| A
opta zi, 26 august
Zi
lejera.din nou, pentru a câta oara, ne plimbam prin sat,
pe la “Coop”, un fel de “Alimentara”
de-a lor. În camp, se pregateste ceva. Dorin îsi ia
foarte în serios rolul de organizator al serii
românesti si ne pune pe toti la treaba. Dupa ce se
convinge ca, de data asta, eforturile noastre se vor
concretiza în… ceva, Radu anunta staff-ul sa vina
sa ne vada. La “Unchiul Sam” e mare forfota.
Asta e o incinta cu acoperis unde vom pregati
“spectacolul”. Se nimereste numa’ bine,
pentru ca ploua cea mai mare parte a zilei si ne
adapostim sub acoperisul primitor. Doar pentru Dorin ziua
pare sa fie prea scurta.
Ne punem pe treaba si …sarcinile sunt repede
împartite. Suncu este instructor de dans ad-hoc si
raspunde de momentul muzical-folcloric; Mircea, cu Ovidel
si cu mine suntem angajati lautari, pentru
“Ciuleandra” si “Perinita”. De
mâncare, adica de mamaliga, slanina, ceapa rosie si,
bineînteles, tuica, se ocupa acest Petrisor al
Cristianului, care e Rick. Secondat de Zezu si de câtiva
cercetasi.Se apropie ora 21.00, când vin invitatii.
Agitatie maxima. Unicul litru de tuica îl amestecam cu o
licoare incolora, de la “Coop”, ca sa fie mai
mult. Asta pentru ca, în seara în care eram la
Bluemlisalphutte, cercetasii au avut grija ca ceilalti
doi litri de palinca sa le unga gâtlejurile uscate.
Maestru de ceremonii, de data asta, a fost Mircea.
Apar si invitatii, primiti cu pâine si cu sare, la
lumina unor faclii. Se fac poze. Lautarii cânta. Fetele
si baietii danseaza. Toata lumea se simte bine.Desi nu
sunt prea numerosi, membrii staff-ului par sa aprecieze
ce le-am pregatit. Noi degustam mamaliga, doar este din
belsug. Degustam si trânticiul, asta în loc de tuica.
“Seara” ameninta pâna la urma sa se termine
chiar bine. Prea repede m-am grabit cu concluziile. La
masa mai suntem Byron (un staff din Australia), Radu,
Dorin, Paul si cu mine. Desi e trecut de miezul nopti,
mai stam la povesti. Apare Mircea cu un grup
international de prieteni, care încearca sa rezolve
probleme de echilibristica, mai putin, si de dictie, mai
mult. Facem aluzii mult prea evidente, chiar daca sunt
în româna, si suntem imediat taxati de unul dintre
“internationali”.
Seara se încheie într-un exercitiu de rabdare din
partea noastra si în epitete apreciative la adresa
noastra, care toate încep cu neaosul
“fucking”. De fapt “prietenul” nostru
va fi prezent si la plecarea noastra din camp. Fara sa
observe, îi aruncam priviri pline de
“afectiune”.
Mai avem doar o zi plina. Ce repede trece timpul !
|
