Jurnale - Muntii Rodnei IV

pe creasta decorată cu un prelung breton de ienupăriş scund, pieptănat de vînturi de la vest la est. Am făcut un popas de 35-45 min. prînzind, Iancsi preparînd suc.  Atenţie! Din Fundu Bilei pînă aici nu există surse de apă potabilă, cea din Tăul Tomnatec fiind  improprie consumului uman (materii organice în suspensie, alge etc.). Din Saua Inăului pînă aici am parcurs 2 h ( 6 h total de la Gura Bilei). Păstorii năsăudeni  tocmai mînau la deal, spre Fundu Bilei, o cireadă de vite, chiotele, îndemnurile onomatopeice, colbul stîrnit de nărăvitele peste vară dobitoace, confereau atmosferei impresia unei autenticescene western sau clip publicitar Marlboro. De la izvoare spre nord, tăind pe curbă de nivel clina estică a Tomnatecului Mare şi vreo două vîlcele, continua o potecă bine conturată. Noi am luat-o direct în sus, pe picior, nebănuind că vreo 3-4 vf. intermediare, un bord stîncos, apoi un picior calcaros estic, în cele din urmă un obraznic hăţas de jnepeniş şi ienupăriş încărcat de rod albastru-vînăt, intens eterat a dulce tămîie, în cele din urmă un pinten pietros cu o scochină nivală spre stg. şi încă două mameloane bolovănoase decorate cu jnepeniş aveau să ne aţină calea pînă la a ajunge la momîia de piatră ce marca vf. Tomnatecu Mare propriuzis. Pe versantul vestic a Tomnatecului Mare se vedea o stînă, o suită de poieniţe străjuite de pîlcuri sau limbi de molidiş acompaniind p. Tomnatec spre vărsarea lui în v. Putredu.

 Meritat efort, generos răsplătit de panoramă, de aici Gărgălăul etalîndu-şi potcoava nord estică în care ascundea triunghiul Iezerului Bistriţei Aurii, peste Picioru Oncului descriindu-şi incipientul parcurs v. Bistricioara, (v. Bistriţei Aurii după ce primeşte apele puţine ale  p. Bîrjaba). Perfect conturat din Poiana Ştiol spre Pasul Prislop drumul pastoral, atrăgînd atenţia biserica mănăstirii în curs de înălţare (autor un borşan ce făcuse ceva bani, postrevoluţionar,  prin Italia,  înclinînd subit  spre viaţa auster-monahală sau...cine ştie!?). O cu totul altă perspectivă de-aici  spre Pietrosul Rodnei-Buhăescu Mare-Puzdra-Anieş şi mult mai aproape Podu Cailor- Culmea Musceta ...vizavi de Podu Cearcănului, vf. Cearcănu şi Cornu Nedeii din Mţii Maramureşului.  Acumulaserăm 3, 45 ore din Şaua Inăului (7, 45 total de la Gura Bilei) din care 35-45 min.pauza de prînz şi încîntare. Tomnatecul Mare continuă spre N-NV cu o sinuoasă spinare ceva mai joasă drapată cu  pajişte alpină, terminîndu-se deasupra malului dr. a v. Putredu, în dreptul  Bîrjabei printr-un al treilea vf. Tomnatec, de doar 1633 m altitudine. Cred că traseul marcat în urmă cu 35-45 de ani cu pct.roşu continua din vf. tangent-descendent pe versantul nord-estic, pe deasupra unor stîne şi azi populate în final descinzînd în v. Bilei la 10 min. de vărsarea acesteia în v. Bistriţei Aurii.

O artroză post fractură la genunchi din perioada în care făcuse gimnastică de performanţă îl deranja pe Iancsi. Am decis împreună pt. abordarea celui mai direct, chiar şi dacă dificil, în special scurt traseu de coborîre, optînd pt. directa versantului estic. Iniţial prin pajişte cu bolovani, lespezi, ienupăriş, jnepeniş, afiniş şi rododendron rar îmbobocit apoi prin pajişte alpină scundă, urma o zonă de izvoare adunate în evantai şi imediat apoi conturatul pîrîiaş zglobiu. Potecile îl traversau pe direcţia N-S, pe paralele curbe de nivel, niciuna însă  nu părea a conduce aval , spre drumul auto-forestier dinspre  zona finală a v. Bila. Genunchiul lui Iancsi începu să tremure, să doară  insidios, insuportabil, controlul mişcărilor devenind extrem de dificil. Am redus la max. ritmul pe măsură ce am intrat în zona declivă a fostului con de avalanşă, cu cioate, răgălii, rupturi de molid şi ienupăr parţial ascunse de iarba exuberantă ce atingea aici talia de peste 1-1, 2 m. Iancsi, sperînd să scape de acestedrăgălăşenii de neimaginat (şi neuitat)  sugeră deplasarea pe malul pîrîului din ce în ce mai abrupt, cu repezişuri şi cascade. Orice tatonare de-a mea se soldă cu ivariabilul insucces. Înafara traseelor de urşi, poate şiciupercari, nici cea mai vagă potecă nu se făcea remarcată. Doar molidişul regenerat după extragerea doborîturilor de avalanşă se îndesi constituind pe alocuri veritabile cordoane obstruante. Am revenit la firul văii într-o zonă de aprox. 35-50 m lungime, placat în  albia alb-ruginie de calcare cascadate , pline de mîzgă şi muşchi. A trebuit să trec de pe un mal pe altul (max. 1-1, 5 m lăţime). Am făcut-o cu