin, care între timp a
mai prins ceva culoare, de la soare, ne dam jos aici
coltarii si pornim spre locul unde ne-am lasat restul
bagajelor. Bineînteles ca sunt exact asa cum le-am
lasat, desi au mai trecut si altii. Ne gândim din nou cu
drag acasa.Sunt, ca de obicei (parerea generala, nu
neaparat a mea), ultimul care termina cu echipatul, si ne
apucam de coborât pe grohotis. Exercitiul devine o proba
grea pentru betele de schi si genunchii personali, iar
stilurile adoptate de fiecare sunt foarte diverse.
Ghetele lui Mircea dau semne ca îsi traiesc ultimele
clipe de glorie în lumea asta nedreapta si îl ameninta,
prin felul cum arata, ca o sa se întoarca în plastici
pâna în camp.
Ajungem
cumva în drum, plini de praf, unde ne întâlnim cu un
batrân care ne ia la întrebari în vreo trei limbi
locale, pentru ca i se pare lui ca nu prea suntem de prin
partea locului. E asa de evident ? ne
întrebam noi retoric.În drum spre telecabina ne mai
oprim doar la Schwarenbach sa ne potolim setea care deja
ne transformase în niste mici tuaregi, si ajungem la
secunda pentru a prinde penultima cursa spre Kandersteg.
Ne înghesuim cu catel, cu purcel, lânga alti mai bine
de douazeci de turisti si încercam sa nu facem
imprudenta de a ne atinge de vecini cu tricourile noastre
îmbibate de transpiratie. Oricum, prezenta grupului
român e remarcata dupa miresmele ce se înalta în jurul
nostru, anihilând izurile de parfumuri pe care le emana,
fara sa faca nici un efort în directia asta, elvetienii.
Toate
se termina când ne întoarcem în camp, ne bagam sub
dusuri si adormim ca niste noi-nascuti, cu zâmbetele pe
buze. Mâine avem seara traditionala româneasca.
|