| A
saptea zi, 25 august Buna
dimineata; ne trezim din nou devreme pentru ca la ora 9
trebuie sa parasim camera. Unde mai pui ca avem de gând
sa pornim spre Morgenhorn (3627). Plecam cu un minim de
bagaje, asta pentru ca vremea e superba si cartile spun
ca în 3 ore ar trebui sa fim sus. La doua minute de
cabana ne punem coltarii, intram pe ghetar. Radu e cap de
coarda, si urmam apoi Dan, Ovidica, eu si Rick.
“Crosetam” crevasele si ne mai uitam din când
în când la unii care urca pe Bluemlisalphorn (3663),
în dreapta noastra. De îndata ce ne putem privi tinta,
studiem posibilitatile de traseu, destul de reduse din
cauza zapezii care se topise pe unele portiuni. Pentru ca
încearca sa “taie” o bucla prea larga a lui
Radu, Dan calca o jumatate de metru lânga urma lasata de
capul de coarda si….dispare pâna aproape de mijloc.
Iese bodoganind si e gata din nou de “atac”. Nu
înainte de a mai bombani ceva când îl întreaba Radu
de ce nu a putut sa-i calce exact pe urme. Alegem traseul
prin stânga unei saritoare care se ridica în fata
noastra, varianta care se va dovedi ca nu e cea mai
fericita. Panta este tot mai înclinata, zapada se
termina si dam de gheata. Cum coltarii nu sunt foarte
straluciti, continua doar Radu si Dan si încearca sa
asigure toata echipa cu doua pitoane de gheata. De la
tricouri trecem la hanorace si scoatem pâna la urma si
polarele din rucsaci.Timpul trece si hotarârea e luata
cu inima strânsa: coborâm.
 |
Asta
e, n-a fost sa fie de data asta. Mai erau cateva
sute de metri.E prea târziu sa mai încercam
prin dreapta si ne limitam doar sa ne mai
“jucam” pe un perete aproximativ
vertical, încercând ceva aproape de catararea
în gheata. Cu pioletii de tura si cu panta, care
mai are pâna la 90 de grade, e chiar o
“joaca”. |
Coborâm cu un sentiment de frustrare spre cabana, unde
în cinci minute ajung si ceilalti cercetasi români care
au vrut sa vada cum e sa urci 1700 de metri diferenta de
nivel într-o zi.În fruntea lor, pus pe fapte mari,
Dorin. De altfel ei vor coborî tot astazi, ca si noi.
Mâncam, hraniti de proaspetii sositi, si pornim spre
Kandersteg. Nu apucam sa coborâm prea mult ca ne oprim
brusc si începem sa ne frecam la ochi.
Da,
vedem bine, spre noi urca o tânara blonda cu, îmbracata
doar cu o pereche de pantaloni scurti, un maiou si ..o
pereche de bete telescopice de schi ! Faina-i România !
Ne depaseste, o salutam dupa ce închidem gurile ramase
ca la dentist, si simtim brusc un parfum care anihileaza
toate izurile ce le emanam. Ne simtim brusc barbosi si
urâti, însa cu chef de viata. Alegem alt traseu decât
cel pe care am urcat, adica unul care trece pe deasupra
lacului. Ajungem la aceeasi remarca legata de faptul ca
ar avea si ei ceva munti.
Dupa
ce vizitam toaleta de la Oeschinensee parcurgem ultima
bucata de traseu mult mai usor. Dusul necesar.. si
declaram în cor ca sacul de dormit este cel mai bun
prieten al omului.
|
