Diaries - Opriti pantofarii

Eram destul de mic cand, de mana cu tata, am pus prima data piciorul pe munte. Sub Vf. Retezat ne-am intersectat cu un grup cam galagios in care am remarcat o tanti ce, incaltata in saboti cu toc, pasea vitejeste peste bolovanii enormi. Nedumerit, m-am interesat ce fel de echipament mai era si ala dar taica-meu a facut misto de mine spunandu-mi ca in felul asta avea priza foarte buna. Nu l-am prea crezut si pe masura ce a trecut timpul mi-am dat seama din ce in ce mai bine de inconstienta acelei cucoane (sau a celor care au incurajat-o). Daca chiar vrei sa-ti rupi picioarele sunt metode mult mai la indemana si mai putin obositoare.

Mi-am amintit de intamplarea de mai sus in acest weekend cand mi-am propus sa beneficiez de vremea faina anuntata si sa fac un pic de antrenament urcand in Bucegi la Vf. Omul prin V. Cerbului - in premiera pentru mine - si apoi sa cobor a doua zi in functie de vreme, chef, etc. fie pe la Pichetul Rosu - Diham, fie pe la cantonul Jepi sau - in cel mai rau caz - pe la Cab. Caraiman si apoi pe sub telecabina. Am innoptat la Babele pentru ca la Omul nu prea "mirosea" bine (adica, cum am aflat azi dintr-un alt articol, se pare ca mirosea a gaz). La Babele mirosea mai bine dar era poluare fonica: o pereche de boxe din care rasuna de zor "muzica" celor de la Parazitii. S-a intamplat sa aleg in cele din urma sa cobor pe sub telecabina. Nu prea imi place traseul asta pentru ca, desi e destul de spectaculos, e foarte populat de berbecii de cartier al caror loc nu este nicidecum la munte. Nu de putine ori m-am frecat de ei si le-am suportat urletele, injuraturile sau casetofoanele date la maxim. Dar, avand in vedere ca duminica asta telecabina nu a functionat din cauza vantului foarte puternic, am sperat ca voi avea liniste pe traseu. Ceea ce s-a si intamplat, cu doua-trei exceptii: mici grupuri de tineri imbracati in blugi si geci de piele, mirosind a parfum, veniti la aerisit la o altitudine ceva cam mare. La intalnirea cu unul din aceste grupuri am constientizat semnificatia expresiei "no comment": capul de coloana purta pantofi de piele (cu talpa de piele!!), urmatoarele doua persoane aveau sexul feminin si tocul mare la pantof. Ceilalti "gagii" carau in brate gecile si gentile gagicilor si niste ditamai bate de baseball cumparate probabil de la artizanii din Busteni. Toti injurau in gura mare de rasuna valea si vorbeau golanii, facand haz de betia de noaptea trecuta, etc. Cum spuneam, no comment. Era ora doua si tipii urcau spre Cab. Caraiman dar nu ajunsesera inca la portiunea cu lanturi. Am fost de-a dreptul uimit de inconsienta lor si incercam sa inteleg cum de ajunsesera totusi atat de sus. Mi-am adus aminte ca la Babele se vorbea de dimineata ca toate echipajele de salvamontisti erau in actiune incercand sa dea de urma unor rataciti, destul de multi la numar. Acum, nu stiu daca aia erau la fel de prost echipati dar m-a incercat un sentiment de compasiune pentru sarmanii salvamontisti, siliti probabil sa se confrunte uneori cu cazuri de salvare a unor astfel de inconstienti care s-au aventurat orbeste fara sa stie la ce se inhama. E drept ca asta le e meseria dar cred ca aceste cazuri sunt totusi putin dezolante pentru ei.

"Nu lasa gunoaie ca manaci bataie", "Nu lua cu tine decat amintiri si fotografii", "Nu lasa pe munte decat urma pasilor tai" sau "E usor sa cobori cu o conserva goala daca ai urcat cu ea plina" sta scris pe placute atarnate in copaci pe "bulevardul Caraiman" de niste baieti de treaba care au mai si strans vara asta o gramada de saci de gunoaie de pe trasee. In oras, in unele localuri exista la intrare o placuta pe care scrie "tinuta obligatorie". In biserica nu se intra in pantaloni scurti si nu se tipa in gura mare. La opera nu se face zgomot decat atunci cand se aplauda. Sunt legi nescrise si lumea le respecta. Pe munte nu se merge fara echipament, nu se face galagie si nici murdarie. Tot legi nescrise si de bun-simt si acestea dar, dupa cum se vede, nerespectate intotdeauna.

Excursia a fost frumoasa desi putin intunecata de evenimentul mentionat. Ce m-a mai uns la suflet pe langa peisajul de nedescris a fost atmosfera de la Cab. Caraiman unde am baut o ciocolata calda si am ascultat Credence Clearwater Revival. Barbosul care tine cabana e un adevarat. Mi-am adus aminte ca in urma cu trei saptamani aici am stat de vorba cu doi scotieni entuziasti care au batut atata drum ca sa ne admire muntii. M-am simtit mandru ca sunt cioban mioritic. Dar nu sunt mandru de unii bizoni, tot mioritici si ei care pangaresc piciorul de rai cu pantoful lor cu toc. Opriti pantofarii!