| A
noua zi, 27 august
Buna
dimineata ! Ne dezmeticim greu dupa aseara; mergem si azi
la catarat în sala. E vremea sa “cada” toate
traseele.Zis si facut. Cum aparem, administratorul ne da
binete si ne spue ca ne putem catara, însa trebuie sa
platim. Las’ ca pleaca el la masa, ne gândim
noi…. Terminam, de nevoie, cu sporturile extreme.
Multumiti ca am spulberat mitul prizelor rosii.
E
trecut de 1 si jumatate si batrânul trebuie sa se
întoarca. Putin stânjeniti de gest, strângem
echipamentul si plecam din sala destul de repede.Ultimii
firfirei de-ai lor se duc pe cadouri. Mai luam si ceva
bere pentru ultima seara, de pe care vom avea grija sa
recuperam Gebindele (garantia).Plecam, pentru ultima
seara, la Upperhutt, o cabanuta a Centrului, la aproape
2000 de metri. Desi sunt mai putin de 2 ore pâna acolo,
Radu “rupe” ritmul pe o panta deloc domoala, si
în un sfert de ora, curg apele pe noi. Zezu da semne ca
aventura lui alpina e pe sfârsite, acum, în penultima
zi. Urcam nenumarate serpentine prin padure si ajungem la
un drum care continua înn sus, pe vale. Vremea e urâta
si renuntam cu Ovidica la ideea de a escalada
Tschingellochtighorn. Pacat, erau trei lungimi de coarda
frumoase.
Ajunsi
la cabana, nu mai gasim comfortul cu care deja ne-am
obisnuit, însa are o nota familiara si ne cucereste pe
loc. Desoperim cîteva casete cu AC/DC si facem o
integrala cu Angus Young Co.La muzica buna, mâncare
buna: Paul nu-si dezminte originile si îl ajuta pe
Mircea sa pregateasca un orez cu Uncle Ben’s.
Bestial ! Mâncam pâna nu mai putem, continuam apoi cu
impresiile despre aventura elvetiana.
Seara
este pigmentata de gestul rebel al lui Danut, care
declara, într-un moment de pripeala, zicem noi, ca îl
baga pe Rick sub masa. Zezu ajunge astfel arbitru într-o
disputa care ameninta sa se lase cel putin cu raniti
!Încet, încet, provocarea se stinge de la sine. Pacat
ca Dan nu a stiut cum sa puna problema, daca se
întreceau cu Cola nu avea adversar pe toata
valea.Surpriza, însa. Când doi se iau la întrecere,
Paul trage foloasele. Limba româna devine tot mai grea
pentru el, e trecut de 12, asa ca Oki’ se întoarce
la mandarina veche, vorbita, probail de stramosii lui.
Încet,
încet, piticii îsi fac datoria, si ne retragem prin
paturi.
|
